Squealer Dragoteanu și discursul motivațional


Din ciclul ”S-a urcat scroafa-n copac”

Ziua Agentului Imobiliar – cea mai imbecilă aniversare de pe Terra – a reușit și în 2013 să strângă un număr impresionant de paraziți pe metru pătrat.  Adunătura respectivă s-a bucurat de prezența  Marelui Maestru Spiritual Squealer Dragoteanu care a ținut un discurs… motivațional. 

DragoteanuSpeech

Ciobanul milionar se lăuda pe blogul său în urmă cu câțiva ani cum a țepuit nu știu ce bancă și investitor străin cu o pârloagă vândută la preț de down town city; acum vorbește despre demnitate, caracter, libertate, abilități de lider și nu în ultimul rând despre Dumnezeu… 

Indeletnicirile din tinerețea dumnealui – crescător și vânzător de porci sunt bine-cunoscute. Într-o lume care a uitat să muncească, o lume care trăiește în iluzia marilor orașe unde se învârt doar hârtii, un trecut de om gospodar este chiar o virtute.  Numai că Squealer Dragoteanu se încăpățânează exact ca în Ferma Animalelor a lui Orwell să treacă de partea înțelepților.  Tragedia este că îi și iese într-o breaslă de escroci intermediari care apreciază calitățile sale de MITOCAN AUTENTIC.

Este de urmărit în acest material cum golănașii care au plătit cotizația IMOPEDIA percutează la ordinele Marelui Maestru, cum intră în jocul de-a dreptul imbecil cu poziționarea scaunelor și cum aplaudă frenetic la final reprezentația ridicolă. 

”TELEFOANELE ÎNCHISE ȘI PUSE PE MASĂ INVERS !!!” ordonă Squealer Dragoteanu și adunătura de escroci se supune fără a crâcni…  ”  Ca la teatru” continuă Marele Maestru simțindu-se un fel de Richard al III-lea pe scena Naționalului.   Celebra sintagmă Shakespeariană ” un cal pentru un regat” devine ”Niște mărgăritare pentru porci” – o adaptare perfectă la realitatea imobiliară românească. 

În prețiosul speech vorbește despre ”umilirea crizei”.  Evident, este doar o formă de exprimare voalată; sensul este ”umilirea oligofrenilor” care acceptă să plătească sume imense pentru pseudoserviciile acestor paraziți sociali. Observăm sugestii legate de o anumită poziție fizică de intimidare, de impunere…   Este de fapt felul în care înțelege domnul Dragoteanu relația dintre parazitul intermediar și naiv.  Mă tem că aici sunt nevoit să-i dau dreptate: prostul care acceptă să fie ”intermediat” ar merita și un șut în cur, nu numai aroganță… 

”Să se ridice în picioare toți cei care se simt liberi”…  Și s-au ridicat toți cei care se simt liberi să paraziteze, să escrocheze cetățenii într-o țară în care libertate înseamnă  să furi anunțurile proprietarilor de drept, să le multiplici și să faci imposibilă întâlnirea directă dintre vânzător și cumpărător, într-o țară în care libertate înseamnă să ameninți oameni cărora nu le-ai făcut niciun serviciu că dacă nu plătesc comisionul vor avea de-a face cu tine.

La un moment dat s-a ridicat cineva îndrăznind să-i dea o replică Marelui Maestru dar un cercopitec organizator i-a atras atenția că trebuie să-l respecte pe SQUEALER (sponsor principal)… Dragoteanu însuși se proclamă DICTATOR invitându-l pe cel care și-a permis să-i întrerupă jenantul monolog să meargă în altă sală… Oare respectivul ”intrigant” îl citise pe Kant și voia să i spună că în filosofia neamțului  ” DATORIA MORALĂ, ACȚIUNEA BUNĂ ȘI CORECTĂ sunt condițiile sine qua non ale libertății”  ???  

Mai trebuia invitat Gigi Becali acolo ca să vorbească despre virtuți…  Profilul moral este același.  Doar că el a avut mai multe animale decât Dragoteanu în copilărie și a avansat mai mult pe scara socială.  Morala – cu cât ești mai cioban cu atât ajungi mai sus.  Proști care să te venereze pentru un amalgam de trufie, falsă smerenie și raționamente puerile sunt destui, slavă Domnului…  L-am îndrăgit pe Neagu Djuvara de la primele rânduri citite dar când l-a catalogat pe Becali ca fiind un CRETIN PROFUND efectiv am început să-l iubesc… 

Interesant este că monsieur Dragoteanu nu pomenește nimic despre un serviciu corect și civilizat de intermediere imobiliară – reprezentarea uneia dintre părti la cererea formulată concret de către aceasta. Maestrul le vorbește acestor trântori penali exact despre PARAZITARE. Comisionul (încununarea succesului) trebuie să fie luat de la ambii naivi…  Unul va fi prostit să lase din preț iar celuilalt i se va inocula ideea că e „o oportunitate”… Liderul este de fapt un manipulator nenorocit aflat în CONFLICT DE INTERESE, al cărui unic scop este finalizarea tranzacției prin identificarea celui mai slab; acesta din urmă va renunța la o parte din pretenții și va suporta și comisionul aferent trepădușului. 

Vă rog, urmăriți această mostră de absurd absolut și observați încă o dată escrocii la ei acasă… Insist să fiți atenți la creaturile alea mononeuronale îmbrăcate la costum și cravată, creaturi parcă hipnotizate de bufoneriile cu titlu de înțelepciune ale lui Maître Dragoteanu… Mai mult decât atât, execută comenzi militărești:  Sus ! Jos !  La dreap – ta !  La stân – ga ! Soldați debili mintal instruiți de către un căprar decorat la apelul bocancilor cu ordinul STEAUA IMOBILIARĂ în grad de PARAZIT.

Vă vine să credeți că o dată sau de mai multe ori în actuala existență ați plătit COMISION unei astfel de primate ???  Nu aveți tendința să vă întrebați ironic uitându-vă în oglindă ”oare cum ai putut fi atât de naiv ???” 

Ce Becket, ce Ionesco, ce Sartre…  Acest material OLIGOIMOPEDIA este peste orice piesă de teatru absurd pe care ați putea-o viziona cu bilet de intrare…  Avea dreptate domnul Paleologu – ” Adevăratele amuzamente sunt gratuite…”  Doamne, îți mulțumim că în mileniul 3 prostul are la dispoziție mijloacele de comunicare în masă și mai ales internetul pentru a nu lăsa nicio umbră de îndoială vis-a-vis de vidul din capul lui !!!  Adică e ”liber să fie PUBLIC PROST” cum ar zice domnul Dragoteanu dacă i-ar da Dumnezeu măcar o clipă de luciditate dincolo de vanitatea de cioban parvenit.

Anunțuri

Posted on 2 Mai 2013, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 364 comentarii.

  1. Cladire prabusita in centrul vechi…
    Si inca nu a fost nici un cutremur .

  2. Voi cei care mai aveti ceva bani prin banci(si vreti neaparat anul acesta sa fiti proprietari)sau voi cei care vreti sa aveti casa voastra cu orice pret,chiar amanetandu-va viitorii 30 de ani bancilor,cumparati-va ACUM cloace pentru ca ne asteapta cresteri de preturi la imobiliare datorita disponibilizarilor…:)))
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/plan-guvernamental-10000-de-concedieri-la-stat-1037462.html

  3. ex-bancherul
    zi-mi si mie cum mai pot fi pietele optimiste in cazul Europei, dak Italia si Spania au 7 (sapte) trimestre consecutive de scadere si dak Franta si Olanda sunt in recesiune?
    pe ce se bazeaza atunci cand spera la o revenire in partea a doua a anului?
    – ECB? a scazut rata dobanzii dar asta NU va rezolva nimic in economia reala , va ajuta UN TIMP statele PIIgs – asta coroborat cu politica BOJ si FED, rata era deja 1 la suta din toamna lui 2011 deci de un an jumate era la minime istorice si totusi somajul a tot crescut
    dak o reduceau trebuia sa o faca muult mai devreme si mult mai agresiv.
    dak ecb va salva banci sau state f. bine va face dar cum va redresa asta economia, somajul etc? adica dak salvezi un om batran de la moarte nu inseamna ca il faci din nou atlet de performanta…
    – pe China? dar China a tras in sus pana acum europa de acum va trage in jos…e suficient sa treaca de la crestere de 8-10 la suta la cresterei anuale de 3-5 la suta.
    – cresterea consumuluii? e problematica, Europa are o problema de competitivitate caci are salariile PREA MARI fata de Asia deci salariile NU vor creste in Eurozone , mai ales la ce somaj au
    – pe investitii publice ? sa fim seriosi statele abia se pot imprumuta ca sa salveze banci etc.
    deci pe ce / pe frica care domneste in ascuns de a nu recunoaste INCA dezastrul ce va veni?
    io sunt f. sceptic si cred ca dupa alegerile din Germania de la toamna vom vedea lucruri ciudate, cum ar fi iesirea Spaniei de pe piete etc..

  4. all

    ce ma fac? ce ma fac?
    am primit un SMS de la BRD ca le sunt dator 15 Ron.
    au trecut 3 ani de cand n-am mai folosit contul de la ei, si , uitand sa il inchid, ei m-au luat in continuare de client…iti dai seama ce bine dau bancile noastre …toate au muulte milioane de clienti…
    mare foame pe ei…
    sa ma duc sa ii platesc sa nu ma treaca drak astia la biroul de credite? dar dak nu vreau sa iau credite:)))

    promit ca in fiecare saptamana sa vizitez o agentie BRD si sa pun 2-3 intrebari inutile si cat mai complicate ca sa dau de lucru ajentilor bamcari sa nu ii disponibilizeze…

    dati-mi si mie sugestii de intrebari cat mai grele si care sa solicite angajatii pe care pot sa le pun ca si client fals, misterios de fals:))))

    • Ex-Bancherul

      @ George:

      intreaba-i daca poti obtine un credit neavand serviciu pentru a le plati cei 15 ron. 🙂
      sau le poti zice ca ai trecut pe la ei sa ii intrebi in ce cupiura ar prefera sa primeasca cei 15 ron pe care ii vei da cand mai treci pe la ei. 🙂
      sau pur si simplu le poti zice ca esti consultant si iei 100 ron pe ora si ai venit sa le dai consultanta in legatura cu modul in care isi pot recupera de la tine cei 15 ron 🙂

      daca ma mai gandesc imi mai vin cateva idei 🙂

  5. ii compatimesc sincer pe creditaci , va dati seama cum o sa ii futa bancile astea fomiste:)))

    • Ex-Bancherul

      @ George:

      lasa-i sa moara , ei si-au dorit-o prin ce au facut.
      am observat ca aceasta specie, „creditacul” are unul si acelasi profil cand vine vorba de motivatiile alegerii facute:
      – pai cum, mama, si vecinu’ de la 3 a luat, daca se da de ce sa nu luam si noi? (argument tipic paturilor sociale de jos)
      – o sa creasca, o sa cresca preturile la case cum sa nu luam? (argument tipic ultimilor intrati in bula imo inainte de a se sparge)
      – acum 5 ani am avut salariu 1400 ron, acum 2 ani am avut 2500 ron, anul asta am 4000 ron. In concluzie, peste 5 ani voi avea 10.000 de ron salariu, cum sa nu ma bag la credit? (argument de cretin care gandeste liniar intr-o lume neliniara)
      – eu nu am vrut dom’le da trageau sotia/iubita/parintii de mine ! (asta e subspecia „masochisti congenitali de genul yes-mani care nu au curaj sa gandeasca ei pentru ei si asteapta tot timpul ‘injectii decizionale’ de la altii” 😀 )
      – dom’le , am salariul prea mic ca sa imi permit sa strang , voi lua credit (argument iar al paturilor sociale joase, dar cu minim de capacitate decizionala si intelectuala- fata de primul argument de mai sus unde capacitatea lipseste cu desavarsire)
      – dom’le , eu am mana sparta, nu pot strange si pace! Mai bine sa consider o forma de economisire plata ratei decat sa ma chinuiesc 5 – 10 ani sa strang banii de o casa (asta e argument deseori auzit intre fostii mei colegi bancheri – asta e si mai hilar!!! – argument de oameni care isi neaga educatia primita si bunul-simt mental prin rationamentul realizat)
      – dom’le eu iau credit pentru ca pot si vreau, altii nu pot s-o faca! Eu sunt mai tare decat papucarii ceilalti! (argument de jmenar jmecher sub-specia „cel mai coios din parcare” la nivel metafizic si existential) 🙂
      – eh , mama, m-am gandit ca e de bine sa luam si noi un credit! (argument asemanator cu primul argument dar diferit in natura – defineste paturile de jos proaste, dar mai putin socializante cu altii, mai introvertite / expresia „de bine” sau „e de bine” defineste starea de coma mentala profunda tipica oamenilor fara constiinta de sine dezvoltata).Feriti-va de acesti oameni, nu intrati in combinatii cu ei, sunt cei mai periculosi prin natura lor arationala si nesociala. Pentru intelegerea fenomenului vizitati populatia bastinasa de cel putin 2-3 generatii din : rahova, ferentari, colentina, pantelimon, urmarind mai ales generatiile de varsta 35-60 ani.

      • Constantin

        @Bancherul:

        „lasa-i sa moara, ei si-au dorit-o prin ce au facut”

        Nu zic ca oamenii nu sunt lacomi, posesivi, etc.
        Dar daca bancile nu ar fi avut astfel de oferte otravite, ar mai fi ajuns oamenii in situatia asta deplorabila?
        Vinovate sunt mai degraba bancile si sistemul asta satanist care prosteste oamenii si ii duce la pierzare.
        Cum ar fi societatea daca conducatorii ar avea dragoste de popor si ar urmari binele poporului?
        Noi de multe ori vedem efectul (‘creditacul’) si incercam sa il tratam, dar de ce sa nu mergem mai bine la sursa (‘banca’) si sa tratam cauza?

      • Ex-Bancherul

        @ Constantin:

        in aceste timpuri statul si structurile sale au o pozitionare fata de individ mai putin protectoare, in masura in care gradul de etatism a scazut si statul se retrage putin cate putin din viata individului (fata de dimensiunea intruziva de pana in 1989).

        individul e dator sa isi pazeasca pielea …asa cum oaia e datoare sa isi pazeasca blana!

        Caveat emptor!
        …stii latina? 😉 !? ….

      • @ex-b.
        Sa nu generalizam – indivizii tind natural sa-si doreasca tot felul de obiecte exterioare, de la perdele in camera de zi pina la case mai mari (ca s-a nascut copil) sau masini mai noi (ca daca n-o vand acum pe cea curenta in 2-3 ani nu mai iau nimic pe ea).
        Modelele comportamentale descrise de tine suntem chiar noi :). Gandeste-te la toata clasa de mijloc iesita in ultimii 10 ani din mizerie milenara prin Asia,America de sud, si aia abia asteapta sa consume pe credit 🙂

        Cat despre gandire lineara intr-o lume nelineara, aici m-ai incuiat. Premisa ta e zero predictii „predictibile’ – pai e clar atunci ca renunti la orice plan de cheltuiala pe viata. Si asta nu doar ca e nepractic – pur si simplu nu se intampla cu nici unul din noi.
        E posibil ca tu personal sa nu-ti fi luat un credit pina acum – asta doar pt. ca ti-ai permis PINA ACUM chestia asta. Dar ceilalti n-au cum sa primeasca masina sau casa de la parinti, sau prin lovituri pe burse, asa ca simuleaza mental viitor imbelsugat si cheltuie avant la lettre castigurile viitoare.

        Diferenta intre cei intrati pe default si tine e ca tu probabil o sa-ti iei portia asta de „fericire” intr-un mod mai inteligent.
        Dar nu te vad punand ban peste ban pina la 60 ca sa-ti permiti free of interest inca o camera pt. copil.

        Era pe vremuri un stil de viata fara credit, al bunicilor – ala unde strangi cureaua 50 de ani pt. generatia viitoare. Genul asta de sacrificiu, din pacate sau nu, nu se mai practica nicaieri.

        Era o replica in „Wall street Money never sleeps” – traderul actor princ. primeste ultimul bonus inaintea crizei cu urmatoarele cuvinte : Ia banii astia, bucura-te de ei, macar asa poate vei repune economia in miscare prin spending 🙂

      • @bankerini

        mi-a placut.
        sau pe scurt uite ce a caracterizat (observi trecutul ?) societatea nord americana:

        esti raspunzator de soarta ta.

        curios si ceasca spusese ceva putin similar: in America esti liber si sa mori de foame.

        si zic si eu:
        da, dar este ca asa vrei tu.

      • Constantin

        @Bancherul:

        „Statul si structurile sale au o pozitionare fata de individ mai putin protectoare”, iar fata de banci mai protectoare pentru ca nu le-a lasat sa falimenteze, ci le-a salvat cu banii nostri.
        „A scazut gradul de etatism al statului fata de individ”, dar nu si fata de banci.

        „Individul e dator sa isi pazeasca pielea …asa cum oaia e datoare sa isi pazeasca blana!”
        Asta doar cand cainii ciobanesti lucreaza cu lupii.

        Daca eu vand maine etnobotanice pe strada, cavaet emptor?

  6. cardul,-CHIAR SI EXPIRAT E PROPRIETATEA BANCII, CUM MI-A SPUS UNUL ODATA DE M-AM PISAT DE RAS -A EXPIRAT DEMULT..SA MA FI TAXAT CA NU AM RESTITUIT ACEEA PROPRIETATE:))))

    ASA OR FI SI GARANTIILE IMOBILIARE ALE BANCILOR:)))

  7. Dupa Prima Casa, de acum vom avea si „Primul Angajat Prost”:

    Guvernul va aplica o schemă-pilot de „garanţii pentru tineri”, având ca grup ţintă un număr de 5.000 tineri absolvenţi de liceu care nu au fost declaraţi admişi la examenul de Bacalaureat, pentru a creşte oportunităţile acestora de angajare, proiect finanţat din fonduri europene.

    http://www.mediafax.ro/social/guvernul-va-aplica-o-schema-pilot-de-angajare-pentru-5-000-tineri-care-nu-au-trecut-de-bacalaureat-10880486

  8. Ma numar printre cei (extrem de putini, din cate imi dau seama), care au putut sa ia credit in 2008/9/etc si poate si acum, dar nu m-am repezit, nici la prima casa si nici la altceva.
    Intre timp am reusit sa adun ceva bani… pe care ii tin, cum altfel, in banci. Am tot citit comentariile voastre (si am vazut si situatia Ciprului) si incep sa ma gandesc ce as putea face. Casele sunt in continuare supraevaluate, deci nu prea merita investit in ele momentan, multumita minunatei bucurii cu nume de prima casa din partea guvernului, bancile sunt nesigure, sa tii banii la saltea mi se pare la fel de nesigur, banii in sine sunt nesiguri, in special leii si euro…
    Ce se poate face in cazul asta? (bine, suma detinuta de mine nu e extraordinar de mare, dar as putea lua o garsoniera buna in Bucuresti cu ea la ora asta)

    • Ex-Bancherul

      @ Oana T:

      mai asteapta.
      daca nu te preseaza ceva (copil in curs de venire, familie si nu aveti loc pt voi, etc…) mai asteapta.

      o sa fie de cumparat cand:
      – rata de crestere a salariului mediu va fi egala sau mai mare de 10% pe an cativa ani consecutivi in conditiile unei inflatii de sub 4-5% pe an.
      – se vor fi „descarcat” bancile de toti mortii din dulap – clienti insolvabili total care sunt amanati si reamanati de banci ca sa nu marcheze pierderea.
      – va mai fi plecat 10% din forta activa de munca de aici la munca in afara- deci presiunea ultimilor potentiali cumparatori uitati de valul 2004-2008 se va reduce spre 0 absolut.
      – vor aparea MARI (de la 0,2-0.5 miliarde euro in sus) proiecte de investitie cu incepere IMEDIATA (nu promisiuni ca din 2015, 2020…) in : infrastructura, industrie grea, agricultura sistematizata, energie (extractie si/sau formare resurse primare, prelucrare, transport, vanzare), servicii cu valoare adaugata inalta si finalmente turism.

      Pana nu o sa le vezi pe astea, nu pui banii pe masa… probabil ca nu te deranjeaza sa ti-i tii tu frumos in depozite (de preferat in mai multe monezi ca sa nu ai risc de concentrare pe o singura moneda in portofoliu) …

      Daca apar situatiile de mai sus (sot, copil,etc..) exista chirie. Stii cat de frumos se sta in chirie ? Nu ai habar. 🙂 Sau poate ai.
      Nu te mai intelegi cu proprietarul, ai plecat, totul e frumos.

      Daca ai proprietate si ai vecini nebuni (sau dupa cumparare te trezesti cu vecini nebuni) ai bagat-o pe maneca …deja ai banii bagati si blocati.

      De ce sa nu apreciezi libertatea de miscare si optionalitatea ?

      P.S. Obsesia proprietatii e semnul societatilor care generatie de generatie sunt sarace, sa tii minte asta. Necesitatea detinerii unui minim spatiu vital de retragere (casa in proprietate) , ca un fel de ultima granita, e semnul unui mediu sarac si instabil economic.
      Daca intr-adevar e asa mediul (nu neg ca nu e) de ce sa iti blochezi resursele in caramizi cand poti sa iti depasesti aceasta predeterminare sociala , a necesitatii unei case si sa iti pastrezi si banii ?

      Tot ce trebuie sa faci e sa mentii un bun echilibru in bugetul lunar intre intrari si iesiri , venituri si cheltuieli, niciodata deficitara, intotdeauna pe 0 sau excedentara.

      In acest mediu crede-ma in cazul chiriilor , chiriasul are asul in maneca nu proprietarul!

      Cand se vor inversa vremurile si reincep sa creasca proprietatile pana la ceeeeeeeeeer 🙂 atunci schimbi metoda si iti iei proprietate ca forma de investitie la care sa poti renunta oricand daca observi o schimbare de trend multianuala.

      daca depasesti predeterminarile sociale create de scoala, societate, traditie, familie vei descoperi o chiar vasta arie de libertate in jurul tau. 🙂

      • @bankerini

        „Cand se vor inversa vremurile si reincep sa creasca proprietatile pana la ceeeeeeeeeer atunci schimbi metoda si iti iei proprietate ca forma de investitie la care sa poti renunta oricand daca observi o schimbare de trend multianuala”

        sa nu fie tarziu cand omul incepe sa sesizeze trendul si sa vada ca imobiliarele se duc la cerul cel albastru.
        se cumpara cand toti vor sa scape de imobiliar (sa vanda) si se vinde cand toti vor sa cumpere (sa ia imobiliar).

        depinde foarte mult si ce vrei sa faci cu imobiliarul.

        fii consistent si contrarian. si vorbeste pe romaneste 🙂

      • @Ex-B

        Spuneai acum ceva timp ca o caderea a pietei imobiliare o sa aibe loc in iarna-primavara(indiferent de ce va face
        statul) datorita unor indici legati de bursa …etc(chiar nu ma pricep). Daca da ,de ce nu ar fi acela un moment
        de cumparat cand piata e la pamant?.
        Chiar nu imi dau seama cum ar putea sa scada pretul la apartamete in cateva luni dataorita unor cauze ‘externe’
        (eliminand posibilitatea inceperii unor razboaie) cand cel care vinde stie ca cel ce vrea sa cumpere se poate
        imprumuta de 57K de la banca si nu lasa prea mult din pret.Motive de genul : a scazut natalitatea , sunt dipsponibilizati x mii de bugetari sau pleca ‘intelectiualii’ in afara se fac simtite in tara in cativa ani nu in in cateva luni.
        De executari silite nu am mai auzit nimic in ultima perioada.Au inceput sa dea afara din personal si poate isi mai reduc costurile in felul asta pe o perioada de timp.
        Eu cred ca perioada de care vorbesti o sa vina mult mai tarziu ptr ca preturile or sa scada in acelasi ritm ca
        pana acum(foarte lent) si lumea o sa continue se imprumute si va disparea PC atunci cand preturile or sa fie
        aproape de realitate.
        Inca mai sunt multi care au nevoie si sunt eligibili ptr PC…..

      • @Ex-Bancherul

        Off-topic

        „Concurenta” (!!!) serioasa la capitalisti

        Vezi http://capitalismpepaine.ro/2013/05/16/sambata-guvernul-afla-cat-mai-are-de-trait/#comments

      • Ex-Bancherul

        @ Florin:
        ”Daca da ,de ce nu ar fi acela un moment
        de cumparat cand piata e la pamant?.”

        e un motiv plauzibil, binenteles.

        ”Chiar nu imi dau seama cum ar putea sa scada pretul la apartamete in cateva luni dataorita unor cauze ‘externe’”

        fii atent la urmatorul rationament: marea majoritate a bancilor din Romania au capitalul din afara tarii. Locurile de unde au capitalul sunt in rahat pana in gat. Si nu se intrevad semne de „mai bine” – momentan situatia e tinuta „pe perfuzii” cu bani de la bancile centrale.

        Sectorul bancar si sectorul financiar-investitional sunt direct corelate.
        Bursele in prezent fac noi „all-time gighs” zilnic in toata lumeaa.
        E de ajuns o mica problema undeva care sa devina o mare problema pentru ca pe canalul burse-piete de capital (aici intra si bonduri guvernamentale) – banci-mama – banci-fiica din Rosa aiba loc ceva ce din cand in cand apare in cosmarurile lui Strugurel Vinarescu de la BNR: retrageri de bani din Romania…e doar o chestiune de intensitate a socului.

        Astept cu interes acel moment :).

      • Ex-Bancherul

        @ Florin:

        „all time highs” -scuze, greseala de tastare 🙂

      • Ex-Bancherul

        @ Sarpe:

        aaa…l-am vazut pe nenea cu „bancherul” … foarte bine, foarte bine, incurajez deschiderea catre oameni si comunicarea.

    • Oana, pierderi pot fi in ambele cazuri, fie ca alegi sa cumperi, fie ca alegi sa mai astepti, dar as zice ca mai bine e sa iti pastrezi (inca) banii. Mi-am spus parerea si aici.

  9. Florin are dreptate, si eu cred ca Prima cloaca va dura atat timp cat sunt pesti de prins in undita. Si cum prostii sunt precum buriana, moare unu rasar doi, Prima cloaca va mai dura. Guvernu, bancile si imobiliarii nu au niciun interes sa opreaca masinaria (ideear sa treaca programul pe imobile noi, e doar vorba in vant, probabil sa-i amorteasca pe unii dezvoltatori pe care nu-i opreste nimeni sa vanda acum prin actualul prgram). Ati vazut vreodata o masina de curatat stiuleti??? Cat timp exista stiuleti de curatat Guvernul va tine masina (prima cloaca) in priza. Mai sunt stiuleti care mai au potential, boabe de muls (sunt eligibili), deci masina trebuie sa mearga. Eu sper sa se ia curentul sau sa se strice masinaria, numai asa scapam de prima cloaca, dupa cum va spuneam se vor gasi fraieri care viseaza la VISUL ROMANESC de a locui intr-o cloaca din anii 70.

    • Va mai dura Prima Casa, si chiar daca nu, vor mai fi si alte lucruri. Ce parere aveti despre tiparirea de bani de catre BNR cu care sa cumpere activele toxice ale bancilor („scheletii din dulap” despre care se vorbeste aici)? Ar insemna furt direct din buzunarul contribuabilului, dar asta se intampla in America prin QE. Daca la ei se poate de ce nu si la noi, in caz ca prima casa nu mai merge.

      Aveti in filmul acesta la 2:20 informatia ca un manager de banca din America a luat un bonus, bani de dus acasa, 1.4 miliarde de dolari (miliarde, nu milioane). Asta ca sa vedeti cu ce forte ne luptam. E clar ca oamenii acestia au bani sa cumpere orice influenta politica, orice lege in interesul lor si orice mas-media pentru a dezinforma cat mai mult.

      Daca nu era aceasta influenta uriasa a bancherilor internationali, imobiliarele erau de mult cazute, ba chiar nu ar fi existat nici bula in primul rand.

      • @sydneyone
        nu luat tot ce spune JS fara MULTA sare. el este cel care a creat mantra IMF in dealingul cu diverse tari.
        acum este cam dat la o parte.
        si este adevarat ca se iau bonusuri asa mari. si ala este numai o mica particica din ce castiga cel ce ia d la institutia ce il angajeaza. asta se numste capitalism adevarat.
        capitalismul nu are nimic cu moralitatea, dreptatea, democratia si altele. capitalismul este pt facut bani. omul de rand are votul si cel bogat are bani. care este mai puternic ?

      • Constantin

        @avenirv:

        „capitalismul nu are nimic cu moralitatea, dreptatea, democratia si altele”

        Nu esti de acord nici cu comunismul, nici cu capitalismul.
        Ce crezi tu ca ar fi bine pentru Pamantul asta?

      • @constantine

        eu nu am spus ca sunt contra. eu spun ca nu sunt ideologic.
        eu am trait sub ambele si sub ambele m-am descurcat decent.
        asta pt ca adevarul este ca nimic nu est alb sau negru, totul este gri. toti facem compromisuri si ar trebui sa nu se uite ce a zis JC in legatura cu aruncatl pietrei. adica sa nu fim talibani.
        eu fac constatari, daca ai observat intervin cand cineva sare putin peste cal sau spune ceva ce este in contradictie cu ce clameaza cu ardoare sau cu ce face in realitate.

      • @avenirv

        „asta se numste capitalism adevarat.”

        Nu, ce avem acum e departe de a fi capitalism. Este o jungla, sau un joc de monopoly in care s-a decis castigatorul si mai dureaza putin pana cand ne falimenteaza pe toti.

        Salmon Khan care a fost analist la un hedge fond inainte sa infiinteze Khan Academy punea si el intrebarea daca FRB se poate numi capitalism deoarece depide de interventia guvernelor. Postez si filmul daca e cineva interesat.

        (apropo, recomand Khan academy pentru orice: matematica fizica, chimie, economie; pentru un elev de generala/liceu poate salva multe ore de meditatii)

        „omul de rand are votul si cel bogat are bani. care este mai puternic ?”

        Omul de rand, prin forta numerelor. Nimic nu se poate opune maselor. Puterea este la noi, dar e uimitoare usurinta cu care renuntam la ea. Renuntam atunci cand ne uitam la televizor si ne lasam manipulati, renuntam atunci cand suntem ignoranti cu aspecte importante ale vietii noaste cum ar fi simpla intrebare: „cine ne creeaza banii pe care noi ii folosim si pentru care muncim?”

      • @sydneyone

        si comunistii spuneau ca ce s-a facut in europa de est nu este comunism. ca bla«bla«bla ca „fiecaruia dupa nevoi si de la fiecare dupa puteri”.

        deoarece nu exista precedent ci numai model teoretice poate (sau mentale) capitalismul este asa cum este; asa cum si comunismul a fost ceea am simtit pe pielea noastra.

        restul sunt considerente teoretice. guvernele sunt in mainile celor cu bani si chiar si membrii guvernelor si politicienii sunt oameni cu bani, adica detinatori de CAPITAL.

        restul sunt considerente academice intr-o lume reala.
        realitatea nu concorda cu practica.

        deci omul de rand are puterea prin numar dar o cedeaza pentru bani si este si spalat pe creier de catre institutiile detinute de cei cu bani.
        deci de fapt, nu teoretic, are puterea ?

      • @avenriv

        „guvernele sunt in mainile celor cu bani si chiar si membrii guvernelor si politicienii sunt oameni cu bani, adica detinatori de CAPITAL.”

        Cu ce e diferit comunismul de capitalism din punctul acesta de vedere? Nu vorbesc de oameni bogati ci de oameni super-bogati, de bonusuri de 1.4MLD, care au si-au internationalizat operatiunile de mult.

        Am eu o supozitie, luat-o doar ca o supozitie: comunismul a fost un experiment ca sa se vada pana unde poate fi impinsa o societate. As fi curios sa aflu cine la finantat pe Lenin cu adevarat.

        „realitatea nu concorda cu practica.”

        Ce vrei sa spui cu asta?

        „deci omul de rand are puterea prin numar dar o cedeaza pentru bani si este si spalat pe creier de catre institutiile detinute de cei cu bani.
        deci de fapt, nu teoretic, are puterea ?”

        Practic omul de rand are puterea, dar o cedeaza usor. Cred ca e clar punctul meu de vedere. Sunt in istorie exemple cand nu a mai cedat-o. Schimbarile esentiale din socetatea noastra (ultimii 2000 de ani sau mai bine) s-au produs atunci cand omul de rand a cerut-o.

  10. @ex: te-a intrebat si sarpele mai sus, comentezi si pe CPP, sau e doar o coincidenta ?

    • Ex-Bancherul

      @ Batman:

      am comentat acum 6-8 luni de vreo 2-3 ori dar dupa aceea nu am mai comentat deloc.
      discutiile sunt interesante acolo, dar usor debalansate ca joc de forte.
      si prea politizate – ma oboseste asta.

      daca cineva semneaza acolo cu ”ex-bancherul” nu sunt eu acela si il invit respectuos pe acel nene/tanti sa se abtina de la furt de identitate.

      • Ex-Bancherul

        @ all:
        ”daca cineva semneaza acolo cu ”ex-bancherul” nu sunt eu acela si il invit respectuos pe acel nene/tanti sa se abtina de la furt de identitate.”

        ma iertati , am dat-o-n paranoia, am comentat fara sa ma fi uitat pe linkul „capitalism pe paine” 🙂
        ma iertati 🙂

  11. Noi ar trebui sa fim recunoscatori programului prima casa.

    Ca sa salveze bancile sunt sacrificati naivii , cei ce cred ca merita o viata buna ei nu avand prea multa valaore , cei ce vor sa visese la ceva frumos , cei ce nu au rabdare , etc.

    Daca nu era prima casa am fi platit cu totii prin inflatie si taxe marite ca sa „salvam” bancile.

    • Naivii salveaza bancile, dar ce te faci cu noi ceilalti ce dorim sa cumparam la pret corect si nu putem tocmai pentru ca din cauza naivilor preturile sunt inca sus ? Intr-un final, cu totii suntem in pierdere: naivii au pierdut bani, noi pierdem timp. Singurii castigatori par bancile.

    • @abraham

      Cu totii platim pentru banci. De exemplu guvernul imprumuta bani de la banci, bani pe care bancile ii creaza din nimic. Dupa aceea pune taxe pe omul de rand ca sa plateasca dobanda la acei bani, doar dobanda. Nu spun ca guvernul trebuie sa creeze banii direct, ar fi rau, dar cu siguranta poti veni cu un sistem mai bun de atat.

      Nu mai stiu cat e dobanda la datoria externa a Romaniei, parca un miliard si ceva de euro, repet doar dobanda. Asta inseamna anual 50 euro pe persoana mai mult in taxe.

      Un alt exemplu este America unde momentat (prin QE) se tiparesc bani pentru a cumpara acele imprumuturi la care bancile nu mai primesc banii inapoi (active toxice). In loc ca banii nou creati, care intra pe piata, sa fie folositi in beneficiul tuturor, beneficiaza doar bancile pentru repararea greselilor care au dus la bula imobiliara. Sistem genial.

      • Desigur si timul asa cum spunea Basme imobiliare. Plus ca acei bani care stau prin conturi asteptand scaderea imobiliara ar putea in schimb sa circule contribuind la economie.

  12. @bancherul,

    Vorbeai mai sus despre „obsesia proprietatii” la romani.

    In primul rand iti reflect ca postezi frenetic pe un blog care are tematica principala proprietatea…

    Parerea mea personala este ca in general nu trebuie sa adoptam obligatoriu alt stil pentru ca simplul fapt ca este din import si implicit e ar fi bun si potrivit..daca asa fac nemtii, asa musai trebuie sa facem si noi in orice domeniu al vietii.

    Noi nu suntem nici nemti, nici francezi, suntem romani cu bune si cu rele.

    In cultura noastra activitatile sociale si de relaxare au ca element central „acasa”, vezi istorie, traditii, de ce nu..stirile de la ora 17.00 :)) Paste, Craciun, Anul Nou, intalniri cu prietenii la bere, un film, un joc, un gratar, o cafea, etc..toate se fac acasa, cu cat acest acasa e mai CASA cu o curte, cu atat mai bine.

    Daca neamtul si francezul se invita formal in oras la vreo cina fara gram de chimie, noi ca fire suntem mai personali, autentici, poate chiar usor adezivi, astfel la noi este acel romanesc „hai pe la mine/tine”.

    DA, suntem o natie de proprietari, vom fi o natie de proprietari si vom vrea sa cumparam cat mai multe case,hai sa nu ne mintim singuri 🙂

    Tocmai cunoscand apetitul asta al nostru pentru case ne-au tepuit si fraierit in Marea Specula din 2008 bancile straine si micii fosti gainari actuali agenti imobiliari.

    Daca ma intrebi personal, in orase medii mari as fi fan chirie. Dar o chirie reglementata pe termen mediu-lung in conditii decente. In Bucuresti de exemplu in 80% din apartamentele pentru inchiriat, ar trebui sa fiu platit ca sa locuiesc acolo..aici cred eu ca am putea importa de la altii o legislatie corecta si mai ales dexteritatea in aplicarea ei.

    Lectia de invatat dupa Marea Specula 2008 ar fi dupa mine: E ok sa vrei mult ceva, dar nu cu orice pret! si nu ma refer doar la bani..

    Mai bine sa invatam CUM sa obtinem ce in fapt toti ne dorim fara sa ne amanetam viata si demnitatea.

    Si ca sa nu inchei fara informatii utile..doar suntem pe un blog de imobiliare,

    In sectorul 4, blocuri dupa `80, direct la proprietari pe care i-am gasit mergand din administrator in administrator preturile cerute la fata locului sunt de 550-600 si nu se inghesuie lumea sa cumpere.

    Ce am observat discutand cu oamenii, stocul de apartamente creste de la o saptamana la alta, sporul natural isi spune cuvantul. Batranii fie se duc de tot, fie sunt luati de familii. Multe apartamente sunt goale, proprietarii sunt plecati si dau cheile vecinilor de incredere sa permita vizionari „prin recomandari”.

    -„Nimeni nu vinde peste 35.000 doua camere conf 1” – vorbeste lumea pe la colturi..

    -oamenii sunt sictiriti de agentii imobilari

    -catorva agenti le-am spus direct: nu-ti dau niciun x%, iti ofer maxim 200 euro daca imi gasesti ceva cu adevrat potrivit si nu semnez niciun contract de vizionare…surprinzator..accepta :)))

    Noroc cu TF care mi-a deschis ochii!

    • @bogdan

      nu te contrazic ci aduc niste date:

      procentul proprietarilor locuintei in
      USA 65%
      Canada 70%

      Notiunea de barbeque in curticica din spatele casei este o chestie culturala in America de Nord, in acelasi timp si un mare subiect de biznis (niste gratare de iti cad dintii, raioane intregi de sosuri, mirodenii, instrumente, carne deja aranjata, etc).
      si cand esti invitat de cineva te cheama la barbeque.

      deci nu este numai la romani.

      acum, daca stai sa te uiti la nemti si ce spun forumistii nostrii intelegi ca majoritatea locuintelor din Germania sunt stapanite de martieni (asta cu exceptia celor care sunt proprietate de stat). caci nemtilor nu le place sa fie proprietary.

    • Ex-Bancherul

      @ Bogdan 80:
      ”Vorbeai mai sus despre “obsesia proprietatii” la romani.”

      era doar un studiu multicultural ca arie observata si analizata si acolo aparea ca in general societatile cu o cultura a saraciei mai dezvoltata au dezvoltat un respect superior fata de ideea de casa in proprietate decat in chirie.
      cu cat o societate e mai avansata ca nivel de trai cu atat mai mult cei cu studiul au observat o distantare de ideea de proprietate.

      iar de postat, da, sunt mai vivace de felul meu 🙂 …

      • @bamkerini

        „cu cat o societate e mai avansata ca nivel de trai cu atat mai mult cei cu studiul au observat o distantare de ideea de proprietate”

        – deci america de nord este o societate vai de kktul ei ! la nivel de trib nenorocit se pare.

        – problema este ca se poate face spalarea de creier ca „voi nu aveti nevoie sa fiti proprietari” deoarece eu, care stapanesc direct si indirect 1000 de apartamente, am nevoie de chiriasi.

        – sau, cum am mai spus, in germania, societate cu un inalt nivel de trai, si unde, conform spuselor pe forum, ideea de proprietate imobiliara este restransa, proprietarii locuintelor unde stau nemtii sunt niste martieni, nu nemti, nu-i asa ?

        nu te supara, care sunt idiotii cu studiul ?
        niste oameni de genul acelui panait care lauda salariile de 12-13 parai/h din queens si brooklyn ?

  13. Constantin

    @all:

    In 2014 se deschide piata muncii pentru romani si au fost cativa aici care au spus ca vom asista la un exod al romanilor in UE.
    Dar tot in 2014 se deschide piata terenurilor pentru straini si probabil vom asista la cum europenii cumpara multe terenuri in Romania.

    http://ro.stiri.yahoo.com/str%C4%83inii-liber-la-terenuri-cum-pot-fi-sprijini%C8%9Bi-093606167.html

    Oare cum va afecta treaba asta piata imobiliara?

    Romania e o tara frumoasa, pacat ca romanii pleaca din ea si vin strainii.

  14. Strainii care au vrut sa cumpere terenuri agricole in Romania au facut-o pana acum prin firme sau interpusi.
    Aici ma refer la cei care merita sa fie luati in seama, cu potential financiar. De ce ar veni nea Tatartza din nu stiu eu ce tara care nu stie de Romania decat ca e o tara bananiera (asa e prezentata la tv in starinatate) sa cumpere teren agricol aici???? Ma indoiesc.E ca si cum as vrea eu sa cumpar teren agricol in Nigeria (poate e o mare oportunitate, oricum ar fi eu ca persoana fizica nu cumpar in Nigeria teren agricol- e un exemplu 🙂 ) Nu cred ca va influenta foarte mult anul 2014 piata terenurilor agricole.Afacerile deja s-au facut in acest domeniu, zarurile au fost aruncate demult.
    Ceea ce cred ca va exista va fi o pretentie ridicata la pretul pe Ha a unor ametiti care cred ca terenul lor va valora mai mult in 2014 decat in 2013. Hai sa fim seriosi. E teren agricol nemuncit in tara asta cat vezi cu ochii.

  15. nu stiam ce s-a bagat repede BNR sa salveze cipru’ cu banii si munca fazanului roman.

    http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/148711/bnr-garantii-prima-casa-bank-of-cyprus.html

  16. Inca un tun pregatit de baieti!

    http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/mt-a-reluat-privatizarea-cfr-marfa-nivelul-cifrei-de-afaceri-minime-a-scazut-de-cinci-ori.html

    „MT a reluat privatizarea CFR Marfa si a relaxat unele conditii impuse ofertantilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, insa nu a modificat pretul de pornire, de 180 milioane euro”.
    Oare evreilor li se va vinde pana la urma? Mie mi se pare ca pentru ei se pregateste.

    Eu zic sa reduca cifra de afaceri la 1Euro. Sa se califice cat mai multi care au bani de achizitionat o vaca de muls care da lapte cu fier mult, sanatos, pe care s-o poata mulge pana e nu mai e ce.

  17. all
    investitiile straine in Romanica au fost – la un nou minim istoric in primul trimestru-
    acum ca sa va dati seama de diferenta dintre noi si aia
    anu trecut cand noi ne cacam cu leul la 4,6 Spania se caca pe ea la usa falimentului
    numai ca
    http://www.reuters.com/article/2013/01/17/uk-spain-tourism-idUSLNE90G00M20130117 au avut aproape 58 mil turisti straini cu 1 mil mai mult ca in 2011
    http://www.bloomberg.com/news/2013-02-19/spain-exports-rose-to-record-in-2012-even-as-recession-worsened.html au avut si niscaiva exporturi de 220 mld euro
    si astia in zona euro sunt printre cei cu cacat ul la cur
    am mai avertizat pe aici sa nu ne comparam cu ei cand vine vb de criza
    la ei criza, inclusiv aia imobiliara are ceva fundamente
    la noi e muult manelism
    a tot insista unul pe aici cum cresc exporturile noastre, care sunt INCA mai mici decat ale Slovaciei si MULT sub cele ale Cehiei si Ungariei

    si e plin de analfabeti care ne conduc de la stanga la dreapta
    unul bAse a declarat azi ca pt. a dezvolta agricultura STATUL trebuie sa refaca irigatiile – ideeea asta o au si vecinii de la bloc
    cum atat?
    de credit agricol nu ia zis nimeni? nu i-a soptit nimeni de gigantul Rabobank din Olanda
    de specialisti si inalta productivitate nu i-a zis iarasi nimeni
    manelisti

  18. producem e drept aproape 10 la suta din cereale in Ue si cartofi
    dar la lapte si carne avem sub 1 la suta .ca acolo nu ploua si isarescu si basescu si co nu au solutiile:)
    inca o data nu confundati Romanica cu Ue…:))

  19. unu
    da interesant cel mai mare depozit la Bank of Cypruss era al unui Fond de Garantare roman, plasamant trasnet:))))
    ca mai departe nu ne mai zice nimeni cine va asigura lichiditatea la Marfin care se va dilua si ea fara scandal… doar PE HARTIE va mai functiona…ca cel 20 mil date de Cipru NU ajung sa acopere retragerile iar de dus bani nici drak nu mai baga…sau poate Isarescu:)
    nici n-ai idee ce scheleti sunt in dulapurile bancilor si cum se va dezumfla rezerva BNR pana la sarsitul lui 2014…

  20. Ex-Bancherul

    @ Avenirv:

    salut Avenirv.
    acel studiu nu l-am mai gasit, il avusesem salvat pe PC inainte sa fie nevoie sa reinstalez sistemul datorita unui virus nenorocit acum cateva luni.
    acum nu il mai gasesc – era un studiu al CIFS ( The Copenhagen Institute for Futures Studies ) si se baza pe ideea ca secolul 21 si societatile avansate ale sec 21 se orienteaza de la ideea de „a detine” catre ideea de „a impartasi” despre orice ar fi vorba.
    Acel studiu corela gradul de civilizatie , nivelul de trai si alte componente sociale cu modificarea comportamentului social pe mai multe generatii.
    Referindu-ne la imobiliare (acel studiu era vast si se referea la mai multe componente ale societatii umane) asta ar conduce la ideea ca obsesia proprietatii este asociabila societatilor mai putin avansate. O societate cu cat e mai avansata cu atat are structuri de organizare si un grad de securitate structurala sociala mai inalte.
    Culturile involuate se bazeaza pe frica si pe derivatele ei (insecuritate, conservare, etc..) , culturile superioare se bazeaza pe colaborare, impartasire, ideea de ACCES LA CEVA decat DETINERE A CEVA.

    Acestea sunt idei largi, ce acopera holistic multe arii ale vietii umane, nu doar imobiliarele in sens restrans.
    Tot ce am gasit a fost acest link ce creioneaza larg ideile studiului dar nu intra in profunzimea lui.
    http://www.descopera.ro/cultura/10714170-cea-mai-importanta-schimbare-de-mentalitate-a-secolului-al-xxi-lea
    Si , da, visul american al secolului XX (in cazul caruia una dintre componente era si detinerea unei case) se destrama incetul cu incetul pentru ca …apartine trecutului, unui secol incheiat.

    Poate chiar e momentul sa intelegem ca viata asta are limitele ei, ca planeta asta are limitele ei si poate ca ar trebui sa ne reevaluam noi insine valorile de viata si modalitatile prin care le punem in aplicare. . .
    Fuga obsesiva dupa putere caracteristica sec XX poate ca e momentul sa fie lasata in trecut. De obicei fugi dupa ceea ce nu ai si ceea ce iti lipseste in mod crunt si fundamental.

    Ce iti zice asta despre oamenii obsedati de putere materiala ? . . .

    Nu pledez pentru saracie flower-power si idealism utopic.
    Doar amintesc in treacat despre o lume care ar putea fi altfel daca cei ce o formeaza ar evolua nitel si ar incerca noi cai de actiune prin reevaluarea initiala a propriilor valori de viata.
    Multe ar putea fi evitate in cazul de fata prin reevaluarea valorilor de viata la nivel national si mondial: de la crahuri financiare pana la razboaie militare.

    Ideea de obsesie a lipsei , de gol intern reflectat in afara, in viata de zi cu zi, caracteristica oamenilor care alearga dupa forta financiara, materiala, de alte naturi, este in sine o lipsa care in timp isi „arata coltii” prin urmarile in viata inconjuratoare, la nivel individual, de grup, national si international.

    …parerea mea 🙂 ….

    • Ex-Bancherul

      @ Avenirv:

      vrei un exemplu perfect pentru a descrie modelul vechi al sec XX?

      uita-te la parcursul vietii si prezentele actiuni ale lui James Dimon – CEO JP Morgan – e exemplul perfect de epava umana exemplificatoare.
      in prezent actionarii JPM vor sa disocieze componenta de vanzari de componenta de risk management in cadrul JPM.

      (ca toata lumea sa inteleaga: orice banca normala la cap are 2 trunchiuri de actiune si decizie: axa de vanzari si axa de management al riscului – de evaluare a riscurilor in cazul initierii contactului cu un client= o reflectare a raportului de baza risc-profit, de aplicat in orice creditare sau actiune // in orice banca e un director general de vanzari si un director general de risk management – nu si in JP Morgan unde epava asta umana de Dimon cumuleaza ambele functii – o defectiune structurala MAJORA pentru o banca cu potential foarte ridicat de FRAUDA IMENSA)

      Si Dimon – om extrem de puternic financiar si cu puternice conexiuni si relatii la varf in USA – se lupta sa scape de „puricii” care ii fac viata grea si vor sa ii smulga puterea ….

      acest om , ale carui actiuni le urmaresc de 2-3 ani incoace , il studiez de la distanta, e exemplul SUPER-PERFECT de sociopat acceptat social condus de propriile incapacitati umane – frica, lipsa, gol intern derivat din super-egotismul sau, forta agresiva, etc…etc.. -. Omul e o epava la nivel absolut.

      o sa vezi ca acest om, pana la urma nu o va sfarsi bine tocmai datorita profilului sau intern.

      Intotdeauna, dar ABSOLUT INTOTDEAUNA, exteriorul si nivelul macro din jurul unui individ reverbereaza si raspunde la vibratiile micro ale individului in continua relatie cu mediul sau.

      Asa a fost si asa va fi intotdeauna.

      • @constantin

        vad ca ai invatat despre politica.

        eu te intreb despre schimbatorii de bani pe care EL I-a gonit din templu si de faptul ca forumul la care participi si de la care INVETI, in 70% din postari despre asta este: cum sa schimbi bani, cum sa cumperi ieftin si sa vinzi scump (nu spun cum este denumita asta pe forum).
        tu imi raspunzi ca este bine ca lumea sa aiba bani si sa fie morala. nimeni nu a negat asta.
        asta deja este un raspuns politic, sau spin.
        eu iti arat ca occupy si primavara araba sunt niste povesti frumoase, niste diversiuni care nici nu au fost bine organizate si tu nu spui nimic.
        foarte politic…

    • Constantin

      @Bancherul:

      Foarte frumos ai spus!
      Vad ca ti-ai schimbat parerea de la un post mai vechi in care criticai „Zeitgeist”, „The Venus Project”, „Thrive”, „Future by Design”,etc.
      Am citit si articolul si mi s-a parut foarte interesant.

      Si Biblia vorbeste despre aceasta societate frumoasa, fara lipsuri, in care oamenii impartasesc:
      – „Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; şi cine are de mâncare să facă la fel.””
      http://biblia.resursecrestine.ro/Luca/3#verset-11

      – „Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?”
      http://biblia.resursecrestine.ro/1+Ioan/3#verset-17

      – „Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet.
      Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
      Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Iisus. Şi un mare har era peste toţi.
      Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. ”
      http://biblia.resursecrestine.ro/faptele-apostolilor/4#verset-32

      Si asta nu este o invitatie la lenevie, la a nu evolua, deoarece Biblia vorbeste impotriva lenesilor.

      Intr-adevar, trebuie sa intelegem ca suntem inter-conectati si ca binele celui de langa mine inseamna binele meu.
      Viitorul ar trebui sa insemne mai mult progresul spiritual, si mai putin progresul material (materialism).
      Lucrurile materiale nu aduc fericirea; ele nu trebuie sa fie scopuri, ci simple mijloace prin care iti duci existenta. Iluzia asta a posesiei dispare in preajma mortii. Nici eu nu pledez pentru saracie pentru ca este o boala.
      Cine are doua apartamente, să împartă cu cine n-are niciunul. 🙂

      Legat de „obsesia proprietatii”, daca am fi chiriasi, cine ar fi proprietarii?
      0,5% din populatia mondiala detine peste 35% din bogatia globala. http://www.hotnews.ro/stiri-international-14810673-christine-lagarde-fmi-0-5-din-populatia-mondiala-detine-peste-35-din-bogatia-globala.htm
      Exista in felul acesta pericolul de a concentra puterea in mainile unor „malefici”.
      Daca oculta mondiala, bancile ar avea foarte multe proprietati, ei ar putea creste costurile vietii si ar putea reduce populatia ca in filmul „In Time”.
      Si uite asa se ajunge la revolte sociale Primavara araba si ‘miscarea Occupy’.
      Daca unul care are 10 apartamente decide ca trebuie sa le inchirieze cu 1000 euro chiria? Daca se formeaza un cartel al celor care inchiriaza apartamente ca sa stabileasca chiria la 1000 de euro pe luna?
      Atunci cand nu ai, esti la mana altora si exista riscul de a deveni sclav.
      Problema este alta, sa ai mai mult decat iti trebuie (lacomie).

      • Ex-Bancherul

        @ Constantin:
        ”Vad ca ti-ai schimbat parerea de la un post mai vechi in care criticai “Zeitgeist”, “The Venus Project”, “Thrive”, “Future by Design”,etc.”

        inca le critic.
        sunt marxist-comuniste in esenta lor, totul imbracat intr-o frumoasa haina a tehnologiei progresiste care sa fie in slujba omului…. teapa!

      • @constantin
        observ ca esti educat in spiritul Cartii.
        cum te impaci atunci cu un forum in care 70% din postari se refera la schimburi de bani, cum sa fie facut, cand sa fie facut, etc ?

      • @constantin

        te rog sa nu gandesti ca mi s-a pus pata pe tine. dar am tras ceva cu absint si acum am chef.

        venind vorba de occupy si primavara araba.

        occupy:
        ce-i aia ? ai mai auzit de ea ?a murit imediat, nu a avut nici o priza la populatie…

        primara araba:
        unde sunt tinerii aceia moderni din lumea araba care twituiau si mesageau masiv, caci asa este, arabii aia din egipt si libia erau asa de bine ca aveau toti iphone-uri si bbs si vorbeau toti englkza.
        ai vazut ce arata cnn cand vorbea de twiteristi ? barbosi rugandu-se pe stradat si strigand chemarea la lupta a Islamului. nu ai sesizat contradictia ? l fel si in libia, aia ies in strada parca ssunt la parada si trag a la rambo strigand acelasi strigat de lupta (apropos, strigatul acela poti sa-l auzi in filmul acela cu mihai viteazul in care cica i-a batut pe turci la calugareni, chiar daca a doua zi turcii aia invinsi au dat foc targoveistei si mihai a uschit-o peste munte). am si eu o intrebare: de ce seful ala de se da bolnav la arabi nu a intrerupt internetul ? este foarte simplu, serverele locale au un buton pe care apesi sau le scoti din priza. de ce ? asa s-a opri si telefoanele mobile…ai vazut poza primului ministru libian ? are o pata maro pe frunte. stii de unde vine aia ? afla cum i se spune individului si atunci vei intelege ce e cu pata aia.

        deci tu esti convins ca poporul roman s-a ridicat la lupta si l-a dat jos pe ceasca ?! inca…
        am mai scris eu ceva luni in urma despre revolutii, citeste si sunt curios ce ai spune…

      • Constantin

        @avenirv:

        „observ ca esti educat in spiritul Cartii”

        Da, sunt educat in spiritul Cartii si asta m-a salvat sa fac o prostie si sa iau credit pentru locuinta cand preturile urcau la cer.
        Uite ce mi-a dat de gandit atunci pe langa alte sfaturi care mi-au fost date:
        „Nu fi printre cei ce pun chezasii (garantii), printre cei ce dau zalog (ipoteci) pentru datorii.
        Caci daca n-ai cu ce sa platesti, pentru ce ai voi sa ti se ia patul de sub tine?” (Proverbe 22:26-27)
        Cartea invata de bine, interesant nu-i asa? 🙂

        Eu cred ca aceasta criza economică mondială este un rezultat al crizei spirituale şi morale.
        Daca oamenii si in special bancherii nu ar fi fost lacomi, s-ar mai fi ajuns aici oare?
        Vad ca tu repeti ideea ca „omul este o fiinta egoista prin facere”.
        Biblia spune ca „Dumnezeu a facut pe oameni fara prihana (perfecti, altruisti), dar ei umbla cu multe siretenii.” Ecl.7:29)
        Eu cred ca omul are libertatea de a alege daca sa fie egoist sau altruist.
        Omul poate sa fie altruist, este la indemana lui, ba chiar aceasta este natura sa autentica.
        Egoismul reprezinta eul fals al omului.
        A fi altruist inseamna a le dedica celorlalti, fara constrangeri, o parte din atentia, timpul, cunostintele, banii si compasiunea noastra.
        Cel mai simplu mod prin care poti deveni altruist, este sa te pui in locul unei persoane aflata in nevoie.
        Spre exemplu, a te obisnui periodic (saptamanal, lunar) sa ajuti un sarac sau un bolnav cu mancare sau bani, te ajuta sa te cureti de natura asta egoista, pamanteasca, animalica si sa scoti la iveala eul autentic, altruist.
        Alt exemplu de altruism: Cine are doua sau mai multe apartamente, să împartă cu cine n-are niciunul. 🙂
        Lucrurile astea nu sunt utopice. De fapt, ele sunt cat se poate de tangibile, pentru fiecare om in parte.
        Daca vrem sa traim intr-o societate mai buna, mai frumoasa, este nevoie de un colaps al vechilor structuri mentale si ivirea unei constiinte superioare.
        Si asta incepe cu fiecare din noi.

        „cum te impaci atunci cu un forum in care 70% din postari se refera la schimburi de bani, cum sa fie facut, cand sa fie facut, etc ?”

        Ma impac foarte bine :), incerc si eu sa inteleg mai bine aspectele economice ale societatii in care traiesc.
        Invat despre piata imobiliara, politicile monetare ale bancilor centrale, etc. si in acelasi timp folosesc personal si dau mai departe sfaturile care se dau aici.
        Repet, nu e rau sa ai bani, este rau sa ai multi bani si sa ramai indiferent fata de aproapele tau care moare de foame sau care nu are bani sa-si trateze bolile.
        Iarasi este rau sa iti doresti mai mult decat ai nevoie, dorinta de imbogatire este o cursa pentru suflet.

      • Ex-Bancherul

        @ Constantin:
        ”Daca vrem sa traim intr-o societate mai buna, mai frumoasa, este nevoie de un colaps al vechilor structuri mentale si ivirea unei constiinte superioare.
        Si asta incepe cu fiecare din noi.”

        aici ai punctat un mare adevar.
        care are urechi sa auda, care mai are si ochi sa si vada!

        ”Repet, nu e rau sa ai bani, este rau sa ai multi bani si sa ramai indiferent fata de aproapele tau care moare de foame sau care nu are bani sa-si trateze bolile.
        Iarasi este rau sa iti doresti mai mult decat ai nevoie, dorinta de imbogatire este o cursa pentru suflet.”

        NU e rau sa ai INDIFERENT CAT DE MULTI BANI, e rau sa ramai indiferent fata de cel de langa tine.
        Iar atunci cand iti doresti mai mult decat ai nevoie …e rau asta? Poate ca da, daca doresti banii pentru bani, nu pentru ce poti face cu ei.
        Dar daca dorinta de a ajuta pe cei din jur devine o nevoie , ei bine atunci toate bogatiile trebuie sa vina la acel om!

        Conceptul de multipla distributivitate , expus in ultima fraza (”Dar daca dorinta de a ajuta pe cei din jur devine o nevoie , ei bine atunci toate bogatiile trebuie sa vina la acel om! ”), nu ti se pare interesant?
        Ar duce la o continua circulatie a valorilor intr-o societate – cel putin teoretic = prinn valori intelegand orice, de la bani, valori materiale precum si valori imateriale (ex: metode sa faci bani, deci invatatura, „know-how” profesional, orice…).

        Egoismul individual recurent conduce la o lipsa de fluiditate a circulatiei bunurilor si valorilor intr-o societate.
        Faza cea mai deosebita e ca INTOTDEAUNA cresterile economice (si nu numai) intr-o societate s-au bazat pe … circulatia valorii, nu concentrarea ei in mainile catorva entitati.

      • Constantin

        @Ex-Bancherul:

        In primul rand vreau sa te apreciez pentru ca esti altruist prin faptul ca iti rapesti din timpul tau pretios pentru a impartasi cu noi din cunostintele tale financiare.

        „Dar daca dorinta de a ajuta pe cei din jur devine o nevoie , ei bine atunci toate bogatiile trebuie sa vina la acel om!”

        Nu pot sa zic nu, pentru ca dorinta ta este buna.
        Nu zic ca este imposibil sa fii bogat si altruist, dar iti spun ca este foarte greu.
        Exista o vorba in popor „a uitat de unde a plecat”, adica exista riscul ca ajuns bogat sa uiti scopul nobil pentru care ai devenit bogat si sa ti se lipeasca inima de acele bogatii, sa ajungi sa te increzi in acele bogatii.
        De asemenea, in drumul asta altruist spre imbogatire, poti deveni foarte ocupat si nu mai ai timp sa investesti in latura ta spirituala, sa evoluezi spiritual: sa faci o fapta buna, sa petreci timp cu familia, sa citesti o carte buna, sa vezi un film bun, etc.
        Nu este neaparat nevoie de chestii foarte mari pentru a ajuta pe cei din jur.
        Lucrurile mici sunt si ele foarte importante: un sfat, o vorba buna, un mic ajutor material, un sacrificiu personal pentru a ajuta pe cineva la o treaba.
        http://biblia.resursecrestine.ro/Marcu/12#verset-41
        Iti trimit un paragraf extrem de important pe care te rog sa il citesti „Tanarul bogat” de la versetul 17 pana la versetul 27 http://biblia.resursecrestine.ro/Marcu/10#verset-17

        Si eu am avut un gand din asta, sa ma imbogatesc pentru a-mi ajuta aproapele.
        Si ma gandisem si la ce sa fac, sa investesc in educatia copiilor si tinerilor care nu au posibilitati financiare.
        Imi placuse mult o vorba „da-i muritorului de foame un peste si astazi va supravietui, dar da-i o undita si invata-l sa pescuiasca si va supravietui si maine”.
        Pe langa asta imi placuse mult exemplul lui Dinu Patriciu care a ales sa investeasca in educatia copiilor si tinerilor care nu au posibilitati si in acelasi timp patriotic, in schimbul banilor oferiti tinerii trebuie sa lucreze in tara pentru o perioada de cativa ani ca Romania sa beneficieze de aceasta investitie.
        Gandul asta inca a ramas, dar imi dau seama ca dorinta de imbogatire chiar si altruista contine multe pericole, pe care le-am expus mai sus.

        „Egoismul individual recurent conduce la o lipsa de fluiditate a circulatiei bunurilor si valorilor intr-o societate.”
        Sunt de acord, spre exemplu faptul ca oamenii tin la preturile la imobiliare si asteapta 60 000 euro pentru un apartament nu poate decat sa tina piata blocata sau sa nenoroceasca pe cei care iau credit.

    • @bankerini

      omul este un individ adica egoist prin facere.
      este o fiinta sociala, si asta este adevarat. dar tocmai asta a aratat cat de egoist este. si l-a facut si mai egoist.
      din cele mai vechi inceputuri (iti aduci aminte ? eram in triburi vecine ? 🙂 X( ) cum un individ a preluat puterea (s-a remarcat prin puterea cu care a ajutat tribul sa invinga dusmani, de ex) cum si-a pus pe el o blana mai misto.

      apropos de ce spun indivizii cu articolul. deci oamenii vor incepe sa foloseasca/inchirieze ceva in loc sa cumpere, nu-I asa ?
      ale cui vor fi atunci acele ceva-uri ?
      ale statului ? asta am mai experimentat, intreaba parintii…
      ale comunitatii ? asta am mai experimentat, intreaba strastrabunicii…

      totdeauna se va gasi unul mai cu mot sa se aseze pe tron…suntem egoisti prin DNA.

      stii unde era asa ceva ? in kibutz si kibutzul a fost singurul loc de pe pamant unde era … (cum ii zice ?) doar ei l-au gandit. mai exista kibutzuri ? daca spui da te invit sa mergi pana acolo si sa vezi cat s-au schimbat (apropos, este o vizita extraordinara se mergi pe acolo).

      cuvintele folosite sunt foarte frumoase, ideile foarte frumoase dar, ca de obicei, practica ne omoara. B-)

      dar eu iti spun ca eu deja ma apropii de asta 🙂 . de cativa ani buni nu mai avem masini, cand avem nevoie inchiriem.

      vezi, eu sunt cu practica…:) 😀 😉

      • Exagerezi un pic…dacă am fi aşa de egoiști blogul ăsta nu ar mai exista, pentru că nimeni nu ar mai scrie nimic (gratis). Ca să nu mai zic de chestii de mare amploare de genul Wikipedia sau Linux.

      • @cosmin
        majoritatea celor de pe acest blog vor sa cumpere, deci isi urmaresc un „enteres” (enteresu’ poarta fesu’).
        pe deasupra modul in care isi caracterizeaza conationalii nu este deloc ceva ce are legatura cu altruismul.

      • @cosmin

        re linux:
        ai idee cat este fee-ul de consultanta al lui Torvalds ? ii merita absolut.

        re altii:
        am fost pe un proiect unde a venit pt consultanta in 1998 unul din echipa ce a creat C. in acel an el era platit cu 3000 parai/zi plus expensurile.
        cunosc foarte bine ce era cu Ritchie, lucra la Bell Labs, avea 250K/an in 2006, nu il intreba nimeni ce face, scria carti (o carte ca a lui aduce de la 6 milioane in sus), mergea la cuvantari prin strainataturi unde era platit cu 36K/aparitie (clinton lua 150K/aparitie) plus cheltuieli platite. isi merita banii.

        bineinteles ca toti o fac din altruism.
        romantismul este frumos…dar nu tine de foame.

    • @constantin
      vad ca ai invatat ceva.
      eu te intreb despre schimbatori de bani si tu imi raspunzi ca este bine sa ai bani.
      chiar nu ai inteles ca El a gonit schimbatorii de bani din Templu si tie iti place sa petreci timpul si SA INVETI pe un forum in care 70% din intrebari sunt despre schimburile de bani si cum sa cumperi ieftin si sa vinzi scump ?

      • Cei mai multi care frecventeaza acest forum doresc sa cumpere o locuinta in care sa locuiasca. Nu vor sa cumpere azi ieftin ca sa vanda maine scump. Nu ii intereseaza cumpararea unui apartament pentru „diversificarea portofoliului” pentru ca nu au ce sa diversifice. Unii din noi chiar nu fac un scop in viata din a ne lauda cat de mult castigam sau cate apartamente detinem. Dar asta nu inseamna ca e gresit daca unii obtin satisfactie din chestia asta; „whatever floats your boat”, cum ar zice englezii, fiecare cu placerile lui.

        Da, se vorbeste mult despre schimburi de bani pentru ca unii dintre noi economisim pentru locuinta dorita si nu am vrea ca banii economisiti sa isi piarda valoarea pana in momentul achizitiei, dar nu stiu cat de multi chiar urmeaza sfaturile legate de schimbul valutelor. Eu unul, desi urmaresc cu oarece interes discutiile respective, le privesc cu scepticism. Nu as schimba azi euro pe dolari doar pentru ca am citit asta pe un forum de imobiliare (nu ca as pune in discutie credibilitatea celor ce vorbesc despre asta sau ca as pune la indoiala interesele lor, dar atata timp cat nu inteleg in totalitate cauzele ce ar putea creste sau scadea cursul de schimb, prefer sa nu iau in seama sfaturile respective). Da, am pus si eu la un moment dat intrebari pentru ca eram curios de ce unele valute sunt sau nu de dorit la un moment dat, insa nu pentru ca mi-as fi schimbat deciziile in functie de raspunsurile primite.

      • Constantin

        @avenirv:

        „El a gonit schimbatorii de bani din Templu si tie iti place sa petreci timpul si SA INVETI pe un forum in care 70% din intrebari sunt despre schimburile de bani”

        Vad ca si tu cunosti Cartea. 😀
        Nu compara Templul cu un forum, sunt diferite.

        @Basme imobiliare:

        Ce bine ai zis! 🙂
        Adevarat in ceea ce ma priveste.

        „Cei mai multi care frecventeaza acest forum doresc sa cumpere o locuinta in care sa locuiasca. Nu vor sa cumpere azi ieftin ca sa vanda maine scump. Nu ii intereseaza cumpararea unui apartament pentru “diversificarea portofoliului” pentru ca nu au ce sa diversifice.”

        „Da, se vorbeste mult despre schimburi de bani pentru ca unii dintre noi economisim pentru locuinta dorita si nu am vrea ca banii economisiti sa isi piarda valoarea pana in momentul achizitiei.”

  21. Uitati aici un exemplu interesant.

    Apartamentul s-a vandut la licitatie cu 377.280 lei, http://www.executari.com/licitatie-70702-apartament-cu-4-camere-93-mp-sector-4.html

    Acum vrea 100.000 euro pe el ….

    http://www.imobiliare.ro/vanzare-apartamente/bucuresti/13-septembrie/apartament-de-vanzare-4-camere-X45F1001J?lista=14165248

    Mai grav e ca nu s-a prezentat decat banca la licitatie(prin intermediul unei firme detinute tot de ei) si acum incearca sa-l vanda directa.

    „Felicitari” Volskbank….

    • Ex-Bancherul

      @ Bogdan:

      vai de mama si sufeltul lor, oricum sunt o banca terminata in interior.

      ma mir ca mai functioneaza dupa loviturile succesive de imagine din ultimii ani.
      iar daca au asemenea abordari ca mai sus…. nici nu au sanse de revenire.
      Tot nu si-au schimbat mentalitatile pe care le stiam …. aceiasi borfasi gainari la costum…

      • @Ex
        Volksbank a fost nationalizata anul trecut. si ei sunt to big to fail.

  22. Ex Bancherul
    am fost sa vad ce e cu datoria de 15 ron la banca si mi-a zis o duduie-care cam flirtra un pic- ca nu pot sa imi inchid contul pana nu platesc..adica dragoste cu sila….
    buun mai departe dak o sa-i cer nr de tal ramane intre noi in cartier 🙂
    da altceva am observat si am mai studiat fenomenul de fiecare data cabd intru intr-o agentie ma uit la insii care stau jos si discuta sa o puna de un credit
    azi erau doi insi si tot timpul observ la aia care iau credit un fel de excitare ciudata, s-i spunem emotie- parca ar da nu ar lua banii imprumut:) au asa un sentiment de castigatori, au prins pe Dumnezeu de picior…

    • Ex-Bancherul

      @ George:
      ”observ la aia care iau credit un fel de excitare ciudata, s-i spunem emotie”

      este emotia trecerii pe un stadiu inferior al evolutiei, de la om la sub-om prin pierderea unui element definitoriu pentru persoana umana : LIBERTATEA (de orice natura, de decizie, de miscare, etc…)

      Acele persoane sunt incitate de o „noua treapta” in viata lor…. pacat ca acea „noua treapta” e mai jos decat cea pe care sunt inainte de semnarea contractului de credit.

    • „azi erau doi insi si tot timpul observ la aia care iau credit un fel de excitare ciudata, s-i spunem emotie- parca ar da nu ar lua banii imprumut:)”

      Cred ca ar fi interesant urmatorul exercitiu. Sa expicam unui om la intamplare ca activele unei banci sunt resursele si ca pasivele sunt datoriile. Apoi sa il intrebam care sunt activele: creditele pe care banca le da, sau depozitele pe care le primeste?

      S-ar putea sa avem surpriza ca in multe cazuri raspunsul sa fie ca depozitele pe care banca le primeste sunt activele si creditele pe care le da sunt pasivele. In realitate lucrurile sunt exact pe dos.

  23. http://www.bloomberg.com/news/2013-05-16/imf-urges-more-polish-rate-cuts-as-main-tool-to-boost-economy.html
    si tot asa turcii au redus si ei rata
    ce va face Isarescu?
    va continua el sa aiba cel mai pretios odor din Europa…..
    nu de alta dar vin aia de la FMI si rezultatele noastre sunt zero barat- ganditi-va doar la privatizarile Oltchim sau CFR
    ori cica noi am vrea – oficial-un NOU acord- nu de alta dar aia care ne conduc stiu ca asa zisul atac speculativ din 2008 va fi mic copil fata de ce se poate intampla la viitorul taifun….
    si dak acord cu fondul nu e , nimic nu e …
    tare ma tem ca pana sa scada Isarescu rata vine taifunul si iar duce rata la 10 la suta ca sa salveze leul, ca de economie noi n-avem nevoie:)))

  24. Ex-Bancherul

    @ all:

    L O L!
    L O L!
    L O L ! la puterea 1000 LOL!

    s-a pisat insusi George Friedman pe visele pro-euro ale lui Isarescu si Basescu la o conferinta de la BNR !!!

    http://www.mediafax.ro/politic/george-friedman-despre-aderarea-romaniei-la-zona-euro-slava-domnului-ca-nu-sunteti-acolo-nu-intrati-10883152

    eu cand ziceam ca rahatul asta de moneda de euro e condamnata sa se pulverizeze , nimeni nu ma credea!

    • @ex-b

      George Friedman nu are CVul necesar (20 de ani de Dickinson College, liberal arts ?!, plus ceva consultanta pe langa militari ?) sa se „pise” nici macar pe Thomas Friedman, care macar vorbeste engleza cursiv si scrie placut (desi la fel de diletant), daramite pe un bancher central.

      Atunci cand ai creante/datorii cat 35-40 din PIbul mondial denominate intr-o moneda, asa cum e cazul de fata, sa vb de prabusirea monedei semnifica razboi total intre natiunile Europei. Nu doar destramarea UE (pe care in mod hazliu speculantii de idei nu o asociaza cu disparitia euro).
      Dar cand te obisnuiesti sa postezi speculatii pe un site (fie el si Stratfor), si sa mai si ceri bani pt. asta fraierilor, se pare ca vine mai usor:)
      „LOOOOL 🙂 „

    • creste sau scade ?:P

      • super …

      • Ex-Bancherul

        @ Marius:

        daca ECB da unda verde la cumpararea de bonduri sud-europene ca mijloc de printare in draci de euro (QE) pe model americano-japonez, e clar ca vom vedea o depreciere a euro fata de usd DACA FED nu pluseaza peste cei 85 miliarde $/ luna – QE-ul lor.
        Aici nu mai e vorba de apreciere/depreciere pe baze fundamentale, deja e strict o problema de echilibru, de balanta de lichiditati.
        Dar tare banuiesc ca ECB nu va face asa ceva doar pentru ca unul ca Hollande caraie in acest fel, Germania si Merkel nu au fost si nu sunt de acord cu acest gen de masuri, spre disperarea statelor cu deficit inalt si cu raport deficit/pib ingrozitor (ex: state sud-europene, irlanda, chiar si franta, deja).
        fata de leu imi e greu sa anticipez reactia sa, BNR e un factor determinant in relatie.
        Banuiesc ca nea Strugurel Vinarescu va marsa pe aceasta parghie a deprecierii potentiale a euro fata de usd pentru a da in cap leului. E doar o banuiala pentru moment. Lucrurile ar putea sta si altfel daca ii explodeaza in fata volumul de credite neperformante (cu intarzieri sau crapate).

  25. religia este cel mai mare rau care i se putea intampla omenirii.

    Vad ca mai sus cineva abereaza in mod biblic , astfel:

    – imparte lucrurile in bine si rau , in alb si negru (si nimic intre)

    – la ce nu intelege pune etichete simplistice ca sa se minta ca ar sti despre ce e vorba (vezi slogane gen „oculta mondiala”)

    – e sarac fiindca e lenes si vrea sa fure de la cei ce muncesc , ca el sa devina bogat si lenes (fraze gen „fiecare dupa nevoile lui” , „unii au mai mult decat au nevoie” , „se unesc proprietarii intre ei” )

    – crede ca lumea e facuta din clone ale sale , si stie ca toti oamenii ar fi multumiti cu ce crede el ca ar fi multumit (cum si Elena Ceausescu stia ca un om e fericit cu 10 oua si o gaina pe luna)

    – habar nu are matematica elementara sau economie , a se vedea aberatii gen „s-au unit toti bancherii intre ei si acum fac legea”

    Culmea e ca as discuta toate aceste mituri si superstitii care ruineaza vietile naivilor , dar din experienta stiu ca religiosii ar face orice ca sa nu afle ca gresesc.

    • Constantin

      @abraham:

      In primul rand vreau sa spun ca imi place nickname-ul tau care seamana cu al unui personaj biblic Avraam. 🙂

      Hai sa vedem:

      – „religia este cel mai rau care i se putea intampla omenirii”
      Asta spunea si Karl Marx citez „religia este opiumul poporului”, comunismul nu poate începe decât odată cu ateismul.
      http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/adevarul/docs/cap3.htm
      Personal cred intr-o singura religie si anume religia lui Dumnezeu, religia Dragostei.
      Divinitatea, ca il numesti Dumnezeu, Allah, Buddha, Iehova, etc. nu te va intreba ce religie ai avut, ci daca ai trait in Dragoste.
      Si eu cred ca religiile dezbina pe oameni, la fel cum fac si partidele politice si echipele de fotbal. Lucrurile astea creaza aiurea intre noi garduri.
      In schimb, Dragostea uneste.

      – „imparte lucrurile in bine si rau , in alb si negru (si nimic intre)”
      Am mai auzit asta, este vorba de principiul relativizarii binelui si anume, binele meu poate ca este raul altuia.
      Atunci te intreb: de ce exista legea? Oare nu ca sa defineasca binele comun?
      De ce exista CNA ? Nu ca sa defineasca binele tele-spectatorului.

      – la ce nu intelege pune etichete simplistice ca sa se minta ca ar sti despre ce e vorba (vezi slogane gen “oculta mondiala”)
      Plec de la definitia cuvantului ‘ocult’ = asuns, tainic, misterios
      http://dexonline.ro/definitie/ocult
      Si am sa iti spun de unul dintre grupurile extrem de selecte care se intalnesc si discuta pe ascuns: Bilderberg.
      http://www.hotnews.ro/stiri-international-7329648-video-cercetatorul-andrew-marshall-despre-grupul-bilderberg-soarta-lumii-trebui-fie-decisa-albi-batrani-bogati-care-aduna-secret.htm
      http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/secret-grupul-bilderberg-decide-zilele-acestea-soarta-americii-167050.html

      – e sarac fiindca e lenes si vrea sa fure de la cei ce muncesc , ca el sa devina bogat si lenes (fraze gen “fiecare dupa nevoile lui” , “unii au mai mult decat au nevoie” , “se unesc proprietarii intre ei” )
      Nu sunt sarac, dar nici bogat, am suficient cat sa imi acopere nevoile.
      Ma scol de dimineata in fiecare zi lucratoare ca sa merg la serviciu.
      Castig suficienti bani cat sa nu fiu o povara pentru nimeni.

      – crede ca lumea e facuta din clone ale sale , si stie ca toti oamenii ar fi multumiti cu ce crede el ca ar fi multumit (cum si Elena Ceausescu stia ca un om e fericit cu 10 oua si o gaina pe luna)
      Exista un principiu in psihologie numit ‘empatie’.
      „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.”
      Sau mai popular „ce tie nu iti place, altuia nu-i face”.
      Sau acela care mie imi place mult de tot „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

      – habar nu are matematica elementara sau economie , a se vedea aberatii gen “s-au unit toti bancherii intre ei si acum fac legea”
      Ciudat cum spui asta pe un blog de combatere a mafiei bancar-imobiliare. 😀

      Ciudat cum oamenii aleg raul si urasc binele, cum il dispretuiesc pe Dumnezeu care le cere sa traiasca in dragoste si sa aleaga binele.
      „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.”

      @all:

      Va rog sa ma scuzati daca considerati ca eu tin predici aici.
      Am sa incerc sa limitez citatele din Biblie si sa comentez mai putin off-topic.

      • religie , dumnezeu , credinta = individul e sclav si altcineva decide in locul sau cum sa isi traiasca individul viata

        dragoste = aberatie care justifica crime si vinde telenovele. Tu te minti ca ceea ce numesti dragoste e ceva bun , in timp ce iubesti o femeie frumoasa pentru cum arata , si vomiti la o femeie urata tot pentru cum a facuto natura. Ipocrizie care discrimineaza oamenii in functie de forma oaselor fetei.

        bine (si rau) = o eticheta pusa de tine unor lucruri pe care nu le intelegi , ca sa te poti minti ca le stii pe toate. Aberatii gen legea exista ca sa defineasca binele tau pe mine ma amuza , dar oameni ca tine ucid zi de zi si nu isi dau seama.
        Explica, te rog, unui boschetar ca el moare azi fiindca tu in ultimii ani ai respectat legea si ai dat bani sa fie construite autostrazi la supra pret.

        – citate penale (ce tie nu iti place) ca sa eviti faptul ca tu esti convins ca stii ce isi doresc ceilalti (la fel cum stia si Hitler si Ceausescu si Ponta).
        Eu imi doresc ca toti oamenii sa fie sclavii mei si eu sa decid viata si moartea tuturor. Asta imi face mie placere , fiindca asa ma facut Dumnezeul tau , iar tu existi ca sa ma slujesti. Ia da-mi mie ce vreau , ca tu crezi in „fiecare dupa nevoi”.

        – fan teoria constipatiei si al mafiei mondiale = prost care nu a realizat prea multe in viata , dar este bucuros fiindca el stie ca numai din cauza „stapanilor din umbra ai lumii” nu a obtinut el ce voia

        Comunism. Borat . Borat . Borat. Si in toata viata sa nu a gasit un minut sa se gandeasca la ideile care ii conduc lui deciziile.

      • Ex-Bancherul

        @ Abraham:
        ”religie , dumnezeu , credinta = individul e sclav si altcineva decide in locul sau cum sa isi traiasca individul viata”

        de liberul arbitru si atributul libertatii prin excelenta al individului in crestinism ai auzit?
        ai o graba suspecta sa sari la concluzii dure si imediate.

      • Frumos comentariul tau, Constantin este f important sa ai o imagine corecta asupra vietii pt a intelege ce si de ce se intampla.
        abraham, imi pare sincer rau pt tine, nu intelegi nimic din ce se intampla, confunzi raul cu binele intr-un mod crunt.

  26. In Italia guvernul vrea „rate mai reduse de impozitare pe proprietăţile unde se desfăşoară activităţi de producţie.”

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/in-italia-guvernul-letta-a-anuntat-primele-masuri-economice-vizand-taxele-pe-proprietate-si-somajul-tehnic-302331.html

    La noi e fix invers; Ponta vroia odata sa creasca cat mai mult impozitele pe proprietatile folosite in scop productiv daca proprietarul e persoana fizica. Ghici ghicitoarea mea, cine e mai destept?

    Oricum mai sunt cateva variante: cresti impozitarea actuala a persoanelor fizice si/sau reduci impozitele persoanelor juridice. In primul caz pierzi voturile plebei iar in al doilea caz ajuti firmele.

  27. Ex-Bancherul

    @ all:

    pana la urma poporul roman l-a ascultat pe Ceausescu cand le zicea: ” …stati linistiti la ‘locurili’ voastre”.
    http://www.businessinsider.com/aon-material-risk-by-country-map-2013-5

    Romania clasificata ca „low risk” ca violenta politica si violenta de alte naturi , MAI SIGURA decat Franta si Spania (LOL!)

    😀

  28. „…tohttp://www.digi24.ro/catalogimobiliar/articol/Catalog-imobiliar-19-mai-2013_104594t ce fac,fac cu banii fraierilor…”:)))))))

    • digi e unul din posturile preferate ale trompetistilor imobeleari. postul e abonat la stiri de genul..s-a atins minimul…tot mai multi tineri…etc etc. acolo mizerii de genul dd apar frecvent mintind si prostind fazanii viitori clocitori de chirii la banca pan’ la pensie.

    • Ex-Bancherul

      @ Sarpe:

      Vai de mine, ce blasfemii scrie aici tanti Mihaela!
      Mai tanti Mihaela, de ce livrezi asemenea „minciuni” ?
      Apartamentele din Romania au ajuns la minimul de pret …mai jos nu se poate! :)))))))
      In tara suprarealista a lui Urmuz susul e jos si scumpul e ieftin, asta nu a inteles inca tanti Mihaela!

  29. „bula pe euro”…in viziunea lui lender si a lui AC.

    http://www.zf.ro/zf-24/datoria-externa-a-depasit-100-mld-euro-fata-de-72-mld-euro-cat-era-in-decembrie-2008-10887836

    GRECIA…venim!

    „Datoria externă a Guvernului a înregistrat în martie 2013 la martie 2012 un salt de 5 mld. euro, de la 24 mld. euro până la 29 mld. euro, iar datoria externă a Băncii Naţionale a scăzut de la 10 mld. euro până la 8 mld. euro ca urmare a rambursărilor către FMI.”

    • ponta isi plateste cersetorii si asistatii sociali (votantii de basa psd)..si firmele de partid bransate la conducta tarii din imprumuturi. ca inca se mai poate…
      gunoaiele ciutacu badea ciuvica si restul de mancatori nu au nimic de zis de „amanetarea viitorului” cu care spurcau acu 2-3 ani. acu nu li se mai amaneteaza nimic.

      • @unu
        Iar ai aparut?? Nu vezi ca nu te baga nimeni in seama?
        Chiar voiam sa te intreb ce scoala ai si ce competente ai ….
        (mancatul de cacat nu se pune)

  30. bancherul azi s-au publicat neste stiri interesante cica la sf I trim depozitele ar fi scazut in bancile romanesti cu nu mai putin de 11 mld lei.
    s-au scos mai ales lei, mai ales de catre ne-rezidenti, atat de la banci unde garanteaza FNG etc. cat si de la sucursale. si au retras mai ales persoanele juridice
    ei zic ca a fost efectul ciprului , dar e vb de date de la 31 martie care NU cuprind in intregime efectul Cipru.
    o scadere de 5 la suta mie mi se pare mare, avand in vedere tangenta marginala a situatiei din Cipru cu noi.
    ce se va intampla dak o banca LOCAlA va avea probleme
    de aici eu deduc ca sistemul bancar NE VA COSTA pe toti
    caci dak o banca-sau mai multe vor avea probleme ele vor fi tinute artificial in viata ca si morti vii,

    si desigur euro a revenit la 4,35 si mai vbnoi

    iar Pontica ne zice azi ca problema arieratelor nu a fost rezolvata si ca nu se stie dak scrisoarea trece de board-ul FMI,

    probleme Gogule?

  31. Apropo de probleme si de ce iti poate aduce ziua de maine.
    Mi-a dat un amic fw la un email care circula la ei, intr-o mareata multinationala.
    E o cerere de ajutor din partea a doi colegi care tocmai au descoperit ca bebele lor in varsata de nici 6 luni are cancer. Si nu au nevoie „decat” de 160 k Euro pentru a putea incerca sa il salveze.

    Ambii avand salarii peste medie nu se pune problema „mancatului nesanatos” sau ” nu au avut bani de analize” sau mai stiu eu ce scuze din astea penibile care pot completa ” mie nu mi se poate intampla pt ca aia fatza de mine …. „

    • Ex-Bancherul

      @ D:

      ma iertati de exprimare nesimtita, dar poate ma-sa lu’ bebeul ala a fost vaca incaltata si proasta si a facut radiografie cu raze X undeva intre luna 1 si luna a 3-a de sarcina.
      asta e cauza principala pentru situatii de gen sau poate ca i-a dat copilasului lapte praf din ala beton chinezesc cu coloranti cancerigeni (a fost un scandal de gen acum cateva luni, juma de an)

      unde nu-i cap, vai de picioare….

      eu daca as fi ma-sa mi-as face urgent un control de cancer la uter/ovare (repet 😀 daca as fi ma-sa) 🙂 …. nu de alta dar celulele cancerigene au un dar special: circula prin corp inca inainte de faza de circulatie masiva (metastaze multiple dezvoltate).

      dar sa trecem la subiecte mai amuzante:

      @ all:

      http://www.mediafax.ro/social/gigi-becali-condamnat-la-3-ani-de-inchisoare-cu-executare-rog-organele-sa-aiba-decenta-ma-prezint-singur-sa-nu-trimita-mascati-10888733

      [ cor de bocitoare pe fundal] : un’te duci tu Gigiiiiii? Giculeeeeee!!!!! Unde te bagara dusmanii Imparatiei Luminiiiiiiiiiiiiiiii ????? Fii Satanei care nu accepta trensferuri SF si OZN-istice de terenuri de la Min. Apararii la manutele matale sfinteeeeee, spalate cu ape de la Muntele Athoooooooosssssssss!!!!!
      Uite cum Copiii Intunericului infunda pe Razboinicul Luminii care mai ieri se grabea repejor la aeroport (oare de ce? :D?) cand…pac-pac! l-au oprit la vama oamenii legi 🙂 …ca cica avea interdictie de parasire a tarii 🙂

      inca o data, cu mai mult suflet:
      UN’TE DUCIIIIII TU GEORGICCCCCAAAAAA ? Cine o sa te mai oblojeasca la spateeee Georgicaaaaaa atunci cand vei scapa la dus pe jos sapunuuuuuuul intre atatia oameni raaaaaiiiii ?!?!? :)?

      • „… ca cica avea interdictie de parasire a tarii”

        Dl. Nea Gigi Becali a declarat ca el nu stia de interdictie, si, oricum, l-ar fi obligat sa se intoarca oamenii legii. Se pare ca nu stia nici de lipsa unui tratat de extradare intre Israel si RO.
        🙂

      • @ex : Becali va duce la puscarie (parnaie, bulau, gherla, mititica, la racoare, cum preferi) o viata mult mai buna decat cea a unui trader ratacit printre pierderi… 🙂

      • Ex-Bancherul

        @ iackul:
        ”Becali va duce la puscarie (parnaie, bulau, gherla, mititica, la racoare, cum preferi) o viata mult mai buna decat cea a unui trader ratacit printre pierderi…”

        🙂 vad ca tinzi sa devii poet si liric … daca te refereai la mine cu „trader ratacit printre pierderi” esti departe rau de realitate. 😉
        nu sunt nici ratacit, nici pe pierdere. 🙂

    • Constantin

      @D:

      Da-mi si mie niste detalii, poate pot sa propun acest caz nefericit ca cerere de ajutor in compania unde lucrez.

      @Ex-Bancherul:

      Orice ar fi facut omul asta Gigi Becali, nu trebuie nici sa razi, nici sa te bucuri de condamnarea pe care a primit-o.
      Nu te bucura de raul altuia, chiar daca il merita.

      • @constantin

        dar de unde stii tu ca ce i s-a intamplat acestui nemernic e ceva rau? poate tocmai intrarea la puscarie, unde trebuia sa fie de mult, este calea spre bine, spre salvarea nenorocitului!
        Poate asta e modalitatea sa-si bage mintile in cap, sa vorbeasca mai putin si sa comporte ca un adevarat crestin: decent, responsabil, demn, curajos, nu ca un las gata sa fuga si sa cearseasca mila oricui, lingusind pe oricine si fiind gata sa faca pact cu diavolul pentru a scapa?

      • binele gunoaielor pe care poporul de imbecili ii tot voteaza…inseamna raul poporului.
        binele pe care poporu asta l-a primit in 23 de ani de semicomunizm..e dat de cei cativa granguri mari de au servit cina si micul dejun dupa gratii.

      • Ex-Bancherul

        @ Constantin:

        da’ nu ma bucur, glumeam si eu 🙂

  32. D
    nu vreau sa vb stramb dar Ro mor si copii, iar in lume nu mai vb..
    viata si moartea sunt mai amestecate decat par

    in privinta cancerului dak s-ar sri precis ce e cu el s-ar si vindeca mult mai usor
    ideea cu salvarea miraculoasa in strainatate e de multe ori la limita
    tot felul de tratamente inovatoare care costa enorm si ofera sperante doar…
    mai degraba parintii au nevoie de sustinere morala

    cu totii am putea medita mai mult asupra sorei noastre moartea corporala,
    poate am avea si alte optiuni in viata, inclusiv in calitatea noastra de consumatori , patima asta de a poseda bunuri oricat de triviale si relative vine si din faptul ca spre deosebire de oamneii din antichitatea ne ignoram dimensiunea fundamentala, cea de muritori…

  33. http://cursdeguvernare.ro/serviciul-datoriei-externe-a-depasit-incasarile-la-bugetele-statului.html#

    „Revenind la oportunitatea de a ne împrumuta în continuare la asemenea niveluri, ar trebui să ne punem problema dacă se justifică să avem o țară care consumă exact cât produce ( considerat acum un caz fericit). Și iese în deficit fiscal undeva în jur de 2% din PIB doar pentru plata dobânzilor la datoria deja acumulată (cazul prevăzut pentru anul 2013), deficit care se adaugă implacabil la stocul de datorii.”

    Doar metroul din Dr. taberei este aproape 1,5% din PIB 🙂

  34. Am citit cateva dintre postarile tale si imi dau seama ca moderezi aceste comentarii, sau se poate prea bine ca nici un agent imobiliar sa nu te fi remarcat. Nu am vazut in viata mea ura mai mare si invective mai josnice decat cele pe care le postezi aici in calitate de blogger si imi este rusine ca oameni care vorbesc si scriu astfel sunt numiti bloggeri. Imi pare rau. Este foarte trist ce ti s-a intamplat si stiu ca te-a marcat si vei ramane marcat pe viata. Totusi ai putea sa incerci sa te vindeci, e cea mai buna politica. Trebuie doar sa vrei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: