Între civilizație și mocirlă


Din ciclul ”Mail-uri de la cititori”, vă prezint astăzi gândurile unei noi prietene a blogului Tavanulfals, o doamnă care s-a stabilit în Canada acum 7 ani, unul din motivele emigrării fiind chiar începutul speculei imobiliare.  

E bine de citit și de luat aminte diferențele dintre un stat care își protejează cetățenii – CANADA și unul care își protejează BANCHERII – ROMÂNIA.  Acolo NU EXISTĂ  garanții pentru instituțiile de credit !!!  Ceățeanul este ajutat DIRECT prin deducerea din impozitul pe venit…    Mai mult decât atât, fie că plătești chirie, fie că alegi varianta unui credit ipotecar cu veniturile rămase se poate trăi decent…  Un grad de îndatorare de maxim 40 % din venit în conditiile în care doar 15 procente din salariu se duc pe mâncare și întreținere…

În România, prin Prima Casă gradul de îndatorare ajunge la 60 % OFICIAL iar conform calculelor Institutului National de Statistica, concetățenii noștri dau mai bine de 50 % din venituri pentru aceleași cheltuieli – alimente și utilități…  Cum mai trăiesc ei ulterior cu chirie la bancă ?  Evident, la limita subzistenței dar ”au casa lor” exact ca în reclama cu prostituata de lux de la BCR… 

Găsiți deasemenea în rândurile de mai jos și câteva cosiderații legate de agenții imobiliari –  COMISIONUL se ia NUMAI DE LA VÂNZĂTOR  iar orice mediatizare a imobilului se face după ce s-a semnat un contract prealabil. NU există PARAZITARE !!!   Dar mai bine vă las să citiți ce scrie o femeie care a reușit să plece din HAZNAUA numită ROMÂNIA. 

BUNA ZIUA domnule Florin

Tocmai am accesat site-ul d-voastra din intamplare, fiind tot timpul interesata de evolutia dramatica a societatii romanesti, mai ales in raportul economie-servicii-imobiliare…si am avut o frumoasa surpriza sa descopar un roman destept si de veghe la jafurile care se petrec de ani de zile in jungla imobiliara romaneasca, in special in Bucuresti, unde specula a fost, este si probabil va mai fi ani buni litera de lege…

Am plecat in canada acum 7 ani tocmai pentru ca nu reuseam sa imi achizitionez un mic apartament desi munceam si incercam sa economisesc, vina nu era a mea…ci a speculei de nedescris care atinsese cote dramatice dupa 2003-2004 in toata tara…….

Deja situatia politica incepuse sa ma scarbeasca in ultimul hal, iar situatia murdariei morale din societate atinsese cote de neconceput, mi-am spus, ca si Creanga in drobul de sare….prosti ca aici si daca oi gasi,..nu-i bai, ca nu sunt ai mei…

Prosti nu am gasit, naivi da, speculanti nu, iar legea e lege…in toate. Muncesc, castig bine si sunt multumita si respectata….ca intr-o societate normala….

As vrea sa va sustin din tot sufletul in demersul dumneavoastra de a trezi un pic constiinta romanului prost, dar va garantez ca aveti o sarcina grea si riscul sa renuntati este foarte mare…prostia romanului de rand este enorm de generoasa………as zice fara limite….

Eu mai am parintii in tara… Am avut noroc de un tata mai dezghetat si cultivat care m-a sustinut in demersurile mele…Ei sunt bine deoarece i-am ajutat acum 4 ani sa isi construiasca o superba vila la 30 km de bucuresti, si acum locuiesc acolo confortabil, ca doi pensionari linistiti..desi le e frica sa isi piarda si pensia intr-o buna zi…..dar ii voi ajuta si atunci, nu se pune problema…

Deci am sa incep prin a explica sistemul din Quebec care este atat de bine pus la punct social si economic ca politicul nu prea poate schimba foarte mult….

In Quebec exista un sistem social si de protectie incredibil….cel mai fraier din tara care refuza sa munceasca primeste totusi o mica suma in jurul a 500$ cu care……surprinzator poate trai. Cu economii bineinteles..de ce ???

Pentru ca aici chiriile sunt controlate de o lege foarte dura, care nu permite o piata asa zisa libera…ci o piata reglata dupa nivelul economic, salariul mediu…etc…..si aici nu se discuta cu asta..mai ales ca toate chiriile sunt declarate si tinute sub contracte foarte dure atat pentru propietarii cat chiar si pentru chiriasi….institutia se numeste Regie de Logements….ca un ICRAL pe vremuri la noi….sunt impartiali, corecti si prompti…legile in general protejeaza mai mult chiriasii deoarece se considera ca omul trebuie sa aiba un acoperis ca sa traiasca oricat de nefericit este… o idee populista dar realista… Quebec are natalitatea cea mai mare poate din toate tarile civilizate datorita emigrantilor si sistemululi social…

Deci cu 500$ un om poate sa isi gaseasca o mica garsoniera intr-un cartier ca si ..sa zicem… Rahova…cu 390$-400$… Mancarea e ieftina….si mai sunt si insitutii non profit si fundatii care ajuta foarte mult asistatii social cu mancare si haine gratis, etc…..

Apoi vine randul clasei sub medii…cei care castiga sub 30.000…adica poate 60-70% din provincie, in mare parte emigrantii…care mai au si copii….aici statul le ofera mjulte avantaje cum ar fi:

– taxe de gradinite rambursabile aproape integral…

– retururi de taxe pentru intretinerea unui copil

-alocatia de copil federala si provinciala care daca nu ma insel este echivalentul la o chirie la un ap 2 camere destul de cochet intr-o zona medie….deci….pentru o familie cu un copil si poate 2 salarii chiria se acopera numai din alocatia de copil….restul sa traiasca, au cel putin o masina de familie, o vacanta pe an, iesiri in oras o data pe saptamana, trai linistit…chiar si posibilitatea de a pune deoparte….

In Quebec s-a calculat astfel incat o chirie medie pe persoana sa nu depaseasca 1/4 din salariul brut al acestei persoane….

Exemplul meu: cand am ajuns aici castigam 28.000$ pe an adica 20.000$ dupa impozit pentru  ca eram singura…inseamna undeva la 1600$ pe luna. O chirie la un studio mic pentru o persoana m-a costat 435$ dolari pe luna, intretinere in medie 80$ pe luna, mancare in medie 75$, transport (aveam masina deci benzina, taxe, placa) 55$ pe luna. Faceti voi restul de calcule…..eu mi-am permis haine bune, vacante in fiecare an, bani deoparte, iesiri aproape in fiecare seara, filme, etc..

Acum vorbim de clasa peste medie care castiga peste 50.000$, profesori, doctori, asistenti medicali, etc….(eu sunt profesoara acum)…cu un singur salariu poti intretine decent si confortabil o famile de 2 adulti si un copil….pentru ca statul calculeaza cat cheltuielile sa nu depaseasca veniturile, oricat de mic ai salariul……….

Revenind la ipoteci….foarte multe sustineri din partea statului, mai ales ca localnicii nu se inghesuie sa se streseze cu o rata la casa, cand pot dormi linistiti in chirie toata viata…

In primul rand ai un program de scutiri de taxe daca contribui un maxim de 18% din brut anual la un fond de pensie privat….dar…acest fond il poti utiliza drept avans la ”prima casa” si ai dupa 5 ani sa il pui la loc…..

Daca cumperi in oras, in Montreal, deoarece taxele locale sunt scumpe, statul te scuteste in primul an de 10 000$…dar sincer..nu m-a tentat niciodata sa cumpar in Montreal, oras mic, cateodata trafic, imi place la exterior in suburbie unde e linistit si frumos…mai ales ca am si masina si m-am obisnuit…

In fiecare an dobanda la imprumutul ipotecar si taxele aferente sunt deductibile din impozitul global pe venit…iar ceea ce este foarte important…preturile sunt reale, calculate si controlate de piata si valoare reala a investitiei si amortizarea pe ani….

De exemplu…un condo de 80 mp intr-un cartier ok de Montreal costa intre 160.000 si 200.000 dolari ceea ce inseamna o ipoteca de 700$ pe luna… in ideea in care te califici la banca. Daca ipoteca depaseste 40% DIN VENIT…. banca nu are dreptul sa iti dea creditul. Ar fi mai mult decat poti duce.  Iti trebuie 15% din venit sa mananci si intretinere….adica sa iti ramana 30% pe putin ca sa traiesti, sa pui deoparte, etc….si ipotecile rar depasesc 15-20 ani din cauza degradarii cladirii si pierderii valorii sale….

Deci cu un salariu al meu de profesoara sa zicem 45-50.000 dolari / an pot linistita sa stau in condo-ul meu destul de mare pt o singura persoana…..sa platesc totul si sa pun deoparte…daca vreau….

Daca imi pierd slujba, statul federal imi asigura un somaj de max un an cu un 75% din salariul brut iar banca imi poate reesalona rata si dobanzile pe o extensie de 3 luni….aici nu trebuie sa adaug ca foarte rar banca ia in posesie un executant…in ideea in care dobanda era anul trecut pentru mine in jurul la 1.85-2.35% pe an cu valoare deschisa, renegociabila pe 3 ani…sunt date aprox, nu sunt 100% la suta sigura…dar dobanzile cazusera dramatic ca nu se prea bagau de cand cu criza din SUA…

Aici bancile iti dau tot ce vrei in urmatoarele conditii sau situatii:

– salariu bun si constant

-cazier credit impecabil

-sa ai bani deoparte in savings sau pensie privata

Lucrez in invatamant deci am urmatoarele avantaje inestimabile oferite de un sistem care protejeaza cetateanul si interesele lui la modul concret:

– 32 ore pe saptamana

-vacante platite

-asigurare de pierderea locului de munca in urma unui accident care plateste salariul integral pana la refacere

-asigurare prenatala, (cum sunt insarcinata, m-am retras din job_, mi se plateste tot salariul pana nasc si apoi am somaj maternitate de la stat pe un an.

– pensie privata cu sindicatul care dubleaza contributia mea si imi permite sa ma pensionez inainte de varsta cu acelasi salariu , adica la 60 ani…pana cand incep sa primesc pensie de varsta la 65….

Acesta, domnule, este un stat care vrea o natiune sanatoasa, asigurata, cu trai decent, cu un viitor asigurat……………asta merita un om de la statul lui….tot ce e mai putin nu e de ajuns……trebuie ca romanul sa se trezeasca si sa zica NU, MERIT MAI MULT…..

Si acesti dobitoci ca nu se vor trezi in veci amin, e mai bine sa isi traiasca somnul de veci si cum spunea si Stalin, dam bombe si curatam….e mai ieftin decat gloantele si merge mai repede……………..

Inca ceva……Nu plecati din tara daca sperati sa traiti usor si fara munca pentru ca va veti insela…Europa e in mizerie…iar Canada nu va primeste….nu aveti ce face aici….va veti intoarce inapoi cu coada intre picioare…..au si ei puturosii lor, dar macar nu fura, nu ameninta, nu distrug si nu deranjeaza pe nimeni…stau in banca lor, respecta legea si fac copii….  

Restul muncesc serios, respecta statul si pe cel de langa el cu sfintenie, nu se baga in ciorba vecinului, si isi platesc toate darile catre stat fara cracnire………….pentru ca stie la randul lui ca si statul ii protejeaza drepturile si nu il lasa la greu…asta e sistemul care functioneaza…..singurul in lume la ora acutala care este stabil pana la neclintire……legea e lege si cetateanul primeaza………………….

Daca esti muncitor, ambitios si econom aici este un loc in care sa isi faci o bruma de rost pentru mai tarziu…pentru ca nu sunt surprize…totul e transparent si nimic nu se schimb apeste noapte….

Pentru cei care au ochi sa vada si creier sa judece – vor lua decizia corecta… Pentru ceilalti – sa apeleze la Programul Prima Casa. Asta merita !  Sa fie vesnic sclavii institutiilor de credit.  

Vorbind de agenti imobiliari…..

Aici meseria asta este respectata, legiferata si luata foarte in serios…  Dar nu are nicio legatura cu ce fac parazitii din Romania. In primul rand ai nevoie de licenta…altfel daca esti prins ai patit-o…. 

Este un curs pe care il poti face, pe banii tai, si trebuie sa dai un examen, dupa care ai nevoie de un stagiu pe langa un agent mare recunoscut… Aici vad ca SUNT 4-5 MARI COMPANII IMOBILIARE CARE INROLEAZA AGENTII SUB brandul lor dar totul este pe comision, nu exista salariu….

Deci iti trebuie bani deoparte ca sa faci cursul si stagiul in ideea in care e de alergat, de invatat si nu ai timp de altceva pana reusesti prima tranzactie….. Dar se castiga dupa daca esti serios si muncitor, deci se compenseaza… In medie un agent bun castiga 80 000$ pe an….deci multumitor …

In primul rand nu deranjeaza niciodata o persoana fara sa fie contactati in prealabil fie cumparator sau vanzator… Comisionul nu poate depasi 2% si se percepe NUMAI de la vanzator, niciodata de la cumparator….sub un contract foarte profesional…..si impartial….

Sunt foarte politicosi, vorbaresti, sociabili, asa cum le trebuie in meserie ca sa inspire dinamism si incredere….eu am lucrat cu o doamna la 40 ani, foarte timida si sincera…chiar ma miram ce cauta in bransa…dar ea reusea sa vanda cu brio pentru ca era placuta prin delicatete si politete…..in general aici femeile de varsta medie sunt preferate, poate si ca idee de intelepciune si modestie….nu stiu sa explic…. Am cunoscut si agenti mai rechinasi, dar sunt totusi destul de transparenti, iti ofera informatii pertinente daca ceri, cifre reale, etc. Mai ales ca fiecare municipalitate are un site web unde poti afla singur toate informatiile despre o cladire – cine o detine, anul, valoare reala, etc.. Asadar nu exista posibilitate de inselaciune caci e PUSCARIA..domnilor ajenti si pierderea licentei si amendare…

Sunt sigura ca se fac mici combinatii pe seama unor naivi dar nu se fura si nu se minte, poate se cere un pic mai mult, se speculeaza zona sau avantajele de viitor dar in limite normale….niciodata specula de 3-4 ori valoarea reala….

Oricum este simplu de urmarit piata pentru ca se calculeaza dupa venituri…punct…..deci daca ceri prea mult…nu primesti si cu asta basta….

Foarte rar propietarii vand ei insisi pentru ca sunt comozi si atunci cam toate propietatile sunt deja trecute in portofoliul unui agent… El plateste publicitatea, el cauta clienti, el face tot… Cateodata chiar si aranjarea casei pentru prezentare mai decenta …..e munca lui si e responsabilitatea lui…. 

Daca un agent imobiliar ar publica un anunt la ziar fara acordul proprietarului, fara contract de reprezentare ar insemna INFRACTIUNE si asta, in CANADA se pedepseste…

Cu respect,  pentru cititorii Tavanulfals

Ioana Secarea

Canada, septembrie 2012

 

P.S.   –   Pentru domnul AvenirV – cetățean emigrat în aceeași zonă dar cu mai multe proprietăți imobiliare în România  care susținea că și în Canada statul îi ajută pe bancheri în defavoarea cetățenilor…   Iată, domnule AvenirV, ce spune o doamnă care a trăit și aici și acolo !!!  Oare merită să mănânci căcat doar pentru că ai câteva imobile și ți-e teamă să nu se devalorizeze ???  Oare se poate face vreo comparație între Jaful din România și ce se întâmplă într-un stat civilizat populat în majoritate de oameni și nu de vite ???

Anunțuri

Posted on 20 Septembrie 2012, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 306 comentarii.

  1. pentru ONPCSB

    din pacate sau din fericire …daca e vorba numai de 100 de oameni de initiativa din milionul de cititori…atunci aveti dreptate…eu am gresit….noi in 1990 am fost 200 studenti, profesori si cativa din afara….si intr-adevar..nu am schimbat nimic…

    sa ii lasam…scapati care puteti…eu am scapat acum mult timp…

  2. @ all:

    programul Vacutza in leasing 😀
    .. ma intreb … cand firma de leasing o face recuperarile … va dati seama ce turma de vaci aduna ? 😀 …

    http://www.agrointel.ro/1930/sectorul-cel-mai-devastat-de-criza-incepe-sa-si-revina-cu-o-vedeta-neasteptata-vacuta-in-leasing/

    parca si vad birocrati la costum si cravata alergand dupa vaci sa le recupereze pe la sate ….
    🙂

  3. @ all:

    ce se intampla cand populatia nu e informata corect ci e dezinformata de agenti imobiliari in legatura cu renumita „bulina rosie” si vine, Doamne fereste!, un cutremur ?

    Ia uitati la italieni cum sta treaba dupa ce o comisie de evaluare e acuzata ca nu si-a facut serios treaba ..

    daca ramaneti betegiti (daca scapati cu viata) dupa ce un agent imobiliar v-a convins sa locuiti intr-o casa cu bulina… ce ziceti, mai dati de el?

    Nu mai dati ca astia sunt ca sobolanii, se ascund instant in gauri si nu vor fi gasiti 🙂

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Seismul-de-la-LAquila-procurorii-italieni-cer-pedeapsa-cu-nchisoarea-pentru-apte-oamen-10025.html

  4. @ all, Florin TF:

    prin acest simpatic articol nea Urzica loveste din nou 🙂

    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/ce-afaceri-imobiliare-au-in-romania-cei-mai-mari-miliardari-ai-lumii-172129.html

    articol ce arata Maaaaaarile Iiiintereseeee IIIInnnnternnationaleeee din zona imobiliara … un fel de agitati-va ba cat vreti ca nesimtirea agentilor si a bancilor e intemeiata de Mmaaaaarrrilllleee IInntereeeeessseee ….

    p.s. acum intelegeti de ce nea Boc si restul camarilei au bagat (impinsi evreieste de la spate de nea Iser) programul Prima Casa ?

    pentru ca prostalaii tineri prin „jertfa” de a se baga in credit PC la evaluari astronomice de 60 k euro (pe imobile ceausiste ce cu greu fac 10-15 k euro) sa asigure un suport garantat preturilor ….

    mare curaj pe cel ce va elibera mediul romanesc economic de acest program mizerabil …

    cine a facut greseli sa isi sparga dintii!

    si eu cand investesc gresit platesc! … sau dreptatea nu e si pentru catei?

    • ha ha ha
      astia ofera pretul corect dar bancile nu sunt pregatite ACUM pentru pierderi atat de mari.or sa vanda in viitor pe sumele care le sunt oferite

      • @ Ionut, all :

        da, asa e … asta e pretul corect … exemplul cu apt de 3 camere din Drumul Taberei din Buc este ELOCVENT!

        la 2008 = evaluat la 130.000 euro
        la 2012 = bancile il dau cu -50-55% = 60-65.000 euro
        la 2012 = companiile de recuperare a creditelor le evalueaza la -70-75% din evaluarea 2008 = 130.000 * 0.25 = 32.500 euro

        Q.e.d – iata valoarea corecta, nu ce valori mentin in piata curvele cu programul Prima Casa ….

        Pastrati-va banii pentru inceputul semestrului 2/2012 …lasati-i sa arda pe jaratic, nu va aruncati ca fraierii la prima reducere de 10.000 euro cand o s-o dea la 45-50.000 euro pentru gugustiucii care pun bot imediat 🙂

  5. @ all:

    http://www.reuters.com/article/2012/09/25/us-un-assembly-idUSBRE88O16M20120925

    nu se termina anul 2012 fara atacarea Iranului ….

    citat din articol:

    citat din negroteiul socialist : ””Let me be clear: America wants to resolve this issue through diplomacy and we believe that there is still time and space to do so. But that time is not unlimited,” Obama said. – adica o sa-i arda prin noiembrie-decembrie 2012 , dupa ce se asigura ca e reales de prostii din SUA – .

    „The United States will do what we must to prevent Iran from obtaining a nuclear weapon,” he added, without providing specifics.” – adica o sa-i cafteasca – un PR deosebit pentru armele de ultima generatie dezvoltate in ultimii ani ….

    imi pare rau de saracii iranieni …le-a dat Allah sau Dumnezeu sau ziceti-I cum vreti … foarte mult petrol si gaze sub ei (ca gaze au al 2-lea sau al 3-lea zacamant din lume, daca nu ma insel) si o gura maaaaare….

    dar si cand se va scula intreaga lume musulmana in intreaga lume, atunci sa vedeti cafteala mondiala si SUA arzand in intregime 🙂 … ca daca te joci cu prastia mondial te joci o data, te joci de doua ori, te joci de noua ori, …..dar la un moment dat te arzi de nu te vezi :D. … .

    • Nenea ACCA, te inteleg, ti-ai gasit un loc unde poti sa te defulezi in toate felurile posibil. Dar chiar trebuie sa debitezi toate tampeniile pe care le gandesti in toate domeniile posibile? Ce urmeaza, o sa incepi sa comentezi fotbal, tenis, ciclism?
      Doar pentru ca ai o diploma de expert contabil nu inseamna ca esti expert in politica mondiala.
      Multe din comentariile tale sunt (sau au fost) apreciate de o parte a cititorilor tf (inclusiv de mine, recunosc). Dar de la o vreme incepi sa o iei razna pe campii si chiar sa spamezi.

      Bineinteles, e doar opinia mea, esti liber sa comentezi cat vrei, sa ma injuri pentru ce am scris. Poate totusi te gandesti de ce intra lumea pe tf si pierde vremea citind unele comentarii inainte sa postezi. Multumesc pentru atentie.

      • @ Cristian:

        ”…esti liber sa comentezi cat vrei…”

        Multumesc frumos.

      • @Cristian:
        ”Doar pentru ca ai o diploma de expert contabil nu inseamna ca esti expert in politica mondiala.”

        tema de gandire:
        Ca sa vezi cat de conectate sunt economia cu politica si geopolitica :

        a.ce se intampla cu pretul benzinei/ motorinei daca intra americanii in Iran alaturi de israelieni ?

        b.ce se intampla cu nivelul de trai din tarile ECE – central si est-europene in acest caz?

        c. cum impacteaza evolutia pretului la benzina/motorina indicele inflatiei in tarile ECE – deci puterea de cumparare?

        d.Avand in vedere a,b,c, care mai e capacitatea de returnarea a creditelor (plata a ratelor a debitorilor romani) avand in vedere ca majoritatea creditelor sunt facute in valuta straina ?
        d’. Avand in vedere ca indicele inflatiei volatile e compus preponderent din alimente, energie si produse non-alimentare de uz imediat (BNR tot aminteste tutunul) cum va evolua acest indice ?… avand in vedere ca :
        1. aprox. 75-78% din alimente sunt importate (deci includ riscul deprecierii leului si al inflatiei aferente)
        2. la energie minunatul Guvern a stabilit cu FMI un calendar de liberalizari de preturi in cazul populatiei pana prin 2016 sau 2017
        3. la tutun, benzina si altele mai e loc de accizare, mai ales in contextul in care aparatul de stat nu a fost reformat ASA CUM TREBUIA SA FIE (cum zicea Patriciu sa taie 50% din tot ce inseamna functionarime si sa compenseze cu informatizarea sistemului).

        e. Avand in vedere a,b,c,d si d’ , ghici cum o sa fie impactata evolutia NPL-urilor (non-performing loans- creditele alea crapate cu peste 90 zile intarziere la plata) avand in vedere ca deja la iunie 2012 trecusera vesel de 16,65%?

        🙂

        Te pupa Ex-Bancherul. :*
        Pe portofel.

        ….

        Draga Cristian,

        Sa lasam ACCA-ul meu deoparte.
        Vreau sa iti zic un lucru.
        Unul tare de tot.

        Nu diplomele certifica un om.
        Pasiunea sa il certifica.

        Spamez?
        Nu.

        Altii comenteaza prea rar.
        Nu eu sunt de vina.

        EXPRIMATI-VA PE TEMA SI PE TOT CE E CONEX TEMEI !

        p.s. plus ca e neplacut sa iti zica unul si altul : bai, mai taci din gura … uite ca zic eu voua : bai, comentati si implicati-va mai mult!

  6. ex-banker si actual broker pe bursa:

    mai taci mai gura bogata si mai usor cu pianul pe scari ca se varsa clapele 😀

    am si eu o curiozitate, daca zici ca faci parte dintre aia care au pe birou cate 6 monitoare cu grafice colorate si vorbesc la 3 tel deodata. stiu ca firmele mari pe plan mondial care joaca la bursa au softuri destepte si f scumpe care sunt in stare sa faca cateva sute de tranzactii pe secunda cand e vorba de-o specula si de mancat ceva firimituri mai multe …. tu cum te poti lupta cu astia? sau pe bursa e loc pt. toata lumea? inclusiv pt. aia ce au mouse cu bila? 🙂

    • IOU, ai fi mirat sa afli ce „limite” impuse au cei care fac trading ca si manageri. In principal, e efectul ca „mai bine sa greseasca in mod conventional decat sa aib dreptate in mod neconventional”. Asa ca un nene care face asta de acasa cand are el parerea ca se merita poate avea un avantaj major. Pe de alta parte, nu e treaba noastra de ce EB face ce face si ce riscuri are. EB poate foarte bine sa fie o tanti in concediu de maternitate care se plictiseste singura acasa. Ce conteaza? Citeste ce are de zis, gandeste si tu, si gata.

      • @ Adrian:

        ”EB poate foarte bine sa fie o tanti in concediu de maternitate care se plictiseste singura acasa. Ce conteaza? Citeste ce are de zis, gandeste si tu, si gata.”

        Hahahahahahaaaaahahahhaa … :)))))

        Tare faza cu maternitatea. 😀
        Da.
        Uite tin un portofoliu in piata la san si ii dau sa suga sa se faca maaaaare :).

        🙂 .. nu, nu „si gata” .. e bine ca oamenii sa sara , sa comenteze , nu vezi in ce hal ma dau peste cap sa enervez oamenii sa vina sa se ia de mine (uita-te cate comentarii sunt de la mine in ultima vreme :D) …

        Of. O sa iau o pauza mica pentru ca vad ca am aglomerat lumea pe aici.
        Off.
        😉

        p.p.s. .dar revin 😀

    • @ iou:

      ”mai taci mai gura bogata si mai usor cu pianul pe scari ca se varsa clapele”

      gata, gata, nu mai zic nimic sa nu se prinda careva din piata cum o sa se miste petrolul 🙂 …cum o sa atinga petrolul crude WTI un suport relativ in 80-81 $/baril si un suport absolut in 74.7 – 75$ /baril ..ptiu, ptiu, ptiu ..iar m-am scapat cu cifre fir-ar al naibii de viata 😀 ! :)))))))))

      nici nu o sa zic cum „biet”-fi-ul 😀 o sa se dea cu mecla de pragul de 20.k pana la 10 nov 2012 … uaaaa! ..iar m-am scapat pe mine cu informatie 😀 !

      gata, m-am oprit din golanii de genul asta!

      p.s. Oameni buni de pe bursa, am glumit, totul este ok si roz. Nu vindeti ca va fi bine. Totul va fi biiiiiiine :). (faza asta a fost inca o golanie 😀 )
      ….

      am 2 telefoane 😀 si un monitor 🙂
      si intuitie si inteligenta si cunostinte (nu pile! 😀 , cunostinte :D).

      toate astea sunt de ajuns.

      cand te afunzi in mii de chart-uri si evaluari la un moment dat intuitia tace sub noianul de informatie.

      Uneori e bine sa iei o pauza de la fluxul informational sa te dai cu un pas in spate si sa evaluezi tabloul de ansamblu.

    • @iou si bankerini

      prin anii ’90 (sper ca nu am mai spus asta) a fost creat o firma de investitii care avea printre parteneri un premiu nobel in economie si un premiu field. acestia 2 au fost principalii ganditori in creerea unui soft de simulare pe care aceasta firma l-a folosit. 1 an de zile totul a mers brici, castigau enorm. apoi au inceput sa observe ca aceste castiguri scadeau, intrau intr-un fel in normal. au cercetat si au observat ca dupa ce ei faceau un trade urmau o gramade tradeuri similare. deci placinta castigului se impartea la mai multi.
      deci asta este o tehnica pt cei mici: imita ce face dulaul al mai tare din parcare dar trebuie sa fii foarte repede, deci munca asta devine un giob permanent.
      spor la munca acum…

  7. Nenea banchere, ai luat-o pe aratura. Chiar daca ai dreptate sau ba, nu poti sa iti micsorezi rata de postare? A devenit obositor/greu sa citesti ceva ontopic pe blog.

    Parca era vorba de domeniul imobiliar ……..din cate stiu nu am intrat pe bancherulfals.wordpress.com

    • @ elf:

      ok, :D, m-am calmat. 🙂
      ma duc sa mai fac niste banuti :).
      …dar mai revin 😉 😛

      p.s. tare faza cu „bancherul fals” 😀 ..imi dai idei de nume de blog 🙂

  8. :::)))))))) 10X BCA!!!
    „Dpdv al “epistemologiei auto-induse” , simptomatic, idiosincrazia dilematica isi reverbereaza ecourile abscons protoarmonice din spatele semitranscendent si disonant al obscurantismului incandescent de sorginte economica, capsuland filonul crepuscular sincretic si aluziv metempshihotic al transgratiei valutare.

    Sau mai simplu, cum a zis Georges Brassens:

    “Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea”

  9. verigheta lipsa

    mai baieti si fete…

    oare gasesc undeva un grafic cu rezultatele raportate de banci pe ultimele 6-8 Q-uri?

    Cam stiu ce a fost, dar nu gasesc cifre niciunde, si mi-e lene 🙂

    Daca nu e pe intreg sector, e bine si pe o banca din top 5 sa zicem…

    Multumesc cipat. (sa fii „anti” e contraproductiv 🙂 )

  10. In curand si pe strazile Romaniei! Tineti aproape tv-ul! Preferabil full HD, ca sa se vada mai bine batele!
    >>>> youtube.com/ ##### watch?feature=player_embedded&v=2YH5Hwbshg4

    http://www.zfcorporate.ro/banci-asigurari/clientii-speriati-de-caderea-leului-au-pus-600-mil-in-depozite-in-valuta-in-trei-luni-10125685

    La un moment dat s-a vorbit de aur, credeti ca e o bula a aurului? In ce stadiu se afla?

    ex-Bancher, cand vb de a.ur se vede ca vii din sist b! Bancherii urasc in area lor maj aurul! Nu pot sa tasteze cifre pe ecran iar aurul sa se materializeze in seifuri. 😀

    • @ iha-ahi:

      :)…bre…nu e vorba de tastat cifre pe ecran ….exista mitul asta al bancherului care scoate bani din aer….asta se intampla la bancile centrale la nivel vizibil si de masa … bancile comerciale sunt companii private ….

      poate vrei sa zici ca aurul :
      a. nu e purtator de dobanda / ca banul – da, asa e
      b. nu poate fi introdus intr-un ciclu economic de productie-consum / ca banul / da, asa e.

      Si atunci? unde e magistrala sa functie?

      Magistrala sa functie e de prezervare a valorii in vremuri de puternica dizolvare a valorii – ex: vremuri de inflatie mare / hiperinflatie. Avem acum inflatie mare (8-12%) au hiperinflatie (zeci/sute de procente de inflatie) ?

      Nu. Se vede la orizont macar vreun semn ca ne va pocni inflatia in urmatoarele 12 – 24 luni? (ex. variatii ciudate pe SUA a indicatorului de inflatie comparat la 5ani- 5Y on 5Y, sau cresteri bruste de volum pe Baltic Dry Index sau cresterea brusca a pretului de shipping, de triitere a marfurilor pe oceane? -astea sunt semne ale vreunui val inflationist mondial iminenet) Nu.
      Baltic Dry Index e la minime , cam ca inainte de pocneala din 2008-2009, apropo. (care pocneala daca se repeta, pa,pa! pret mare la aur..o sa cada in cap de mana cu petrolul… asta daca nu inventeaza baietii mari si rai un razboi d easa magnitudine incat sa mentina sus preturile la aur si petrol – asta e alta poveste)

      Vrei sa zic ce problema mai am eu cu aurul? Piata aurului tranzactionat electronic e regularizata de putin timp de 2 sau 3 ani (fix de cand a intrat in superbula speculativa de acum) …. pe Comex (chicago mercantile exchange) …. toti depozitarii Comex apartin unui grup restrans – familia Rothchild (da, vestita familie).
      Daca ai urmarit vreodata deschiderea bursei pe metale (Comex) ai vazut ca se anunta la inceputul sedintei de tranzactionare pretul de inceput pe fiecare metal in functie de volumele cerute/vandute indiferent de cu cat a inchis piata anterioara (in cazul pietei americane- piata europeana). Asta permite multe posibilitati manipulatoare legate de pretul metalelor.

      p.s. Nu cautati niciodata „adevarata valoare” in ceea ce e main-stream … intotdeauna masele au fost proaste si vor fi proaste.

      Nu am incredere deloc in aceasta crestere a aurului, e cumplit de manipulata.

      Uite alt subiect pentru tine ca ai dat semne ca poti intelege asa ceva:

      Am aici un nebun care zice ca vede el o tractiune negativa (bearish) de.. (atentie!) … 5000 de pipsi pe euro/usd de la 1.3485 … adica zicea nenea asta ca pe un interval de pana in 12-18 luni euro-usd o sa fie 0.8485 de la 1.3485 (adica dolarul mai puternic decat euro)

      Mie mi se pare dement omul, tu ce parere ai?

      http://forexforums.dailyfx.com/eur-usd/513426-discuss-eur-usd-h2-2012-a-680.html#post1350562

      • Fib vine de la fibonacci in postul dn link?

      • @ Adrian:

        da – nenea ala a prescurtat Fibonacci ca „fib”

        0.382, 0.5 si 0.764 sunt nivele de retracement (de retragere – 38.2%, 50% si 76.4% – sunt valori fixe care se aplica pe nivele variabile de pret ce au fost atinse).

        „3149 , 3144 si 3144” inseamna sirul de cifre din perechea euro/usd de dupa „1” ..deci avem cursuri : 1.3149 / 1.3144 / 1.3144 (varful semnificat cu cifra 2 pe graficul tipului)

        „4940, 4247, 3485” sunt la nivel valori ale euro/usd de dupa cifra „1” – deci avem cursuri : 1.4940, 1.4247 si 1.3485 – maxime multianuale ale euro-usd (in ultimii 5 ani).

        Eu cred ca nenea explica ce s-ar fi intamplat cu dolarul daca FED nu punea imprimantele in functiune , asta cred eu. S-ar fi apreciat salbatic trimitand in intreaga lume un val super-deflationist, comprimand economii si realizand somaj si la ei in SUA si in toata lumea …un fel de mini”Marea Depresiune” …. dar FED a apasat butonul imprimantelor usd …. acum a ramas cu degetul prins in buton pentru ca programul QE3 nu are limita d etimp ci limita sa ca program FED e legata de un indicator macro : somajul in SUA care (in viziunea lor) trebuie sa scada sub 6 % in mod sustenabil, continuu…

        Le doresc din toata inima sa nu mai iasa Obama ci sa iasa republicanul Romney ca sa le dea cu betisorul peste maini celor de la FED …. Romney si partenerii sai s-au declarat puternic impotriva QE-urilor …. iar mandatul lui Ben Bernanke expira la sfarsitul anului 2013 … deci daca ies republicanii au doar un an de coabitare cu Ben cu mana la butonul rosu al imprimantelor FED 😀 .
        Asta poate insemna o corectie mai dura a burselor in intreaga lume cu plecare din SUA si sustinute din China (in caderea lor).

        daca iese Obama …trai neneaca pentru banii de pe pietele de capital …. socialistii sustin regimul de imprimare de usd initiat de Ben Bernanke … dar vom vedea noi rate ciudtae de schimb peste 1-2 ani (in regimul actual de imprimare al usd) de euro-usd : 1.4 / 1.5 / 1.75 / poate 2 … in pana la 3-4 ani de acum. Adica se va duce in cap dolarul ca valoare.

        De asta zic eu oamenilor sa fie pregatiti si cu slipul in dinti daca este soare afara dar sa isi ia si umbrela daca ploua …. 😀 adica sa aiba in portofoliu diverse monede (inclusiv leu, ca pondere la toate valutele) …. pentru ca isi pondereaza riscul in portofoliu pana la nivele din ce in ce mai joase pe masura ce numarul de monede creste …. cu cat numarul de monede scade in portofoliu, cu atat riscul creste.

        La o singura moneda aveti risc 100 %. 🙂

        M-am intins ca o placinta cu comentariul asta … ma retrag discret sa nu dea cu pietre iar cei care nu adora comentariile lungi 🙂 ….

    • @bankerini
      acum 2 saptamani spuneai ca nu-ti place romney ! caci el inseamna razboi economic cu china, etc.
      ce s-a intamplat intre timp de te-ai schimbat masiv ?
      daca te uiti bine, obama este inconjurat de indivizi de pe WS. daca examinezi unde a activat romney vei vedea ca tot pe WS. sistemul medical de asigurari introdus de romeny in mass este modelul declarat drep model al lui obama pt toata USA. romney a fost contra beilautului republican al industriei auto care s-a dovedit un success masiv (scopul asa zisei falimentari a industriei auto americane a fost scaparea de obligatiile cu asigurari medicale si de pensii ale pensionarilor auto, in special, de scaderea cheltuielilor cu forta de munca facuta in asa fel incat sa nu aiba consecinte politice).
      asa zisele reduceri ale deficitului american sub romney s-ar intampla pe un parcurs de 20 ani, adica niciodata.
      deci mare branza nu are nimeni curajul sa faca.
      inseamna ca stii ceva ce nu stiu eu.
      mishto.

      • @ Avenirv:

        nu stiu nimic relevant in plus fata de altii.

        din calculele mele si din ce am auzit si eu, pentru Romania ar fi mai de folos daca in SUA iese Romney decat daca se mentine Obama.

        Nu imi cere ca nu o sa dezvolt subiectul asta aici – nu e locul.

  11. @ all:

    in atentia vitelusilor marca „Prima Casa” …. Romania nu va trece la euro pana prin 2020-2025 (dar, vai! … atunci nu va mai fi nici o moneda numita ”euro” 😀 ) ….

    sa vedeti amuzament cand vi se va face reconversia creditelor din euro in moneda locala sau in alta moneda …

    amuzamentul e legat de dobanzile din piata in contextul sucombarii unei monede de referinta internationala (euro) …. o sa va muscati toate copitele de draci ca v-ati bagat la Prima Casa ca niste vitelusi cu obrajori mancati de bancheri 😀

    daaarrr… cand esti cretin e natural sa o tragi , nu?

    http://www.zf.ro/eveniment/hancila-volksbank-adoptarea-euro-in-2015-este-de-domeniul-sf-10125627

  12. m-am intors recent din Belgia , la fel ca in orice tara din vest ei au un turism foarte bine pus la punct.

    Turismul la ei este o industrie mult mai performanta cred decat fabrici de masini sau altceva.

    Cu sila ma ciocnesc zilnic de mizeria si oamenii de nimic din Romania. Este pur si simplu urat aici (Bucuresti dar cel mai urat in provincie) iar oamenii sunt nepoliticosi si infumurati.

    Oameni care nu au realizat prea mult cu viata lor traiesc cu impresia ca ei sunt cineva si nu respecta pe cei din jur. Imi este lehamite de oamenii needucati si nerespectuosi din Romania.

    Ce pot sa va zic in cunostinta de cauza , este ca in vecii vecilor nu va veni un om al unei tari civilizate sa locuiasca de buna voie in Romania , sau sa isi faca vacanta aici.

    Cei care din greseala vin aici , in o zi doua isi dau seama cu cine au de a face , se dezgusta si pleaca.

    Viitorul turistic al romaniei este foarte mic , nu poate concura cu turismul nici unei alte tari din UE (nici macar bulgaria).

    Iar cine are o facultate , si posibilitatea de a gasi un job in afara , prost este daca ramane in mocirla si dezgustul din tara asta.

    Imi pare rau ca asta este situatia , dar cat de inconstient sa fii ca sa vrei sa imbatranesti in Romania , sa ajungi in o zi sa depinzi de pensia de la statul roman si de sistemul de sanatate de aici.

    Toti doctorii care au invatat macar ceva carte au plecat de mult de aici. In general oamenii cu carte , buni la scoala, si-au gasit de mult tari mai bune care ii respecta mai mult pentru munca lor.

    • @ banana:

      de ce nu treci de la vorbe la fapte?
      de ce nu pleci in belgia?

      daca te hotarasati sa pleci, drum bun, cale batuta, iti urez sa fii fericit!

      • Sunt hotarat sa plec in orice alta tara UE , fie pana si Ungaria sau Bulgaria.

        Intrebarea la care trebuie sa raspund este cum imi voi castiga painea acolo.

        Momentan nu mi-a oferit nimeni o slujba in afara.

        Dar nu sunt ipocrit , imi dau seama ca sunt obligat sa traiesc in tara asta impotriva vointei mele , si ca trebuie sa lucrez pic cu pic ca in un viitor sa ma doareasca vreo firma din afara ca angajat.

        Imi pare rau de tineretea mea pe care sunt obligat sa o risipesc in mitocania romaneasca pentru a incerca sa imi implinesc visul de a emigra.

        Nu stiu tu cum gandesti , dar eu vreau sa ofer viitoarei mele familii un viitor mai bun decat mizeria numita romania.

        Imi pare rau ca multi romani nu au apucat sa vada si altceva , traind atat de mult printre romani si lipsuri nu isi pot da seama ca nu este normal asa. Cei ce s-au resemnat sunt principalii pierzatori.

      • @ banana:

        oamenii ca tine vor avea cel mai mult de suferit in viata.
        banuiesc ca ai undeva intre 21 si 25 de ani dupa cum iti formulezi ideile.

        la un moment dat vei intelege ce am zis – cei ce fug cu limba scoasa sa plece acum din tara sunt cei ce vor avea parte in viata de cea mai mare doza de suferinta in viata.

        nu am de gand sa mai dezvolt acest subiect (iar o sa zica astia ca ii spamez pentru ca postez prea des, cand de fapt ei sunt prea melci si posteaza prea rar) – fiecare are calea sa si iluziile sale in viata.

        Succes si Pa!

      • @banana
        te rog sa nu o iei in nume de rau.
        una din problemele principale ale romanului este ca virgula gandeste asa „nu mi-a oferit nimeni…”.
        nu trebuie sa iti ofere nimeni ceva. creaza tu slujba aceea. a lucra ca selfemployed este liber pt romani in EU. de asemenea un om cu idei si educat poate crea ceva ce societatea are nevoie si atunci nu este nevoie ca cineva sa iti „ofere”.
        deci nu astepta ca cineva sa iti „ofere”. poti sa creezi tu nevoia de tine, de ceva ce tu poti sa oferi/faci.
        incearca sa te lepezi de aceast mod de a vedea lucrurile.
        si daca cat mai multi se schimba in acest fel societatea romaneasca se va schimba.
        nu vor mai exista pareri ca cineva trebuie sa-ti ofere sau cineva trebuie sa te ajute/invete/etc.
        bafta.

        dar, nu uita, caini cu covrigi in coada nu exista nicaieri.

      • @ Avenirv, banana, all:

        ”a lucra ca selfemployed este liber pt romani in EU. de asemenea un om cu idei si educat poate crea ceva ce societatea are nevoie si atunci nu este nevoie ca cineva sa iti “ofere”.
        deci nu astepta ca cineva sa iti “ofere”. ”

        corect!
        asta e un spirit de invingator!

        eu lucram in banca ca altceva decat trader …. dar a venit o zi cand fara nici un motiv si rugat fiind (!) de CEO-ul bancii sa raman si sa nu plec mi-am bagat p**a in toti si toate si m-am apucat de ceva pe cont propriu – de trading.

        Binenteles cu bani economisiti dupa ani de munca.

        Si dupa ani de munca in care am adunat, am capitalizat, si informatie economica si bani si mi-am exersat ani intregi skill-urile de trader pe conturi demo si pe conturi reale – dupa primul an in care am stat doar in demo-uri- .

        dar e ca atunci cand e sa faci ceva natural – o simti in toata fiinta ta.

        Imi pare rau pentru @ banana ca la o varsta tanara sa tinda catre distrugere, destructurare si fuga in loc sa tinda catre forta, constructie si extindere. Pe asta se bazeaza mentalitatea de invingator banana!
        Pe pus piciorul in prag , bagat p**a in toti si toate si refacut regulile jocului dupa cum vrea p**a ta .. nu pe fuga mai gurita sau pe asteptat oferte !

        Nu am auzit de cazuri de invingatori ale caror cai sa fie construite pe baza alegerii statutului de cetatean „secund”, emigrant, pe baza „fugii”.

        Invingatorii nu fug , banana!
        Invingatorii se iau de gati cu problema pe care o au si se bat cu ea si o inving… nu se pun cu curul in praf sa planga si nu fug!

        iti vorbeste un om care a fost turist in peste 8 tari si a muncit in 2 tari (Germania si Italia).

        M-ai auzit banana?

        Si decizia de a reveni in Ro mi-a apartinut si a fost cea mai inteligenta din viata mea! Dupa revenirea in Romania am cunoscut cele mai agresive rate de crestere a banilor mei! Tine minte asta si mediteaza la asta!

        Romanii care pleaca acum cand exteriorul e suprasaturat de romani isi dau cu stangul in dreptul … dar nu mai insist si ma opresc aici cu mesajul sa nu faca alti cativa alergie si bubitze la mesaje lungi si dese 😉 …

        Alegerea iti apartine si esti 100% responsabil de ea.
        Daca simti ca vrei sa pleci, pleaca.
        Dar daca dai de belea sa nu te puna dracu’ sa dai vina pe altii in masura in care esti 100% responsabil de deciziile tale!

    • Da, du-te in Belgia este super.Ca dealtfel in toate tarile vestice ( astea nordice) o sa fi tratat ca un emigrant toata viata ( sau cat stai pe acolo) emigrant = un fel de sclav.
      Been there, done that.

      Succes!

    • @banana

      Una e sa vezi o tara straina ca turist si alta e sa traiesti acolo, e o mare diferenta. Multi dintre cei care citesc acest blog au vazut cel putin o tara vestica, unii chiar au lucrat sau lucreaza acolo. Asculta ce spun, invata de la ei. Sau experimenteaza, vezi cum e sa traiesti altundeva si alege, esti un om liber sa traiesti unde vrei. Dar, cum ti s-a spus, ciini cu covrigi in coada nu umbla nicaieri.

      Cum a scris si Sissy, si eu am vazut zimbetul pierit al francezilor (si nu numai) cind am spus ca sint din Romania. Sint un om normal, decent si civilizat si ma doare cind mi se pune o eticheta din cauza conationalilor nostri care nu se poarta civilizat. Pot sa-ti spun doar ca ma simt mult mai bine acasa, in Romania, printre necivilizatii nostri, sa ma injure pe limba mea, decit sa fiu tratata cu sictirul zimbitor al strainilor. In Romania sint ACASA.

    • @banana

      Sunt oarecum in aceiasi situatie in care esti si tu si iti poti spune urmatorul lucru. Nu e necesar sa traiesti o viata intreaga in strainatate. Poti merge doar un an, doi, trei sau cat te tine. Te poti intoarce oricand doresti, e o
      chestie de optiune. Unii pleaca si nici nu mai privesc inapoi, uitand limba romana ca Raducioiu pe aeroport. Altii pleaca si se intorc cu idea ca in veste nu le e mai bine decat in Romania. Plecarea in strainatate este o experienta din care, din punctul meu de vedere ai numai de castigat. Intr-un final ori iti gasesti fericirea in acel loc, ori te intorci acasa, pregatit cu adevarat sa construiesti ceva. Decat sa iti petreci toata viata in Romania, mai bine incerci si in afara. Acea experientea iti va da poate o noua persepctiva care iti va fi de mare folos, indiferent de ‘outcome’.

    • @banana

      Prietene, totul depinde de interesul personal si „unghiul de vedere” din care privesti problema. Totul e relativ si s-ar putea sa ai dreptate in ceea ce te priveste.

      P.S.

      Iti dai tu seama ca pedofilii belgieni ar ramane pur si simplu uluiti daca te-ar auzi ca tie „nu-ti place” in Romania ?!

      ….nu uita …..unghiul din care privesti problema …

      • @banana, au dreptate unii dintre antecomentatori:una e sa vizitezi si alta e sa traiesti intr-un loc. imigrant vei fi toata viata, chiar si in propria tara daca te muti dintr-o zona in alta pe la tara se zicea „venetic”.
        pe de alta parte, chiar daca plecarea ta din tara se va dovedi o decizie proasta (ceea ce e discutabil), o decizie proasta e mai buna decat nici o decizie si frustrari. daca vrei sa faci aceasta experienta, fa-o si gata nu te lasa influentat, ea nu va face altfel decat sa te imbogateasca intr-un fel sau altul.
        personal, daca as putea, pe toti pustii astia mai ales pe cei d’abia iestiti de pe la facultati i-as trimite 1-2 ani pe afara sa traiasca si o alta experienta, sa vada una, alta. dupa aia vor veni mai mult ca sigur incarcati cu informatii „pro” si „contra” a ceea ce au vazut si mult mai siguri pe ei si mai mult ca sigur vor vedea lucrurile altfel. prin alte parti se procedeaza…si se incurajeaza plecatul la munca in alt stat si chiar da bine in cv.

  13. Mergeti afara ca acolo curge lapte si miere fara sa lucrati nimik. Celor ca tine le-as retrage definitiv cetatenia romana.
    Crezi ca Tavanul nu s-a saturat de toti carnatii care vor doar sa se imprumute si de alti lasi care vor sa fuga din tara?
    Dar sta si pierde zile intregi sa adune informatii , pentru a scoate din kkt 5 sau 10 oameni din 10 000 cu capul in nori.Pe mine m-a salvat acum citva ani.
    N-o sa gasesti nicunde in Europa pe unu sa-ti dea recomandari ani de zile fara sa-ti taie factura de consultanta.Asta insemna sa fii un bun roman.
    Pentru unu ca el , pentru un teatru cu Malaele, pentru un spectacol cu Tudor Gheorghe,pentru medicii care salveaza vietii pentru 15 milioane pe luna si nu fug din tara, pentru asta merita sa traiesti in Romania, chiar daca uneori simiti ca lupti cu morile de vint.

    • @ Mouse

      Multumesc pentru aprecieri dar cred ca exagerezi putin. Patriotismul, draga Catalin, trebuie sa decurga firesc din lucrurile care fac viata de zi cu zi – familie, scoala, societate in general, locuri si oameni dragi. Nu exista sau nu ar trebui sa existe dragostea de tara ca notiune abstracta, ca un instinct primar.

      De ce crezi ca medicii buni au plecat din Romania si au ramas prin spitale in mare majoritate numai cadre care isi fac treaba de mantuiala si uita pansamente in bolnavi ??? De ce politistii, atunci cand mergi la sectie dau din umeri spunand ca sunt 0 % sanse sa-ti recuperezi paguba si de ce primul-ministru le multumeste bancherilor pentru Prima Casa ca sa creada vitele ca e un program „social” ???

      Pentru ca radacinile poporului nostru sunt putrede. Eu nu sunt patriot ci doar scarbit intr-o mai mare masura de escroci decat de imbecili. Dar e foarte posibil ca in curand sa se echilibreze balanta (ceea ce ar fi normal) sau – mai rau – sa incep sa le dau dreptate escrocilor. Cred ca vitele din jurul nostru au ceea ce merita.

      Sa condamni pe cei care au plecat din Romania pentru a se regasi intr-o societate CIVILIZATA este o eroare majora. Nu curge lapte si miere nicaieri dar asa cum scria si Ioana in mesajul ei, acolo nu vine UN NENOROCIT de prim-ministru care sa prosteasca zeci de mii de vite in cea mai mare criza financiara din istoria recenta a omenirii.

      Ce fac taximetristii la aeroport sau agentii imobiliari cu imbecilii care inca le mai platesc comision pentru PARAZITARE constituie exemple clare de prostie absoluta.

      Niste scursuri infecte care s-au imbogatit din afaceri cu statul si fac 2-3 acte de caritate din limuzinele de sute de mii de euro se numesc patrioti… Crestinismul si patriotismul au ajuns sa fie pretinse si invocate de Gigi Becali si Catalin Voicu… S-a ajuns pana acolo incat se vorbeste de JERTFE… Oligofrenul Dan Diaconescu isi da viata pentru Oltchim !!! Hai sa ne uitam la nationalistul ala de Funar care a prostit clujenii vreo 3 mandate bazandu-se pe ura fata de maghiari.

      Cel mai INFECT bancher din Romania, cel care-i mintea pe romani in 2010 ca preturile nu mai scad si cel care-i ameninta in 2012 cu puscaria pe datornici (pe prostii pe care i-a pacalit cu 2 ani mai devreme) nu este un strain. Este un ROMAN – il cheama Radu Gratian Ghetea…

      Un astfel de popor aneantizat ma tem ca nu mai poate genera nicio forma de patriotism autentic, realist. Ubi bene ibi patria !

  14. @ banana

    poti spune ca e saracie mare si poti spune ca s-au facut interventii iremediabile in bucuresti, dar eu am invatat ceva in primii ani de scoala si mi-a prins tare bine. ne-a zis noua o profesoara, legat de „nu-mi place X” (era vorba de scriitori) ca nu ne putem permite sa facem astfel de afirmatii pana nu am studiat realmente proza si pana nu avem o vedere de ansamblu, de specialist.

    orasul e si mecanism si organism, el nu e niciodata frumos sau urat, ca fiecare individ percepe altfel, blabla. bucurestiul, ignorand cartierele si sistematizarile comuniste, are un SPECIFIC (da! specific… ca nu trebuie sa semanam nici cu paris nici cu viena nici cu nimeni) semi-urban prin densitatea scazuta din centru… in nici un oras european cu populatie asemanatoare nu vei vedea case cu curte in centrul orasului. asta e stratul de la 1800 la 1900-si ceva. dupa care au venit alte sistematizari in perioada interbelica, de mare valoare (ma inteb daca stii de horia creanga sau marcel iancu – din pacate ca nespecialist nu prea ai cum, ca asa e scoala romaneaca).

    stiai ca in piata romana (nr 1 daca nu ma insel) e o casa facuta de ion mincu?

    pot sa-ti vorbesc ZILE fara sa ma opresc despre bucuresti 🙂 dar nu asta e scopul.

    si apropo… strainii pe care i-am cunoscut eu s-au distrat excelent si au zis ca revin cu prietenii lor, ca in romania ai viata de noapte si te imbeti ieftin (e un inceput).

    am fost la paris in vacanta si am stat 15 zile. a fost minunat. am fost cu 4 prieteni. dar cand ne mai intrebau cate unu altu zambitori de unde suntem si le ziceam romania le pierea zambetu instantaneu. fara exceptie. desi eram toti albi, curati si bine imbracati. daca asta urmaresti, fuguta!

    ai 2 optiuni: (cliseice) sa fii pasiv si sa te plangi sau sa fii activ si sa te implici in ceva.

  15. Lasati mai omul sa-si implineasca visul, ca dupa aia o sa ramana vesnic cu complexul de inferioritate ca n-a trait si el intr-o tara civilizata!

    Toti aveti dreptatea voastra, ce va pot eu spune e ca decat sa traiesc in Bucuresti mai bine ma fac cioban in creierii muntilor!
    E cloaca cloacelor unde cloceste multa tiganie, ura si mitocanie!
    Imi pare rau sa v-o spun asa direct, nu generalizez, dar orasul ala mi se pare imposibil de suportat … si am umblat prin lume credeti-ma!

    Acuma sigur ca banana are dreptate, oamenii sunt mai docili si au rabdare sa se asculte unul pe altul, nu-s asa zmei ca romanii. Pe de alta parte e vorba de alta mentalitate, alta cultura, alta religie…

    Eu zic sa incerci banana, e plin net-ul de job-uri in UE, stai cateva luni si dc. vezi ca nu-ti place, in Bucuresti te poti intoarce oricand ca mai rau de atat nu poate fi 😛

  16. Salutari tuturor, felicitari tavanului pentru treaba excelenta pe care o face de ani buni!
    Apropo de cum e treaba pe afara, depinde in care cercuri te invarti. Da, se vor uita la tine ca la felul sapte daca le spui ca esti roman, insa doar cretinii, care exista in cantitati suficiente in orice tara. Oamenii educati si de valoare nu fac nici o diferenta intre romani, italieni sau nemti.

  17. Revening la imobiliare. Giulio ne garanteaza pe propriul blog ca prima coasa 5 va exista.

  18. @ frexo

    francezii tocmai ne-au trimis „mizeria” inapoi in romania. se pregatesc si nemtii sa faca la fel. asta suntem noi pt ei, si contact n-ai mereu cu oameni educati!

    @ iou

    e greu de suportat bucurestiul, dar plin de subiecte ce pot fi exploatate. dupa mine, problema vine de la lipsa de initiativa, de la oamenii ca noi pana la putere.

    intr-adevar, vestul tarii e mai civilizat, dar fiecare oras isi are istoria. praga are acum comunismul in muzee.

  19. @banana: Ia marș tu la Bruxelles și apoi comentează numai pe bloguri belgiene, dacă iți pute asa de tare în România!

  20. @banana ,
    daca ai ocazia sa gasesti un job bun afara ( in vest ) , pleaca fara nici o remuscare ! mediul social , moral si natural din romania e intr-o cadere continua si , la fel ca si cu criza pana nu se atinge fundul nu exista sanse de imbunatatire !

  21. @ex-Bancher
    in perioada 80-99 cum au evoluat masele monetare, inflatia in general vs pretul aurului? dar dupa 99?
    cum a evoluat in 07-09 ?

    aur vs petrol 07-09?

    de cele mai multe ori ma bazez strict pe ta, mai putin pe tf. ca tot vb de tf, pretul $bdi e dat de mai multi factori, printre care si nr de vapoare. poate 80% din cei care vb despre acest indi nu au mazut un grafic cu evolutia nr de vapoare utilizate, sau macar o statistica simpla, an si nr.

    tf presupune de foarte multe ori o munca colosala si sume de bani mari, lucru care nu e vazut de cei multi, care cred ca e o „””” j o a c a „”””. informatiile din media sunt vechi, da, vechi,.

    de-a lungul istoriei au fost nenumarate manipulari, uneori grosolane, pretul a ajuns pana la urma acolo unde trebuie, acolo unde dicteaza natura. natura il tine pe om in bratele sale si nu invers.

    pai si la spx de multe ori ai op dif de cp, da o sa spui ca sunt sesiuni de futures inainte, da unii s-au pus la coada inainte de deschidere. daca crezi ca e rost de arbitraj, fa-l tu singur sau scrie niste scripturi, sunt destui brokeri cu at.

    aurul asa cum e el are ceva sanse sa treaca de $1900. spx 1500+, daca e o creste mare o sa imi reconsider parerea.

    ceva e in neregula cu linkul acela

  22. @banana
    printre cunostinte am destule persoane care au avut cel putin o ocazie de a pleca si nu au facut-o! medic 53+ vroia sa plece in .de prin 09 sau 10 si nu a putut datorita varstei! profesoara clasele primare, nu se descurca,a avut posibilitatea de a pleca in .au si nz, n-a facut-o datorita parintilor. prieten din copilarie, cadru militar, freaca tiparu in unitate, program tampit, plimbare anuala la cel putin o aplicatie militara, a avut posibilitatea de a pleca in nz, nu a plecat datorita prietenii etc etc

    dar si cazuri fericite: profesor batut de mineri, a vandut tot si a plecat mai intai in .ca apoi in us, situatie ff buna, concedii prin diverse tari. alt tip batut de mineri, a plecat in us, lucreaza in domeniul electronicii, proiectare texas i…, 3 case achitate in fl/cali/texas, cred ca ii este mai usor sa spuna tarile pe care nu le-a vizitat. tip plecat din anii 70 in de, criza i-a inchis afacerea, ultima oara era in somaj. asistenti medicali in de din 90-91, vila intrun orasel, atentie asistenti, nu doctori ! un alt tip a plecat in au, sofer din 94-95. „trubadur” in ro, la fel si in ue, mereu in somaj prin diverse tari si mici „afaceri”, masini, echipamente trimise in .ro plecat in gr prin 2000, s-a intors in ro si se ocupa cu agricultura dupa ce aacumulat know-how-ul .

    in functie de ceea ce stii sa faci si de motivatie, poti sa o duci mai rau sau mai bine!

    daca toti cei capabili pleaca din ro, nu vor mai ramne decat pomanagiisau poate f putin oameni capabili de ceva, atunci probabil se va marca un minim care poate insemna un nou inceput, o baza de l;a care se poate pleca, e mult mai usor sa construiesti dupa ce ai daramat, decat inainte.

    Eu sunt de parere ca trebuie sa faci ceea ce doresti, nu ceea ce spun altii, mai bine sa regreti ca ai facut ceea ce ai vrut decat sa regreti ca ai facut cum a spus x sau y, poate chiar parintii!

  23. @florin

    toata viata am fost tratata in ro ca un cetatean de mana a 3, fara viitor si fara dreptul la adevar si respect

    am fost in anglia si franta si am fost tratata cu respect pentru ca din momentul in care am deschis gura, ei au inchis-o pe al lor…cat ar fi de rasisti, se inclina in fata valorii certe, care incepe cand ai dat primul bonjour..in limba lor dar pronuntat mai bine…

    in canada din primul moment am fost tratata mai bine decat un cetatean de al lor, pentru ca in loc sa imi dau cu parerea in lucruri care nu ma privesc, vorbsc din domeniul si despre lucruri pe care le cunosc…

    oriunde mergem, calitatea persoanei si cunostintele il vor recomanda….

    eu sunt patrioata…imi iubesc tara…dar nu ro…ci tara care m-a adoptat, mi-a loc locuri decente de munca, m-a platit corect, mi-a oferit sanse sa visez la un viitor mai bun….care ma ajuta sa demarez o afacere, care imi da bani sa studiez, care ma invata cum sa pun bani deoparte pentru batranete si ma scuteste de taxe…care are grija de copii si batrani, care curata strada de zapada in fiecare noapte ca sa nu fac accident sau sa ajung tarziu la munca….

    tara care are grija de copilul meu sa mearga la gradinite bune si cu bani putini, are grija sa puna autobuze la fiecare scoala sa ajunga in securitate acasa, pune oameni la fiecare trecere de pietoni sa mearga in securitate pe strada, tara care pune oameni capabili la ghisee si respectuosi care sa ma ajute si sa nu ma lase sa imi pierd timpul….asta e tara mea, domnilor…si o iubesc…ca ma merita si merita sa traiesc in ea si sa platesc taxele….in romania m-am nascut, am crescut si m-am pregatit pentru viata, a ramas o amintire si o tinta turistica…si poate un loc de retragere la batranete…

    dar tineretea mea, copilul meu si banii mei stau in canada, unde sunt dorita……in tara mea…canada

    ca si altii a caror tara incepe cu i…, sau f…, sau u….dar nu mai incepe cu ro….

    cu stima

  24. @ costin

    „In definitv, cine sunt si ce vreau?
    Sunt un om recent casatorit, cu un copil ce urmeaza sa vina, care nu doreste decat sa-si achizitioneze un acoperis deasupra capului la un pret corect pentru nivelul de trai din romania – 350-500 ioro mp. Sunt anti-credite, nu visez la lumi mai bune si nu vreau sa schimb lumea decat pe cei care-mi cer sfatul/parerea.”

    si pentru copilul tau ce iti doresti???? acelasi lucru????

    intr-o tara unde nu mai e educatie, securitate si bunastare????

    bravo, as ada parinte altruist gata sa isi sacrifice viata si confortul personal pentru un viitor de claitate al copilului sau……………….

    • Ioana

      Am un frate casatorit cu o canadianca in Vancouver de 5 ani. Sotia are o sora in Alberta tot de 5 ani. Multa lume in jurul nostru e contrariata de ce inca nu le-am luat urma si de ce dam cu piciorul unei asemenea sanse :))

      Nu cade apartamentul mamei pe mine, ma simt foarte in siguranta in Romania si venitul cumulat de 50 mil lunar e multumitor pentru a nu lua calea pribegiei.

      Educatia de stat? Nu cred in asa ceva! Exista doar educatia celor 7 ani de acasa si auto-educatia in vederea specializarii! Lumea de azi ofera toate resursele pentru a construi singur si avioane daca doresti. Deci, sistemul de invatamant, profesori, meditatori egal fix-pix.

      Ce-i doresc copilului meu? Nu bunastare, nu securitate, nu o viata mai buna, nu sanatate ci, in primul rand, sa devina OM! Nicolae Steinhardt a primit urmatorul indemn de la tatal sau atunci cand urma sa dea raspuns la militie privind denuntarea tovarasilor: ”daca ii vei trada, vei avea zile linistite si nopti de cosmar iar de nu-i vei trada vei avea zile de cosmar (in puscarie) dar nopti linistite” A ales noptile linistite si te las pe tine sa decizi in care dintre cele doua situatii se poate numi cineva OM!

      Contraexemple la argumentele tale Cd vs Ro:

      – educatie perfecta insotita de propaganda gay intr-un mediu intoxicat de ”iarba”, nu, multumesc! Fratele meu e singurul din mediul lor care nu vizeaza o viata mai buna cu putin ajutor ierbicid si din acest motiv este privit ca un ciudat venit din intunecata Europa de est, care e prea serios si nu stie sa se distreze.

      – bunastrare muult maai mare in Cd – riscul ca copilul sa se transforme intr-un asistat familial si lipsiti de orice motivatie sa caute iesirea din banalul bunastarii materiale in senzatii gay si psiho

      – securitate? din ce zice frati-miu lumea e, deloc surprinzator, muuult mai civilizata dar, in rarele momente cand se calca pe coada, se ajunge foarte usor la violenta fizica si crime. Oamenii nu se joaca precum romanii care vorbesc mult, gesticuleaza, ameninta si se limiteaza la 2 injuraturi si eventual un pumn dupa care plang pe la sectia de politie si isi cer scuze.

      PS. Sa nu uiti sa chemi politia cand apar hell’s angels prin cartier.

      PS 2. scuze, ideea de a iubi tara care iti ofera cel mai mult mi se pare de-a dreptul curvaraseala materiala.

  25. SOLUȚIA OPRESCU ANTI-SEISM: Fluiere și pături NASA pentru locuitorii din blocurile cu bulină

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Oprescu-a-gsit-soluia-pentru-imobilele-care-stau-s-cad-n-caz-de-cutremur-truse-de.html

  26. @florin

    domnule florin, folosesc ocazia, print intermediul blogului d-voastra si cu permisiunea aferenta de o oferi sprijin cu informatii si relatii pentru cei care vor sau au inceput deja procesul de emigrare in canada, inspecial cei de pe partea ontario si quebec…

    pot lua legatura cu mine prin email si ma angajez moral sa ii sustin pe timpul evaluarilor si interviului, cu sfaturi si idei care sa le faciliteze acest proces, si mai ales sa ii pregatesc cu informatii si planuri pentru a infrunta VIATA CAT MAI SENIN CAND VOR AJUNGE ICI, ….financiar si moral…

    cei care au mandrie si cred ca merita sa traiasca intr-o societate civilizata sa stie ca au facut o alegere buna…ca nu va fi usor si ca ma voi stradui sa le ofer cele mai bune sfaturi din toate experientele celor care au trecut prin acest proces, inclusiv al meu…

    cu stima

  27. ar trebui sa vb despre sistemulde sanatate din quebec: daca ajungi la urgente astepti multe ore pana te vede o asistenta;exista liste de asteptare, de sute de persoane, ptr a face operatie( am avut un coleg quebecos care a fost programat dupa 18 luni);pacienti care stau in pat pe holurile spitalelor; te duci la spital cu o boala si risti sa capeti o alta; cadrele sanitare vin de acasa la spital in acelasi haine, oameni fara medic de familie, o criza acuta de medici, etc
    – in partea estica a montrealului profesorul se teme sa intoarca spatele elevilor, intimidarea elevilor( mai ales imigranti)
    – veniti sa vedeti strazile din montreal, pline de gropi
    – mafia din constructii, mafia ptr obtinerea unei licente etc
    -cultivarea de droguri in case si apoi revanzarea lor
    ar fi multe de spus dar vrem( vorbesc de cei ajunsi in canada) sa aratam ca am dat lovitura

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: