Bank Friday


Mă întreb uneori cum mai are curajul un nenorocit ca Radu Grațian Ghețea să deschidă gura la un eveniment unde se presupune că exisă și oameni, nu numai funcții…  Acest manipulator ordinar care s-a remarcat de-a lungul ultimilor ani ca fiind cel mai mare dușman al românilor va plăti la un moment dat pentru toate mizeriile.

Terente Regele Băncilor ar trebui să aibă soarta ofițerului din fața Ministerului Apărării Naționale în decembrie 1989.  Aveam 13 ani și mă uitam cu un amestec de teamă, milă și scârbă la capul retezat al militarului USLA pe care cetățenii îl urcaseră pe roata blindatului răsturnat, fiind convinși că aveau în față un terorist…

 

Deși suntem acum după 20 de ani de revenire la ”valorile europene”, teroristul modern, autorul genocidului din buzunarele noastre nu cred că ar mai putea provoca vreun dram de compasiune dacă spânzurat de limba cu care a mâncat atâta căcat, ar fi profanat de toți cei pe care i-a păcălit prin comisioane și dobânzi abuzive sau prin informațiile mincinoase de tipul celei cu ”minimul istoric”…

Nu, nu sunt adeptul violenței…  Nu vreau stare de anarhie și nici revoluție; poate doar una a bunului simț.  E drept că mi-ar plăcea să-l văd pe Radu Grațian Ghețea precum ”Conu Leonida față cu reacțiunea”…  Să-i tremure chiloții la gândul că sutele de mii de români pe care i-a furat cu bună știință ar putea face coadă la ușa lui într-o zi mai ceva ca la moaște…  Și dacă din întâmplare ar veni în pelerinaj pe la ARB și celelalte sute de mii de oameni care nu au apelat în viața lor la bancheri însă nu au reușit să cumpere o locuință cu economiile adunate din pricina speculei întreținute de Programul Prima Casă, atunci gluma s-ar îngroșa serios. Dar din fericire pentru Radu Grațian Ghețea, foarte puțini oameni înțeleg că NU TOTUL trebuie să treacă prin labele bancherilor, ale agenților imobiliari, etc…  Trăim vremuri în care majoritatea consideră ca firească intervenția oricărui escroc asupra propriei vieți.

Aparent, justiția făcută de oameni este cea mai cumplită dar să te ferească Ăl de sus de justiția … divină.  La plata asta mă refeream mai sus, nicidecum nu instigam la violență…  Acel ”ar trebui” este apanajul simplist al logicii noastre limitate.

A ajuns în presă zilele trecute un document prin care președintele ARB se adresează Băncii Naționale, Ministerului Justiției și comisiilor parlamentare pentru a interveni în cazul noului cod de procedură civilă.  Miliarde de euro adâncesc deficitul bugetar prin garanțiile FNGCIMM aferente Primei Case și instituțiile statului nu se plâng dar câteva zeci de milioane provenite din comisioane abuzive i-ar putea falimenta pe bancheri:

http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/ingrijorare-printre-bancheri-privind-intrarea-in-vigoare-a-codului-de-procedura-civila-arb-roaga-bnr-sa-intervina-pentru-ca-bancile-sa-nu-piarda-sute-de-milioane-de-euro-pe-an-10340113

 

Aflăm că de fapt românii nu au o percepție corectă asupra sistemului de funcționare a instituțiilor de credit.  Comisioanele și clauzele abuzive sunt doar în mintea noastră, ele fiind cât se poate de firești, de legale.   Băncile mamă din străinătate care îi împrumută pe nemți, francezi, italieni, austrieci fără capcane scrise cu litere minuscule în contractul de credit nu fac altceva decât să respecte porunca din Vechiul Testament care spune ” De la străin vei putea să iei dobândă (mai mare) dar de la fratele tău să nu iei pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot ce vei face în țara pe care o vei lua în stăpânire…”   (Deuteronom capitolul 23)

Asta au făcut gunoaiele bancare – ne-au luat în stăpânire cu totul. Tupeul cu care ne arată pisica de câte ori vreo instituție a statului își amintește că mai are obligații și față de cetățeni, demonstrează că nu se vor opri atâta timp cât la Palatul Cotroceni, la Guvernul României și la BNR vor rămâne aceiași vânzători de țară, aceiași golani implicați în afaceri imobiliare.

Mai bine de 3 ani și jumătate, Terente Regele Băncilor a cerșit GARANȚII de STAT în Programul Prima Casă pentru menținerea speculei imobiliare și acum cu un tupeu fantastic are certitudinea că noi,contribuabilii, va trebui să suportăm mai departe acest JAF  NAȚIONAL din taxele și impozitele pe care le plătim lună de lună.

 http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/174475.html

” Plafonul trebuie să fie suplimentat ORICÂT VA FI NECESAR”  spune mizerabilul care câștigă de la CEC BANK 16.000 EUR / lună și de la Asociația Română a Băncilor încă de două ori pe atât…  Pentru el STATUL e un sac fără fund care are ca prim scop protejarea activelor bancare neperformante și nu cetățeanul care abia mai reușește să-și facă drum printr-o fiscalitate extrem de densă.

   Domnule Mugur Isărescu, domnule Ponta, l-am înfiat cumva pe Radu Grațian Ghețea ?  Poate ar trebui să-l luăm pe rând acasă și să-i dăm să sugă…   E păcat să-l hrănim doar cu rate.  Pe lângă infecția de caracter ar putea face una și de la bancnotele despre care am învățat că au mai multe bacterii decât capacul de la WC…

S-a supărat Terente Regele Băncilor că a ajuns în presă documentul prin care se plânge peste tot de iminența intrării în vigoare a codului de procedură civilă…  Adică prostimea nu trebuia să afle despre această nouă inițiativă a ARB pentru că ea are deja ”o percepție greșită” vis-a-vis de mecanismul complicat și incomprehensibil al cămătăriei legale.

http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/arb-investigheaza-cum-a-iesit-in-presa-scrisoarea-privind-codul-civil-si-comisioanele-abuzive-10342034#commentsForm

La vite trebuie să ajungă doar informațiile de tipul ” grăbiți-vă că se termină plafonul Prima Casă !!!”  , ”S-a ajuns la minimul istoric, prețurile nu vor mai scădea !”  și alte manipulări care să le împingă pe pășunile cu etnobotanice garantate de stat.

Vom vedea imediat după alegeri cum vor soluționa autoritățile și justiția problemele invocate de bancheri. Vom vedea și de unde va mai lua bani USL-ul pentru Prima Casă și la ce valori se vor mai putea ”califica” vitele cu ”numai 5 % avans”…   Până atunci nu uitați să vă treziți mâine dimineață la ora 5 ca să prindeți reducerile de Black Friday. Anul ăsta isteria cumpărăturilor ne-a cuprins iremediabil incă din noiembrie…  Ho, ho, hoooooo !

Dați câte una s-ajungă la toți !!!

http://www.gandul.info/news/sute-de-oameni-s-au-calcat-in-picioare-la-deschiderea-unui-magazin-am-luat-mai-multe-oale-am-luat-si-pentru-copii-10343978#

 Motto:

 Decât o casă pe datorie mai bine o plasmă și stai cu chirie  🙂

188 de gânduri despre “Bank Friday

      1. dbp0

        nici nu avem noi idee cati fazani din astia mai sunt in viata in ro! ei se bucura ca au dat 76000 in nov 2012, insa, din 2013 cu usl la putoare, sigur nu-si vor mai putea plati ratele!
        atunci sa vezi drame!
        hai cu fazanii sa avem si noi de unde alege mai ieftin!

      2. Isa

        Eu stiu pe cineva care a dat 75.000euro pe o garsoniera in aceeasi zona. In plus a facut si un credit de nevoi personale de 25.000euro pentru a o amenaja.

      3. Razvan

        Tocmai m-am intalnit cu o cunostiinta care a dat 34000 pe o garsoniera la Dristor, 33mp,bloc vechi , renovata si cu bucatarie mobilata. Cu prima casa bineinteles ! „ca de la anu nu va mai fi” …. nici nu ma mai enervez … mare e gradina!

  1. Isa

    „E nasol cu creditul pe 30 de ani, dar toata lumea e asa si gata!!!” Comenatriul unei colege careia incercam sa-i explic cum sta treaba cu Prima Casa.

    1. angel

      Sunt curios daca ar mai avea acelasi raspuns cand o sa fie executata silit. Este nasol cu credit pe 30 de ani doar in momentul in care reusesti totusi sa il duci la capat, daca nu, intervine executarea. Ar fi interesant ce parerea are despre acest aspect. Dar pana la urma ce stiu eu…daca toata lumea e asa…ciudatul sunt eu, nu ei.
      Personal cunosc 3 cazuri de persoane cu credite, unul deja executat,credit 170 000e pt o locuinta in Spania din care a platit aproximativ jumatate, altul luat acum o luna prin PC pe 23 de ani, fara probleme si unul de prin 2007 apartament in Floresti Cluj, luat in franci elvetieni, valoarea apartamentului a scazut cu mai mult de jumatate pe piata libera, rata este la cer dar nu au datorii momentan, tipul a fost daca nu ma insel prin Afganistan(militar) si a primit o suma ok de bani dar mai au 20 de ani de plata

      1. Ex-Bancherul

        @ angel:

        iti dai seama cat de infernal de suprarealista e natura umana?
        :)?
        acelasi raspuns va fi dat si in cazul unei executari in masa …
        doar tonul va fi diferit 🙂
        ‘Toate-s noi si vechi sunt toate’..ah, Eminescu asta cum le mai nimereste… 😉 😀

    1. cosminos

      Luxs de luxs frate! Da’ parcă ar merge și o mână de asfalt pe strada aia, că dacă vreau sa stau la țară pot sa ma duc la bunici! 😀

    2. Ex-Bancherul

      @Mihai Andresan:

      mult.
      e mult prea mult.
      cu banii astia, bine investiti pe bursa DUPA ce se va ajusta cu 20-30% (in maxim 1-3 luni) devii milionar in euro mai apoi si iti iei 3-4-5 jucarii din asta gen „Corbeanca” (DUPA ce vor fi si mai discountate) si iti raman bani si de o ciunga la ala mic …..

      hai mai nene, crezi ca pe blogul asta sunt oameni disperati cu creierii sfaraind dupa „visul civilizatiei” …. o casa ?
      nu subestima interlocutorii de pe acest blog, te org.

      sunt oameni cu bani, informati si inteligenti.
      sunt oamenii ce vor deveni bogati (in sensul extins al expresiei) dupa trecerea acestei crize.
      nu ne subestima.

      1. anka

        @bancherul,
        nu fii asa de sigur , banii lui bernake asteapta in banci caderea bursiera de care vorbesti pentru ca apoi sa se multiplice … problema e , cine o sa piarda ???

      2. Ex-Bancherul

        @ Anka:

        e cu dus si intors. Tu ai dreptate in ce zici dar e cu dus si intors.
        Cu exceptia bancilor de investitii – bancile ”cazino” care au diverse expuneri pe bursa, instrumente sintetice, etc… – unde regulile sunt altele (inclusiv obiectul provizioanelor pe pozitii si volumele de provizionare) in cazul bancilor de retail – alea clasice cu depozite si credite – nivelul de credite default si nivelul provizioanelor = sunt mari.

        Deci banii ”blocati ” la FED pot exista din mai multe motive si deblocarea lor se poate face doar in anumite circumstante.

        Insa tocmai super-interventionismul manifest si vizibil al bancii centrale americane e ceea ce mentine „dopata” o intreaga economie a SUA. FED nu ajuta SUA, doar ii grabeste ingroparea.

        Toti jucatorii din economie doar la gandul ca FED nu va mai sustine bancile incep sa execute „pasi de balet” economic spre recesiune si depresiune ….pentru ca asa e mersul lucrurilor – sunt fazele normale ale unei economii … dar ”specialistii” de la FED considera ei veseli ca pot eluda 2 din cele 4 faze clasice ale evolutiei unei economii prin crearea unui ”robinet” cu bani gratis …. pe moment amana ..si tot amana …. dar nu vor scapa de aceste 2 faze. Si cand vor aparea recesiunea sustinuta si depresiunea problema e ca vor reaparea cu forta mult marita – datorita amanarii.

        Si asa incercand sa scapi de o „durere de masea” mai crunta (niste banci cazute, un AIG mort, niste mega-fabrici de masini si motoare despartite in companii mai mici si mai eficiente…. faze de genul asta) te trezesti cu toata economia in cea mai nenorocita pozitie unde nu mai exista multe instrumente de actiune care sa nu pericliteze viata oamenilor …

        Cica nea Ben si-a facut lucrarea de doctorat fiind specializat in „Marea depresiune din 1933″ asa am auzit 🙂 … Problema e ca exact viziunea lui e viziunea care cheama si imprima realitatii modelul ”marii depresiuni din 2013-2014” …ar trebui schimbat omul ala de la FED!

        Modul in care un om isi vede prezentul si viitorul proxim, precum si viitorul mediu-indepartat e modul in care isi modeleaza calea timpului, viitorul! Viziunea imprima realitatea!

        SUA e prinsa intr-o capcana si fiecare miscare prin care vrea sa iasa o afunda mai tare ! …. Problema e ca si Europa e intr-un rahaat mai mare decat SUA si China are o bula imobiliara de toata frumusetea … Un fel de : opriti Pamantul, vreau sa cobor la prima statie :D! ….

        2013 si in fata 2014 nu sunt ok, nu sunt ok deloc …..

    3. Ex-Bancherul

      @ Mihai Andresan:

      ‘ai sa-ti mai zica tata ex-bancheru’ ceva ca tare mi-a placut de tine ! 😀

      asa cum imobiliarele au fost ULTIMELE care au intrat in ”criza” (de fapt un deleveraging mai extins – o dezintermediere ca sa vorbim romaneste…adicatelea o cadere in cap a preturilor pentru ca cererea sa se reintalneasca cu ‘ofertili’ pi romaneasca populara) inaintea lor intrand in ”criza” moneda locala – august 2008-ianuarie 2009 – si bursa (mai apoi, noiembrie 2008 – martie/aprilie 2009) …..LA FEL, CONFORM ACELUIASI PATTERN (pi romaneasca populara : ” pi aceeasi ulicioara de faptuiri iconomice”) imobiliarele vor iesi ultimile din criza!

      Toate acestea din simplul motiv ca vorbim de clase de active cu nivele diferite de volatilitate!

      …si sa nu-mi zici ca imobiliarele sunt mai volatile decat bursa sau monedele ca nici pisica mea nu te crede! (am un motan foarte frumos, un Russian Blue , daca stii cum arata, daca nu da un google !) …

    1. Ex-Bancherul

      @ AC:

      da….un ultim cadou inainte de perioada alegerilor …
      tu chiar crezi AC ca Romania e pe alta planeta?
      suntem tot pe Terra si aici se fierbe pe undeva o masiva aversiune la risc in curand …care sub nici o forma nu va ocoli Romania indiferent cine o va conduce !

      mai bine arunca un ochi pe SPX 500 la 1 ora si 4 ore ca s-a format un top de toata frumusetea (care va fi spart de Ben Bernanke si ai lui in dupa – amiaza asta /ora Romaniei/ doar pentru a forma un UBER-top pana in 1424-1425 puncte pe SPX500 …. si stim amandoi ce inseamna pe o formatiune grafica confirmarea unui top 😀 )

      … si cum chestii ca SPX500, perechea dolar US- dolar australian, DJIA, indicatorul VIX sau euro/usd sunt indicatori de pro sau anti-risc ….

      urmeaza ceva AC-ule…ceva saptamana asta …foarte anti-risc … si pana in 9 dec 2012 sau pana in Craciun BNR va putea face fata aversiunii globale la risc ….dar dupa aia ..eheeeee, baietii mosului ..dupa aia o sa ne ”dixtram” foarte bine 😀 ….

      1. Ex-Bancherul

        @ AC:

        ok, am citit ce a scis Horea.
        la sfarsit apare o fraza:
        ”Pana atunci mai astept un val de cadere bursiera.”
        probabil ai dreptate, probabil are si Horea dreptate si eu..totul tine de istoricul miscarilor.

        Acum pe grafice au aparut niste beculete de alarma (in ultimele 24-36 de ore) cu tot cu ”salvarea” greciei (ca aia nu a fost salvare a fost vrajeala, praf in ochi…peste 4-6 luni vorbim iar de cazul ”grecia”)… pana miercuri / joi avem date economice si discursuri ale membrilor FOMC/FED care sigur o sa umfle spx 500 pana pe la un 1415-1425 / euro-usd pana la un 1.302-1.3070/90 (anuland sau amplificand aceste semnale de ajustare negativa iminenta)…. dupa care urmeaza o pocneala …cat de mare vom vedea … ca daca e o fasaiala de -3% pe spx500 ma las de meserie si ma duc sa cresc gaste pe camp … parerea mea e ca e ceva mai mult de atat.

    2. Ex-Bancherul

      @ AC:

      ia uite ce fac ai dracului de investitori cu aversiune la risc :
      http://www.fxstreet.com/news/forex-news/article.aspx?storyid=4c8fa3f3-2ff3-4f4a-a465-12cd1b1ed880

      citat din articol:
      ”They write, In general, investors went short in all major currencies vs. USD this week, mirroring the risk-on approach in markets during the Thanksgiving holiday week. Notably, investors continued to build on Euro net short positions in the week ending 20th November, when the currency reached an overall net short position of $14.7bn.”

      adicatelea au umflat Curcanu’ de Thanksgiving day (cu dinamita) si dupa aia o sa traga chibritu sa aprinda fitilu’ de la curcan ..
      😉

    1. unu

      vechea poveste, nu le mai da repo le da bilaterale sa nu crape: „„Alocarea de azi prin Repo a fost de 4 miliarde lei, dar e doar de imagine. Cei de la BNR se folosesc masiv de contractele bilaterale, pentru a ţine dobânzile din piaţă în jurul dobânzii de politică monetară. În fiecare din ultimele săptămâni au pompat prin bilaterale 8-12 miliarde lei. Fără aceste bilaterale, dobânzile din piaţa monetară ar fi sărit de 9%, întrucât unele bănci ar fi fost pe butuci şi ar fi fost împinse către facilitatea Lombard”, a explicat un dealer pentru Capital.”

      http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/fara-lichiditate-de-la-bnr-unele-banci-ar-fi-pe-butuci-iar-dobanzile-ar-sari-la-9-pe-interba.html

  2. @all

    pt cei care vor sa „achiziționeze” euro am primit niste sfaturi – poate mai aveti si voi:

    – dintre banci, cel putin in ultima vreme, AlphaBank ofera cel mai avantajos curs in jurul orei 10:00. Intre 9-9:30 cursul este nesimtit. Se pare ca ei maresc cotatia in cursul zilei si dimineata ramane cel din seara precendenta. A doua banca ar fi Carpatica care pastreaza aceeasi cotatie pe timpul zilei dar tinde spre sfarsitul saptamanii sa aiba un spread mai mare.
    – o alta modalitate de a cumpara la o cotatie mai avantajoasa este sa cumparati la licitatie. Mergeti la o banca si spuneti „vreau sa cumpar euro la licitatie”. Din ce am inteles, ei sunt obligati sa dea un telefon pt a cere o cotatie (mai avantajoasa pt noi evident). De asemenea stiu ca nu conteaza suma!

    Astazi (27/11/12) am zis sa verific daca merge. Cu un euro mult foarte slab (spre 4.50 chiar!!! http://www.forexpros.com/currencies/eur-ron-advanced-chart) alpha ofera 4.535 iar Carpatica 4.55.
    Spre surprinderea mea cei de la Alpha mi-au spus ca doar la sume de 10-15.000 euro negociaza la licitatie iar cei de la Carpatica au zis ca nu conteaza si mi-au oferit in loc de 4.55 doar 4.548. „Castigul” la 1000 de euro ar fi de 2 lei (la propriu :)).

    @ex-bancherul

    Pisica ta imi aduce aminte de „the russian” din Cats and Dogs 1 🙂

    1. Ex-Bancherul

      @ Julio:

      de o saptamana incoace fac teste ‘FX si investitii’ cu motanul meu care da semne de inteligenta 🙂

      cand ii zic ”US dolar” deschide un ochi si incepe sa fataie din coada stufoasa (clar o aversiune la risc) ,
      cand ii zic ”euro” se ascunde sub canapea si incepe sa miaune jalnic (semn clar ca stie mai multe decat majoritatea europenilor in legatura cu viitorul euro),
      cand ii zic ”perechea usd/jpy” sta linistit dar miauna intr-un fel care ca sunete poate fi asemanat cu ” miau, miauuu… topping maxim la 83.75-84.00 si reversare in regim ‘falling knife’ pana sub 80 …mreeeuuu, miaauuuu ”

      cand ii zic „leu” se pune cu burta in sus si asteapta sa fie scarmanat pe piept si burta – asistentialismul frust din economia Romaniei clar il incita sa faca astfel ….

      cand ii zic „investitii in imobiliare in Romania” se ascunde sub masa fataind din coada si cand scoate capul ma priveste vinovat … poate stie ceva ce nu stiu eu ? :D?

  3. Mihai Andresan

    @ex bancherul:multumesc pentru comentariile facute ,totusi scopul meu ramane acelasi:de a vinde vila pe care am construit-o si in care am investit numai lucruri de calitate la pretul solicitat.Cei interesati in amanunt ma pot contacta si le voi oferi toate detaliile.Nu am spus ca este un pret mic cel pe care il doresc insa vila merita cu siguranta.

    Multumesc,

    1. Ex-Bancherul

      @ Mihai Andresan:

      nu ma indoiesc de calitatea materialelor sau de faptul ca fiecare parte e interesata sa isi promoveze interesul.

      iti doresc succes sa iti vinzi vila.

      dar eu ca potential cumparator ar fi pacat sa ratez ditamai volatilitatea (deci oportunitatea unor castiguri foarte rotunde) pe burse si pe monede (si pe instrumente derivate – CFD, optiuni, futures) din 2013 dupa care sa cumpar o duzina de astfel de vile si la munte si la mare si in Bucuresti (pe la margine ) la -50% din pretul actual.

      Vila ta e frumoasa, recunosc.

      Dar in acest moment am alte orientari si interese in privinta multiplicarii cash-ului disponibil nu in privinta blocarii sale (cu perspective de macerare a valorii actuale) in caramizi.

      Povestea e simpla si veche de cand e lumea : fiecare parte isi are interesul.
      😉
      Succes!

  4. Marius N.

    http://www.anuntul.ro/anunturi-imobiliare-vanzari/garsoniere/universitate-nicolae-balcescu-ultracentral-semidecomandata-mobilata_5760512.html
    Am vazut acest anunt si nu am rezistat si am dat telefon agentului imobiliar. In prima etapa am incercat sa ma informez daca anuntul mai este de actualitate. Raspunsul a fost ca da. Pe urma, discutia formala dintre potentialul cumparator si potentialul vanzator, s-a transformat intr-o discutie la o cafea. La inceput am intrebat cum este posibil sa fie prezent un astfel de anunt in conditiile actuale. Ca agent imobiliar, nu are obligatia sa sfatuiasca clientul ca bate campii si viseaza la valute verzi pe pereti. Desi, spre rusinea mea, intrebarile adresate au fost tendentioase, raspunsul agentului a fost unul care mi-a depasit asteptarile. Calmitatea si argumentele pot spune ca m-au linistit si chiar am inteles, desi in prima etapa nu puteam intelege cum dracu e posibil asa ceva.
    Raspunsul agentului este ca vanzatorul nu cauta un cumparator autentic, unul care a muncit pentru bani, unul care stie valoarea banului ci unul care poate a castigat cu o seara inainte la poker vreo suta de mii de euroi si, cum nu are reprezentarea valorii, se gandeste sa cumpere ce ii trece prin cap, orice ii se pare kitch. Si, cum bine a argumentat, in Romanica noastra sunt o gramada de astfel de guşteri cari nu muncesc pentru bani. Mi-a dat si exemple concrete de alti astfel de vanzatori care au ca target guşterii. C’est la vie.

    1. Andu

      Sunt mai multe categorii de vanzatori, din ce am cunoscut si eu:
      1. disperati ( nevoie acuta de bani ) scad in fiecare saptamana , ba chiar zilnic pretul imobilului pe anunturi. Daca au ceva bun de vanare se va vinde imediat, pentru ca-si dau jos si chilotii numa sa vanda.
      2.dezinteresati ( care au bani si nu se grabesc ) astia au pretul mare vs media si sta anuntul 1-2 ani, dupa care daca ii suni, zice „a, da, este inca de vanzare”
      3. interesati ( aia care ar vinde ca sa-si ia ceva mai mare) in general sunt deschisi la propuneri si urmaresc piata, au un pret bun si care la un moment dat vand. Dealtfel cred ca piata e dominata de vanzatori care mai au niste bani stransi si cumpara altceva in schimb.
      4. smecherasi (aia care dau anunturi la misto), care e posibil sa aiba un imobil valoros si rarisim (dpdv locatie) si care arunca un pret asa la misto, evident mult mai mare. Daca musca pestele cel mare s-au scos. Daca nu musca pestele, o freaca asa, pana cand mai scad un pic. Oricum, ce au ei, „n-a vazut Parisul !”. Ceea ce-mi aduce aminte de http://www.youtube.com/watch?v=AjIIBJ0rRDQ&feature=player_embedded :))))). Sunt interesati sa vanda dar nu oricum.
      Cam astfel de lume am cunoscut eu de vreo 2 ani de cand incerc sa-mi iau un apartament… 🙂

    2. anka

      interesant ajentul asta … pentru comision majoritatea ar fi in stare „s-o vanda si pe masa” … de apreciat sinceritatea ! mai exista gusteri s-o fi gandit si el , dar nici chiar asa !!!

    1. Alexx

      Pai tocmai ca nu sunt reale.
      In primul rand, nu prea se obtin chiriile acelea, ci undeva -25%.

      Apoi, apartamentul greveaza si alte costuri, in afara de cel de achizitie: impozite, reparatii, renovari, etc.

      Gradul de ocupare NU este de 100%/an, ci 60-90%, in fc de pret, locatie, etc.

      ===
      Depozitul bancar pe de alta parte, nu creeaza probleme decat daca banca are probleme. Iar randamentul lui anual e destul de clar..

      Si astfel, ajungem la concluzia reala, si anume ca randamentl chiriilor in buc este SUB cel al depozitelor bancare.

  5. bogdan80

    Sa ne aducem aminte,

    in 2007 ce spuneau agentiile imobiliare:

    http://www.tentant.imobiliare.ro/info/stiri-imobiliare.html?id=10

    „Apartamentele vor continua sa se scumpeasca pentru inca o perioada de circa 5 ani, dupa care vor stagna, au declarat oficiali ai Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), cu ocazia unei conferinte de presa. Preturile vor stagna dupa acest interval de timp, deoarece se va ajunge la un nivel limita, la care locuintele nu se vor mai vinde.” – din 2007

    http://www.tentant.imobiliare.ro/info/stiri-imobiliare.html?id=13

    „In paralel, un studiu facut public tot ieri de compania imobiliara Colliers indica faptul ca pretul locuintelor construite in ansamblurile rezidentiale noi din Bucuresti vor continua sa creasca in urmatorii doi-trei ani, in medie cu 15%-20% anual. 2007-06-08 ”

    🙂

  6. nepacalita

    astia zic ca e de bine… cu consumul

    ” Creşterea continuă a cheltuielilor de consum, care formează cea mai mare parte din PIB-ul SUA, ar putea compensa temerile legate de intrarea în vigoare a unui program automat de majorări de taxe şi reduceri ale cheltuielilor, de anul viitor, în cazul eşuării negocierilor pentru reducerea deficitului bugetar.”

    http://www.mediafax.ro/economic/increderea-americanilor-in-economie-a-atins-maximul-ultimilor-patru-ani-10353646

  7. Monica

    In primul rand, felicitari pentru blog! Este o sursa de informatii foarte utila pentru o novice ca mine 🙂

    Am si eu o intrebare…nedumerire, mai exact: de ce sa schimbi leii in euro la banca si nu la o casa de schimb, cu un curs de schimb mai avantajos ? Mi-a atras atentia ce a spus Julio aici, la un moment si as vrea sa inteleg de ce. Am si eu niste lei pe care doresc sa-i schimb in valuta si nu stiu cum e mai bine sa procedez. Multumesc in avans oricui imi va raspunde!

    1. Ex-Bancherul

      @ Monica:
      poti sa ii schimbi linistita oriunde (dar binenteles sa nu accepti bancnote dubioase sau prea uzate)
      ideea e ca uneori anumite banci in functie de moneda chiar au cursuri mai avantajoase …. uite o idee:
      banca romaneasca (pentru toate monedele)
      alpha (cursurile de dupa 10-10.30)
      romanian international bank (roib) – pt usd si chf (pt chf uneori)
      piraeus – pentru gbp
      carpatica (uneori) – pentru euro

      restul bancilor sunt cam praf …praf extra.
      dintre cele mai distruse ca si cursuri amintesc: bcr / brd / volksbank / + restu’ …

Lasă un răspuns către Ex-Bancherul Anulează răspunsul