Ghețea, Băsescu și credibilitatea


Uneori am senzația că nimeni sau nimic nu mă mai poate surprinde în țara asta locuită în proporție majoritară de oligofreni.  Totuși, zilele trecute, declarația președintelui României vis-à-vis de sprijinul acordat lui Radu Grațian Ghețea m-a lăsat oarecum fără cuvinte.  Nu că aș fi ”băsist” (deși dacă ar mai candida o dată cu Mircea Geoană tot pe el l-aș vota) ci pentru că explicația dumnealui este demnă de filmele cu proști.  Să spui că l-ai rugat pe Ministrul Finanțelor să mențină excrementul de la CEC Bank în funcție pentru ca populația să nu-și piardă încrederea în sistemul bancar este o imbecilitate situată pe aceeași treaptă a vidului neuronal cu vizita prostănacului la SOV în ajunul alegerilor din 2009…

Un escroc care minte în 2010 că prețurile caselor nu vor mai scădea pentru că ” s-a ajuns la minimul istoric” și mai apoi îi amenință cu pușcăria pe naivii care l-au crezut și s-au îndatorat peste limită nu mai poate fi suspectat de ”încredere”.  Un sistem bancar putred protejat de FMI și de autoritățile statului aservite intereselor speculatorilor de peste granițe nu mai beneficiază de mult de prezumția de onestitate…  Numai cine nu știe ce înseamnă în România un credit de nevoi personale / ipotecar / card de cumparaturi mai poate fi păcălit de costumația impecabilă și de discursul duplicitar al unui astfel de JEG numit bancher.

Sintagma ” încrederea în sistemul bancar” frizează ridicolul doar când te gândești la ce s-a întâmplat cu casetele de valori în ultima vreme sau când evaluezi intervențiile repetate ale FMI-ului la guvernele Boc și Ponta pentru a conserva clauzele abuzive din contracte.

Poate că dacă n-aș fi avut de-a face cu leprele astea infecte numite BANCHERI aș fi rămas indiferent la fenomenul care ne-a cocoșat efectiv ca popor.  Așadar e clar că prea deștept nu sunt dar nici atât de imbecil încât să nu învăț din propriile greșeli și să mai am vreun dram de încredere vis-a-vis de cei care în plină criză au considerat că dobânda mea de 16, 37 % în CHF nu mai poate fi menținută la această valoare, fiind prea mica:

 BancPost1

 BancPost2

Onorabilele creaturi de la Bancpost mi-au trimis o adresă prin care mă anunțau că dobânda mea crește de la 8,95 % la 9,95 % adică un DAE undeva pe la 18 % în CHF !!!

 bancpost_final

Astfel, sistemul bancar din România și-a asigurat încrederea și respectul clienților pe care i-a jecmănit pe tot parcursul derulării contractelor. Este sistemul pe care domnul președinte Traian Băsescu vrea să-l protejeze de eventuale neliniști metafizice cauzate de o prematură eliberare din funcție a celui mai infect român – Radu Grațian Ghețea cu salariu de 16.000 EUR și neperformante peste media de 22 %. Sunt mii de procese pe rol, la fiecare colt de stradă românii îi blesteamă pe bancheri și marinarul se face că nu aude strigătele disperate de pe punte ”popor la apă”…   Mă întreb de ce Ioana Băsescu – notarul aproape exclusiv agreat de o sucursală BRD pentru Prima Casă în anul 2010 – nu a apelat pentru acest credit tot la respectiva bancă privată. Probabil frustrată fiind de atâtea autentificări Prima Casă garantate de stat, fiica preşedintelui a gândit că ar putea cumpăra şi ea 300 de hectare de teren garantate de CEC Bank al cărei şef e garantat la rândul lui de Traian Băsescu… Să-l prefere întâiul notar al ţării pe Terente Regele Băncilor pentru dotarea-i renumită sau să fi fost atras de mărimea conturilor acestuia, Gheţea fiind bugetarul cu cei mai mulţi bani în depozite ?

http://www.realitatea.net/seicii-dintre-hartoage-cei-mai-bogati-bugetari-dupa-conturile-in-banci_1276507.html

Revenind la oile / pardon – vitele noastre, rumegătoarele Prima Casă probabil nu înțeleg nici acum ce li se întâmplă deși din surse sigure am aflat că aproximativ 5.000 de cazuri au întârzieri la plata ratelor mai mari de 30 de zile…  Acestea nu apar în statisticile oficiale pentru că majoritatea au reușit să se cârpească luându-și de la gură și evitând cu greu să ajungă la 90 de zile – perioadă de la care creditul ajunge neperformant și poate intra la executare.

Am discutat zilele trecute cu o directoare de sucursală care mi-a confirmat ceea ce era de fapt limpede pentru orice om normal la cap – programul Prima Casă este la ora actuală terapia intensivă care-i ajută pe bancheri să nu intre în stop creditac.  Cele 105.000 de contracte care au crescut cu 70 % numărul ipotecarelor din România în numai 4 ani de zile ( de la 158.000 la 260.000 ) reprezintă sursa constantă de venituri pe care se mai pot baza scursurile mafiote de tipul Radu Grațian Ghețea.   În condițiile în care neperformantele au atins 22 % și e abia începutul iernii, nimic nu poate fi mai benefic pentru instituțiile de credit decât împrumuturile garantate de stat.

Am pentru dumneavoastră câteva tranzacții încheiate în perioada august-octombrie 2013 – toate pe varianta P.C. în euro :

Preturi aug-oct2013

Prețurile de mai sus sunt cele finale din contractele de vânzare-cumpărare și nu reprezintă doar suma împrumutată. Mai mult decât atât, prostituații de la IMOBILIARE PUNCT RO au recunoscut că scad prețurile vertiginos odată cu trecerea la PC exclusiv în RON și ei au cu siguranță informații mai noi decât ale mele date fiind legăturile pe care le au cu mafia bancar-imobiliară.  La finele anului sper că voi obține de la FNGCIMM și o medie a garanțiilor acordate de instituție și atunci vom avea și mai clar tabloul ”trendului ascendent” …

Nu mă pot abține să nu întreb vitele care au luat în 2009 împrumuturi P.C. de 60.000 EUR pentru 2 camere în Militari (cunosc caz concret) :  Știți cam câți ani din viață vă costă prostia de care ați dat dovadă când v-ați înghesuit ca muștele la căcat ???  Și stați să vedeți cât va mai valora bunul vostru suprem după ce mizeria PC se va fi stins definitiv…

Anunțuri

Posted on 15 Noiembrie 2013, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 435 comentarii.

  1. @EH, ai dreptate dar doar partial.Imobiliarele inca au ramas investitii destul de profitabile(doar in orasele mari) si in anumite conditii.

    Eu urmaresc sa iau o garsoniera(~30mp) la ~20k bloc de 4 etaje dupa 80′ in zona buna.
    Pana acum am gasit la 23k dar am zis pas.

    Intr-un an gasoniera „produce” 2400€ dar sa zicem ca mai ai cheltuieli si alte alea, 2000€ tot iti raman deci un randament de 10%, nu cred ca e foarte rau.

    Acum banii sunt la CEC si dobanda lor este de 2% pe an deci as castiga cu 400% mai mult.Repet imobiliarele inca sunt o investitie buna DOAR in anumite conditii.

    Se poate face si altceva cu banii aia?Desigur dar trebuie sa ai o idee buna de afacere si sa te ocupi non stop de asta.Eu nu sunt dipus sa muncesc 24/24 doar de dragul banilor.

    • @ logic:
      ”Intr-un an gasoniera “produce” 2400€”

      hm.
      asta inseamna 200 eur/luna BRUT.
      ai de platit taxe, ai costuri inerente cu garso, cu intretinerea ei pentru mentinerea la niste standarde.
      mai apoi:
      salariul mediu net in Buc e de 1645 ron / luna.
      200 eur = 900 ron + utilitati = 150 ron= 1050 ron.
      cati oameni pot trai cu restul de 500 ron ?

      avand in vedere ca salariile stagneaza sau scad (!) chiar crezi ca aceste chirii (a caror piata SE VA LARGI SI ADANCI pe masura ce oferta va creste sub presiunea executarilor bancare) nu vor cobora?

      daca tu zici ca e asa mare branza de investitie , bine, fie cum zici tu…. dar mie mi se pare un punct mort, o fundatura pentru bani pe un interval de 3-5 ani de zile.
      (puterea de cumparare scade nu creste, salariile se mentin sau scad , nu cresc, somajul creste)

      dar daca zici tu altfel, asa o fi …

      • @Ex, nu am zis ca e o investitie „failproof” cum nici banii pusi la banca pe o dobanda de toata jena nu sunt o „afacere” profitabila.

        Am explicat ca doar in anumite conditii din imobiliare se mai pot face bani iar un randament de 10-12% mi se pare ok mai ales tinant cont ca munca depusa nu e foarte mare

        De ex stiu pe cnv care a cumparat cu ~70.000€(in Iasi) si acum ia o chirie de 250-300€, Da,asta e o afacere foarte proasta dar nici cumpararea de cotete de carton(vezi Confoc City, Militari Res..etc) nu e o afacere mai buna in ciuda preturilor „bune”

        Daca locuinta este situata in zona buna si cumparata la un pret bun eu cred ca mereu vei iesi pe +

        Eu am deja un serviciu unde castig binisor peste medie, sunt in mid 20’s si crede-ma ca n-am niciun chef sa ma bag la vreo „afacere” pe cont propriu mai ales tinant cont cum se comportata statul cu firmele(taxe peste taxe,spagi,amenzi,nereturnari de TVA..etc)

        Pentru mine si pentru varsta mea asta mi se pare cea mai buna varianta, poate la 35 de ani o sa vreau totusi sa deschis ceva pe cont propriu..nu stiu dar am rumegat destul la ce pot sa fac mai bine cu banii si asta mi se pare cea mai ok varianta.

    • Poti sa ne dai mai multe detalii despre garsoniera la 30mp la 23k, dupa 80? Caut si eu asa ceva in viitorul apropiat/mediu si sunt curios despre cum se prezinta piata la capitolul asta.

      Cat de rentabil sau cat de „teapa” este sa fac o combinatie de genul asta? In ideea ca jumatate ar fi cash, jumatate sa fie un credit pe 2 ani maxim 3

  2. eu nu sunt vreun destep sa fac afaceri si acesta era motivul sa cumpar un apartament pentru inchiriere.am o casuta ,am o gradina si inca o palma de pamant,altceva nu stiu sa fac .in banci nu am curaj sa tin lovelele castigate cu greu si in aceste comnditi am cerut ajutorul vostru in legatura cu investitia banilor.multumesc mai ales ex bancherului pentru sfaturi ,pentru ajutor.

  3. @Ex-Bancherul:

    Cum e Rusia un stat nedemocratic? Ca nu i-a lasat pe cei de teapa lui Hodorkovski si Abramovici sa-i distruga complet economia, ca la noi?
    Oare toata Europa care ia gaze de la ei nu stie ca sunt „nedemocratici”. Hai ca m-ai distrat…

    Oamenii de la Vocea Rusiei macar isi asuma ai cui sunt sa stie cititorii. Daca ai sa citesti serialul respectiv fara prejudecati poti avea surprize placute.

    • @ Dorin:

      Vocea Rusiei e instrumentul de impact media al FSB pentru statele central si est-europene in vederea refacerii sferei de influenta din perioada URSS.
      … si cu asta am zis totul.
      Cand voi vedea:
      a. Rusia returnand integral Tezaurul Romaniei
      b. Rusia retragand armata a 14-a si permitand reintregirea Romaniei Mari (cu tot ce inseamna ea)
      c. Rusia cerand oficial scuze pentru terorismul de stat instituit pentru zeci de ani asupra statelor central si est-europene (implicit asupra Romaniei) si pentru pierderile de vieti romanesti in lagare prin URSS

      … atunci si doar atunci imi voi pune problema egalitatii discutiei si luarii in seama in regim de parteneriat a Rusiei.

      Pana atunci baietii astia ne datoreaza multe.
      Stilul lor gangsteresc nu se uita!
      Mai bine pune baiete mana pe cartea de istorie inainte de a te extazia in faza carpelor de la ‘Vocea Rusiei’.

      • Ex Bancherul:
        Nu m-am extaziat in fata nimanui:)
        Cartea de istorie o cunosc mai bine decat ai crede, mai ales ultimii 24 de ani.
        Rusii il amenintau pe Ceausescu sau pe Dej in privat dar licuricii nu mai au nici o jena sa mai pastreze vreo aparenta de legalitate si ameninta direct in presa prin ambasadori de cea mai joasa speta.
        P.S.
        Inteleg ca nu poti citi fara prejudecati. 🙂

      • @ Dorin:

        nu pot citi fara prejudecti?
        nu, nu e vorba de asta.
        dar hai sa iti povestesc ceva: un om are mai multe faze de dezvoltare. Una dintre ele este constiinta de sine, constiinta individuala.
        Atunci cand constiinta de sine ajunge la un grad inalt de rafinament, urmatoarea treapta e constiinta civica si alta e constiinta nationala.
        Constiinta nationala are o memorie.
        Si din aceasta memorie a constiintei nationale vorbesc eu.
        Ma intelegi acum?

  4. Ex Bancherul:
    Inteleg ce spui dar nu vad ce legatura are cu ce discutam.
    Cred ca putem fi de acord ca nu suntem de acord 🙂
    Eu am postat un simplu link pe care daca ne vrei, nu il citesti. Mie mi s-a parut interesant, desi contine si neadevaruri cred ca putem identifica ce e fals si ce nu..
    Apropo de cartea de istorie daca o sa mestecam aceeasi propagnda de 24 de ani cu rusii, Iliescu, KGB-ul , mineriadele nu vom intelege ce s-a intamplat cu adevarat in 1989. Viata este complexa si cuprinde mai multe aspecte 🙂
    Sigur ca au fost si rusii implicati atunci insa cei din vest au pus si ei umarul serios.
    Iar rusii nu mai sunt aceiasi ca in 1990, intre timp URSS a cazut iar criminalul international Gorbaciov a fost inlaturat.
    Pana la urma nu ii poti condamna pe rusi ca-si vad interesul, atata timp cat nu trimit „forte de eliberare” (mai nou fortele de eliberare le trimit altii). Asa ar trebui sa facem si noi (sa ne vedem interesul) dar din pacate visam la cai verzi pe pereti in timp ce suntem tratati ca ultimii oameni in Europa si avem nevoie de vize de SUA desi suntem „parteneri startegici”.

    • @ Dorin:

      da, avem alte viziuni.
      ”a. Rusia returnand integral Tezaurul Romaniei
      b. Rusia retragand armata a 14-a si permitand reintregirea Romaniei Mari (cu tot ce inseamna ea)
      c. Rusia cerand oficial scuze pentru terorismul de stat instituit pentru zeci de ani asupra statelor central si est-europene (implicit asupra Romaniei) si pentru pierderile de vieti romanesti in lagare prin URSS”

      Din secunda 2 dupa ce aceste conditii sunt indeplinite integral asa cum sunt expuse fara a fi reinterpretate sau parte a unui schimb de orice natura Rusia isi va recastiga in ochii mei si ai acestui popor pozitia de vecin important si vecin bun.
      Dar sa nu aiba pretentia sa fie bagati in seama cand inca nu au intrat in secolul 21 ca si comportament civilizat cu vecinii.

      Umbra cizmei rusesti cu care se ciocanea si se batea in masa peste harta Europei inca mai bantuie in viziunea de relationare cu vecinii a rusilor.

  5. sa vad in secolul 21, dupa cat bine ne-a adus poporul rus noua romanilor, pe cineva laudand cu atat patos Vocea Rusiei…

    Dorin , dumneata ori esti naiv si nu stii istorie , ori ne iei drept prosti si vrei sa bagi o dezinformare mica

  6. Dragos Stanescu

    Pentru detinatorul acestui site… pune si preturi din zone civilizate, nu mai incerca sa iei drept etalon zone precum Militari, Rahova, etc.

    Ia zi-ne cum scade anual pretul apartamentelor din zone precum dorobanti, herastrau, aviatorilor, piata presei libere, bd unirii, cotroceni, etc.

    Cotetele din militari nu reprezinta etalon.

    • Astea sunt cele mai scumpe zone din tara. Ele se adreseaza milionarilor.

      Decat sa te simti mandru ca piata masinilor Ferrari nu scade la fel de repede ca restul, mai bine ti-ai vedea foamea din stomac ca nu ai mai avut vreo vanzare de mult.

      Cum crezi un taranus ca tine ca poti tu sa vorbesti despre piata imobilelor de lux ?

      • Dragos Stanescu

        Te autocaracterizezi?

        Iti spun eu de ce te afli unde esti acum (in postura in care singura ta alinare o reprezinta urlatul dejectiilor in spatial virtual)…. pentru ca ii crezi pe toti niste oligofreni, cand de fapt singurul asupra caruia planeaza certitudinea in cazul de fata esti tu.

        PS: milionarii nu prea stau la bloc 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: