Lumea cu curu’n sus


Am luat la cunoștință în ultimele zile de cele câteva propuneri ale prietenilor blogului, propuneri care vizează o mai bună mediatizare a informațiilor pe care le-am adunat cu toții aici în ultimii ani.   Corturi ampalsate pe marile artere, flyere distribuite din mână în mână, domenii și site-uri cu terminologia aferentă căutărilor imobiliare etc.

Nu știu cât sunt de bune ideile dar apreciez că există o formă de coeziune.  Dincolo de interesul personal pe care îl are fiecare în dorința de a cumpăra o locuință fără să fie scalvul Mafiei Bancar-Imobiliare pe toată durata vieții active, vreau să cred că în aceste propuneri există și un dram de umanism, de ACT  GRATUIT  (nu în sensul filosofic al lui Andre Gide ci luat mot a mot)

De ce am simțit nevoia să scriu acest post ?  Pentru că astfel de reacții, de semne de viață, de forme de inteligență sunt din ce în ce mai rare.  Aproape că l-am luat cu toții pe NU în brațe și ne mulțumim cu acel ”nu se mai poate face nimic” lăsându-i pe toți nemernicii să ne bage mâna în buzunar ca și cum li s-ar cuveni, ca și cum orânduirea sclavagistă ar fi ajuns la ”maximul istoric” ca să folosesc o expresie cu conotații imobiliare…

Dacă 75.000 de tineri ai căror părinți au pierdut banii la Caritas, la FNI, la SAFI, la BANCOREX  etc.  au accesat Programul Prima Casă e din ce în ce mai clar că din generație în generație ne IMBECILIZĂM iremediabil și primul impuls este să le dau dreptate scepticilor, negativiștilor, fataliștilor. Dar ce facem cu noi înșine ?   E limpede că  PROSTUL care se mobilizează instinctual împotriva inteligenței nu va accepta niciun argument logic dar avem datoria să ne salvăm măcar pe noi…  Un om care își mișcă fundul un minut pe zi PRO BONO PUBLICO se poate numi ”salvat” căci ăsta e sensul mediului nostru virtual, dincolo de logica economică pe care o promovăm. 

Poate că ideea pare desprinsă din ” Zbor deasupra unui cuib de cuci”, știu.  Naiv și utopic ar fi eufemisme pe lângă ce complimente merit cu astfel de raționamente într-o lume poziționată de ceva vreme cu curu’n sus.

Este lumea în care un gunoi semianalfabet dictează posturilor TV cu milioane de telespectatori ce materiale au voie să difuzeze iar moderatorii se fac PREȘ în fața lui.   Este lumea în care același semianalfabet își permite să-l jignească pe unul din puținii români în fața cărora ar trebui să ne înclinăm fără nicio rezervă.  Este lumea în care GUNOIUL a ajuns  să ne intre în casă pe toate căile posibile iar eu le sunt recunoscător oamenilor de știință că nu au inventat încă televizorul cu miros…  Am fi trăit cu toții precum cei din complexul Confort City, ba chiar mai rău; cadavrele arse și resturile menajere sunt parfum pe lângă verii/frații Becali / Negoiță etc…

 

În materialul de mai sus nu jignirea adusă lui ION  ILIESCU mă revoltă (în fond USL este cel care l-a asimilat pe cioban) ci felul în care Neagu Djuvara este terfelit la oră de maximă audiență de către oligofrenul din PIPERA.   La 96 de ani, istoricul are o acuratețe în exprimare pe care orice om rațional ar trebui să o invidieze. Eu nu am remarcat niciodată la domnia sa vreo sincopă, nici măcar de tipul celor din spectacolul EGOISTUL de la Teatrul Național când domnul Radu Beligan, cam de aceeași vârstă, mai are nevoie din când în când de sufleur pentru o banală replică…

Vom trăi ca bucureșteni în 2012 a doua rușine a anului – după proxenetul Robert Negoiță ajuns primar pe listele celui mai mare partid politic din România, vom avea și un parlamentar promovat de Partidul Național Becaliberal.   ( Cel puțin în Parlamentul European tăcea pentru că îl depășeau problemele dar aici va fi măscăriciul de serviciu al Palatului ).  Imbecilul ăsta misogin, extremist, închinător la icoane atunci când nu înjură de familie și de morți face instrucție cu oamenii de televiziune.  Se poartă ca și cum România ar fi moșia lui.  De fapt mă întreb dacă nu cumva chiar este….   Nu numai a lui ci a tuturor gunoaielor ăstora pe care îl loc să le aruncăm la periferia societății le promovăm necontenit.  Ăsta este creștinul ortodox căruia imbecilii din sectorul 6 al capitalei îi vor asigura un fotoliu în Camera Deputaților pe listele USL:

Având în vedere cadența cu care ctitorul de biserici îsi bagă sula peste tot, am senzația ca autoturismul său de lux Maybach a fost dobândit în urma unei neînțelegeri cu Sfântu’ Petru.   Intrebat fiind de acesta ce masină si-ar dori pentru faptele sale de credință, ciobanul latifundiar ocupat cu domnul de la GSP tot spunea „îmi bag, mai bag etc.” si uitați ce a iesit, Sfântu’ Petru fiind mai tare de urechi…   

Și dacă tot vorbim despre golani cu pretenții de domni și cu averi imobiliare impresionante, în octombrie 2011, o scursură ordinară care părea extrem de grijulie cu tinerii doritori de Prima Casă, apărea pe NEWSIN și era imediat citată de trompeta IMOPEDIA:

”Populaţia care dispune astăzi de nişte avansuri va prefera, decât să dea”30% avans, să dea 3% şi să plătească eventual un preţ mai mare pe rate sau pe alte lucruri”

http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/saramet–prima-casa-4-s-ar-putea-termina-la-inceputul-lui-2013-17849.html 

Declarația asta efectiv frizează nebunia sau dă măsura în care poporul ăsta de vite poate fi prostit.  Președintele Fondului Național de Garantare, Aurel Șaramet căci despre el este vorba – penalul care astăzi e implicat în devalizarea băncilor, susținea cu alte cuvinte că oamenii preferă să se îndatoreze cu 8 % DAE și să-și țină banii în conturi de economii cu 4 % dobândă.   Poate se mai trezește vreo amantă că vrea excursie la Paris, la Milano, la Londra și ei n-au lichidități disponibile !!!

Aparent, afirmația escrocului poate fi considerată ca o simplă imbecilitate nevinovată dar dacă aruncăm o privire la ce câștiguri a avut golanul de pe urma celor 75.000 de alientați mintal care au accesat programul P.C.  vom înțelege mai bine de ce a fraternizat cu SISTEMUL  MAFIOT  GENERALIZAT :

Aurel Șaramet a încasat de la FONDUL  DE  GARANTARE un salariu de 15.000 EUR / lună datorită comisionului de 0,49 % pe care vitele Prima Casă îl plătesc anual către această instituție ”de caritate”…

Suntem informați pe site-ul OFICIAL al GUVERNULUI  ROMÂNIEI că :

De la începutul Programului Prima Casă şi până la data de 08.10.2012 au fost emise în total 74.426 garanţii pentru finanțări accesate în valoare de peste 2 917 milioane euro.

http://www.gov.ro/situatia-garantiilor-prima-casa-la-data-de-18-05-2010__l1a109211.html

0,49 % din 2.917.000.000 EUR  =  14.293.300 EUR profit anual pentru FNGCIMM din care trântorii numiți politic ai acestei instituții FINANCIAR  NEBANCARE ( adică un fel de Cetelem, Provident etc, dar de stat) își iau partea leului…

Conform declaraţiei de avere din iunie 2012, Şaramet are un teren intravilan de peste 200 de metri pătraţi în Bucureşti, achiziţionat în 2003, 2, 25 hectare de teren agricol, în judeţul Constanţa, achiziţionate în 2004 şi 14 hectare de teren extavilan, din altă categorie decat cel agricol, forestier sau luciu de apă, zona în care se afla acestea fiind ştearsă din formular.

Aurel Şaramet mai are trecute în declaraţia de avere o casă în Bucureşti, de 272 de metri pătraţi, şi una la Snagov, de 372 de metri pătraţi, ambele dobândite în 2002. În aceeaşi declaraţie Şaramet mai are trecute o casă de 164 de metri pătraţi în Bucureşti, cumpărată în 1995, şi o casă de vacanţă de 77 de metri pătraţi în judeţul Prahova, la ambele figurând ca titular Vladimir Şaramet.

El mai are două autoturisme Mercedes şi un Ford Fiesta, bijuterii de 9.500 de euro, achiziţionate începând din anul 2000, o colecţie numismatică de 19.500 de euro şi tablouri de 68.000 de euro.

Aurel Şaramet mai are două depozite în lei la ATE Bank şi la Alpha Bank, deschise în 2000, totalizând 2.270.600 de lei. El i-a împrumutat cu 59.000 de euro pe Liviu Şaramet şi cu câte 100.000 de lei pe Luiza Sucalus şi pe Carolina Ganea. Totodată, deţine acţiuni la Oncomed Clinic SA şi Socet SA. Şaramet are acţiuni în valoare de 40.706 lei la Fondul Proprietatea şi de 5.546 de lei la Prospecţiuni SA.

Cam așa trăiesc nemernicii ale căror declarații prostesc zeci de mii de vite mononeuronale, cei care promovează Programul Prima Casă ca fiind o mană cerească, un ”ajutor” acordat în perioadă de criză acută mondială de către un STAT care în 2013 se va împrumuta cu aproximativ 38 milioane EUR / zi !!!

http://www.gandul.info/financiar/cu-cat-se-va-imprumuta-romania-in-fiecare-secunda-din-2013-si-2014-ce-alte-cheltuieli-vor-trage-bugetul-in-jos-10188827

De la o vreme toate nulitățile sunt ”căutători de comori”…  Zilele trecute, pe blogul marelui patron și dezvoltator Angheloiu Giulio, unul din lingăii de serviciu ai acestuia (Gabriel Grigorescu) declara că în calitate de agent imobiliar, scopul său e să facă oamenii fericiți…   Un trepăduș care multiplică anunțurile proprietarilor de zeci/sute de ori fără acordul acestora pentru a face imposibilă întâlnirea directă dintre cele două părți implicate în tranzacție se crede bine-făcător.   Mai avea puțin și spunea că el nu ia nici comision…  Activitatea lui este Pro Bono Publico…

Ce-ar fi să-i propunem acestui vierme intestinal să dea un anunț de tipul:

” Agent imobiliar cu experiență, posesorul unei baze de date substanițiale provenită   din contracte de reprezentare (NU ANUNȚURI  FURATE DE PE NET) ofer servicii profesionale de calitate. Nu se percepe comision pentru cumpărători ! ”

Săptămâna aceasta am făcut-o eu ca să mă conving în ce măsură românii sunt dispuși să apeleze la scursurile societății – agenții imobiliari.

 

Deși condițiile specificate în anunț sunt cu MULT peste ce oferă mizeriile astea în general (adică parazitare) am avut surpriza să constat că nu sună NIMENI.   În afară de mesajele de tip spam cu oferte de la site-urile de publicitate imobiliară, NICIO persoană fizică nu a dorit serviciile unui streptococ imobiliar.  Și-au pătat atât de tare imaginea încât singura metodă de racolare a prostănacilor este ANUNȚUL  MINCINOS care conține de regulă sintagma ”accept credit”…

Stimați prieteni, AGENTUL  IMOBILIAR din România este un ȘARLATAN NENOROCIT care se autoimpune într-o societate în care oamenii și-au pierdut busola, au uitat să gândească crezând că oricine le poate băga mîna în buzunar pentru un serviciu nesolicitat…  Miile de anunțuri de tip BLIND  ADVERTISING reprezintă dovada clară că sunt tolerați de MAFIA  POLITICO-BANCAR-IMOBILIARĂ ( legea funcționării corecte nu a fost nici acum discutată în parlament) pentru că în spatele lor se ascund indicii prostituaților de la IMOBILIARE  PUNCT  RO și alte surse infecte prin care se manipulează opinia publică…  Paraziții asigură volumul necesar de anunțuri la prețurile ”cerute” pentru a menține imaginea unei piețe ”în revenire” când de fapt investiția imobiliară este moartă, îngropată și putrezită.

S-a întors lumea cu curu-n sus !!!   Minciuna și mârlnia ne-au invadat iremediabil.   Toți penalii pe care i-am văzut la televizor în ultimii ani cu cătușele la mâini declarau în fața camerelor că este o răzbunare politică iar ei sunt nevinovați, curați ca lacrima…  Penalii care au pus la punct planul de furăciune a 22 milioane de euro din BCR, BRD, CEC, FNGCIMM ce vor declara acum, că este o capcană întinsă de guvernatorul BNR care se răzbună pe miserupismul lor vis-a-vis de reglementările Băncii Naționale ignorate cu desăvârșire ???   Sau vor adopta o atitudine de tipul BERCEA  MONDIAL  susținând că ” E răzbunarea lu’ frații mei !!!”  ?

Părerea mea e că asistăm doar la prima erupție a vulcanului de nereguli de la Fondul Național de Garantare…   Aminiți-vă, prieteni, cum a fost acordat creditul Prima Casă din județul Constanța când STATUL  ROMÂN a pierdut zeci de mii de euro:

http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Constanta-_Prima_Casa-ultima_strigare-_15-000_de_euro_0_301769945.html

   Câte sute de astfel de cazuri vor mai fi scoase la suprafață în afară de pagubele generate de imposibilitatea achitării creditului de către prostănaci, nimeni nu știe…  Sunt deja peste 2.000 de întârzieri la plata ratelor aferente acestui program nenorocit de menținere a speculei imobiliare !!!

Prieteni, nu există GUNOI biped în România care să nu aibă legătură cu imobiliarele !  Acesta este domeniul în care escrocii și-au manifestat întreaga potență ”creatoare”…   Ăsta e motivul pentru care minciuna Prima Casă are picioarele atât de lungi. Pentru jegurile din sistem este o chestiune de TOTUL sau NIMIC…  România e la terapie intensivă dar donează în permanență sânge pentru scursurile Mafiei Bancar-Imobiliare…

Repet, PROSTUL autentic nu poate fi salvat. Nu vă răciți gura cu imbecilii care întreabă pe la bănci pentru ce credit ” se califică ”…  Dar dacă aveți prin cercurile dumneavoastră de cunoștințe oameni care prezintă semne de inteligență spuneți-le să nu se păcălească pe ultima sută de metri…  Să nu se sperie că Mizeria Prima Casă ar putea fi la apus…   Finalul minciunii va aduce prețuri cu 30-40 % mai mici în 2013 !!! Dacă directoarea departamentului de Credite Garantate din cadrul BCR susține că în următoarea perioadă prețurile caselor vor scădea cu 10 %, înmulțiți cu 3 și veți avea cifrele reale:

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-13553818-ioana-mihai-sef-dept-credite-garantate-bcr-asteptam-observam-scadere-pretului-locuintelor-urmatoarele-12-luni-pana-10.htm

  Vin vremuri extrem de grele:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/Ioan-Niculae-anun-DEZASTRUL-pentru-Romnia-Februarie-martie-2013-va-fi-cumplit-Defici-1009.html

Cu scuzele de rigoare pentru abundența de link-uri din acest post, vă propun spre lectură și articolul cu titlu sugestiv scris de Șerban Bușcu:

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/cine-a-violat-o-pe-fannie-mae-de-romania-173764.html

Anunțuri

Posted on 6 Noiembrie 2012, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 376 comentarii.

  1. nici pe mine nu ma bucura vestile cu achizitiile astea exagerate ;
    Gandeste-te ca unu vinde un apartament de 3 camere in Iancului cu 80.000 euro sa zicem la etajul 7/10 ; daca ala anunta ca el l-a
    vandut cu atat , toti vecinii din bloc vor cere in urmatoarele 2-3 luni acelasi pret , ca stiu ei ca asa se vinde
    m-ar bucura sa aud ca acel apartament s-a vandut cu 35.000 sau chiar mai putin si ca trendul este descrescator.
    sa speram ca va veni si pretul corect cat mai curand.

    • @sclavu’ lui basescu

      Tinerasii aia mi-au dat peste nas in 2006-2008. O merita din plin.

    • @unu
      Cu riscul sa fiu injurat zic ca contractul trebuie respectat, asa cum este scris cu negru pe alb.Chiar daca beneficiarul este Negoita.
      Pe alta parte nu trebuia sa faca afaceri cu Negoita.Toata lumea a auzit de el si de tepele date.Daca ap. s-au luat cu credit, atunci e obligatoriu sa fi facut asigurara, care sa acopere si incediul.Nu s-a facut?Paguba lor, daca sunt prosti, dar nu modifica contractul, ea deruleaza in continuare.
      Apartamentele erau noi, trebuie sa aiba documentatie si garantie.Daca materialele folosite nu erau conform proiectului original, si mafiotul a zis la tv ca a modificat proiectul sa mai taie din cost, se poate ataca in instanta.Dar pana ce se pronunta instanta ratele trebuiesc platite, fara nici o scuza.
      PS: intr-o tara cevelizata cat de cat, Negoita demult era in arest pentru incediul respectiv, cu dosar penal si cu multe amenzi de la Serviciul de Control al Calitatii in Costructii, sau cum s-ar numi mai nou.

      • @trustNOne
        daca autoritatile indreptatite si obligate sa controleze o cladire si sa o declare locuibila conform legislatiei au facut asta smekerul de negoita este descarcat.
        daca modificarile proiectului initial aprobat de autoritati au fost facute cu aprobarea lor din noi smekerul negoita este acoperit.
        deci la fel de mult sunt si autoritatile in kkt ca si smekerul negoita.
        mai este o kestie: este obligatorie asigurarea (incluzand si incendiul) pt locuinte noi in romania ?

    • da costelush..da’ cum ramane cu socializmu? parca vreti binele popoului, fiecare cu cas’ mas’, masin’… nu sa muara tin’rii de pipota rea. cum o fi sa te dai scocializt si sa le vinzi prostilor cloace bune de scrum, la preturi dă haur? tare psd asta. e plin de afaceristi d-astia sociali…la fel cum pnl-u e reprezentat de fosti angajeati la stat gen repetentu somnoros care n-au facut in vieata lor o afacere 🙂

      USL = ridiculoza, contradictie, penibil. pt ca socializmu in sinea lui e moartea liberalismului…si liberalismu e moartea putorilor sociale. anus contra naturii. da ce frumos isi sug pulile si gaoazele unii altora…crintonta …zici ca’s 2 organe ale aceluiasi organism. eu as spune. mai degraba….continutul oganic al intestinului gros.

  2. o combinatie fericita Imobiliare cu Bankruptcy :))), piparata un pic cu Fisc 🙂

    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/exclusiv-un-ministru-al-cabinetului-ponta-este-executat-silit-de-fisc-174032.html

    „Aşa cum reiese din declaraţia de interese, Şova “şi-a încercat” norocul şi în alte domenii, fiind asociat la firmele Bankruptcy eXPERT SRL (la care deţine 90% din părţile sociale) şi la Imobiliare Grup Business (unde are 50% din părţile sociale)

  3. @ all

    vedeti in ce „leu” va tineti agoniseala

    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/bnr-alege-deprecierea-controlata-a-leului-174029.html

    @ Bancherini, unde disparusi maica, sa mai zici o vorba-doua? Hai, ca avem nevoie de logoreea ta.

    • ar fi interesanta parerea bancherului la sfarsitul saptamanii acesteia. Sentimentul meu este ca va fi o saptamana cu multe evenimente

      eu personal o sa fiu mai prudent in recomandari dar iata ca incep sa se confirme cateva

  4. @ Anka

    Am zis ca nu o sa mai scriu dar uite ca ma ma faci sa scriu 🙂

    bancheru si altii care tranzactioneaza zilnic pe diferite piete sunt traderi-jucatori. In limbaj de specialitate sunt supusi asa numitului fenomen „gambler’s fallacy” adica eroarea jucatorului .

    Nu spun ca in acest caz bancherini ( pe care chiar il respesct ) in opiniile lui de pana acum a facut vreo astfel de eroare.Nu vreau sa ma pronunt. Aici nu este un blog de investitii. Probabil ca recomandarea de diversificare facuta de el este o abordare prudentiala si probabil ca omul are discernamant ( mai mult decat mine) stiind ca profilul de baza al celor care acceseaza blogul nu este un profil de gambler. Probabil ca de aceea recomanda diversificare lucru pe care eu nu l-am facut niciodata.

    Insa repet multi traderi , multi jucatori esueaza in a interpreta anumite trenduri pentru ca observatiile lor si predictiile lor sunt din zona analizei tehnice, matematice + ca sunt supusi unor conditionalitati generate de experientele lor anterioare ….

    Cu alte cuvinte ca sa identifici un trend sau sa faci cu adevarat bani din tranzactii trebuie sa treci la next level dpdv informatie .Informatia are multe fete – insa poata sa iti spuna orice jucator de top ca o analiza tehnica sau matematica a unui trend este incompleta fara ….psihologia comportamentala. Mda adevaratii bani pe burse sau Forex se fac de specialistii in psihologie comportamentala . De aceea o sa vezi multi miliardari/milionari care fac bani pe bursa mai multi decat orice trader specialist in matematici. De aceea omul va depasi intotdeauna orice robot de tranzactionare. Ca sa fiu metaforic pietele se misca pe doua coordonate – una matematica si una socio-sentimentala

    Eu nu am puncte de vedere antagonice cu bancheru si nu ii neg experienta doar ca analizele mele legate de piete si trenduri sunt de origine socio-comportamentala mai mult decat tehnica. Mai mult chiar am luat in serios recomandarea lui legata de prudenta si discernamant . Eu doar exprim un punct de vedere diferit bazat pe experienta mea de pana acum. Este treaba fiecaruia sa ia ce crede si timpul valideaza sau nu o informatie .

    deocamdata recomadarea mea de iesire de pe RON este validata de piata – ramane de vazut daca si recomandarea de exit de pe USD va fi validata sau nu 🙂

    Deci hai sa nu actionam tribal – hai sa intelegem ca diversitatea inseamna plus de informatie

    o zi frumoasa tuturor

    P.S. Gambler’s fallacy este tratat pe larg de Hertzel,Lemmon,Bloomfield , Hales daca aveti nervi sa ii cititi 🙂

    • @reportaje

      In trading sunt 2 tipuri de analize: fundamentala (stiri economice/psihologia maselor etc: http://www.forexfactory.com/calendar.php) si tehnica. Sunt firme carora nu le pasa de analiza fundamentala prea mult (http://en.wikipedia.org/wiki/High-frequency_trading).
      Traderii obisnuiti fac analize tehnice si fundamentale in paralel. Unele firme isi concediaza angajatii (super-traderi) cu salarii de milioane de $ pt a-i inlocui cu calculatoare pt a face high-frequency-trading (nu mai am link-ul sa ti-l trimit). Baietii care fac algoritmii pt asa ceva stiu mai multa matematica decat ne-am putea noi imagina.

      Am avut si eu acum cativa ani o tentativa de a intra pe piata forex. Crede-ma, un index in scadere nu inseamna nimic. Pe termen scurt-mediu ex-bancherul are dreptate cand vorbeste de linii de suport/rezistenta pe perechea eur/usd. Pe termen mediu-lung nici un trader obisnuit nu poate intui evolutia cursului.

      Sincer eu cred ca decizia ex-bancherului de a se retrage este una inteleapta. Am avut o matusa care isi castiga existenta din forex. Dupa ce a inceput criza piata a devenit prea surprinzatoare si s-a retras. Cand o sa ne loveasca primul val economic nici ex-bancherul nu o sa ne mai poata ajuta. Ce faci tu singur pt a te proteja este mai important.

      Din ce am citit in ultima vreme e foarte posibil ca usd-ul sa se intareasca fata de euro pe termen scurt-mediu. Asta nu inseamna ca se va si intampla. In timp de criza nu te mai ajuta la fel de mult analiza tehnica.

      Asa si eu pot sa recomand sa cumpere lumea aur, chf sau coroane suedeze – dar repet, in plina criza in general oamenii obisnuiti au cel mai mult de pierdut. Este foarte greu sa iei o decizie inteleapta.

      Unii recomanda sa ai valuta, aur si imobile pt a diversifica. Cum aurul e aproape de maximul istoric, nu mai e o investitie la fel de buna. Un posibil cutremur in Romania ar tranti cu preturile la apartamente si ai iesi si aici sifonat. In ceea ce priveste valutele nu prea mai exista ceva sigur asta e clar. Si atunci ce facem!?

      Fiecare a ales o cale. Daca este buna sau nu, doar anul viitor ne va spune. Ideea e sa nu aruncam cu sugestii fara o acoperire solida.

      Eu spre exemplu am economii in $ si sper sa se intareasca fata de euro si prin decembrie sa ii schimb in euro si la anul sa-mi iau apt cu acestia dupa ce mai scad preturile. Desigur, asta e ce sper ca va fi in mod ideal. Nu pot sa sugerez nimanui sa faca asa pt ca nu am de unde sa stiu ca e o varianta optima. Pentru a vedea asta mai asteptam.

      @all
      Incercati sa va informati cat mai mult si din cat mai multe surse. Informatia poate fi inselatoare uneori si e bine sa puneti intrebari la orice.

  5. Gibbone cel Aspru

    IANCULUI, nr. 5, bloc 110, bloc 1982, etaj 2/14, decomandat, 96 metri patrati, 2 bai, una cu geam, 2 balcoane inchise, 2 aer conditionat, living 28 metri patrati, bucatarie 12 metri patrati, g+f+t+usa metalica, vedere mixta, totul nou, direct proprietar,
    0744.300.805
    12 Nov 11:00 110.000€

    Deci 110.000E , bani cu care poti construi lejer 180mp locuibili, deci dublul supraf acestui apt socialist de 30 ani.

    Cineva este deci grav bolnav cu capul. Vanzatorul, cumparatorul sau boii de noi care ne dam cu parerea aici si de fapt nu intelegem structura pietei imobiliare romanesti bazata pe cerere si oferta? Sau suntem atat de mizerabil platiti incat un rahat de 110.000E ne sperie?
    Cine da 110.000E pe 96mp intr-un bloc de 14 etaje din 81′ la Iancului?
    Anuntati-ma daca-l vedeti, vreau sa stau de vorba cu el si sa-l inteleg. Probabil vom avea o revelatie caci in mod sigur suntem intr-o grava eroare de intelegere a ceea ce se intampla in jurul nostru.

    • Nu e prost ala care cere, e prost ala care da.
      Pretul cerut mi se pare cel putin de anul 2009.

    • Acum 2 luni s-a vandut un apart de 4 camere in Stejarii lui Tiriac (Baneasa). 265000 euro + TVA. Apart de 110mp.

      • Nu cred. De unde stii?

      • @Madeleine
        Din presa – a fost un articol in Capital.. un interviu cu fericitul proprietar – un om de afaceri…
        Am sa incerc sa il gasesc…

      • Ah, ok. Astea sunt manevre, stiute doar de ei, in opinia mea.

      • Stejarii fac parte din alta lume – 265 mii plus TVA de 24%…
        egal 328 mii euroi. La 110 mp construiti, din care utili cred ca maxim 90 – faceti socoteala.
        oricum afacerea asta a lui Tiriac a dat-o in bara masiv, pt ca ei targetau preturi de 3000-3500 e/mp construit de acum 4 ani, si nereusind sa le obtina au trecut la inchiriere in bloc.

  6. Gibbone,

    Cu riscul de a ma repeta, unele elemente care trebuie schimbate se refera si la piata inchirierilor. Impozitul pe proprietate e mult mai mic la PF decat al firme, de aceea nu exista firme serioase care sa inchirieze locuinte. In tari cu multi chiriasi (Germania, Olanda, Elvetia), e relativ simplu sa gasesti o locuinta de calitate inchiriata de un fond de pensii, fara sa-ti frica ca vei fi data afara pentru ca „s-a intors fiica din Spania, vreau sa mansardez, sau sa vand”. Nu e placut sa fii chirias in Romania, si trebue sa ai nervi tari si constiinta bulei ca sa rezisti chirias. In afara de asta, mentalitatea bat-o vina, care dicteaza multora ca trebuie sa fie proprietari. Parintii celor tineri au vazut inflatii de 100% pe an si asa au invatat ca trebuie sa pastrezi valoarea intr-o locuinta. Multi nu pun baza pe mobilitatea locului de munca, plus ca daca stai in Bucuresti nu te vei muta de acolo curand in afara de emigrare. Pleci de la o firma, mergi la alta, dar tot in Bucuresti. Eu ma-m mutat in medie tot la 2-3 ani, probabil voi continua, si la un moment dat devine enervant, insa prefer viata de nomad in locul iobagiei si a ratelor :). Ca sa nu mai vorbim de PC cuplata cu analfabetismul financiar.

  7. @tavanulfals | 9 noiembrie 2012 la 21:32
    „.. la cum evoluează lucrurile e posibil să vă prezint buletinele de vot cu UDMR 🙂 Românii sunt o nație pierdută.”

    http://www.votulmeu.com/

    Se pare ca la nivel de „teorie”, si eu si inca un coleg care mai citim bloguri am vota cu UDMR-ul.. Cel mai mic procentaj a iesit pt PSD iar.. PPDD mi-a iesit cu – ( minus ).

    Am si colegi (programatori) carora le-a iesit PPDD majoritar.
    Oameni inteligenti, dar cu o cultura economico-politica zero barat.
    Unii au recunoscut ca habar nu au daca principiile politice sustinute sunt realizabile si ce implicatii economice ar avea, dar ca suna bine. Au o „ura comuna”.

    Inca romanii viseaza cai verzi pe pereti, socialism cat cuprinde.

    Cand o sa priceapa si poporul asta de naivi ca nu exista egalitate decat in saracie, ca tocmai inegalitatea creeaza competitie, concurenta, progres, inovatie, adica bogatie?

  8. foarte on topic la „Lumea cu curu’n sus” :), ultima fitza, cu curca si curcanul musculos, neaparat in masina potrivita 🙂 la plimbare pe marele bulevard Dorobanti

    asta ca sa nu mai ziceti ca nu traim intr-o tara extrem de pitoreasca :)), in fascinanta Romanie.

    n-as rata pentru nimic pitorescul romanesc!

    seara buna si distractiva dragilor.

    • @ nepacalita
      Adica nu te-ai prins ca e la misto?

      • @ Andu

        Am postat linkul sa mai inveselesc atmosfera pe blog.
        Pai si fake-ul e pitoresc, ca e cumva o copie a realitatii. De unde crezi ca se inspira regizorii, daca nu din realitate? Cite situatii de cam genul asta ai vazut prin Bucuresti? Eu am vazut o gramada. Ma amuz copios de fiecare data.

  9. „de luni incepe un spectacol pe plan politic cu dosare etc cica Base apeleaza la ultima solutie – anume dosarele de coruptie pe care le tinea de ceva timp la naftalina
    Probabil ca nici ceilalti mafioti nu au stat degeaba si vor iesi si ei cu dosarele lor pregatite intre timp

    sa fie sange …..abia astept sa vad sobolanii cum se sfasie 🙂

    imi desfac o bere si un popcorn ca cica os a fie spectacol cum rar am vazut in ultimii ani

    P.S. informatia e din sursa sigura de la un amic care le face dosarele 🙂 ”

    Asta scriam cateva posturi mai sus in data de 09 noiembrie. Dragii mei luati-va popcorn – saptamana asta se vor sfasia sobolanii asa cum va ziceam 🙂

    http://www.zf.ro/eveniment/copos-condamnat-la-5-ani-de-inchisoare-de-curtea-de-apel-bucuresti-in-dosarul-transferurilor-alaturi-de-borcea-fratii-becali-stoica-netoiu-popescu-si-padureanu-10302069

  10. http://globaleconomicanalysis.blogspot.ro/2012/11/spain-declares-2-year-moratorium-on.html

    The problem with an eviction moratorium should be obvious. People will have no incentive to pay their mortgages for the next two years. Many people will take that option and it will further stress the Spanish banking sector already deep in trouble.

    china related
    http://globaleconomicanalysis.blogspot.ro/2012/11/corporate-bankruptcies-soar-in.html
    http://globaleconomicanalysis.blogspot.ro/2012/11/new-loans-and-money-supply-in-china.html
    http://globaleconomicanalysis.blogspot.ro/2012/11/japan-plunges-into-deep-recession-gdp.html

    conform planului. ec mondiala ne arata directia, iar ro va fi mult mai afectata !!!!!!

    • se pare ca astia au atins masa critica daca bancile ingheta procesul evacuarilor

      • @Bio, Madeleine

        voi aveti dreptate dar in final tot veti plati pt creditaci. asta este tot ce am spus.
        felicitari pt colectionarii de spatii locative. am inteles, sunt numai pt colectie si folosinta de cateva ori pe an, nu pt a genera kirie.

        deci repet: IN FINAL VETI PLATI MACAR O PARTE DIN DATORIILE CREDITACILOR.

        asta este tot ce am spus, nu am aparat pe nimeni.
        nu va mai ofuscati, realitatea este in fata voastra.

      • Da avenirv, vom plati toti, pentru ca unui boschetar nu ii mai poti lua nimic. Bancile nu vor pierde niciodata, asta e clar. Dupa ce vor sterge pe jos cu parlitii astia, vor trebui sa deconteze in mod real facturile. Direct, indirect, vor gasi o modalitate.

        Dar nu am inteles treaba cu pacalitul… Pe cine pacalesti daca ajungi in final sa traiesti din mila altora?

    • @nepacalita

      asta este cea mai proasta veste pt acest forum. asta deoarece in spania pana la urma guvernul (adica contribuabilii) vor plati cel putin o parte din datoriile creditacilor.
      si la fel va fii in romania.
      deci creditacii, asa de iubiti pe acest forum, vor fi salvati de voi. adica nu vor plati de fapt cat s-au angajat cu manuta lor. deci ei vor fi castigatorii ?
      atunci nu va vad bine, creditacii v-au pacalit.

      • penibilul consta in faptul ca guvernul spaniol a pompat deja sume enorme in sistemul bancar – iar acum se pregateste sa pompeze si mai mult.

        Adica poporul spaniol salveaza bancile care au contribuit la umflarea bulei imobiliare si care acum evacueaza fortat… familii de spanioli.

      • @avenirv

        Inca o data faci masura caracterului tau. Vorbesti cu suficienta celui care a cumparat cateva cloace la momentul oportun si acum strange din c*r sperand ca pretul lor sa pastreze randamentul chiriilor si al investitiei initiale.

        Probabil ca ai fost tolerat pe acest forum tocmai ca prietenii blogului sa vada cat rahat este in capul unui asa-zis „imobiliar” (n.r. cel care vede in imobiliare un obiect de inbogatire, mai mult decat un acoperis deasupra capului). Sincer, mi-e mila de tine. Evident banii nu te fac fericit, mai degraba te perpelesti de grija lor.

        Da, creditacii sunt infierati pe acest forum pentru ca prin dorinta de a trai mai bine decat puterea lor de cumparare o permite – si asta cu orice risc – fac tuturor un deserviciu. Inclusiv lor, desi aparent oamenii astia doar profita de prezent. Probabil ca nu ai avut ocazia sa stai de vorba cu un „creditac” apasat de returnarea unei sume pe care o va castiga in 20-30 ani, perfect constient de faptul ca poate fi executat oricand si poate ramane cu datorii la banca. Dupa luna de miere in care se muta si isi spoieste apartamentul urmeaza marea depresie.

        Marea majoritate a prietenilor acestui forum sunt oameni din clasa medie, cu posibilitati financiare decente, care in conditii de normalitate ar strange in 5-10 ani banii necesari achizitionarii unei locuinte. Frustrarea lor nu vine din imposibiliatea cumpararii unei locuinte, ci din credinta ca un om trebuie sa faca mai mult in viata decat sa munceasca pt a plati patru pereti. Vorbind la nivel personal, familia mea detine 2 imobile si un teren in provincie – folosite ca spatii locative – iar eu din munca mea de programator am reusit sa economisesc o suma ce-mi permite achizitionarea unui apartament semicentral in Bucuresti. Poate intelegi ca nu sunt un parlit sau un frustrat asa cum mai mult ca sigur ii etichetezi pe cei de aici.

        P.S. Creditacii nu au pacalit pe nimeni. S-au pacalit pe ei insisi prin pierderea oricarui grad de libertate. In caz de neplata, ei vor fi aruncati in strada, iar datoria lor nu va fi stearsa niciodata. Abia apoi bancile vor gasi mecanisme prin care sa-si recupereze pierderile de la societatea civila. Deci abia intr-o faza secundara, noi ceilalti vom plati. Pentru ei atunci insa va fi prea tarziu.

      • imi cer scuze pentru greselile lexicale de mai sus, abia acum am recitit postul

      • Felicitari sincere Bio, pentru postul de mai sus.

        Rezumat pt avenirv ar fi (sau FII, ca sa inteleaga el):

        Du-te acasa tataie, esti beat!

      • @Bio

        Frumos discurs , dar nu cred ca stii cum functioneaza banca nationala.

        Banca nationala emite moneda catre bancile comerciale care prin sistem fractionar imprumuta la prosti marind astfel masa monetara care ma afecteaza pe mine prin inflatie si crearea unor bule speculative , precum cea imobiliara. Asta ma pune in dificultate la achizitia unei locuinte.

        Pe langa asta , statul ma mai obliga sa platesc pentru a salva prostii atunci cand nu pot sa mai plateasca dijma catre banci.

        Uite deaia nu ii suport pe creditaci.

      • Sa judecam situatia la rece, este vb doar despre cei care prezinta situatii sociale, cazurile doar foarte grave. Acum nu stiu cata asistenta sociala isi permite un stat cu problemele Spaniei dar stiu sigur ca de aceste masuri nu pot beneficia foarte multe persoane. Sunt si acolo ca si in Italia(caz pe care il cunosc mai bine) oameni cu rate destul de mari (peste 1000 euro, uneori mult peste) care chiar daca lucreaza in prezent nu mai au un venit care sa acopere aceasta rata. Ceva imi spune ca aceste cazuri nu vor fi sub incidenta protctiei sociale. Cat despre strainii din Spania ce sa mai vb. Concluzia este ca banca nu va ierta datoria decat daca este fortata iar in situatii exceptionale pot exista solutii exceptionale cu condiatia ca populatia sa exercite o presiune din ce in ce mai mare intr-un mod constant. Se poate aplica si la noi? Ma indoiesc…noi nu ne cunostem drepturile si nici nu stim cum sa le aparam.

      • @all

        Frustarile si verbalizarile frustrarilor la ce ajuta ?

        Nu cred ca avenirv a gandit in felul in care e acuzat – el e doar un spectator , iar din nefericire exista posiblitatea ca modelul „salvarii” creditacilor sa se extinda.

        Adevarul doare, dar trebuie privit in fata.

      • Alexx,

        Nu il cunosti. Tataie pandeste blogul asta de muuult timp si ii inteapa pe toti. E un proprietar obosit si frustrat.

  11. Gibbone cel Aspru

    OBOR, metrou, 56 metri patrati, decomandat, etaj intermediar, renovat, gresie, faianta, termopan, 2 balcoane inchise in termopan, usa metalica aer conditionat, bloc stradal, accepta Prima Casa, vecinatati: Stefan cel Mare, Iancului, Muncii, ocazie,
    0769.060.007 ; denisa@private-broker.ro ; http://www.private-broker.ro
    12 Nov 14:41 67.000€

    Astia sunt unii dintre cei mai scarbosi limbrici imobiliari. Va spun nu numai din auzite.

  12. Gibbone cel Aspru

    Deci e ocazie la 1200E/mp…lichelele dracului…..

  13. @ bio & all

    Legat de creditaci …

    Este de inteles dorinta omului de a trai mai bine si cumva ii pot intelege pe cei care s-au aruncat la un credit.

    Totusi greselile se platesc . Ai gresit platesti . Asta e viata.De aceea normal este ca spaniolii care s-au intins mai mult decat le este plapuma sa plateasca. Un prieten de-al meu super smart de altfel s-a impuscat in picior cu un credit exact in 2008 de vreo 100.000 euro cu credit in franci . A cumparat un apartament in care a mai bagat 20.000 . Acum apartamentul valoreaza aproximativ 55.000. In afara de asta rata i-a crescut foarte mult si se gandeste la o refinantare in euro ceea ce inseamna alte costuri aditionale .Daca ar fi sa lase banca sa execute ipoteca tot ar fi urmarit ulterior pentru diferenta .

    deci asta este – ai gresit platesti . Imi pare rau pentru cei care au credite. Multi radeau de mine cand stateam in chirie . Pana si parintii mei imi ziceau ca ar fi timpul sa ma mut la „casa mea” . degeaba le explicam ca nu e casa mea …..

    • In spania era complet diferit de Romania. Cel mai mic salariu era cam 2000 euro, daca erai serios si … apareai la munca. Asta de generatii intregi, nu de 10 ani ca la noi dupa comunism. Oamenii erau blazati. Pai imagineaza-ti sa castige parintii tai 5 mii lunar, cu o pensie grasa, tu cu sotia 5 mii, fratele cu sora 5 mii….
      Ei, si atunci sa iti ofere banca un credit de 200k pe 30 ani, in care rata lunara e de 300 (chiar si acum tot cam atat sunt!) Dobanzile sunt mult mai mici decat in Ro, riscul e calculat altfel… nu ma pricep pentru ca nu am avut nici un imprumut vreodata, dar cred ca intelegi ce zic.

      Era ceva lejer pentru ei. Nu incerc sa ii justific, sunt lenesi si blazati, dar nu stiu daca e ok sa ii compari cu romanii care castiga 15 milioane, umfla salariul pe cartea de munca la 20, iar rata e de 400 euro…

      Si parintii nu au pensie asa ca tot ei trebuie sa ii intretina.

      • situatie reala in spania era departe de cea prezentata de tine. un salariu considerat bun era pe la 2000 de euro. citisem la un momentat dat pe cnn un articol legat de bula imobiliara din spania. era prezentat, printre altele, un caz al unui sofer de taxi marocan din barcelona care castiga (inainte de criza) 900 de euro pe luna si luase credit imobiliar de 200000 de euro si ramasese si fara locul respectiv de munca.

      • Dan

        Imi permit sa te contrazic, acelea erau cazuri extreme. Un salariu full time, la angajator, atat era. Hai sa spunem minim 1500, dar erai obligat de cateva ori pe luna sa lucrezi cateva ore extra si o sambata, si se strangeau lejer 2000. Minim: muncitor la fabrica, angajat la firma de curatenie, bona etc.

        Iar eu nu vorbesc din CNN, ci din viata reala, avem familie si prieteni romani care locuiesc de peste 11 ani acolo, eu insami am locuit cativa ani acolo. Chiar in BCN. Bineinteles ca avizii de drame de la CNN baga cazuri nemaiauzite, si se intampla si nenorociri din acestea, dar nu despre asta era vorba in exemplul meu.

        Nu caut sa ii justific, am spus clar ca eu nu as accesa nici un fel de imprumut vreodata, nu ii stimez pentru alegerile lor, dar incerc sa explic faptul ca nu se compara ce s-a intamplat acolo cu ce se intampla aici.

        Trebuie sa compari salariul minim real de acolo vs cel de aici, si rata minima de acolo cu cea de aici, si dobanda de acolo cu cea de aici.

        In plus, daca aici s-ar sinucide 2-3 creditaci, bancile si statul ar lua aceeasi masura? Crezi?

    • eu am pe cineva in exact aceeasi situatie, doar ca un pic mai smart. si-a bagat P*&^ in ea de banca si de credit. a pierdut undeva la 20K E (avans plus rate platite), dar tot e mai bine decat 100K. a facut un copil, a divortat „pe hartie ” de nevasta-sa, ii plateste maxim pensie alimentara, sta in 2 camere in chirie cu familia, si-i mai raman vreo 1500 ron pe luna, din care conform legii banca nu are voie sa-i ia decat nush ce procent. oricum da vreo 4-500 ron pe luna la banca fata de 3500 ron rata la fostul apartament. macar si-a dat seama de prostie si a reparat-o cat a putut de repede. si timp de 18 ani tot asa o sa faca pana-i face coilu’ 18 ani. apoi… o mai vedea poate apare si in jegul asta de tara legea falimentului personal.

  14. DJI e clar pe drumul spre 8000 … 🙂 Pana acolo e cale lunga dar nu mai are sanse sa revina inapoi pana nu ajunge la bottom 🙂

  15. Si ca sa fie totul clar :
    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/romanii-nu-mai-vor-sa-si-cumpere-nici-masini-nici-case-174082.html

    IMO-ul e terminat total in tara asta …:)
    10k euro camera? mai asteapta …

  16. AVIATIEI Baneasa, garsoniera situata intr-un bloc constructie 2012, etaj 3/6, 40 metri .a 47.000 euro …?
    Sa mai astepte ….. nu sariti toti!!!

    • Garsoniera la 47.000 :))))))))))))))). Mai sunt si visatori. Nu merita nici jumatate, dar stau si ma intreb care este targetul acestei garsoniere. Ca pana la urma nici Bucurestiul, cat o fi de capitala, nu ofera mari perspective, cel putin pe termen scurt si mediu. Cine baga 50 000 intr-o locuinta de june prim sau mai bine spus cine ii are?!

  17. http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/exclusiv-cazul-clientei-cu-cea-mai-mica-dobanda-din-romaniacu-executorul-la-poarta-si-sub-spe.html…se mai intampla si minuni! Aviz amatorilor de credite bancare, acesta este partenerul cu care lucrati 30 de ani! Merita?

  18. stiri „pozitive” pentru parazitii emobeliari: http://www.incont.ro/companii/coface-criza-se-prelungeste-au-intrat-in-insolventa-firme-mai-multe-si-mai-mari-decat-anul-trecut.html

    cred ca asta e fundamentu’ scmpirii cloacelor pe care imobiliare put ro il anunta pe octombrie. teraba merge din ce in ce mai bine. salar’le creste. romaniise umplu de bani si d-astea.

    ti ale dreacului de curve parazitare.

  19. ion agarbiceanu(j. walker)

    uite cum vad eu lucrurile:daca usl-ul ia peste50%,base nu pune prim ministru de la ei,propune altul care pica in parlament,al 2-lea nu mai pica,pt ca ar insemna sa plece ei(parlamentarii)acasa,ori asta nu se poate,la cat „efort” au depus,deci din nou de-stia ca nicolicea,oprea,miki,cristi ochi albastrii,ne-o fac,rezulta un haos si o harababura garantata,nu trebuie sa intru in detalii Scenariu 2:nu iau peste50,atunci zeus cu afrodita trebuie sa se alieze cu udmr si cel mai misteaux, cu domnu dan,ori asta se viseaza cel putin ministru daca nu prim ministru,daca-l refuzi,simplu:trece la ailalti ciocoi, rezultanta:circ garantat,la fel,nu trebuie intrat in amanunte…Concluzia:va asteptati la un context bun economic?credeti ca in asemenea vremuri se contureaza investitii emobeleare?suntem in maro pana-n gat,o parere ,nu dati cu pietre!

    • basescu nu mai e ce-a fost … coada intre-picioare si joc de glezne ! in principiu , dupa ultimele alegeri ar trebui sa zboare de la cotroceni …

  20. pana un alta va supun atentiei o stire

    http://www.gandul.info/international/demonstratie-de-forta-in-iran-a-inceput-cel-mai-mare-exercitiu-militar-din-istorie-o-avertizare-puternica-la-adresa-sua-10302580

    atentie la evolutia USD in eventualitatea unui razboi. Nu mai fac recomandari va spun doar un lucru – atentie la USD pana la sfarsitul anului

  21. @ion agarbiceanu(j. walker)
    Asa am facut si eu calculele si la rezoltat : maro pana la gat o sa fim :))

  22. Argumentare cu grafice , partea buna e ca da si prognoze.

  23. RELUNGIREA Ghencea, apartament 96 metri patrati, predare credit, CreditEuropeBank, mai sunt 24 ani de plata 900CHF/luna, fara nici o pretentie financiara de predare. Economia este mai mare de 30.000 €, ofer comision de 1.000 euro

    • Sa inteleg ca cel care este interesat de preluarea creditului primeste si o mie de euro?! Hai ma ca este simpatic…vb lui iha-ahi, plateste doar 260.000 de chf. Afacere! 🙂 🙂

  24. 900 * 12 *24 = 259,200 chf ?

    am calculat corect? e o gluma, nu? e sinistra!

    ref la burse valute etc
    eurvsusdvsrno pick eur
    long s\p500 / glod
    eoy rally

  25. se apropie colapsu’ sistemului bancard .ro

    bcr are 26% neperformante (declarat). s-a ingrasat cu 5% intr-un an. avand in vdere ca scorurile imo sunt 50% umflate…iar in rest inflatia creste, salariile se scumpeste…realizam unde se va ajunje 🙂

    http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/bnr-a-sondat-maruntaiele-bancilor-rezultatul-este-nevoie-de-noi-provizioane-10314085

    • @ unu

      De ce crezi tu ca au renuntat la creditarea in valuta ? Era normal sa apara si cauzele deciziei care va ieftini cotetele cu 30-40 %…

      Intre timp mai sunt cateva mii de vite care se grabesc sa-si depuna dosarele pentru Prima Casa ca ”nu se stie ce va fi dupa alegeri…”

      Adica, ce facem daca se scumpesc iar cum spune Angheloiu sau Radu Gratian Ghetea sau Imobiliare Punct Ro…

      O sa platim noi pentru imbecilii astia mai devreme sau mai tarziu dar atunci ei vor locui la cort 🙂

      • Mie imi miroase a reclama pt bail-out din bani publici pentru banci. Ceva mai direct decat prima casa. Gen bani noi creati.
        Asta duce la hiperinflatie la leu ca noua nu ne cumpara nimeni datoria ca in cazul SUA.
        Mai multe taxe , mai multa inflatie , mai multe abuzuri si tepe. Viitorul in Romania .
        Pana la urma feudalismul se intoarce , cu aia datori drept sclavi si noi cetateni semi-liberi.

  26. http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/criza-vanzarilor-de-autoturisme-impinge-piata-catre-nivelul-din-2000-174129.html
    Sa nu uitam ca masina este un alt accesoriu definitoriu pt pozitia sociala a melteanului carpatin care in general trebuie sa fie cat mai scumpa sau mai puternica. S-a cam dus naiba piata auto, pe cand si piata imobiliara?

    • Foarte curand, 2013-2014, vor fi cei mai grei ani de criza!

    • Daca stam bine sa ne aducem aminte nebunia creditelor imobiliare a inceput la sf anului 2003 iar pana la sfarsitul anului 2005 cresterea a fost de 100%. Noi la nivel de pret ne aflam acum la inceput de an 2005 (2 camere= 40 000-45 000). 2013-2014 vor fi intradevar ani hotaratori in ceea ce priveste piata imobiliara daca situatia economica nu sufera imbunatatire. Dupa acest interval este momentul de achizitie…pt cei care au cash. Personal astept din 2008, sunt deci calit 🙂 Rabdare si tutun!!!

    • Dar e si posibil ca multi oameni sa-si dea seama ca mai bine cumpara un activ (imo) decat un pasiv (masini). Pe de alta parte, da e un accesoriu de pret. Eu am masina de firma si prima data cand am aparut cu bicicleta la servici (ca sa fac si eu miscare) m-a intrebat portarul „de ce mi-au luat masina” :).

      • de ce ar fi locuinta un activ si masina un pasiv ?

        Mie mi se pare ca depinde mai degraba de scopul achizitiei – o locuinta cumparata pt a locui acolo e un pasiv, la fel ca si o masina din care nu scoti bani (taxi, microbuz, etc)

      • In ziua de azi cred ca si investitia imobiliara este un pasiv, in alta ordine de idei sigur ca nu pot fi comparate aceste doua bunuri, o locuinta ramane un bun care isi pastreaza o anumita valoare pe timp mediu pe cand masina se devalorizeaza din momentul in care ai scos-o pe poarta dealerului. Daca oamenii nu m-ai achizitioneaza bunuri de acest gen, nu o fac pt ca au dobandit cultura financiara, motivul este mult mai simplu, nu mai au bani sau acces la ei si astfel piata auto si imobilira nu pot urma decat cursul firesc…

      • Sunt de acord cu tine in cazul masinilor noi.

        Dar cele mai multe care se cumpara sunt SH… Iar un VW Golf 4 2003 isi pastreaza valoarea destul de bine in timp…

      • Alexx, ai dreptate, locuinta in care stai e un pasiv si putini inteleg asta. Vorba lui Peter Schiff, nimeni nu zice ca „arunci banii pe fereastra pe mancare, haine, etc. insa zice ca arunci banii pe fereastra pe chirie. De ce? Nu e normal” 🙂 Pe de alta parte, nu uita ca in momentul in care ai luat o masina noua si-a pierdut cam 20% din valoare chiar in momentul acela. Practic in ziua in care ai luat masina noua cel putin 2500 de euro s-au dus. Intr-un articol din Le Monde despre piata automobilelor spuneau ca varsta medie a unui cumparator de masina noua e 51 de ani. Masina noua e mult prea scumpa fata de cat face. A vedea parcate doua porsche unul langa altul in parcarea unui bloc de 4 etaje e clar un semn de infantilism financiar si chiar daca amandoua sunt pasive, dupa mine locuinta e mai importanta daca nu te muti des. Asta fiind spuse, eu prima data mi-am luat masina (o Toyota de 8 ani) iar locuinta in care sa stau inca nu.

      • Statistica era pe masini noi. Revenind la masini, am doi frati care castiga mult mai putin ca mine si au fiecare cate doua masini (unul avea trei la un moment dat!). Mi se pare de-a dreptul aberant, ca sa nu mai vorbim ca mor de nervi la pompa cand vad cum se uita oamenii la metru sa faca plinul ba de 50 de lei ba de 100. Practic vin mai des agomerand pompele aiurea.

      • @Chiriasu’

        Pai e si o diferenta de pret… Poti gasi un SH bun la 4-5000 euro, in vreme ce o garsoniera, veche si ponosita, incepe de pe la 25-30k (confort 1)…

      • Locuinta cumparata pt a locui in ea nu e pasiv, te scuteste de plata chiriei. Eventual daca si chiria ar fi mai mare decat dobanda pe care ai putea-o incasa de la o banca…
        Nu mai spun de situatia in care rata la locuinta luata pe credit e mai mica decat o eventuala chirie.
        In ultimii ani chiriile au scazut mult mai putin decat preturile la cumparare.

      • Locuinta este in sine un pasiv, ea devine o investitie foarte nefericita in momentul in care pretul de achizitie este foarte mare, pret care nu se justifica iar dupa achizitie urmeaza o perioada de criza si acestea scad in valoare. Locuinta te scuteste intradevar de chirie, dar daca ai cumparat-o la un pret prea mare, raportul pret, rata/chirie iti este defavorabil. Dorinta de a avea propria locuinta nu trebuie sa depaseasca calculul economic pt a nu lua teapa, asa cum au luat multi. Sunt si situatii in care locuinta devine activ, in momentul in care o inchiriezi sau locuiesti in ea daca iti asigura confort si/sau posibilitati foarte mari de castig salarial(apropiere de locul de munca, de centrul istoric, de campusuri universitare, zone industrale dezvoltate etc) cu conditia sa o achizitionezi la un pret cat de cat .

  27. Lipheform,

    Cum?! La ce agentie lucrezi???

  28. foarte interesant subiectul – locuinta este un pasiv sau nu ?

    Cairney si Boyle doi tipi foarte destepti au un studiu excelent facut din perspectiva psihologica (confort psihologic) vi-l recomand cu caldura

    exista doua paradigme – paradigma asa numitului profil regular people care considera casa un activ cu argumentele lor procentul este de 90% si paradigma investitorului care considera casa un pasiv

    Explicatia este foarte simpla . Sa zicem ca sunt investitor si ca am 100.000 euro . Am de ales intre cele doua variante – sa imi cumpar casa sau sa investesc banii . Daca abilitatile mele investitionale imi genereaza o margine de 20%-30%/an atunci logic casa este un pasiv .

    Toti oamenii foarte bogati din lume considera casa un pasiv ( cu exceptia situatiei in care casa in care locuiesc genereaza un venit – a se vedea casele monument istoric , casele de vacante inchiriabile in afara perioadei in care nu stai acolo etc )

    • @reportaje live
      Eu vad casa in primul rand ca pe ceva unde locuiesc cu placere, mi-o amenajez cum vreau etc. Un om „f. bogat” o vede la fel, mai ales ca-si permite decoratiuni de top si locatia de obicei e una misto.
      Faza cu castiguri de 20-30% din capital (in Occident) e fantezie. La genul asta de castiguri si riscurile sunt pe masura asa ca degeaba castigi 2 ani la rand daca al treilea an pierzi jumatate din tot castigul anterior. Adica mai bine bagi de la inceput banii in obligatiuni cu 5% 🙂

  29. ca masina este un mare pasiv nu cred ca poate fi contestat de cineva. Am explicat si eu intr-un articol pe blogul meu ca masina inseamna saracie pe limba poporului sa inteleaga tot omu 🙂

    • Am citit articolul pe blog si sunt 100% de acord.

    • -am nimic cu postarile tale, chiar sunt ok, dar asta cu “imi genereaza o margine” ma ustura si-n ___.
      da, inteleg foarte bine termenul “margin” din engleza, dar avem mult-mai-romanestile marja sau profit mult mai potrivite pentru asa ceva.
      te las, ma duc sa ma “focusez” pe alte commenturi.

      • mda ai dreptate. e aproape un stereotip de comunicare la mine si nu mai imi dau seama . Paradoxul este ca si eu urasc chestia asta la altii.

        Am umplut limba romana de englezisme si din pacate nici eu nu fac exceptie

        mea culpa

  30. Apropos, o intrebare: daca iei o locuinta pentru inchiriere, „rental yield” trebuie sa fie cam 10%, asadar sa-ti recuperezi investitia cam in 10 ani. Pe de alta parte multa lume se uita la raportul chirie/rata ca sa decida intre rata si chirie. Dar rata e pe 30 de ani. Lucian Davidescu (www.riscograma.ro) are o discuitie faina pe tema asta si ajunge la concluzia ca pe masura ce imbatranesti se merita tot mai putin sa cumperi pentru ca castigul din chiria pe care nu o vei plati in viitor e tot mai mic. Si de fapt, ce e important e sa identifici bulele si sa nu fii prins in una. Eu cred ca f. putini oameni activi si cu salarii mari pot sta 10-20 de ani in acelasi loc (daca nu se decid sa stea intr-un oras mare gen Bucuresti). Cei cu salarii mari se muta des (am zis salariati nu antreprenori).

    • @reportaj-live
      Ma steptam la o reactie de negare sau chiar violenta.
      M-a surprins placut replica (sau reply-ul 🙂 )

      Ma bucur sa vad oameni inteligenti pe aici!

    • Nu stiu cine are asemenea yield-uri la rezidential in RO.
      Da, asa ar fi bine si normal – minim 10%.

      In realitate insa – sa luam un caz concret:

      Iancului, metrou, et 3/10, mobilat, 1978, 50mp cu balcon. Chirie ~ 280-300 Euro/luna.
      Pret mediu vanzare: 50.000 euro
      Grad de ocupare: 10 luni/an
      Castig brut anual: max 3000 euro.

      AMortizare teoretica: 17 ani. Deci rental yield 5,88%

      Si asta fara a lua in considerare impozitul la stat (chirie + proprietate), plata renovarilor/reparatiilor/modernizarilor.

      • Chirie de 300euro pe 50mp? Scump e la Bucuresti!

        Alt caz concret: casa la curte, chiria 475euro/luna unde stau eu.
        Locuinta e pe un site imobiliar de vanzare cu 150000 (mi-a aratat o colega dupa ce m-am mutat 🙂 )

        Rental Yield 3.8%.
        Unde e nepotrivirea? Iti spun eu, sa ceri 150000 pe locuinta aia, si unde e, e dovada de instabilitate psihica…

      • @Alexx

        socoteala nu este prea pozitiva la preturile de acum.
        dar daca ai luat apartamentul acela pe la 15K acum niste ani randamentul este cu totul altul.
        deci daca se va intampla ce se doreste pe acest forum acela va fi momentul de a cumpara pt a inchiria.
        dupa mine, important este sa nu te lacomesti prea mult si atunci poti sa ai un coeficient de „umplere” foarte rezonabil.
        deci pretul de cumparare este esential.

    • Alexx, eu ma multumesc cu 2.7% dobanzi la euro…Nu am chef sa completez formulare ca sa-mi iau banii inapoi in 6 luni asa ca ma multumesc cu dobanda mica la banci solide.

  31. @reportaj-live
    si apropos, daca tot vrei ceva romanesc pentru ce-ti trebuie tie la exemplul ala al tau cu „casa ca pasiv, daca poti investi in altceva” (perfect adevarat) in loc de „margine” baga „LEVIER”. Efectul de levier este atunci cand atragi o suma cu dobanda X si o folosesti inrtr-o activitate cu dobanda Y, unde Y mai mare ca X 🙂
    Levierul este fundamentul oricarui imprumut sau alocare de fonduri: ma indatorez la o dobanda de X sau investesc suma de X daca stiu ca pot genera mai mult de X(% sau abs) cu ea.
    La fel in cazul investitiei in case: Investesc 60.000 pt. un cotet cu 2 camere sa-l inchiriez cu 250 de euro pe luna la studenti si nefamilisti, sau ma bag in altceva cu 60.000 de euro (aur, teren, bursa, arta, obligatiuni, utilitati/commodities 🙂 si scot mult mai mult de 250 de euro pe luna ca banii aia? ma rog, minus eventuala chirie daca nu esti proprietar pe altceva, minus sporul de risc- asta daca crezi ca riscul detinerii de aur e mai mare decat ristul de un cutremur la o casa veche de 50 de ani, ceea ce nu e cazul 🙂

  32. Serios? nu stiam. Bine de stiut.

  33. Pentru curiosi: teren Tg Mures in cartier cu case langa un cartier de blocuri, 15 min de mers pe jos de centru, 170mp cu 170euro/mp. Cost total 29000EURO!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: