Pretinsa victimă


În primăvară am fost la premiera de la Sala Palatului, spectacolul ” Tudor Gheorghe – rapsod și lăutar”.  La un moment dat, maestrul a încercat o demonstrație de forță ironizând-o pe marea Romica Puceanu, interpretând o piesă din repertoriul acesteia de o manieră ostentativă.  (mai jos aveți reproducerea acestei profanări dintr-un alt spectacol susținut în Canada)

Mărturisesc că am vrut să plec deși biletul fusese destul de piperat. M-a oprit intervenția unui prieten iubitor de muzică și convingerea că lipsa de respect a maestrului pentru o mare voce a muzicii ”de mahala” (Cesaria Evora a României, păstrând proportiile) este generată doar de dorința de a presăra puțin umor în periplul său muzical.

Cam asta este atitudinea mea vis-a-vis de valorile pe care le respect.  Într-una din postările mele recente (Înapoi la acordeon) i-am sugerat unui patron de agenție imobiliară și dezvoltator imobiliar în același timp că ar fi de preferat să se revină la pasiunea tinereții – muzica.  Indiferent de contextul în care prestezi această activitate – pe scena Operei Române sau în cea mai infectă bodegă de cartier, condiția de OM nu poate fi pusă la îndoială.

Maestre Angheloiu, am citit ultima ta postare de pe blog și am observat că mă acuzi pentru faptul că aș fi dat condiției de ”lăutar” o conotație peiorativă.   Oare n-ai observat că în finalul articolului meu ”Înapoi la acordeon” m-am exprimat cât se poate de clar în favoarea acesteia ? Până si maneaua este superioară intermedierii imobiliare…  Ai scris zeci de rânduri astăzi în ZADAR…  Demonstrezi încă o dată că logica este atât de departe de tine și că oricât aș încerca eu, însuflețit de ”sfintele moaște” pe care le-am vizitat în week-end” să te aduc pe calea cea dreaptă e tot în ZADAR…

Domnule patron de Premier Service Imobiliare, te-ai remarcat în anul 2011 printr-o declarație care dă măsura caracterului tău:

Dar cei care sunt disperaţi, cei care sunt grăbiţi, cei care au probleme, deja au depus dosarele. Au o necesitate, au un antecontract în termen, au nevoie de o casă acum sau ştiu că preţurile vor creşte cu 10-15% în următoarele 45 de zile, aşa cum s-a mai întâmplat.”

http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/peste-o-mie-de-dosare-se-proceseaza-deja-pentru-creditele-prima-casa-4-16573.html

Citatul de mai sus te face una cu manipulatorul ordinar Radu Grațian Ghețea – cea mai mizerabilă creatură din România la ora actuală, gunoiul care conduce Asociația Română a Băncilor. El s-a plâns peste tot în Europa, la FMI, la BM la Comisia Europeană vis-a-vis de Ordonanța 50, de legea falimentului personal etc. El mințea poporul în 2010 la oră de maximă audiență că:

”Prețurile caselor nu vor mai scădea !!!  S-a ajuns la minimul istoric…”  

Istoria dumnealui cuprinde doar Marea Speculă Imobiliară care începe prin 2003 și se termină în 2008.  Dincolo de acest interval de timp nu există NIMIC.  Am trăit în peșteri și copaci și i-am așteptat pe bancheri să ne împrumute cu sume fantasmagorice ca să cumpărăm locuințe achiziționate de compatrioții noștri cu 2-3.000 de dolari în anii 90.

Voi îi faceți pe tineri, nesimțiților, să fie ”disperați, grăbiți, cu probleme” ca să-i subjugați pe viață, să-i condamnați la 30 ani de muncă silnică în favoarea voastră, a Mafiei Bancar-Imobiliare.

Ai scris un articol de-a dreptul imbecil neînțelegând NIMIC din mesajul meu.  Încă o dată îmi dau seama că nu ai nimic în cap și că nu întâmplător ai devenit AGENT  IMOBILIAR.  Ai amestecat niște noțiuni bizare și ai făcut niște paralele care nu vor putea niciodată să salveze aparențele așa cum dorești.  Odată intrat în tagma manipulatorilor ordinari care nu vor decât să se îmbogățească pe spatele naivilor,  orice încercare de disimulare e sortită eșecului.

Știu, sunt mulți proști în țara asta;  dacă n-ar fi fost ei, confratele tău imobiliar Robert Negoiță n-ar fi ieșit primar în sectorul 3.  Mi-am asumat o misiune oarecum imposibilă încercând să dezimbecilizez niște cretinopați care văd în Prima Casă ”un ajutor” din partea statului sau a bancherilor în vreme ce salariile s-au diminuat cu 25 % în paralel cu acest program care de fapt menține specula.  Știu că am supărat multă lume și e posibil ca amenințările de tipul ” Poate ne-ntâlnim cândva” să se concretizeze dar asta nu mă împiedică să fiu în continuare eu însumi. Voi duce pană la capăt războiul cu MAFIA  BANCAR-IMOBILIARA indiferent de consecințe !

Ai fi făcut mai bine să ne spui și nouă cum ajungi să vinzi cotețele alea de prin Popești Leordeni cu 8-900 EUR / m.p. în condițiile în care astăzi metrul pătrat construit abia depășește valoarea de 300 EUR.

http://www.accesibilconstruct.ro/preturi-case.html

Cum ajungi tu cu utilitățile și un teren de sub 50 EUR/m.p. să vinzi totul la limita superioară a programului Prima Casă ?   Noi, scepticii de serviciu de pe Tavanulfals sau TALIBANII așa cum ne-ai numit cândva, vrem să ne luminezi ce marje de câștig ai tu profitând de acest intervenționism ordinar al nemernicilor BOC, PONTA și Isărescu.

Noi nu vrem să adoptăm poziția ”capră” în fața lui Terente Regele Băncilor !!!  Destul ne fură STATUL ăsta MAFIOT care garantează afacerile voastre murdare.   Nu vrem să ne mai păcălim achiziționând și o casă la valori abracadabrante din cauza programului Prima Casă.  Noi muncim, maestre Angheloiu.  Noi am învățat să strângem bani și să ne ne întindem exact atât cât ține plapuma.  Punct.

Da, ți-am fost cândva elev – vreo două luni am descifrat câteva partituri cu ajutorul tău.  Te-am plătit pentru asta dar nu te voi plăti NICIODATĂ pentru un serviciu imobiliar atâta timp cât ai ales să fii de partea mizeriilor care ne manipulează în fiecare zi…   Nu mai stați cu mâna întinsă la stat, falșilor oameni de afaceri !   Faceți bani fără să nenorociți viitorul tinerilor . Recunoașteți-vă cel puțin FALIMENTUL  MORAL  pentru că celălalt, cel propriu-zis, va veni în curând.

Să nu zici că sunt rău, pun în final un link cu blogul tău.  Vom avea pentru o zi aceiași cititori dar tot pe mine mă vor asculta oamenii cerebrali, Giulio, în viitor.  Ei știu că prețurile NU vor crește cu 15 % cum spuneai tu anul trecut ci că imobiliarele au ajuns deja la groapa de GUNOI a istoriei recente.  Nu pe mine trebuie să fii supărat ci pe tine, pe modul în care ai ales să trăiești.  Eu sunt mai liber în cușca mea , domnule patron, decât ai tu impresia că ești în costumul impecabil de imobiliar parvenit.

http://www.premierservice.ro/blog/imobiliare/viata-ca-o-cusca

Fostul tău elev

Florin Lazăr

Anunțuri

Posted on 31 Octombrie 2012, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 267 comentarii.

  1. Tocmai am fost la masa cu 2 colegi. Unul si-a luat prima casa de vreo 2 ani, in Floresti, langa Cluj. 32k pe 50mp, nefinisat (langa crescatoria de pui – uneori pute tot cartierul cu zilele). Se lauda ca apartamentul lui „si-a pastrat pretul cam la fel”. Mi-a venit sa rad, dar m-am abtinut ca omu vorbea asa pasional ca ne-am fi certat urat daca as fi zis ceva.
    In zona aceea preturile au scazut cu minim 20 % in ultimii 2 ani. E plina piata de chirii de lux la preturi mici care nu le ia nimeni, ca e departe. Cam 50% din chiria in Cluj. Sa le vanda.. nici o sansa.

    Celalalt are ceva bani si vrea sa-si ia apartament. Cand a venit vorba au inceput sa vorbeasca in soapta.. sa nu-i aud (stiu parerea mea, le-am trimis o gramada de articole).
    Se laudau unul pe altul ca ce afacere buna a facut unul / va face celalalt. Colaps mental.

    Nici nu le mai zic nimic. Astia chiar merita sa isi piarda banii.

    • Zi celuilalt sa-si ia in Apahida, stiu si eu oameni care au luat acolo. Sa stai la bloc in sat mi se pare sinistru…

      • Sunt 20-21.000 ap in Floresti adica 400/mp. Cum pana mea a dat ala 32.000 ? 🙂

        Parerea mea este ca la anu’ o sa fie un an bun pt constructii

    • Eu stiu care au luat in Floresti la 45000E doua camere la faza de proiect si pe cand au intrat in posesie preturile deja erau la 25000.

  2. @ioana de montreal (parca mai avea un nume)
    totul este cum ai spus la montreal numai ca au aparut niste mici kestii:
    -la nivelul quebec a venit alt partid la putere
    -politicieni, dezvoltatori si gangsteri au fost arestati (ei spun mafia si toti sunt italo-francezi)
    -mafia controleaza real estate-ul in quebec
    -banii circulau in plicuri maro
    -politicienii sunt pana in gat
    -primarul montreal a fost silit sa isi dea demisia (adica este in ceva maroniu si sub ancheta)
    -nici o permisie de constructie nu era data fara cotizarea la mafie

    deci totul este cum a fost prezentat in articolul de introducere a ioanei.

  3. http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/brd-raportat-prima-pierdere-trimestriala-de-64-milioane-euro-173831.html…este de fapt a doua pierdere trimestriala din acest an. Se pare ca ii omoara costurile cu provizionarea creditelor neperformante

  4. BRD a facut profit in ultimele 9 luni de 2 mil euro.
    Creditele neperformante au crescut cu 60% ..
    Nu va mai inghesuiti la credite, ca rupeti-usa ….
    Curnutele sa mai astepte un pik 🙂

  5. Al Bundy, Madeleine

    Este intre B-dul Costructorilor si Inst. Pasteur,..pe partea stanga, cu Lacu,..noi am facut si studiu Geo si se poate realiza constructia,..vedem ce ne rezerva viitorul si va spun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: