Prostituații de pe centura imobiliară


Zilele trecute, imbecilii de la publicația ”Finanțiștii” în loc să se limiteze la indicele cenzurat al Institutului național de Statistică (indice care ne spune doar trendul de scădere nu și prețurile de referință) au avut proasta inspirație de a cita niște prostituați intermediari – site-ul  HOMEFINDERS.  După cum ați remarcat în tabelul oferit de pramatiile respective, imobiliarele par a nu ține cont de sărăcia în care România se afundă pe zi ce trece.   Parcă ne-am nascut cu 60.000 EUR  în buzunar  și suntem programați să cumpărăm cotețe comuniste ca o condiție sine qua non a existenței noastre pe pământ…

 

Astăzi am avut ceva mai mult timp liber și am aruncat un ochi pe site-urile bancherilor.  La rubricile de executări silite încep să apară locuințe în jurul sumei de 500 EUR / m.p.   Încet, încet ca urmare a faptului că își ia zborul capitalul străin, jegurile bancare scot pe tarabă imobilele ai căror proprietari nu mai pot sub nicio formă să plătească ratele.  S-au dus dracului și reeșalonările și refinanțările și perioadele de grație…  Iluzia cu revenirea economică (în baza căreia a fost demarat programul Prima Casă) nu mai produce niciun efect.  Ieri, însuși președintele suspendat al României a declarat că abia acum începe adevărata criză…    Dacă mai crede cineva în revenirea cursului EUR/RON la valoarea din urmă cu 2 luni se înșeală amarnic.   Am observat și eu că scursurile societății – agenții imobiliari publică aceleași anunțuri în presă ca și cum piața imobiliară ar constitui un areal aparte de situația economică generală.  Ba mai mult, unii prieteni ai blogului zbiară disperați că au crescut unele prețuri…   Eu vă spun în continuare :  Renunțați !  Renunțați !  Renunțați !!!   Nu mai dați banii pe telefoane inutile, nu mai mergeți la vizionări și păstrați-vă nervii și banii fiindcă veți fi rugați în scurt timp cu oferte care mai de care mai bune.  Evident, mă refer la oamenii care au muncit și nu vor să cumpere cu bani din viitor…

Iată numai cîteva exemple de locuințe scoase la vânzare de către Mafia Bancară și veți înțelege încă o dată că prostituații de la IMOBILIARE  PUNCT  RO, IMOPEDIA, HOMEFINDERS, Anunțuri Particulari, EFG Eurobank Property Services etc.  se bazează în alcătuirea indicilor mincinoși doar pe TUMORA  MALIGNĂ  ” PRIMA  CASĂ” cu al său plafon artificial de 60.000 EUR…

BANCA  COMERCIALĂ  ROMÂNĂ abia a scos la licitație un apartament situat în sectorul 3 lângă parcul IOR, într-un bloc tip rusesc.  Dacă prostituații de la HOMEFINDERS  ne luminau zilele trecute că un astfel de imobil valorează 63.000 EUR, iată că BCR îl vinde cu…   175.970 RON  adică  38.250 EUR

 

Alpha Bank, după ce a redus prețul de vânzare cu 25 % pntru un apartament cu 2 camere în sectorul 4 la data de 9 iulie 2012 și nu s-a prezentat nimeni,  încearcă pe 10 august să găsească măcar un cumpărător care să ofere ”un preț rezonabil”   Vă informez că deși nu se face public acest fapt, în cadrul licitațiilor repetate se acceptă oferte sub valoarea prețului de pornire.   Problema este că în afara prostănacilor Prima Casă nu mai este nimeni dispus să plătească zeci de mii pe niște jeguri comuniste insalubre…  Cotețul de mai jos se vinde cu 158.400 RON adică 34.400 EUR:

 

Cei de la LIBRA BANK  sunt mai sinceri și ne informează că pentru un apartament de 3 camere în suprafață utilă de 82 m.p. situat pe strada Veteranilor cartierul Militari licitația pleacă de la 50.000 EUR dar se vinde la cel mai bun preț oferit.  Mergeți cu o ofertă serioasă de 45.000 și îl veți cumpăra !   E foame mare în bănci…

 

Matei Corvin, nu regele maghiarilor din secolul al XV-lea ci un handicapat de evaluator imobiliar din București (atestat de CLOACA  ANEVAR  al cărei președinte este infectul bancher Marian Petre aflat în conflict de interese) a stabilit în august 2011 că următorul coteț din sectorul 4 valorează 51.400 EUR.   Evident, nu l-a cumpărat nimeni și Procredit Bank încearcă acum să îl vîndă cu 38.550 EUR…   Mult, mult ! Luna viitoare va fi și mai ieftin !!!

 

Pe site-ul celor de la ING Bank găsim un apartament cu 4 camere în suprafață de 83 m.p. situat pe Bulevardul Brâncoveanu la prețul de 57.000 EUR.  Zonă relativ bună, centrală termică…  Păi parcă ăsta e prețul pt un apartament cu 2 camere în programul Prima Casă, nuuuu ???    Fir-ați ai dracului de agenți imobiliari cu anunțurile și statisticile voastre mincinoase !!!

 

Stimați prieteni,ce v-am prezentat aici e doar începutul sfârșitului speculei.  Câteva mii de vite probabil vor mai fi păcălite prin programul Prima Casă dar în proporție geometrică alte cîteva zeci de mii de locuințe vor fi scoase la licitație…  Va găsi Uniunea Social Liberală o metodă de protecție socială și va cumpăra cotețele lui Robert Negoiță pentru a-i caza pe executații silit  ???  Să mergem la vot pe 29 ???

331 de gânduri despre “Prostituații de pe centura imobiliară

  1. Ex-Bancherul

    @ all :

    fundal sonor de urmarit Varanul Felix si celelalte curve fierte intrand la puscarie …. un spectacol care face toti banii !

    Mi se rupe de echilibrul social, vreau sa vad infractorii care au facut manevrele si jocurile in ultimii 23 de ani in catuse si cu bile de metal la picioare! … ‘tu-le mama lor de scursuri !

    sau

    1. avenirv

      @bankerini
      normal ar fii ca totul sa se termine cu „pupat piatza independetzi”.
      dar nu cred, cu toate ca ar fii cea mai mare distractie.

      1. Ex-Bancherul

        @ avenirv:

        nu, de data asta va fi altfel.

        pentru ca daca de data asta nu e altfel din partea lor, a politicienilor , a justitiei si a institutiilor statului, va fi altfel din partea populatiei.

        pe fondul saracirii progresive ai garantia mea ca va fi altfel din partea populatiei …

        si cand o sa se indrepte ghioagele catre capetele lor…nimeni nu-i va cauta prin buzunare ce carnet de partid au, de ce orientare sunt , etc…. etc….

  2. Ex-Bancherul

    @ all :

    doriti cumva sa ajungeti secretar de stat in vreun minister ? :D?

    ia uitati-va aici : http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/ce-te-recomanda-sa-ajungi-secretar-de-stat-la-finante-cazul-enache-jiru-sa-fi-lucrat-pentru-energy-holding-si-sorin-ovidiu-vintu-9910730

    asta asa…. dupa reabilitarea lui Motoc si Iser in posturi respectate si de varf – desi au primit cartonasul rosu de la BNR pentru intermedierea atacarii leului in 2008 – 2009

    e clar ca e nevoie de niste explozii sociale si mult sange pe strada!
    comunicarea a avut o sansa dar nu a fost exploatata!

    urmeaza socul!

    1. avenirv

      @bankerini

      se pare ca adevaratul Dr. DOOM & GLOOM esti tu ….
      esti dur, dur de tot.
      dar pick zilei de azi este fotografia lui voicu.
      m-a rupt ce moaca are.

      1. Ex-Bancherul

        @ avenirv:

        nu sunt dur.

        doar realist si plictisit de circul ieftin din ultimii 23 de ani.

        si incet-incet plictiseala trece in furie.
        si nu ma refer doar la mine…

      2. avenirv

        @bankerini mon ami
        tii minte acum cateva saptamani ce ziceam de romantism !?
        dar nu este nimic de facut (si te rog sa nu te superi), asa a fost de mult, mult timp. am petrecut mai mult de juma’ de an in atena cu treaba. si am fost socat de concluzie: romanii nu sunt balcanici atunci cand ii compari cu grecii !
        nu uita, singurele elite romanesti (boierii de vitza veche) au fost practic exterminati de fanarioti; boierii erau singurii ce aveau sumele pe care unul din fanar trebuia sa le plateasca si puteau fi obtinute repede si fara efort prea mare. toti ghikulestii, mavrocordatii, bibestii si alte nume d’astea sunt fanarioti. ei au grefat ceva pe gena poporului roman care s-a imbinat si cu experienta de 2000 de ani reprezentata de „capul plecat sabia nu-l taie” si alte d’astea. boierii din basarabia, care era adevarata fala a moldovei, au pierit ucisi de rusi+ukrainieni sau asimilati de rusi (vezi ce scriau si faceau cantemir sau ultimul musatin si ti se face scarba).
        deci asta-i situatia, pozitia geografica nenorocita, vecinii ce ii are si religia contrara europei la care viseaza si-au pus amprenta asupra dna-ului romanesc.
        daca nu-i accepti pe cei ce spun ca dacii vorbeau latina de mult atunci iti dai seama ca erau slabi, caci in 170 de ani si-au schimbat limba dar cei din albion nici dupa 500 nu si-au schimbat-o.
        deci asta este situatiunea si n-ai ce face.

      3. BCA

        @avenirv

        Prostovane, esti pe un blog de imobiliare. Ai adresa de mail a Bancherului. Scrie-i acolo si scuteste-ne de tampeniile, analfabetismele si agramatismele tale.

        Intre Cantemir (si ultimul musatin) si prezent au existat mii de boieri romani.

        Dacii, limba latina, musatinii, religia …..ai conflicte serioase cu neamtzul ala mic si gras ……cum il cheama ……Alzheimer .

        Ex-Bancherul, nu ai putea sa porti o corespondenta personala cu tembelu’ asta ?

        Ne-ai face un maaaaaare serviciu !

        Daca ai vreun moment de ezitare sau vreun impuls in „a-l apara”, citeste-i te rog ultimele 20 de postari si …vei intelege.

        Nu e decat un mosh bashinos, emigrat pe aiurea si care nu face decat sa ne arate noua pe aici, nepotilor lui …ce superior e el ca s-a detasat de tot ceea ce e „romanesc”.

        N-are nicio treaba nici cu imobiliarele, nici cu economia romaneasca, nici cu istoria. Doar cauta in permanenta confirmari si „admiratori” pentru ….diversificarea investitiilor lui. „Superiorul” …..pulii. Fac pariu ca acum e …”american”

        De cand posteaza pe aici nu a dat nici macar UN sfat util.

        Bancherule, daca tot va intelegeti asa bine, ar fi extrem de util sa ti-l iei pe adresa de mail personala.

      4. avenirv

        @BCA
        din nou pavlov a avut dreptate.
        exact reactia astepata, nu te prinzi.
        dar nu este vina ta, asa esti tu.
        asa or fii cei din ruse ?

      5. Ex-Bancherul

        @ Avenirv:

        nu pot fi de acord cu teza slavizarii localnicilor. este o teza promovata incepand cu anii 1945-1955 pentru a explica stilul rusesc de relationare cu vecinii.

        …dar pana la urma aici e un blog de imobiliare si de chestii conexe financiare….

        cu toate acestea nu sunt de acord cu stilul de adresare al lui BCA …

  3. iou

    Voi v-ati uitat la Antena 3 zilele astea? Deci astia ori sunt labili psihici ori sunt platiti f f bine. 🙂

    Ieri dadeau in benga toti incercand sa trimita lumea la vot sa voteze DA, desi nu aveau voie, sper sa le dea CNA o amenda sa-l usuture pe Felix si-n ochiu’ maro.

    Azi ce sa vezi, se lauda cu audienta de ieri, lider detasat… ei oare nu se gandesc ca lumea s-a uitat la circul facut de ei ca la OTV doar ca sa vada cum fac spume ca in ceasul mortii ?

    Mai succint exprimat e aici 🙂

    http://www.timesnewroman.ro/politic/7640-jurnalistii-de-la-antena3-jubileaza-qmai-avem-serviciu-inca-doi-aniq

  4. Marius N.

    Dă clic pentru a accesa Incredibil.pdf

    Am pus si eu un link si am facut un comentariu. Aparuse pe TF dar pe uma disparu. Ar fi foarte bine daca s-ar trimite pe mail motivul pentru care se sterge un articol, in conditiile in care in el nu se gasesc cuvinte obscene sau injurii, astfel incat pe viitor sa ma asigur ca nu voi posta ceva ce contravine anumitor reguli. Multumesc.

    1. ram2000

      Nu e nimic incredibil la anuntul respectiv. Cred ca ar trebui sa iti dea el 20 mii de euro ca sa accepti creditul respectiv 😀

      1. Marius N.

        Cam asa facusem si eu comentariul. I-am dat telefon, crezand ca e o gluma de prost gust. Dar cucoana era foarte serioasa. I-am spus ca in prezent stau cu chirie intr+un apartament de 2 camere de 54 mp si ca platesc 900 RON iar oferta ei este sa ma bag la jug pentru 26 de ani pentru un cotet de 30 mp si sa platesc aproape 1.100 RON. Dar o spunea cu atata seninatate ca e decizia mea de a sta cu chirie si ca aceasta „oferta” se adreseaza celor care nu pot contracta un credit cu dobanda de 4%, in fine, detalii tehnice care imi venea sa ii spun: cucoana, tu esti rupta de realitate!!! insa i-am inchis telefonul pe un ton politicos. Inca am cei 7 ani de acasa, desi, in conditiile prezente, cand vezi o asemenea tampenie, iti vine sa iti iesi din pepeni.

      2. angel

        persoana respectiva va murii cu creditul de gat, nici nu are sens sa discutam chestii de genul asta.

  5. david

    @Orsolya
    ma alatur parerii lui BCA ca bati cimpii cu „gratie” si ca ai dat dovada de fractura de logica atunci cind te-ai dus la vot sa votezi NU… nu stiu ce sperai tu sa obtii, in afara de a face pocinogul cu cvorumul la referendum. astia au furat la referendum in conditii de neparticipare la vot (cel putin 5% voturi fictive in plus dupa parerea mea), cite voturi NU crezi ca ar fi furat daca ar fi fost prezenta masiva la vot?

    un calcul matematic, pe care l-am facut inainte de referendum, plecind de la ultimul sondaj de opinie la care am avut acces public, ca sa-ti arat fragilitatea echilibrului dintre DA si NU si faptul ca ai facut o prostie ducindu-te la vot. ca sa nu mai spun ca in „admiratia” ta fata de democratie (exprimarea votului) ai devenit complice la lovitura de stat data de USL. mare dovada de „democratie” ai dat!

    asadar, date de intrare, conform ultimului sondaj public (apropo, nu ti s-a arut suspect faptul ca au fost extrem de putine sondaje de opinie facute publice la referendumul asta? la alte alegeri eram bombardati cu sondaje pina in ultima zi de campanie…).
    – prezenta la vot declarata: 61%.
    – din care, au declarat ca vor vota DA 66%.
    – restul de 34% (dintre cei ce s-ar fi prezentat la vot) au declarat ca vor vota NU.
    datele au fost prezentate intr-o emisiune televizata de catre un membru USL (zapam pe telecomanda si am nimerit la emisiunea respectiva din intimplare). datele sint aproximative, sint constient de asta, dar sint suficient de bune pentru o simulare).

    am extrapolat datele de mai sus, luind in calcul diferite prezente la vot (inclusiv diaspora) si estimind cum vor vota ceilalti 39% care au declarat la sondajul respectiv ca nu vor participa, si am urmarit sa aflu la ce prezenta s-ar fi atins fifty-fifty DA/NU. cifra s-a situat pe la 75-77%, adica la o prezenta la vot de 75-77% s-ar fi inregistrat 50-50% intre DA si NU, IN CONDITII DE DESFASURARE ABSOLUT CORECTA A VOTULUI, ADICA FARA FURTURI SAU INLOCUIRI DE VOTURI NU CU VOTURI DA. de la 75-77% in sus balanta se inclina spre NU.

    luind in calcul si un 5% frauda (as a minimum), rezulta ca balanta s-ar fi inclinat spre NU la o prezenta de minimum 80-82%… imens, in conditiile indemnului la boicot! tu te-ai dus la vot fix de-ampulea. ai votat NU desi nu aveai nici o sansa de reusita si prin prezenta ta ai contribuit la o potentiala validare a unui rezultat DA, adica exact contrariul a ce ai votat! dupa cum am spus, te-ai dus la vot fix de-ampulea, ca sa te afli in treaba pe-acolo. alaturi de alti vreu milion de romani la fel de loviti de democratie ca tine.

    subscriu la ce te-a indemnat BCA: opreste-te, ca bati cimpii. iar la urmatorul referendum de demitere, daca va mai fi vreunul, gindeste-te la numarul asta: 80-82% prezenta minima la vot.

    @avenirv
    „daca vine hiperinflatia NU ESTE rau sa ai cateva cloace pe care sa le inchiriezi.
    la hiperinflatie cash-ul este marea problema.
    deci diversificare.”

    parerea mea e ca problema cash-ului mincat de inflatie nu este a celor care traiesc in Romania si isi tin economiile in Euro sau USD (cash adica), pentru ca exista doua variante simple:
    – inflatie pe RON: EURO/USD cresc si esti aparat de inflatia pe RON.
    – inflatie simultana pe Euro/USD si pe RON: in cel mai rau caz cursul de schimb se mentine si nu esti afectat.

    singura varianta in care pierzi este sa ai numai inflatie pe Euro/USD. in cazul asta RON-ul se apreciaza si pierzi din valoarea cash-ului. dar probabilitatea ca aceasta varianta sa aiba loc este extrem de mica (sub 5%), mai ales la presiunile politice si economice (cresteri de pensii si salarii) puse pe RON. asa ca problema cu diversificarea e doar a ta, care cistigi in USD si nu ai alta moneda pe care sa te duci ca sa protejezi si, in consecinta, esti obligat sa gasesti alte diversificari (aur, imobiliare, actiuni etc.).

    realitatile din Ro si State difera, daca tot dai sfaturi pliaza-te pe realitatile din Ro.

    1. Ex-Bancherul

      @ David:

      ”inflatie simultana pe Euro/USD si pe RON: in cel mai rau caz cursul de schimb se mentine si nu esti afectat.”

      Niet! Esti afectat daca vrei sa cumperi ceva cu banii pe care ii ai ! Pentru ca indiferent de moneda utilizata la cumpararea bunului , vei lua in piept inflatia (prin pret).

      1. Alexx

        depinde de ce produse sunt afectate.
        poate fi Inflatie de 50% la petrol si grau, de ex, in vreme ce preturile apartamentelor scad.

      2. Ex-Bancherul

        @ Alexx:

        in timp, in interval de trimestre inflatia sufera un fenomen numit „distributie” de la etajele non-core (adica volatile : energie, mancare) la etajul „core” … adica inflatia de baza

        cand o sa apara acest fenomen, distributia va fi doar o chestiune de timp.

      3. Alexx

        Nu,
        sunt piete diferite, fiecare cu cererea si oferta ei.

        Cresterea de pret pe o piata nu implica in mod necesar cresteri pe alte piete.

        Vezi de exemplu explozia pretului la petrol si derivate din vara lui 2008, urmata de scaderi masive la preturile activelor imobiliare.

        De asemenea, explozia pretului la petrol si derivate din 2009-2010 (s-a ridicat de la 30USD/baril la 100USD/baril) nu a avut nici un fel de influenta asupra pietei imobiliare de nicaieri. Activele IMO si-au continuat caderea, linistite.

      4. Ex-Bancherul

        @ Alexx:

        zau?
        si cand inflatia e o rezultanta a injectiilor monetare directe ce mai ai de zis?

      5. Alexx

        Atunci… teoretic va aparea o inflatie monetara, care va functiona exact asa cum ai descris tu.

        In realitate, e mai complicat…
        Dupa cum vezi, in SUA inflatia nu a trecut de 3.5% in ultimii 3 ani, in ciuda cantitatilor gigantice de bani varsate in economie.

        Iar in Japonia, se mentine intre +/-2% de 20 de ani, desi Banca lor CEntrala a pompat bani in draci…

  6. Orsolya

    @david

    „astia au furat la referendum in conditii de neparticipare la vot (cel putin 5% voturi fictive in plus dupa parerea mea), cite voturi NU crezi ca ar fi furat daca ar fi fost prezenta masiva la vot?”

    Cred ca aici gresesti procentul dupa parerea mea este mult mai mare din pacate in toate „taberele”, si sa nu uiti faptul ca din 46,13% prezenti la vot cei 87,55% catre au votat „DA” nu sunt in totalitate constienti de ce fac, vorbim de urne in spitale de neuropsihiatrie si tu inca mai crezi ca faptul ca am votat a fost o aberatie?
    Am mai spus asta si cred ca dl BCA iar imi va comenta 🙂
    este dreptul fiecaruia sa aibe o opinie si sa o exprime la alegere.
    Si desi nu prea ne intelegem trebuie sa fiu deacord cu BCA intr-o privinta: Justitia ar trebui sa functioneze mai bine. Asta ar trebui facut in primul rand. Iar toata treba cu leul este o mare manipulare, inclusiv declaratiile primului ministru ungar, care de fapt accentueaza conflictele etnice, se adauga la restul balciului.
    Dezinformare si manipulare masiva prin toate canalele media .

    De vazut si nesimtirea cu care incearca cei din IMO sa mentina aparentele.

    Ar trebui vazut in primul rand ce este de facut, situatia actuala nu face decat sa creasca tensiunea, si pana si euro va creste iar ca balonul de sapun umflat de BNR o sa crape cat de curand 🙂

    Ex Bancherule tu ce zici de valoarea RON/EUR de azi, nu miroase a interventie controlata de BNR?

    1. Ex-Bancherul

      @ Orsolya:

      ”Ex Bancherule tu ce zici de valoarea RON/EUR de azi, nu miroase a interventie controlata de BNR?”

      Nu, e o corectie pe euro-usd …. dupa cum am tot zis pe acest site cand dolarul se depreciaza si euro se apreciaza leul se apreciaza si viceversa: cand usd se apreciaza fata de euro, leul o ia in gura big time! depreciindu-se fata de toate monedele (inclusiv euro) ….

      In acest caz BNR e in piata doar pentru a preveni o apreciere prea agresiva a leului … de mult trebuia sa vedem leul la 4.49-4.475 fata de euro ….

    1. Ex-Bancherul

      @ Orsolya, all:

      citat din link :

      Pentru delegaţia noastră au fost selectaţi patru români stabiliţi în zonă, un francez cunoscător al limbii ce se vorbeşte la noi şi un englez de origine indiană. Toţi au fost îmbrăcaţi din cap până în picioare, au primit telefoane mobile şi cartele gratuite pentru transportul în comun, scrie ProSport.”
      si
      ”Cu o zi înainte ca primii „tricolori” să ajungă în Satul Olimpic, toţi cei patru români au dispărut!”
      si
      ”Cei patru se numesc Larisa Mihoreanu, Cătălin Popi, George Rădoi şi Igor Cojuşnean. Comitetul de Organizare deja le-a găsit înlocuitori, patru englezi ajutându‑i acum pe bază de voluntariat pe sportivii români.”

      CARE II CUNOASTETI AM RUGAMINTEA SA II CALCATI IN PICIOARE UNDE II PRINDETI!

      Acesti oameni efectiv merita linsati cel putin mediatic:
      tinte vii:
      – Larisa Mihoreanu
      – Cătălin Popi
      – George Rădoi
      – Igor Cojuşnean

      Cand ii intalniti/prindeti am rugamintea sa ii desfiintati din cat mai multe puncte de vedere!

      1. anka

        nu te mai agita , cei patru sunt la fel ca probabil 90% din cei plecati in capsuniada pe afara … pusi pe furaciuni si munca la negru ! stilul romanesc de tras teapa e bine recunoscut !

    1. Ex-Bancherul

      @ Unu:

      Da, austriecii o s-o ia in gati cand Ungaria si Romania vor vedea pe naiba din punct de vedere economic … cat de curand….

    1. Ex-Bancherul

      @ john, all:

      Damn!

      Fix ce sustin eu ce cativa ani incoace in cercul meu de cunoscuti si de aprox. un an si pe acest blog…..

      ce intamplare, ce intamplare!

    1. Bulgaru'

      Se forteaza o crestere a preturilor in speranta ca se vor agata cei cu economii in lei sau partial in lei speriati de ceea ce se intampla cu raportul euro/leu dar si de o eventuala crestere a preturilor.
      Indiferent de ceea ce se intampla dpdv politic (ca economic aproape ca nu mai conteaza …suntem spre 0) leul se va deprecia controlat in urmatoarele luni.

      1. Alexx

        Nu stiu ce sa zic,
        Bancile straine nu cred ca vor sa dea faliment…

        Iar o depreciere mai mare de atat, fie ea si controlata, va ridica % de neperformante…

        E drept ca o parte din pierdere se recupereaza de la bunii platnici… Dar exista limite… In 2010 scenariile de risc ale bancilor presupuneau un 4,57 LEI/EUR ca plafon macsim…
        Doar BCR era ceva mai bine, parca…

        Si, orice s-ar spune, BNR are mare grija de bancile straine….

      2. Ex-Bancherul

        @ Bulgaru’:

        ”leul se va deprecia controlat in urmatoarele luni”

        da, dar dupa o mica perioada de „odihna” de 2-6 saptamani.

      3. Ex-Bancherul

        @ Alexx:

        ”Bancile straine nu cred ca vor sa dea faliment…”

        nu e dupa vointa lor, e dupa vointa pietelor.
        cand o sa culegem din santuri sa multumiti politicenilor (indiferent de culoare politica) , da?

        ..si sa le multumiti cu ranga in capatzana …

      4. angel

        in luna august a fiecarui an leul se apreciaza in raport cu celelalte valute, pe depreciere o sa reintre in a 2-a jumatate a lunii septembrie, din ce am observat eu in ultimii 5 ani

      5. Alexx

        @Bulgarul, Bancherul
        Se poate ceea ce ziceti voi; e posibil, dar se pot desfasura si alte scenarii, pe care eu le consider mai probabile.

        Numai bine,

  7. basil

    Pana una alta bancile traiesc in nesimtire de pe spinarea clientilor bun-platnici.

    Chiar ieri am primit o informare de la ING, cum ca imi „upgrade-aza” contul curent printr-o majorare de comisioane.

    Bai nene, dar prosteala pe fata… adica in instiintare nu scrie clar ca se schimba politica de taxe si comisioane, ci impachetaza rahatul intr-un mesaj de marketing, de genul creste comisionul X, dar daca mai deschizi nu stiu ce iti dam inapoi 2% bla bla…
    Le-am scris ca nu sunt interesat si ca astept un tabel comparativ al costurilor contuluim inainte si dupa modificari.

    Macar amaratii aia de la AlphaBank mi-au zis clar : Gogule, ne e foame, da-ne mai multi bani!
    Macar stii dreak ce se schimba si poti sa iei o decizie informata, nu sa stai sa descifrezi mesajul de marketing.

    1. Orsolya

      Asta inseamna ca USL ul care e la putere va specula momentul din nou ca sa schimbe regulile jocului.
      Doar ca de data asta o sa primeasca suturi si de la straini.

  8. Am tot vazut ca in ultimul timp se vorbeste de falimentul Greciei, Spaniei, irlandei, Frantei, etc.
    Cred ca ar trebui sa fim putin mai ingrijorati de situatia noastra,
    Am uitat sa va spun ca am fost in luna Iunie in grecia (Thasos) si am vorbit din nou cu cei de acolo. Au zis ca le-au scazut din turistii germani cam 50%, dar acestia nu erau foarte multi. Totusi nu aveau nici un stres de criza. Si la Tv nu am auzit niciodata de criza de la ei. Vorbeau numai despre problemele Spaniei si bancii Bankia. Cam 50% din stiri erau despre probleme din Spania. De la ei nu era nimic. 🙂

    1. pkiller

      not going to happen… ever. Exista sacrificii rituale care pot fi facute… razboaie care sa faca lumea sa uite de .. bani. Poate un reset, ca data trecuta.

  9. iha-ahi

    Ia uite ce vrea sa faca Primaria Generala A Bucurestiului

    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/uitati-de-autostrada-suspendata-oprescu-face-o-strada-cu-85-de-de-milioane-de-euro-pe-km-169765.html

    85 de milioane de euro pentru un kilometru ar urma să achite Primăria Bucureşti pentru o şosea care va trece prin nordul Capitalei, dacă proiectul va fi aprobat astăzi de consilierii municipali, avertizează Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul”, scrie România Liberă.

    85 milioane de euro pe km !!!????????

    Da, am scris corect 85 milioane de euro !!!!!!!!!!!

    Unul din proiecte presupune demolarea unor blocuri de locuinte NOI, probabil nu au vandut toate apartamentele !!!!

    Conferinta despre proiectele ce trebuiau dezbatute si aprobate astazi:
    http://www.privesc.eu/Arhiva/11831/Conferinta-de-presa-sustinuta-de-presedintele-Asociatiei-Salvati-Bucurestiul–Nicusor-Dan

  10. Ex-Bancherul

    @ all:

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/vocea-rusiei-basescu-le-a-promis-ungurilor-autonomia-tinutului-secuiesc-in-schimbul-indemnului-lui-orban-de-boicotare-a-referendumului-272162.html

    e clar acum ca de 3-4 luni suntem lucrati la varf de rusi, nu?
    in puii mei, in atatia ani nu au devenit si ei mai eleganti la nivel d servicii…tot ca niste vite lucreaza! … si lucreaza si vizibil…ostentativ de vizibil!

    oricum o sa dispara! ‘tu-le rasa lor de nemernici!

    1. Ex-Bancherul

      @ all:

      si ca sa intelegeti mai bine masinaria de dezinformare a Rusiei cititi si asta …

      motivul pentru care Rusia si-a activat oamenii din Romania (in ultimul timp si nea Iliescu vorbeste mai des…)

      ce e ruscanilor, va sta un scut de la Deveselu in c*r ? 😀
      oricum o sa dispareti, manca-mi-ati unitatea nationala romaneasca sa mi-o mancati !

      http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/in-transnistria-ar-putea-aparea-o-baza-militara-rusa-pentru-a-proteja-regiunea-de-pericolul-ro.html

      1. avenirv

        @bankerini
        pe aici se vorbeste de deflatie la imobiliare si venituri si inflatie la preturi de consum.
        in rest toata lumea nu se gandeste decat la KK si aia cu jersey shore.

  11. iha-ahi

    „Mediul s-a schimbat atât de dramatic în ultimii ani încât trebuie să revedem afacerile băncii pentru a ne adapta la noile condiţii. Nu se compară însă cu procesul de restructurare de după privatizare. Trebuie să vedem care sunt noile şanse de creştere pe care ni le oferă mediul actual şi să ne poziţionăm aşa încât să profităm de ele”, afirmă Manfred Wimmer, bancherul austriac care supervizează îndeaproape BCR de aproape şapte ani

    sa profitam de ele aka trebuie sa nu ne ardem si mai rau si sa dam faliment !

    sa aveti un viitor incununat numai de „succesuri”

  12. dbp0

    off topic:
    mi-am adus aminte de subiectul „vila Dante”. Parerea mea este ca Ponta are, totusi, dreptate: ea se pregatea pt un viitor fost presedinte: Adormel Antenescu 🙂 !
    A nimerit-o si el o data…

  13. Antenele baga masiv ofensiva sa ne faca sa credem ca suntem mai putini ca si populatie. Intr-o singura zi sau poate de la referendum 2 am pierdut ca. 3 milioane de conationali.

      1. marius

        Curtea Constituţională a luat la cunoştinţă faptul că în România nu mai sunt 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot. În decizia nr.682 din 27 iunie 2012, privind modificarea sistemului de alegere al senatorilor şi deputaţilor, CCR a luat în considerare acest aspect. CCR îşi motivează decizia de prin următorul argument: “numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării, care, conform ultimului recensământ, a scăzut în număr considerabil”.

        Curtea Constituţională recunoaşte că suntem doar 16 milioaneAceastă decizie a fost motivată de CCR în iunie 2012, când nu existau datele de la recensământ. Dacă CCR are cunoştinţă de datele recensământului ar putea lua în considerare acelaşi argument şi la stabilirea cvorumului de 50 plus 1% pentru demiterea preşedintelui.

        Conform datelor INS numărul real al votanţilor din România este de 16.527.971. Dacă se ia în calcul această cifră, cvorumul de 50 plus 1% este îndeplinit şi preşedintele Traian Băsescu este demis.

    1. unu

      daca baga antenele…sigur aristontel prostel macane si el. moshu care ne-a prevestit apusu’ soarelui in 2008…vede azi „problemute sociale”. parca nu shefu lui..Rus ar fi pregatit datele..cu 20-30mii de morti mai putin fata de locale. acolo le-au convenit de minune.. dar se mai gandesc pentru la toamna..la parlamentare. pacat de a lu’ cacarau.

      maculatura pentru aristontel din care rezulta problema sociala (fabricata de usl):

      http://www.evz.ro/detalii/stiri/ponta-isi-recunoaste-esecul-afara-dar-nu-si-in-tara-basescu-incetati-lupta-politica.html

      http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/ultima-speranta-a-usl-ccr-institutia-pe-care-vrea-s-o-desfiinteze-272203-pagina1.html#top_articol

      tontele, cititorii tai e prosti, decat, manipularea de 2 lei prinde la gaste. du-te da-le de mancare ca macane pe blog.

    1. Ex-Bancherul

      @ iha-ahi:

      multumesc frumos – e o informatie de valoare ce ai adus tu aici.
      mersi mult. e posibil sa-mi fi salvat cu informatia asta o parte din banutzii mei.
      mersi mult.

  14. aristotel

    ar trebui anuntata lumea ca blog-ul este al unei scursuri sociale care in loc sa munceasca, isi ostoieste energia insirand elucubratiidemne de ospiciu. du-te, ba, tigane, la munca, nu la intins mana

  15. v. jerloeanu

    Chestiile scoase la executare silita date de tine sunt in blocuri vechi de 4 etaje. Cine stie… cunoaste, si preturile alea sunt chiar mari pentru cat fac. Dovada ca pe piata se vinde altceva, la valori mult mai mari.

Lasă un răspuns către Orsolya Anulează răspunsul