Syriza rules


Grecia s-a calificat în sferturile de finală la Euro 2012.  Să sperăm că și SYRIZA se va califica astăzi pentru noul guvern astfel incât bancherii europeni să se lingă pe bot de câteva sute de miliarde de euro.  Banii oricum sunt pierduți dar se va trece de la faza de negare la ”scapă cine poate”…

Nu vă e clară legătura dintre fotbal și politică ? Euforia generată de gustul unei victorii va scoate la suprafață mândria unui popor care din victimă se va transforma in călăul UE.  Prevăd o victorie cu 40 % pentru stânga radicală :)

În privința dreptei, mă tem că bancherii europeni nu vor mai putea decât să se masturbeze cu ea ca să-și aline pofta de perversiuni pseudodemocratice.  Cum spunea Diogene – ce păcat că  nu îți trece și foamea dacă te freci pe stomac…

E trist că am ajuns personaje de teatru absurd.  ”Hai cu haosul grec! ” – ca să-l citez pe unul din prietenii blogului este un paradox existențial si existențialist.  Trăim în Europa dar suntem conștienți că dictatura bancară în care ne aflăm nu poate lua sfârsit decât dacă adevărul va ieși odată la suprafața și va releva în mod clar că locul jegurilor de tipul Radu Grațian Ghețea nu este in libertate.

Minciuni ordinare la ore de maxima audiență ” Prețurile caselor nu vor mai scădea pentru că s-a ajuns la minimul istoric”, elaborarea Primei Case așa-zisul program ”SOCIAL” care a păcălit  70.000 de imbecili să se îndatoreze pe viață, încercarea de a acorda noi credite celor cu antecedente de… restanțieri după ce în prealabil au fost amenințați cu PUȘCĂRIA – toate astea ne arată un fundament logic demn de Eugen Ionesco și silogismul său din piesa RHINOCEROS:

Toate pisicile sunt muritoare. Socrate este muritor deci Socrate este o pisică. 

Ciuma bancară trebuie oprită cu orice preț pentru ca banii munciți să reintre în drepturi în defavoarea banilor din viitor. Momentul în care vitele se vor metamorfoza în rinoceri va lăsa urme adânci în buzunarele acționarilor instituțiilor de credit și e posibil ca unii dintre ei să sfârșească precum pisica lui Ionesco…

Hai SYRIZA !!!

Anunțuri

Posted on 17 Iunie 2012, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 250 comentarii.

  1. A inceput circul cu plagiatul lui ponta.

    Cred ca foarte curand il vom vedea pe Antonescu premier.

    Se putea sa nu se faca astia de cacat …urgent ?

    Nuuuuu se putea ….

    • puanta s-a facut de kkt acu multi ani, cand a constatat ca-i place banu si traiu socialist si a acceptat sa i-o suga escrocului de drept comun care l-a invatat meserie si i-a semnat plagiatul.

      • http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-12564072-furat-procurorule.htm

        Si cel mai elocvent comentariu:

        „Ponta este exact ilustratia in oglinda a celor care l-au votat. Un electorat comunist, asistat, imbecilizat, care nu are dupa ce sa traga linie sau le da cu virgula dupa zero.
        Plagiatul facut de Ponta este de-adreptul o ofensa la adresa intregii societati romanesti, a intregii Romanii, a intregii istorii a tarii. Acest plagiator ordinar trebuie sa-si dea demisia din toate functiile politice si sa nu mai apara niciodata in viata politica.
        De-acum incolo, niciun lider vertical din Europa nu-si va mai sacrifica cariera politica pentru a fi vazut alaturi de Ponta, fie in forurile europene si cu atat mai putin in tara, unde va da apa la moara opozitiei care il va putea acuza ca primeste asemenea plagiatori.
        Ponta este o rusine nationala, e compromis definitiv, este terminat ca om politic!
        Ponta, da-ti demisia si lasa tara asta in pace!!!

      • cand trebuie sa te ocupi de demagogie si figuratie pentru votanti idioti cand sa mai ai timp sa mai scrii si teze de doctorat ? adunam mai multe surse , facem un rezumat , le amestecam ca sa nu se prinda lumea si apoi scoatem o teza proaspata si „originala” !

      • sa fim seriosi, poate 1-2% sa fie cu doctoratele pe munca lor. scoala romaneasca e putreda din temelii. cumetriile nonvaloarea xeroxul si translateurile reprezinta normalitatea.

        ar fi un semnal pentru clasa politica de escroci parveniti, ca de azi incolo trebuie sa-si aleaga liderii cum trebuie. bine, pentru asta trebuie sa ne mai arate bucile putin europenii, la nivel inalt, pana face puanta pasul, cum l-a fortat pe fratele severin.

      • Voi, pupinbasistii, aveti un sistem de valori… aparte. 🙂

        Plagiatul doctorizdei Kiogoși îi afecteaza alura ei de specializdă în drept, ca să zic așa. Țoapa ar fi trebuit să zboare în secunda numărul unu’ din poziția de procurizdă generală.

        Pe de altă parte, Ponta nu a candidat pentru poziția de prim-ministru, iar titlul de dottore în „procurism” nu-l face mai prim-ministru.

        Spre deosebire de procurizda dottoritza, premierul 🙂 poa’ să continue să-l phootă pe… putin wannabe cu tot cu aparatul lui de securisti cretinopati.

        Hartiile si televiziunile de prostit prosti vor muri de la sine.

      • @aristotel

        Nu ! Deloc.

        Nu i-am luat apararea presedintelui Ungariei si ministrului apararii german cand au plagiat si au demisionat iar acum sa-i luam apararea lui Kiovesi ?

        Pardon !

        Toata lumea la gunoi ! Nu are nicio importanta ca una e pupinbasista iar altul e doar copy-lot pupi’nsecerasiciocan.

        Egal !

        Pai nu …?! Doar n-om fi atat de „limitatzi mintal” incat sa partizanam cu unul sau cu altul.

      • nu? 😀

  2. poanta desfiintat si de fostul sustinator CTP:
    http://www.gandul.info/puterea-gandului/dottore-ponta-si-toars-colonnello-basescu-9760734
    dar oare ce mai conteaza pentru un popor care a votat indivizi gen r.negoita , vanghele sau mazare … poanta e mic copil …

    • vezi poporul nu a inteles ca pdl-istii sunt curati si inocenti. asta deoarece ei nu sunt pe lista ta de japitze.

    • citat dintr-un comentariu:
      „avem un guvern de caricaturi mediocre care conduc tara de la televizor. in jurul nostru se scufunda democratii in faliment dar important e ca noi sa fim telegenici”.

      cam asta e adevarul, pentru toata clasa politica. politicienii astia cu bataia lor pe ciolan si rafuielile lor de impartit distrug o natiune intreaga.

    • ce tot faci atata propaganda? nu am nici o speranta ca Ponta e un luminat, doar atat vreau sa sufere Base si Boc si japitele din PDL. De Ponta ne ocupam mai tarziu.

  3. Salutare tuturor. Sunt nou pe aici, citesc blogul de vreo 2 saptamani, dar tin sa spun ca de cand l-am gasit nu prea m-am mai putut desprinde de el . Mi-ati deschis ochii in privinta a ce se intampla in mom de fata in romania. Acestea fiind spuse as vrea sa va cer parerea intr-o privinta. In mod normal si mai ales dupa ce am citit aici nici prin gand nu mi-ar fi trecut sa fac un credit PC. Cu toate astea mi s-a ivit o ocazie dupa care imi cam fug ochii si care sincer imi e frica ca nu o sa mi se mai iveasca prea curand.
    http://www.cauta-imobiliare.ro/detaliu/va431442.htm
    In mom de fata am pusi deoparte aproximativ 25k USD si pretul la apart mi se pare mai mult decat rezonabil pt zona in care este(P.S. Bineinteles ca o sa fac tot posibilul sa il scot pe d-nul agent din poza). Asa ca chiar ma tenteaza sa fac un PC de 45k si cu restul banilor sa amenajez apartamentul
    Precizez ca am un salariu f bun pt romania (36 k usd pe an)si un job in care criza nu se simte aproape deloc.
    Aprecizez orice parere aveti si dak sunt prea naiv poate ma treziti voi la realitate. Bafta multa

    • @ Andrei:

      Andrei decizia iti apartine.
      Noi aici am detaliat in amanunt „beneficiile” deosebite al programului PC.
      Trebuie tu sa muncesti un pic (ca e interesul tau la mijloc) si sa te citesti articolele din dreapta paginii („Pentru nou veniti”) si mai apoi articolele din arhiva din stanga paginii.

      de asemenea iti recomand:
      http://www.anuntulcorect.ro/realitatea-imobiliara/De-ce-ANUNTUL-CORECT-1

      http://www.anuntulcorect.ro/prima-casa-un-program-mincinos

      http://www.anuntulcorect.ro/atentie-la-contractul-de-credit-ipotecar

      si nu in ultimul rand : nu sunt din Constanta, sunt din Bucuresti dar cunsoc perfect zona aceea. Pare a fi o afacere buna. Doar pare…. da un google sa vezi cat de tare s-a ingrijit primaria Constanta de fundatiile falezei in zona aceea si ce pericol pandeste blocurile din acea zona.

      Mai apoi : de unde graba asta ? Ai intuitia vreunui val de bani care va lovi in plex Romania si nu stii cum sa mai scapi sa nu te ineci in bani ? :D?

      Daca mai astepti tu pana e dat cu 40 k euro ce-o fi? Ma rog, tu sa nu te iei dupa mine… dar evalueaza si sansele ca tu sa ai in continuare acest venit anual de care amintesti si mai ales gandeste-te care e planul B daca te legi la gat cu un credit (indiferent de ce forma) si ramai fara job….

      Eu nu as mai cumpara ceea ce nu e finalizat ca sa depind apoi de constructori … nu nene! il termini intai si-l faci frumos si vorbim dupa aia eu avand cash-ul in mana !

      De unde atata graba Andrei ? :D?
      Cumpararea la rosu sau mai rau de pe planseta (Doamne fereste!)crezi ca mai e iminenta in zilele noastre ?
      Apartine altor vremuri (2003-2009) de mult apuse cand banii curgeau rauri rauri pe strada si dezvoltatorii isi selectau clientii … acum s-a inversat placa … clientii selecteaza dezvoltatorii 😀 …si le si pun conditii :D!

      dar tu faci ce vrei, nu ma asculta pe mine!
      dar si gandeste ce faci, nu te grabi sa dai din mana banii pe care nici macar nu ii ai inca luandu-i din credit din munca viitoare !… daca simti ca esti de neinlocuit acolo unde lucrezi, ok … dar absenta creditului iti GARANTEAZA o mult mai mare libertate in viata!
      Tu decizi, tu te bucuri sau tu tragi dupa aia!

    • @ Andrei :
      uite Andrei in continuarea comentariului deja postat (si care trebuie sa fie aprobat pentru a fi vazut) de dragul tau mi-am consumat fix 2 minute din viata si am gasit linkul asta de mai jos.

      delecteaza-te si nu te mai arunca la idei nastrusnice sa faci credit pentru ceva ce va fi surpat si mancat de marea neagra …. si mie imi place marea neagra (o voi vizita anul asta) dar nu-mi place s-o vad ATAT de aproape de casa mea sau sub casa mea 😀 …. sau daca tii neaparat sa iei cosmelia aceea de bca-uri suprapuse recomanda-i constructorului neaparat sa o puna intr-o barca ..daca vine apa pe sub ea …s-o ia usurel pe marea neagra tot blocul la o mica plimbarica pana la bulgari sau turci 😀

      http://www.ziare.com/constanta/stiri-actualitate/marea-neagra-inghite-faleza-nord-2544665

      • @Bancherul
        In prul rand mersi de raspuns :)) situatia din faleza nord o cunosc ca sunt constantean dar pana o sa mai avanseze marea 250 de m cat e de la faleza propriuzisa pana la bloc o sa fiu eu si poate si copiii mei ingropati de mult. Intrebarea nu am pus-o din pct de vedere al locatiei sau constructiv, ci din pct de vedere strict financiar(domeniu in care recunosc cunostintele mele sunt egale cu zero)

      • @ Andrei:
        50.000 euro e o caruta de bani, indiferent de ce oras vorbim – si in Bucuresti inseamna foarte multi bani….. eu nu m-as baga ….

      • Ok cred ca am sa mai astept in cazul asta ceva timp poate mai scad preturile. Ma incanta oferta pt ca mi s-a parut ok 300e/mp construit desi recunosc ca nu prea stiu la cat as fi ajuns dupa finisaje. Asta combinat si cu faptul ca jobul ma face sa plec la fiecare 3 luni cate 3 luni din tara si prin urmare e destul de greu sa gasesc o chirie. In orice caz multumesc mult de pareri si o sa va urmaresc in continuare cu placere si interes

      • @ Andrei:

        probabil lucrezi pe vas, la contract cand prinzi.
        sfatul meu e la cati bani faci sa stai calm si sa economisesti – ai de unde.
        nu te lasa prins de astia de la banca cu creditele lor – o sa iti para rau mai tarziu.

        da-ti seama ca tu continui sa strangi bani in timp ce piata imobiliara se dezumfla – la un moment dat cele doua constante se intalnesc natural ,nu e nevoie de credit…

      • sistemul de reply-uri de pe blogul asta m-a cam batut momentan 😀 asa ca din greseala ti-am raspuns la postul lui ion popescu putin mai jos.

    • Adica tu castigi 36k pe an si faci credit PC????
      Nu e de mirare ca esti interesat de un ap din bca-uri…….

      • Nu prea inteleg ce insinuezi. Muncesc de doar 1 an asa ca mai mult nu am avut cum sa strang si prin urmare as face pc deoarece dupa cum am spus mi-e f greu sa gasesc chirie din cauza felului in care muncesc . Cat despre faptul ca e din bca… Nu stiu cum e in buc dar cam tot ce se construieste in cta nou e bca nu caramida. In plus nu stiu experienta ta in constructii dar as vrea sa spun ca bca are un coeficient de transfer termic mai mic decat caramida si prin urmare e mai bun izolator. Stiu ca respira mai greu peretii dar asta e. Oricum in mom in care ai un sistem de izolare pe baza de polistiren peretii nu mai respira. Acestea fiind spuse chiar te rog sa te explici. o parere constructiva o primesc fericit oricand dar insinuari fara argumente nu cred ca isi au locul.

      • @ bancherul
        Intr-adevar o sa mai astept ca nu are ce strica. Acum doar sa gasesc o chirie acceptabila :d Sunt intr-adevar navigator dar am contract permanent cu una din top 3 firme de shipping pe plan mondial asa ca viitorul meu financiar e destul de sigur. Dar dupa cum ai spus si tu… Mai bone mai astept. Again multumesc mult de sfaturi. Aveti stima si respectul meu pt ce realizati aici.

      • @ion popesc
        Am scris acest post odata dar nu a aparut… asa ca ma scuzati dak cumva apare mai tarziu ca dublu post. Nu prea inteleg insinuarile tale…. As fi luat prima casa tocmai pt ca am venitul pe care il am si nu l-as lua pe 30 ci pe 5 ani si pt ca am nevoie de o locuinta. Chirie mi-e greu sa gasesc datorita jobului meu… asta in afara faptului in care as acccepta sa platesc chirie si pt cele 6 luni pe an cat nu sunt in tara. Cat despre bca…nu stiu despre experienta ta in constructii dar BCA are coeficient de transfer termic mai mic decat caramida deci izolator mai bun chiar dak nu permite peretilor sa respire la fel de bine….cu toate astea oricum cand adaugi un sistem de termoizolatie la exterior din polistiren ai omorat orice transfer de aer din pereti. De asemenea spre deosebire de caramida bca nu e portant asa ca nu face parte din structura de rezistenta a apart deci nu imi poti argumenta faptul ca e fragil. Si peste toate astea nuj cum e in buc in mom de fata dar in cta nu prea gasesti ap noi facute din caramida. Apreciez comentariile constructive chiar dak nu sunt in favoarea mea dar nu insinuarile tale neargumentate.

      • @ bancherul
        am uitat sa precizez ca faptul ca apart e la rosu e exact ce immi convenea cel mai mult la el. Nu vreau un apart cu finisaje proaste/medii alese de developer. Vreau sa imi angajez un designer interior profesionist si care cu materialele alese impreuna calitative sa realizez un apart asa cum imi doream. developerul dupa ce mi-ar fi dat apart in mana nu mai avea nici o treaba cu mine si nici eu cu el. Asta dak nu m-ati fi convins sa mai astept

      • @ Andrei:

        cu placere 🙂 …ne-am adunat cativa aici si ne simtim bine 🙂

        vezi ca daca iti faci credit veniturile navigatorilor sunt ajustate la procente de 60-75% (in functie de banca) din venitul anual realizat YTD (year-to-date) – adica 12 luni in spate fata de momentul depunerii cererii de credit.

        la faza cu cumparat la rosu ai dreptate total : ii pui pe el ce iti convine. asa e.

        dar totusi… faleza aia mancata de mare pe mine m-ar pune pe ganduri.

        cu preturile stai calm , mai e ceva timp pana sa inceapa sa atinga baza si sa creasca sustenabil.

        vrei un pont?
        urmareste numarul casatoriilor si nasterile – cand numarul nasterilor il vei vedea excedentar fata de numarul deceselor 2-3 ani la rand din al treilea an exista premisele scumpirii caselor (e doar unul dintre factori, mai sunt si altii).

        pana atunci …going down baby, going down cu pretul 😀 ! 🙂

        p.s. un punct d ereferinta (dar nu neaparat baza preturilor) ar fi niveluld e 10 mii euro / camera …garso ? =10 k euro / 2 cam? = 20 k euro ., etc…. cu mici variatii in functie de pozitionare si imbunatatiri (mici = de pana in 2000 euro)

  4. escrocul ghetzea ascunde mizeria imobiliara, si da vina pe retaileri pentru creditele cu buletinu!!:

    „Operaţiunile toxice clasificate de analişti ca unul din elementele care au dus la criză s-au dezvoltat foarte puţin în România. Ar fi echivalentul creditelor cu buletinul? Nu bancile au dat credite cu buletinul la noi, ci retailerii. Nu putem ignora ca profitabilitatea e foarte scazuta. Trecerea la IFRS nu s-a facut pentru ca sistemul să arate mai bine”, a mai spus Gheţea”

    „Sistemul bancar românesc în acest moment arată bine. „

    • corect… pentru ca retailerii sunt un fel de banci, au seifuri cu lingouri in subsol si au voie sa dea pe credit.. Cora e IFN, ce mai…

    • @ ram 2000 :

      cazul e interesant.
      si site-ul e interesant.

      dar totusi sa ne pastram uzul ratiunii si al bunei balante a gandirii critice ….

      nu neg realitatea celor expuse acolo, pun doar sub semnul intrebarii demersul : qui prodest? – din latina: cui foloseste? …. 🙂

      am prea multi neuroni activi sa inghit direct ce mi-au mestecat deja altii …. repet : nu neg, dar analizez.

  5. se pare ca bancile au reinceput creditarea, adica au bani , nu stiu de unde, ca sa aduca in sclavie alti incostienti. Azi am fost la VLK, o banca care speram sa intre in faliment dupa cum batea vantul pe la ei prin agentii, si mi-au facut oferte pentru mai multe tipuri de credit , inclusiv de achizitie locuinta, ipotecar. Sper sa ma insel, dar cred ca o sa se dea din nou drumul creditarii, incostiente, am fost ofertat si cu un credit de nevoi personale fara ipoteca, ceva de genul „credit cu buletinul si adeverinta de salariu”, sper sa nu creasca iar pretuirle la apartamente, pe motiv ca economia Ro incepe sa duduie, si sunt bani pe piata.
    P.S.
    Am observat saptamana asta in „literatura de specialitate” ca au aparut anunturi posibil puse de agenti, cu preturi la case , foarte mari, undeva comparabil cu anii 2007-2008.

    • @ Liviu:

      situatia creditarii blocate s-a rezolvat prin 2010 …. stii care e problema acum?
      problema e legata de veniturile clientilor, solvabilitatea lor – altfel spus – si dorinta lor de a mai lua un credit.
      au fost atatea cazuri jalnice de creditaci nenorociti pe viata …chiar crezi ca astia de se uita la vecini, prieteni, colegi cu credit nu trag concluzii ?

      problema bancilor acum e ca gasesc greu clienti noi, buni, care sa si vrea un credit!

      de exemplu eu ca staff in banca … mi-am calculat si as avea acces la o suma de pana in 500.000 euro ca si credit ipotecar (avand in vedere banii pe care deja ii am – considerati ca avans) … sunt nebun la cap sa ma bag la asa suma ?
      NU!
      Sunt prea inteligent sa fac asta!

    • si eu am auzit ca se da liber la imm-uri..adica iar japca.

  6. Criza pe care o traversează cele mai multe economiii în prezent va dura circa un deceniu, dacă o comparăm cu evenimente similare din istorie, susţine Henk Paardekooper, CEO-ul RBS România, prezent la conferinţa ZF Bankers Summit 12.

    ► „Dacă ne uităm la criza economică recentă din Japonia sau la Marea Depresie din SUA din anii ’30 putem observa că orice criză de mari dimensiuni, la fel cum e cea cu care ne confruntăm acum, nu trece într-o perioadă scurtă de timp. Criza va trece în cel puţin 10 ani”, a spus Paardekooper. Mai multe detalii găsiţi pe

    http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/cercel-brd-avem-nevoie-de-o-crestere-pib-de-peste-1-5-pentru-a-reduce-rata-creditelor-neperformante-9763636

  7. poanta nu se lasa …
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12573573-ecaterina-andronescu-puiu-hasotti-vor-propusi-educatie-cultura-victor-ponta.htm
    asteptati-va la turarea maxima a fabricilor de diplome in viitorul apropiat

  8. Sa revenim putin la imobiliare. Cat de nesimtit trebuie sa fi sa postezi acest anunt: http://www.anuntul.ro/anunturi-imobiliare-vanzari/apartamente-3-camere/unirii–parlament-natiunile-unite-comision-0-stradal-decomandat-etaj3-8_5167704.html, in care se vede destul de clar ca e pus in vanzare din iarna si sa afirmi clar si raspicat ca e urgent!!!. Te doare mintea cata nesimtire se ascunde in spatele unor astfel de anunturi. Din iarna si pana acum, daca era urgent, trebuia sa scada dramatic din pret pana se vindea. Scadeai in fiecare zi cu fiecare publicare cate 1000-5000 euro si atunci puteai sa afirmi ca vanzarea acestui apartament are caracter urgent.

    • @ Marius N. :

      eu i-as face o oferta cu 40-45.000 euro cash pe masa…
      urgent … 🙂 🙂 … 🙂

      • Sa sti ca asa ar trebui. Sa ii trimit anunt pe mail si pe telefon si sa ii spun politicos: Bună ziua, Am citit pe site-ul http://www….ro (nu pe http://www.anuntulcorect.ro unde ar fi trebuit sa apara la categoria normalitate) un anunt ce are caracter urgent, bla bla bla. Inteleg situatia in care va aflati si va asigur de toata consideratia mea referitor la urmatoarea oferta. 45.000 euro cu banii jos negociabil in jos (dupa ce vad daca are vicii – dol, omisiune, etc.) Stiu ca timpul dumneavoastra este extrem de pretios motiv pentru care ma asigur ca de la momentul perfectarii contractului in maxim 10 secunde va voi livra banii. Cu deosebita consideratie, Al dumneavoastra in veci si pentru totdeauna, Domnul… Apropo. Oferta reala. Urgenta si unica. Se acceptă si prima casă dacă vânzătorul doreşte. 🙂

      • @ Marius. N:
        🙂
        ofera-i 40.000 euro cash daca ii ai si nu te grabi …
        daca-l vezi enervandu-se coboara la 38.000 explicandu-i ca diferenta de 2000 euro e data de timpul pe care tocmai il pierzi :))))) … asta e o maniera agresiv-nesimtita de negociere 😀

        … sau pur si simplu lasa-l sa fiarba in suc propriu 🙂 ..toti cedeaza la un moment dat, mai ales ca din iarna o sa vina niste taxe pe proprietate ce nu am mai vazut pana acum ! 🙂 …asa…la 1-2-3 luni dupa alegeri 🙂

        o sa-l ia dracu pe nenea asta al tau… cu cat va fi vorba de un numar mai mare de proprietati, de o suprafata mai mare si de un grad mai mare de centralitate cu atat vor fi impozite mai periculoase 🙂

  9. this is nice:

    „Contrarians” pe
    http://www.greaterfool.ca/

    • @ avenirv:

      tipul asta e preferatul meu dupa cum vede lucrurile 🙂
      cam la fel ma pozitionez si eu de obicei 🙂

  10. unde esti costele. nu-i putin lucru sa iesi din istorie, ca cel mai CAPABIL PRIM MINISTRU… roshu, pe usa din dos cu zabrele ahahahaha…fi v-ar capabilu draqului! v-a ciuruit nevinovatul…haituitul politic. ahahaha 🙂

    v-a bagat chioru mortu-n casa.

    e cel mai important eveniment postrevolutionar. puscarizarea pestelui cel mare. unul dintre ei. hai la mai multe…justitia stransa in corzi, si cu media UE calare, incepe sa functioneza

    • ma bucur pentru nastase.

      Basescu se incalzeste… in centru.

      Din postura de pupinbasist e mai greu sa realizezi care sunt „taberele”. 🙂

    • Dupa postarile tale te credeam muuult mai destept.Suntem in campanie electorala, iar aceasta condamnare e momeala pentru poPULIME.Hai sa-ti dezvolt parerea mea:Ponta, dupa ce a rezolvat pe Geoana probabil mai face un pic de curatenie prin PCR, iar gainarul era un om destul de influent, din garda de fier a FSNului.Ca a lasat justitia sa-si faca de cap a impuscat doua-trei iepuri deodata: a scapat de un adversar, a prostit pulimea ca are ganduri bune pentru popor si a mai luat ceva bile albe de la UE, unde stam cam prost datorita coruptiei ridicat la rang de religie nationala pe plaiurile mioritice.Dar toate astea sunt pentru prosti:Nastase va iesi inainte de craciun, pariu pe o bere pe motiv de sanatate sau eroare procedurala, si va fi achitat de aceeasi curte suprema.Oricum, ca politician Nastase era cam zero barat in ultima vreme, si ceea ce este important, nu am auzit sa ii fi fost confiscat ceva din avere.Concluzia: o piesa de teatru bine regizat, ca doar Ponta se pricepe la campanii electorale( vezi capitolul Geoana Prostovanul), care probabil va aduce niste voturi in plus la toamna de la oligofreni.Restul e cancan, si ramane cum am stabilit: o sa ne administreze niste partide de oral ca ne indoim, sa citez Parazitii:”prin gat in cur”.

    • de ce esti rau , lasa-l pe costel in pace , astazi e in doliu !

    • PS: cred ca pana iese de la academie o sa aiba OOle numarate si rasnumarate.Precum si gaurile mai intime vor fi date explorari.Cred ca o sa-i trimit o cutie de vaselina premium…

      • Vaselina? Glumesti? Cineva de talia lui va fi tratat cu dumneavoastra de catre gardieni si directorul inchisorii. Va avea acces la telefon servit pe tava, frigider, camera separata, etc. etc. etc. si iar la dracu, etc.

  11. mr.bricolage

    hai la mai multe..mama lor de corupti

  12. „Credeați ca s-a uitat si s-a iertat, comuniștilor?
    Nu s-a uitat nimic. Nu s-a iertat nimic”.

    http://capitalismpepaine.wordpress.com/2012/06/20/adrian-nastase-la-puscarie/

  13. @ all : [ o sa incerc cel mai scurt si dens post pe tema nastase – puscarie ] :

    O sa fie co…rupt in fund din greu ! Soc!
    Si o sa-i placa :D!

    • … si probabil de dupa umbrele gratiilor de la Rahova se va auzi cate o soapta in intuneric : aaaaccchhhh! mai corupe-ma nitel :D!

    • Bai da’ ce chestie …..

      Cel mai mult ma mira faptul ca hotararea a fost adoptata de toti judecatorii in unanimitate. Niciunu n-a ezitat.

      Semn rau ….!

      Eheeeee cand era Rodica Stanoiu ministra…..nu s-ar fi putut intampla asa ceva ……

      Mai mai ….si a fost indrumatorul lucrarii de doctorat a lui Ponta …..

      S-au n-a fost ?

      Ca nici nu mai stiu …..Ponta a copiat cumva ?

      Traim vremuri de mare restrishte !

      Nici n-au cazut bine portocaliii ca astia ii si ajung din urma.

      Si ii si depasesc.

      AC, te pomeni ca o dau socialistii de gard la generale, in toamna …

  14. nu stiu exact care sunt regulile la puscarie dar ma gandesc ca astia mai „smecherii” au parte de tratament preferential gen singur in celula , cu tv etc. … este adevarat ?

    • Normal ca cei cu bani/functii politice nu fac puscarie ca restu, au conditii de hotel de 5 stele …

    • @anka

      Sigur ! Si ei se „casatoresc” si cel mai repede.

      Au TV in celula, chiar si TF, WC-ul nu e chiar in mijlocul camerei ci mai intr-un coltz, gardienii vor veni sa-l intrebe diferite chestiuni legate de procesele lor cu pamantul de la tzara, ……timpul trece repede

      Avand stiinta de carte n-o sa fie scos la munci pe camp ci va fi desemnat sa faca compunerile pe care le primesc ca teme la scoala copiii gardienilor…..etc

      Timpul trece repede ….

  15. @ all : acum 15 minute:

    tentativa de suicid la nastase
    e greu cand cazi de sus direct jos…
    http://www.mediafax.ro/social/nastase-a-vrut-sa-se-sinucida-a-fost-scos-din-locuinta-din-zambaccian-in-ambulanta-pe-targa-9766630

  16. Vesti extraordinar de proaste:

    – ponta nici macar nu are arma

    Drama nationala:

    – nici hrebenciuc nu are arma

    Tragedie nationala:

    Vadim Tudor nu numai ca nu are arma dar mai e si in direct la RTV

    Ma opresc !

    Nu mai pot continua !

    Incerc sa fac rost de arme pentru hrebenciuc vadim si ponta.

    Ar fi pacat sa nu avem colectia completa !

  17. AC-ule, pretenul tau Bombonel, cunoscut si sub numele de „Numara-mi-ai oole” sau „Cine nu are matusa Tamara sa-si cumpere” dar si „Nastase 14spe case” e la mare inCURcatura!
    Incearca sa faci ceva sa nu-i scada imaginea in sondaje!

    • … orgonasi pupinbasisti, problema mea e legata de statul securist basist. Nastase s-a rezolvat in 2004.

      Fara exceptie, cand simt miros de prosti… cu timpul primesc tot mai multe confirmari de la… hotiuri.

  18. Oameni buni deci priviti si va minunati imbecilitatea agentilor romani. diferenta de 130 000 euro la acelasi apart postat de 2 agenti diferiti pe acelasi site. =)) M-am cocosat de ras.

    http://www.imobiliare.ro/vanzare-apartamente/constanta/faleza-nord/penthouse-de-vanzare-4-camere-X4KF0001H?lista=9166109

    http://www.imobiliare.ro/vanzare-apartamente/constanta/faleza-nord/penthouse-de-vanzare-4-camere-X2P400094?lista=9166109

    Dak nu as fi in roaming l-as suna pe domnul „Cosmin Nichita Broker Imobiliar” sa fac misto de el sa ii zic ca sunt interesat si vreau sa cumpar de urgenta. Cred ca ar intra in spital cu preinfarct. 😀

  19. @tavan
    Uite ca n-a castigat Syriza nimic 🙂 deloc „rules” 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: