Când casa e gata vine moartea


În ultimele săptămâni, am descoperit în pagininile blogului nostru sute de comentarii  conținând explicații cu privire la iminenta cădere a pieței imobiliare.  Argumente de natură economică, demografică, de conjunctură politică europeană – toate convergând într-o singură direcție și anume imposibilitatea românilor de a mai putea accesa pe viitor credite de zeci de mii de euro / dolari etc… 

Imposibilitatea asta ar fi trebuit să se contureze déjà în zilele noastre odată cu noile reglementări introduse de BNR în toamna anului trecut ( chiar și așa cu excepția programului Prima Casă care șterge pe jos cu noțiunea de economie de piață) dar bancherii nu s-au aliniat nici până acum la normele care altă dată erau literă de lege pentru ei… 

Mugur Isărescu spunea anul trecut într-o conferință susținută la Institutul Bancar Român că  ” vechii bancherii, atunci când dădeau greş, în trecut îşi puneau pistolul la tâmplă, pentru că existau anumite cutume.  Nu erau reguli, dar nu mai puteau ieşi în societate. Nu exista un formalism, erau mai degrabă cutume şi norme de conduită.”

Astăzi, scursurile astea de tipul Radu Grațian Ghețea care mint, manipulează, escrochează legal miliarde de prostănaci nu numai că nu își pun problema sinuciderii ci apelează la stat pentru ca pierderile să fie suportate tot de către cei pe care i-au redus la stadiul de sclavi pe toată durata vieții active. 

De ce s-a ajuns la acest apogeu al nesimțirii, al nonsensului economic, de ce continuă acest perpetuum mobile fără ieșire numit CREDITARE HAOTICĂ ?  De ce a ajuns Europa să se roage în genunchi de Grecia să accepte ajutorul, să nu iasă din zona Euro, de ce sunt salvate băncile mai peste tot în lume de către STAT ?  Nu pot eu să răspund la întrebările astea; s-au făcut atâtea scenarii în ultimii ani, filme care sugerează că totul a fost premeditat încât orice părere diletantă e ca o picătură într-un ocean.  De fapt același lucru ar însemna și dacă explicația mea ar fi fost una pertinentă, profesională…  Cine mai ține cont de strigătele unui sceptic care în disperarea sa de a se face auzit se lovește de alte mii de răcnete care-i amintesc de condiția umană ???  

Ni se livrează în fiecare zi la televizor (obiectul cel mai eficient de îndobitocire în masă) reclame cu plasme, frigidere, haine de firmă, autoturisme, case, etc.  Le savurăm și toată energia de care dispunem ajunge să fie risipită în vederea dobândirii acestor bunuri fără de care nu mai suntem NIMIC (în ochii celorlalți și – mai rău – în ochii proprii)…  Rămânând fără permisul de conducere acum câțiva ani, pe Calea Victoriei mi-am dat seama pentru prima oară cu adevărat ce înseamnă iluzia bună-stării…  Eu mergeam degajat cu o șapcă impermeabilă pe cap (era toamnă târziu și ploua mărunt) iar oamenii din autoturismele de zeci de mii de euro se claxonau cu fețe crispate și se urau cu toată ființa pentru că se încurcau reciproc în drumul către un scop mai mult sau mai puțin mărunt.  I-am văzut atunci închistați în propriile lor iluzii, i-am văzut desfigurați, dezumanizați, bolnavi și inconștienți de faptul că e cimitirul plin de oameni de neînlocuit…  (mergând pe ideea că aveau treburi urgente de rezolvat deși dacă toți ar fi plecat in concediu atitudinea ar fi fost aceeași)

V-ați uitat vreodată la figura unui imbecil care coboară dintr-un autoturism de lux ? E un ritual, nu se grăbește aproape niciodată și ar fi în stare să facă un stop cadru până când e sigur că toată lumea din jur l-a asociat cu obiectul pe 4 roți…   Dacă aveți impresia că spun prostii, vă invit în orice seara de week-end să parcurgeți pe jos distanța dintre Piața Muncii și Piața Alba Iulia pe bdl Decebal…  Să vedeți oligofrenii care opresc mașinile în dreptul teraselor la care și-au dat întâlnire, nu găsesc loc de parcare dar înainte de a se îndepărta coboară și încep să urle: ” Băăă, vin și yo acuma, stai să parchez !!!  ia-mi o bere că mi-e sete!!!”  

Și totuși, revenind la obiectul de îndobitocire în masă, televizorul, între Capatos și Eugenia Vodă adică între infecție și sublim, între Oana Zăvoranu și Dan Grigore există multe repere pe care suntem liberi să le luăm în considerare.  Până la urmă alegerea ne aparține și la final, chiar dacă nu va exista niciun purgatoriu, atunci când ne trece prin fața ochilor filmul propriei noastre existențe să nu ne spunem nouă înșine – NU !  Asta nu e viața mea…  Eu nu puteam să duc un asemenea trai lipsit de substanță… 

A fost la TVR în ultimele săptămâni un serial făcut după romanul lui Thomas Mann – Casa Buddenbrook.  La inaugurarea unei locuințe luxoase, senatorul TB invocă un vechi proverb turcesc – ”Când casa e gata vine moartea”…

Mă gândesc dacă nu cumva ar trebui impus prin lege ca fiecare contract de credit ipotecar să cuprindă în antet această mostră de înțelepciune orientală…   Să știe prostul care e dispus să muncească toată viața pentru un coteț nenorocit, că atunci când va fi plătit ultima rată aferentă iluziei de mai bine se va îndrepta deja cu pași repezi spre cealaltă locuință – cea veșnică.

Mă întreb dacă nu cumva cei responsabili cu sufletele oamenilor, cei care se bucură de încrederea românilor în procente covârșitoare – ESCROCII BISERICII ORTODOXE ar trebui să iasă din bisericile lor urât mirositoare de tămâie și ceară arsă, să-și arunce icoanele mincinoase și coroanele aurite,  să renunțe la prosteala cu moaște și să urle împotriva acceptării animalice a vieții. 

De la cel strain, da, sa iei camata; dar de la fratele tau sa nu iei camata, pentru ca Domnul, Dumnezeul tau, sa te binecuvinteze in tot ceea ce vei face tu in tara’n care intri s’o mostenesti. 

Ăsta o fi versetul biblic care-i împiedică pe ctitorii Catedralei Mântuirii Neamului să nu ia atitudine împotriva subjugării enoriașilor ??? Noi suntem ”cei străini” pentru bancherii occidentali care ne impun dobânzi de trei ori mai mari decât o fac cu ”frații lor”…  Oare întâmplător imaginea de mai jos a fost declarată ca fiind ”fotografia anului” ???  Uitați-vă atent la mutrele acestor așa-ziși intermediari între om și Dumnezeu…  Rânjetul pueril al președintelui Băsescu este mult mai natural și mai apropiat de Dumnezeu decât mina lor sobră ( zâmbetul controlat ) care numai sfințenie nu denotă…   Probabil sunt pe aceeași treaptă de infecție însă pretinsa seriozitate mie îmi dă o senzație suplimentară de scârbă… 

Repet – vreau să-i văd pe toți oligofrenii ăștia de capi ai bisericii ieșind pe străzi și urlând la oameni să se trezească…  Să văd câte un preot în fața fiecărei sucursale bancare blestemând pe oricine mai este tentat de ochiul dracului…  ba chiar să-și foloseacă sceptrele alea aurite ca să-i mai altoiască pe cei fără frică de… credite.   Atunci îmi voi căuta și eu primul duhovnic din viața mea păgână de până acum și îi voi mărturisi că nu mai pot să iubesc oamenii…  Că îmi sunt dragi până ies pe poarta casei după care disprețul e singurul sentiment care mă mai încearcă… 

Anunțuri

Posted on 21 Mai 2012, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 147 comentarii.

  1. Ai dreptate, insa mai sunt si exceptii. Exista o proorocie care spune asa: „La sfarsitul veacului calugarii vor fi ca mirenii, iar mirenii vor fi ca dracii”… dar tot aceasta spune: „Acei calugari care vor trai in buna randuiala monastica, in asceza si neincetata rugaciune, vor fi asemenea parintilor de la inceputurile crestinismului”.

  2. biserica ortodoxa e cea mai slaba , a fost ca si inexistenta in atatia ani de comunism si tu vrei sa se ridice acum ??? la pomeni , parastase , nunti , botezuri , sfinti e pe primul loc dar in rest nu exista …
    in legatura cu reactia politicienilor la criza eu cred ca e normala , cine si-ar asuma un post de conducere in cazul in care s-ar accepta defaulturi si falimente bancare care bineinteles ca ar degenera imediat in haos si lupte de strada si poate si vre-un razboi …
    ca o concluzie , majoritatea populatiei avuta a romaniei de astazi e scolita prin capsuniade si alte indeletniciri de slugareala in europa de vest , atunci de unde vrei tu sa gasesti valoare si civilizatie in societatea romaneasca ???

    • anka,
      biserica catolica in america de nord este tinta glumelor cu violatori de copii si alte kestiuni sexuale. de ce ? pt ca platesc in continuare amenzi financiare pt ce au facut. exista dioceze in statele unite care au intrat in faliment din aceasta cauza.
      deci esti catolica ?
      caci inteleg ca ii consideri cei mai buni din ce ai scris in primul rand al textului tau.
      catolicismul s-a ridicat sub nazisti ? nu vorbesc de cativa indivizi ci de marea masa a clerului….

  3. Exceptional!

    Uitati-va la ei, ASA ERA SI ISUS ?
    Asa … in straiele alea … EL era imbracat intr-un sac … Ioan Botezatorul la fel …

    Vorbeam cu cineva mai documentat si imi spune ca ideea catedralei mantuirii neamului este ERETICA, in insusi acceptiunea BOR, mantuirea colectiva nu exista, mantuirea este individuala, a fiecarui om in parte, nu exista scurtaturi… nu trebuie sa fi doct ca sa iti dai seama de asta, ci doar fair-play si sa ai minim de decenta.

    A… daca toate problemele au fost rezolvate, daca sunt suficiente orfelinate, daca toate manastirile din tara care au copii sau batrani in grija, primesc suficiente fonduri(majoritatea au probleme de baza, cum ar fi accesul la curent electric, apa) poate ridicam si monumente grandioase care sa dainuie (marii ctitori ai neamului au facut mentinut integritatea noastra prin constructiile ridicate, si o faceau in perioade de relativa acalmie socio-economica, toata lumea cu minime cunostinte de istorie stie cat de mult a domnit Stefan, cate paci a stabilit cu toate popoarele invecinte, si abea dupa a inceput sa ridice manastiri)

    In timpurile noastre WTF:

    CE CACAT MAI VRETI ?

    Un profesor de religie din liceu ne spunea, duhovnicul bun este la fel ca un doctor bun, el trebuie cautat.

    Dar nu e normal, toti probabil ca aveti rude la tara, probabil ca ati avut de-aface cu NBC-uri/Inmormantari … e jale si o intreaga mafie, LUCRURILE ASTEA AR FI TREBUIT SA FIE FACUTE FARA NICI UN BAN….

    Imi e scarba de BOR !!!

  4. Si totusi Biserica Ortodoxa este singura care a supravietuit 2000 de ani fara a-si schimba dogmele, pastrand Adevarul intreg si nealterat. Toate celelalte „biserici” au ajuns muzee, fiind pline de turisti, nu de enoriasi. Si asta fara sa aiba parte de cateva decenii de prigoana comunista. Pentru Anka, eu cred ca merita sa te documentezi putin despre Sfintii inchisorilor comuniste, inainte de a spune ca biserica a fost inexistenta in acea odioasa perioada. Este adevarat ca in ultima perioada, gratie educatiei comuniste si a infiltrarii securistilor printre rangurile cele mai inalte ale bisericii, s-a ajuns intr-o situatie destul de urata. Insa mai exista si oameni cu adevarat slujitori ai lui Dumnezeu si nu trebuie judecata padurea dupa uscaturi. Prigoana impotriva adevaratei credinte este tot mai mare, iar slujitorii adevarati sunt tot mai putini. Trebuie stiut insa ca toate aceste uscaturi vor cadea, dar Biserica Ortodoxa va supravietui si portile iadului nu o vor invinge, fiind insasi Biserica intemeiata de Mantuitorul Nostru, Iisus Hristos.

    • Nu vreau sa intru in polemici, dar ce-ti garanteaza tie ca Biserica Ortodoxa pastreaza adevarul intreg si nealterat ?
      Biblia moderna nu a exista timp de sute de ani, au existat colectii de scrieri care la un anumit moment prin edicte si consilii au fost adunate in ceea ce numim noi azi Biblie, dar pe langa asta au fost multe alte scrieri care nu au fost incluse, poate de inteles, pentru a nu perverti substanta initiala, dar asta nu le dadea nici un drept „intemeietorilor” sa stearga, sa nege, sa ascunda „altceva”-ul. Trebuiau incluse ca anexe cu mentiuni, pastrand astfel libertatea fiecarui individ care isi punea problema sa aleaga singur.

      Nu, ei au trebuit sa arda, sa distruga, sa ascunda. Atunci lumea era neinformata, azi toate religiile si bisericile lumi au pierdut asta si e spre bine, insa nu prea a mai ramas in oameni destula nadejde, speranta, credinta, dorinta si asta este Marea Pierdere(probabil ca d-asta se spune ca cei din urma vor fi cei dintai, adica celor din urma le va fi extraordinar de greu, dar si daca vor reusi vor schimba tot).

      Aminteste-ti si tu Bogdan, acum 1000 de ani, oamenii mergeau la moarte asa, ca si cum te-ai pune la masa tu, numai pentru credinta, pentru dreptate si nu erau prosti si cretini, ei traiau adevarul, gandeste-te la mucenici, gandeste-te la Matei Basarab care si-a vazut copii .. COPII.. omorati si nu a renuntat la „Lege” …

      Sunt convins ca si in comunism au fost destui care au indurat fara margini… dar prea putini.

      BOR nu e deloc Biserica(eu nu ma simt parte din aia cu Mertzan), nu e deloc Ortodoxa(dreapta, atat timp cat ei insisi isi accepta propriile erezii) iar Romana… cine mai stie ce inseamna sa fi Roman ?

      Eu zic un lucru, credinta dreapta e doar intr-un singur loc si doar acolo poate sa se manifeste, la tine in inima, iar pentru cei care cauta, sa caute TOT nu doar ce aud pe ici colo, sau ca accepta si cred doar ce e convenient!

      • „BOR […] nu e deloc Ortodoxa(dreapta, atat timp cat ei insisi isi accepta propriile erezii).” Detaliaza, te rog. Care erezii?
        „Asta nu le dadea nici un drept “intemeietorilor” sa stearga, sa nege, sa ascunda “altceva”-ul. Trebuiau incluse ca anexe cu mentiuni, pastrand astfel libertatea fiecarui individ care isi punea problema sa aleaga singur.” Daca pe strada ar fi impartite brosuri, carti cu instructiuni detaliate despre prepararea drogurilor sau construirea armelor chimice, continand indemnuri catre „incercarea acasa” a celor descrise, tu cum ai proceda cu respectivele materiale? Le-ai strange frumos si le-ai include ca anexe la manualele scolarilor? Le-ai recomanda ca lectura copiilor tai? La urma urmei doar sunt liberi sa aleaga ce vor ei, nu? Daca ei vor sa aleaga sa-si taie venele, de ce sa nu-i lasi?
        Daca au fost distruse, scrierile respective au fost distruse pentru a proteja adevarul de intruziunea oricarei urme de minciuna. Oamenii nesfintiti sunt foarte usor pervertibili, vor alege adeseori varianta care le gadila mai bine orgoliul si comoditatea. Si, mai mult, orice incepator are nevoie de indrumari corecte, neavand inca suficiente cunostinte pentru a distinge intre adevarat si fals.
        „Eu zic un lucru, credinta dreapta e doar intr-un singur loc si doar acolo poate sa se manifeste, la tine in inima”. Omul, fiind slab, are nevoie de ritualuri, are nevoie de ceva tangibil. Are nevoie sa simta ca face parte dintr-o comunitate. Fiind intr-o comunitate, poate apoi sa indeplineasca si poruncile evanghelice precum iubirea de frati.
        „Iar pentru cei care cauta, sa caute TOT nu doar ce aud pe ici colo, sau ca accepta si cred doar ce e convenient!” – ce te face sa crezi ca nu sunt oameni care au cautat, cu toata fiinta, ca nu au studiat si alte credinte? Citeste despre viata parintelui Serafim Rose si vei vedea acolo unul dintre multele exemple despre ce inseamna „cautarea”.
        „Ce-ti garanteaza tie ca Biserica Ortodoxa pastreaza adevarul intreg si nealterat?” Garantia aceasta este greu de explicat daca nu ai buna vointa sa cercetezi de unul singur. Garantia aceasta o obtii doar in cadrul Bisericii. Din afara, aceasta certitudine nu poate fi explicata – e ca si cum ai explica membrului unui trib amazonian gustul ciocolatei Milka. Din afara, poti da doar cateva exemple, in speranta ca vei trezi destul interes in interlocutor pentru a aprofunda problema singur. Si exemplele cele mai simple si celebre prin care poti deosebi Biserica Ortodoxa de celelalte biserici (heterodoxe) sunt minunile inexplicabile stiintific care se manifesta an de an doar in cadrul ei: Lumina Sfanta de la Ierusalim (care i-a convertit si pe cei mai rationali atei, cea mai inexplicabila dintre toate, dpdv personal), intoarcerea apelor Iordanului de Boboteaza, agheasma care nu se impute, anafora care nu se strica, icoanele care se curata si-si innoiesc vopseaua singure (a se vedea minunea de anul asta din Biserica Sveti Dimitrije din Macedonia) etc. Dovezi sunt enorm de multe, trebuie numai sa ai bunavointa sa le cauti. Crede-ma, iti vorbesc din proprie experienta. Mai mult decat atat, spre deosebire de „biserica” catolica, de exemplu, Biserica Ortodoxa nu s-a straduit niciodata sa placa oamenilor (caderile sporadice existente de-a lungul istoriei fiind aspru criticate de corpul majoritar al ierarhilor si mirenilor).
        Da, exista o multime de exemple negative printre conducatorii bisericii din ziua de azi, dar sa nu uitam esentialul: capul Bisericii este Insusi Hristos, iar acestia doar niste slugi mai bune sau mai rele, care-si vor primi rasplata din mana Dreptului Judecator.

    • BOR-ul e plin de enoriasi… mentinuti in stadiul de moluste. Nu-i putin lucru ca intr-o tara cu resurse, situata in coasta… tarilor civilizate, populatia sa se „bucure” de o saracie lucie.

      http://romanianuda.blogspot.com/2009/04/tacerea-mieilor-hristos-inviat-si.html

      • cand aud de BOR ma apuca scarba si ii vine sa BORasc… mai multe nu mai zic, decat atat, cunosc un preot din fotografie, cel care trebuia sa imi slujeasca la nunta-in ziua nuntii m-am trezit cu altul(foarte bun dealtfel)…ma refer la cel din stanga jos(cu ochelari si mutra de actor indian). Seriozitate…nu gluma!

  5. Creditul nu e bun sau rau ,e precum cutitul ,poti taia painea cu el sau poti sa omori un om.La fel si casa nu e buna sau rea .E necesara.Poate deveni rea cand o cumperi supraevaluata si te sinucizi ca nu poti plati.Eu zic ca sunt 2 situatii pt banci.Prima, sa dea credite fara cap si sa umfle preturile la imobile,dar sa accepte falimentul personal al celui care a luat creditul (adica dai cheia de la casa bancii,va pupati si va despartiti fara obligatii) si a doua in care banca da credit doar in moneda nationala la dobanda pietei din acel moment cu evaluare stricta a imobilului si a bonitatii persoanei si cu avans 20 %.Ar mai exista si a treia :sa dea credite in valuta doar pt case pe roti (roti montate pe cheltuiala bancii) si cand vezi ca se devalorizeaza fugi repede cu casa (tot pe cheltuiala bancii) pana in Germania sau alt stat dezvoltat si gata ai rezolvat problema deprecierii.Care era problema daca se dadeau credite ipotecare doar in lei in 2007/2008 si cu avans de 20 % ?Absolut nici una.Ba chiar scadeau ratele.Numai ca nu se mai umfla bula in halul ala si nu-si umflau unii buzunarele pe spinarea naivilor.

  6. Apropo de versetul citat din Biblie cred ca a fost in toate programele de guvernare ,doar ca a fost interpretat cam asa :de la cel strain sa iei camata(s-au imprumutat in draci la FMI,CE,BM) , de la al tau sa nu iei camata (iei doar impozite si taxe) :-).Cred ca ar fi suficient ca biserica sa se ocupe de educatia religioasa a elitelor.Asta e problema Romaniei :elitele nu au caracter si suflet.Restul multimii urmeaza modelele pe care le vad la nivel inalt.Sau cum zicea Ghandi :Fii tu insuti schimbarea pe care o vrei in lume.

  7. Bogdan, BOR-ul e varza!

    Am vazut sate sarace care intodeauna au avut o singura bisercuta: acum, ca sa mai faca loc la inca un burtos, le-au spart in doua si au mai creat o noua „parohie”, facand un cotet termopanat intr-o margine a satului.

    Am vazut „manastiri” trantite in cele mai aiuritoare locuri, fara nici un fel de introspectie, vocatie, credinta in ceea ce ar trebui sa insemne alegerea locului pentru un asemenea asezamant.

    Am vazut stilul de viata a fetelor de popa angajate si sustinute in pozitii bine platite din administratie: te crucesti daca le auzi povestile despre standardul de viata fabulos ale noii aristocratii ecleziastice. Intodeauna aleg cele mai scumpe case, masini si vacante pentru sufletelele lor si ale babacilor!

    Am vazut bisercute de 200 ani distruse cu termopane albe, faianta, usi metalice de apartament si pisaniile vopsite cu negru in dusmanie: adica popa care a „renovat-o” a vrut in subconstient sa apara ca un fel de ctitor, anuland orice ar fi amintit de vechimea constructiei respective.

    Am vazut scolile infestate de aceasta plaga a orelor de religie. De mai bine de 1.000 de ani a existat un curent in Europa de separare a bisericii de stat. Acum, noi ne intoarcem in evul mediu timpuriu prin aceasta alianta toxica intre politica si stat. Stam ca niste tembeli si ne uitam cum ne sunt intoxicati copii, cum le sunt spalate creierele de acesti imbuibati, pentru permanentizarea controlului lor asupra resurselor noastre, acum si in vecii vecilor.

    Am vazut parcuri anulate dupa ce erau trecute in PUD, trantite pe ele biserici cu bani publici, facute si alte anexe pe langa ele tot cu bani publici si pe urma inhatate de biserica ca sa le administreze (case parohiale in loc de cresa, gradinite sau, si mai toxic, deturnarea investitiei civile tot pentru spalarea creierilor copiilor in favoarea lor).

    Despre compromisurile din comunism ar fi bine sa nu vorbesti daca nu stii despre ce e vorba: pactul cu Securitatea nu a fost facut numai de varfurile BOR, ci a fost semnat si de ultimul tarcovinc care a vrut sa acceada in pozitia imediat urmatoare.

    Rezultatul acestor politici din ultimii 20 de ani este catastrofal: umflarea unei intregi de categorii de populatie in afara raporturilor de munca oficiala cu toate costurile aferente pentru bugetul statului; transferarea unei proprietati uriase din averea nationala catre BOR prin: donarea de terenuri si bani; scutirile fiscale; salarizarea preotilor (bonus: taxele uriase pe toate serviciile religioase prestate). Astfel, educatia stiintifica si pregatirea pentru viata asta a populatiei s-a diluat: mai bine de jumatate din populatie crede ca soarele se invarte in jurul pamantului, de exemplu…

    Pai de ce sa faca BOR-ul ceva pentru a deschide ochii populatiei asupra speculei imobiliare? Populatia cu cat va fi mai saracita si incorsetata cu atat va avea mai mult de castigat BOR-ul. Saracii si indobitocitii isi vor dona si cu mai mare usurinta putina agoniseala catre BOR, pentru accederea in rai. O populatie cu un standard de viata bun si educata va continua sa se instruiasca si va pune intrebari, nu va mai accepta sifoneala banului public asa de usor si nici prozelitismul asta desantat in scolile publice.

    • Taxele uriase pe toate serviciile prestate difera de la preot la preot. Un preot adevarat, cum iti garantez din proprie experienta ca inca mai gasesti, nici macar nu va cere bani, ci va accepta cat ii dai, ba chiar mi s-a intamplat sa fiu si refuzat.
      De mai bine de 1000 de ani a existat separarea bisericii de stat – unde??? In mia asta de ani nu au existat cruciade, inchizitie, distrugerea cu tunurile a manastirilor ortodoxe din Ardeal de dragul expansiunii „bisericii” catolice?? Si unde a existat aceasta separare, ce bine a adus? Crearea unei moralitati laxe care a dus putin cate putin catre dezastrul in care ne aflam azi.
      Transferarea unei proprietati uriase din averea nationala catre BOR – care avere nationala? Nu tocmai cea care a fost confiscata de Cuza exact de la Biserica? Terenuri donate de domnitori, boieri si oameni de rand binecredinciosi de-a lungul veacurilor din averea proprie…
      Sunt de acord ca banii dati pentru catedrala mantuirii neamului puteau foarte bine sa mearga spre construirea unui alt stadion in care sa se calce in picioare suporterii si sa-si scoata ochii reciproc. Bani publici, platiti inclusiv de cei care nu au nicio treaba cu respectivul sport, nu au fost niciodata pe un stadion si nici nu sunt interesati – cum sunt eu. Mi se pare foarte corect sa dau bani din salariu pe constructii in care nu voi calca niciodata. De ce sa dau bani pentru construirea de biserici, ce mai conteaza ca intr-o banala zi de duminica la bisericile din cartierul meu lumea sta pe-afara deoarece nu mai incape inauntru? O pleasca de retrograzi…
      Am vazut scolile infestate de aceasta plaga a orelor de religie. Da, ce rau ca sunt indoctrinati sarmanele maimute in ziua de azi cu informatii despre un Creator inteligent, atotputernic si iubitor, care ne plaseaza la nivel de deitati, numindu-ne „fii” si „frati mai mici”. Nu-i asa ca e mai bine sa fii maimuta decat dumnezeu?
      Pai de ce sa faca BOR-ul ceva pentru a deschide ochii populatiei asupra speculei imobiliare? Rolul Bisericii este acela de a te indruma spre mantuire, si atat. Biserica este spitalul sufletelor, nu agentie de consultanta financiara. Cat despre „prozelitismul asta desantat in scolile publice”, orele de religie nu sunt obligatorii!!! Daca iti „iubesti” atat de mult copiii, nu te obliga nimeni sa-i supui „spalarii de creiere”.
      Educatia stiintifica si pregatirea pentru viata asta a populatiei s-a diluat: mai bine de jumatate din populatie crede ca soarele se invarte in jurul pamantului… Imi pare rau sa te dezamagesc, dar eu, ca absolvent de facultate cu profil tehnic (nu vreo fabrica de diplome particulara), cred acelasi lucru. Da, cunosc ce spune stiinta oficiala, cunosc demonstratiile de rigoare. Si totusi, dupa oaresice studiu individual, permite-mi sa fiu de alta parere, in ciuda educatiei mele „stiintifice”.
      Da, exista tot mai multe exemple negative in Biserica Ortodoxa. Da, exista episcopi cu mertzane. Da, exista preoti materialisti. Da, situatia este rea. Dar asta nu desfiinteaza Biserica si invataturile ei. La fel cum faptul ca avem o tara deosebit de frumoasa (si este!) nu este desfiintat de calitatea umana din ce in ce mai indoielnica a populatiei ce o inhabiteaza.

      • Bogdan, eu am fost norocos, am avut profesori de religie oameni inteligenti si nu prozeliti, nu cred in minuni, nu de genul asta:

        Catedrala Mantuirii Neamului este o erezie, nu exista mantuire colectiva ci numai individuala si nu mai insist.

        Aceata formulare este doar un „catch phrase”, la fel ca si „credit garantat de stat” … o aberatie (multi sunt pacaliti de ambele formule)

        Prostimea si oamenii simpli, la care tin, sunt pacaliti. Nici unu din ei nu va fi mantuit de constructia asta, daca e asa, hai sa ne apucam toti de construit, e foarte simplu.

        In mantuire nu exista scurtaturi, ea este individuala, lunga, grea si numai asa are sens.

        Aberezi cu banii dati pentru stadioane, da-i spitalelor si orfelinatelor si dupa ce vei fi terminat problema asta o sa ai timp sa-i dai pt monumente megalitice si pt. locuri de scuipat seminte.

        Ridici problema catolicilor care au facut tot posibilul sa faca lucrurile pe placul oamenilor, si spui ca ritul estic nu a facut asa, in schimb vrei sa nu mai stea lumea in ploaie, sa mai iasa o biserica in cartier fara parc, fara spatiu verde unde sa-si scoata copii la aer …

        Ba bine sa stea, aminteste-ti ca a fost cineva care a stat pe cruce cu cuie in maini pentru noi toti, ce, crezi ca oameni care au credinta adevarat in ei, nu ar suporta picaturile de ploaie ?!?!

        Ce sa faca biserica pt a limita creditarea abuziva, foarte simplu, sa fie mai vocala, au toate mijloacele necesare.

        Tu uiti un detaliu, pe care l-am invatat cu toti, Biserica suntem noi, toti oamenii, si tu, si eu, si catolicii, si protestantii, si toti care au luat cunostinta de invataturile lui Hristos, si poate nu doar atat, poate toti oamenii cu inima, insa astia:

        „Intelligent-design” este o aberatie, si e foarte simplu de inteles de ce unii accepta modelul asta, „este convenabil” … nu neaparat si adevarat.

        Daca tu ca absolvent de facultate cu profil tehnic crezi ca soarele se invarte in jurul pamantului, atunci Galilei a murit degeaba, e rusinos ce spui, una e conceptia filosofica, cu omul vazut ca axa centrala a lumii si alta e astrofizica …

  8. Florine, ader 100% la articolul tau despre atitudinea BOR, dar ai grija ca devii „mistic”. Da-i incolo de popi si de ce magarii fac ei, vino cu cifre si argumente economice, ca nu stiu cat ‘or sa aprecize cititorii lirisme de genul asta. Repet – sunt total de acord cu continutul articolului, dar vino mai la subiect un pic. Apropos, cu noua crestere de curs euro, „scaderea” preturilor s-a mai diminuat – adica raman inca super umflate. euro a ajuns de la 37.000 in 2008 la 45.000 (la case) in 2012. avem deci crestere 21% pe curs, combinata cu scadere cam de 40-45% (la preturile pe care le-am urmarit eu) pe preturi – > Rezulta ca preturile au scazut in mod real cu vreo 20-25%. Cam putin pentru asemenea mandrie de criza, nu ?

  9. Tavane, gasesc foarte dur articolul asta, chiar daca in mare masura iti dau dreptate. Nu stiu cati din voi stiu ca in Germania de exp, tara preponderent catolica, daca te declari catolic, pe fluturtasul de salar ai „impozit pt. biserica” de 3.5% !
    Cultura si societatea catolica e „altfel”. De ce crezi ca viata are gust in Romania? De ce crezi ca romanii nu sunt asa de egoisti si egocentrici ca europenii „civilizati”? De ce romanii nu sunt asa de reci si distanti ca civilizatii? Tocmai din cauza acestui ritual ortodox in care poporul roman are atata incredere.
    „Capul plecat sabia nu-l taie” e mult hulit de toti, dar cu aceasta atitudine ortodoxia a razbatut de-a lungul istoriei zbuciumate a tarii.

    Bineinteles ca ai dreptate! Intalii prelati sunt si ei bugetari pana l a urma si fura cum pot, de unde pot. Face parte din aparatul de stat ca si cadastrul, primaria, justitia, spitalele. Dar nu uita ca un popor fara credinta e un popor pierdut pt. totdeaua.

  10. In tarile musulmane se interzice prin Coran sa dai bani cu dobanda. Se intarzice si in Bibile, dar nu se respecta. E, la ei se respecta. Si ca atare cand te duci la banca se intampla cam asa:
    – Buna ziua, as dori sa cumpar un apart. L-am gasit deja, proprietarul cere 10 EURO pe el.
    – Foarte bine. Banca va cumpara pt. D-vs. apart. si vi-l va vinde cu 18.5 EURO.

    Si uite asa nu platesti dobanda si esti in litera Coranului.

    • Si care-i diferenta?

      • nu apare cuvantul dobanda.
        discutia asta am avut-o in ’98.

        dobanda a era interzisa si de crestinism, a disparut odata cu protestantismul.

      • @ avenirv: aaahaaaaa, deci daca nu apare efectiv cuvantul „dobanda”, atunci e de bine. chiar daca in realitate este fix acelasi lucru, dar cu perdea.

      • smekeri.
        este exact ca la mozaici: capul trebuie acoperit si atunci pun kestia aia micuta micuta pe cap, deci sunt acoperiti.

    • eu am un prieten foarte bun care e musulman, nu habotnic, nu tine ramadan, bea, mananca porc, etc., si tine foarte mult la o chestie: dobanda pe care o primeste de la banca pentru banii economisiti o da saracilor. nu cersetorilor (mafia!) de pe la colturi, ci oamenilor pe care ii stie el ca-s saraci. deci se poate !

  11. Cineva spunea mai sus „nu mai judecati padurea dupa uscaciuni”. Este usor sa generalizam si sa ii aruncam pe toti in acceasi oala…zilnic merg pe jos spre serviciu si raman uimit de cata ura este in jurul nostru, de cat de rai pot fi oamenii intre ei…toti se plang de najunsuri…insa cand pot face rau cuiva il fac fara nici cel mai regret. De ce atat ura pe BOR? Cu ce va afecteaza in mod direct? nu e cumva o frustrare interioara ca altii au mai mult decat avem noi? Nu ne obliga nimeni sa intram in biserici sa donam bani, sa ascultam preoti. este alegerea fiecaruia ce vrea sa faca. De bine de rau BOR a reusit sa reziste fara sa-si schimbe docmele mai bine de 1000 ani, prin simpla ei existenta este singura institutie care in zilele noastre mai lupta pentru existenta termenului de familie, pastrarea traditiilor neamului romanesc si care lupta impotriva casatoriei intre persoane de acelasi sex. Nu vreau sa judec sau sa critic, dar astsa e viziunea mea…ne este mai usor sa judecam, sa gasim vinovati, decat sa ne uitam in oglinda si sa ne intrebam oare ce putem face noi pentru a fi mai bine :).

    • Mai, poate ca pentru un taran scurs de pe camp direct in dormitoarele ceausiste este normal sa urle megafonu’ popii intre cloace, sa zdrangane tabla cand li se scoala enoriasilor… da’ daca as fi prop’ietar intr-o astfel de zona, l-as invita pe maistru’ sef la tribunal sa achite daune morale pentru „fundamentalismul” retard care mi se manifesta sub… streasina.

      … eh, din fericire doar traversez o astfel de zona si ma intreb de fiecare data ce drac de momai proaste locuiesc acolo.

      • AC-ule, tu poti sa te muti in creierii muntilor dc. nu vrei sa-ti bata toaca in cap si te simti orashean-pur-sanje.

      • Mai, popii astia prosti… romanesti, se inmultesc ca sobolanii. Fiecare popila decarteaza cel putin alti doi prostovani in negru de vor ajunge sa construiasca imobiliare spirituale pe orice petec liber… intre blocuri.

        In creierii muntilor e recomandat sa-ti practici pornirile superstitios-retarde… mai ales daca-ti place sa-ti urli prostia in megafon.

        Si… da, locul taranilor autentici e la coada vacii.

  12. Sa nu uitam nici de proiectul care îmbină în mod suprem Biserica și imobiliarele – Catedrala Mântuirii Neamului Prost

    http://www.realitatea.net/deutsche-welle-guvernul-da-bani-pentru-catedrala-mantuirii-neamului-dar-inchide-scoli-si-spitale_857767.html

  13. cristin1981

    In tarile musulmane,banca(islamica) este proprietarul apartamentului respectiv.Este islamic si respecta Coranul deoarece ratele sunt fixe,nu cresc si nu scad.Castigul bancii nu se numeste dobanda,este pur si simplu un castig,daca vrei mai corect negot pur.Banca se intelege cu cumparatorul asupra ratelor,este o intelegere pe care o accepta cumparatorul,nu i se impune nimic ulterior.In cazul in care se intarzie cu ratele nu se percep dobanzi,penalitati…..
    TAVANE te felicit pentru cat esti de corect si pentru ca ai curajul sa spui lucrurilor pe nume!!!!!
    Fiecare este raspunzator pentru faptele sale!!!Dzeu face ca noaptea sa urmeze dupa zi!!!Soarele,dc l ar fi asezat mai aproape de pamant cu o sec ne am topi si invers!!!Chiar crezi ca mai sta cineva sa cugete la aceste aspecte????Ni se pare ca ni se cuvine totul fara a face nimic in schimb!De ce celalalt are si eu nu??Cam asta auzi si vezi peste tot.Goana dupa avutie trecatoare!
    Eu cred ca doar cei inzestrati cu intelepciune cugeta!!!
    Si cei ce cugeta sunt cei care citesc,citesc,citesc!!!!Asta ii face sa devina nepasatori la numeroasele incantari ale vietii lumesti si aprinde in inimile lor lumina spiritului.
    Acestia sunt oamenii cu adevarat fericiti!!!
    In ceea ce privete Biserica,dupa parerea mea a fost si va fi intotdeauna un instrument politic …stim cu totii cum a aparut crucea(viziunea lui Constantin),stim cu totii cate semne de intrebare sunt in ceea ce priveste dogma crestina….http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/ONLINE/Religia%20tainica%20a%20Babilonului/7.%20Constantin%20si%20crucea.html

  14. cristin1981

    Stim cu totii sau ar trebui sa stim….

    • sclavii din banci..cu 1000E salariu mediu, credite luate in bula, ei fiind printre primii prosti „nascuti” special de banci care au pus umarul la umflarea bulei ’08. azi, daca ati fila intrarile si iesirile din banci, ati vedea cum unii lucreaza ca sclavii, pana si pe la 1-2 noaptea, pentru ca au credite de multe sute..pana la pensie. cine are insideri stie ce vb.

      • @ unu:

        stiu ce zici tu… imi privesc la serviciu colegii cu mila si scarba eu neavand credit.

        viata e un PIC mai grea cand esti prost 🙂

  15. @GM
    Elitele care ar trebui sa ne conduca spre un trai mai bun ,profesionistii in general care sunt in structuri de conducere la nivel local sau central.Dar fiindca nu au caracter si suflet se conduc doar pe ei spre un trai mai bun .

  16. În Grecia, Biserica a avut un mesaj interesant pentru popor. Nu sunt fan al bisericii, dar e un exemplu salutabil:

    „Zilele pe care le traim sunt grele si critice. Trecem, ca tara, printr-o criza economica cumplita care creeaza multora nesiguranta si teama. Nu stim ce ne asteapta in ziua de maine. Tara noastra se pare ca nu mai este libera, ci in fapt este administrata de creditorii nostri.”

    „Criza economica care chinuie si domina tara noastra nu este insa decat varful iceberg-ului. Este urmarea si rodul unei alte crize, a celei duhovnicesti. Disproportia dintre productie si consum prezinta insa nu doar o dimensiune economica, ci in primul rand este un fapt duhovnicesc.”

    „Ne-am lasat prada bunastarii, imbogatirii facile si traiului bun, ne-am dedat castigului usor si inselaciunii. Nu ne-am pus problema adevarului lucrurilor.”

    http://www.radupreda.ro/economie/unde-e-guvernatorul-b-o-r/

  17. Eiii, asta-i buna acum!
    Ne deranjeaza interventiile speculativ-monetare ale bancherului, care, vezi Doamne, ar aduce informatie pe langa subiectul imo si ne lansam in discutii filozofico-religioase pe seama existentei divine.

    @bogdan
    Inceteaza acest dialog ca nu convinge pe nimeni, indiferent ce minuni invoci tu acolo. Au doara nu stii ca intrebat fiind Hristos de ce in momentul in care, fiind pe cruce, la cerintele multimii care-i cerea sa faca atunci o minune si sa-si arate puterea dumnezeiasca prin coborarea miraculoasa de pe cruce, de ce nu a dat curs solicitarii?!
    Raspunsul a fost: pentru ca nici asa n-ar fi crezut!

    Eu, de multe ori am intrebat ateii, indoielnicii sau eterodocsii ce ar trebui sa li se intample ca sa creada? sau altfel spus, daca Dumnezeu s-ar arata omenirii, real, palpabil, sub o forma de netagaduit, demonstrat stiintific sau in ce forma vor ei asfel incat sa nu poata fi pusa la indoiala, daca fiind pusi in fata acestei descoperiri ar crede? Nu am primit niciun raspuns afirmativ ci am observat doar tacere si o oarecare tristete si teama in ochii lor. Da, teama! Omul se teme si se intristeaza de posibilitatea ca ar putea exista Dumnezeu, iubire, iertare, mila, dreptate, vesnicie.

    Hai sa revenim la imobiliarele noastre si sa avem libertate de credite si rabdare (virtute crestina 🙂 ) asteptand normalizarea preturilor.

    • @ costin
      Eu am apreciat interventiile bancherului ca fiind utile pana in momentul in care s-a lansat in predictii de curs care s-au dovedit a fi eronate. I-am recomandat sa renunte la ele tocmai pentru a avea mai multa credibilitate. Si da ! Marturisesc ca orice fel de speculatie imi repugna, chiar si atunci cand e facuta de oameni de calitate.

      In alta ordine de idei, daca tu nu vezi legatura dintre Biserica Ortodoxa si gradul de indobitocire al poporului roman, nu e vina mea. Prostul autentic se inchina si la maoste si o face si dupa ce banca ii aproba creditul – considerandu-l ca fiind o binecuvantare…

      • Florin,
        BOR are putere reala pe aici de cel mult 500 de ani. Perioada de calugari sihastri nu prea se pune.

        Daca tu crezi ca poporul asta e dobitoc doar de 500 de ani… esti naiv.

      • @Alexx

        Eu cred ca trebuie sa facem diferenta dintre omul evului mediu si omul modern, cu atat mai mult daca facem referire la antichitate. Întelepti si prosti au existat dintotdeauna pste tot pentru ca avem dovezile de la Socrate, Platon; deasemenea avem confirmarea istorica a aparitiei protestantismului ca urmare a indobitocirii masive din cadrul Bisericii Catolice care ajunsese pana acolo incat sa vanda ”indulgente” ca prostanacii sa fie iertati de pacate…

        Dar, exista un DAR – in zilele noastre accesul la cultura este extrem de facil. Nu mai traim intr-o perioada in care tiparul era proaspat inventat, inchizitia nu mai sperie pe nimeni, esti liber sa alegi (aici vorbim de Europa, nu iau in considerare fundamentalismul islamic) orice doctrina sau filosofie care se apropie mai mult de structura ta intelectuala.

        Nu stiu in ce masura am fost dobitoci de-a lungul istoriei (e greu sa vorbim de români ca POPOR avand in vedere influentele din toate punctele cardinale ). Cert este ca bastinasii s-au remarcat ca fiind bețivi și trădători.

        Revenind la biserica, diferenta esentiala dintre protestantism ( chiar catolicism ) si Biserica Ortodoxa este ca aceasta din urma nu are sub nicio forma darul de a deschide sufletul omului… Traditiile imbecile, slujbele mormaite si barbariile cu oseminte deshumate nu mai pot constitui un suport divin decat pentru imbecili. Mesajul trebuie adaptat la realitatile mileniului 3, crucile, mataniile, doamne miluiestii rostiti de sute de ori pe zi nu mai pot tine locul gandirii decat pentru – repet – imbecili.

        Ca sa schimbi omul trebuie sa patrunzi in sufletul lui iar institutia bisericeasca ARE ACEASTA DATORIE. Nu zice nimeni sa nu existe interese de natura materiala pentru ca si preotii sunt oameni. Dar la ora actuala, opulenta mizeriilor astora de ierarhi depaseste orice limite.

        Schimbarea nu poate veni dinspre gloate. Sensul trebuie sa fie invers cu atat mai mult cu cat astazi (spre deosebire de perioada la care faci tu referire – evul mediu) bisericile s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie… Bisericile si bancile 🙂

        Concret, nu pot sa te contrazic in privinta gradului de indobitocire al poporului de acum 500 de ani insa pot afirma cu tarie ca actualul stadiu este strans legat de BOR.

        Alex, eu daca ies in strada maine si incep sa urlu nu ma asculta nimeni, o sa fiu tratat precum Diogene. Dar daca ar iesi Patriarhul pe la televiziuni sa rastoarne pseudovalorile inoculate de mafia bancar-imobiliara crezi ca ar mai exista vreo victima Prima Casa ? Oamenii asculta de cei in care au incredere iar BOR-ul e pe la 95 % din punctul asta de vedere… O sa mi spui ca nu e treaba bisericii asta, dar cum se mai poate apropia omul de Dumnezeu cand de dimineata pana seara alearga dupa himerele consumerismului ?

      • Nu, n-are nicio legatura gradul de indobitocire cu ortodoxia.
        Prostul autentic se ”inchina” (de fapt, invoca un supranatural indefinit) si la moaste si la banca si la vrajitoare si la doctor si la politicieni si la orice are impresia ca-i aduce bunastare materiala.

        Nu ortodoxia l-a facut asa ci lipsa de cultura si superstitiile. In credinta lui orbeasca in tot felul de incantantii si formule magice care sa-i asigure succesul, prostul autentic se va inchina si unei omizi daca asa ar auzi el ca e bine. Ce lagatura au astea cu ortodoxia care dimpotriva, combate aceste aspecte?

        Prostul autentic nu are niciun dumnezeu spiritual chiar daca nu ezita sa-l invoce in speranta unui castig pamantean. Asta ii ghideaza pe prost – invocarea norocului care poate lua forme foarte variate si chiar in antiteza: procesiuni ortodoxe, mai aprinde o lumanare si la catolici (ca poate acolo e auzit mai repede), cocheteaza si cu ceva biserica de ziua a n-spea, mai pune un biletel la dumnezeul de la zidul plangerii, mai trage cu ochiul la energiile lui guru bivolaru, accepta si o incantatie budista, se mai inchina si la o vaca hindusa, etc. Aceste superstitii definesc prostul autentic si nu ortodoxia!

      • IonPopescu

        Hai ca ati reusit in sfarsit sa va prindeti unde e problema: LIPSA CULTURII ba baeti de aici pleaca TTUL. Se vede clar in trafic cand mergi cu masina si bineinteles in imobiliare…………..a se vedea mircea cartarescu ce spune…

      • @ TF:

        „Eu am apreciat interventiile bancherului ca fiind utile pana in momentul in care s-a lansat in predictii de curs care s-au dovedit a fi eronate”

        Florine 🙂 … cand m-oi face profet cu carte de munca 😀 …atunci o sa pot prevedea ca nea Isarescu lasa leul din brate sa se deprecieze pe motiv de inflatie pe aprilie de doar + 0.07% … nea Isarescu (si orice om cu un nivel mediu de cunostinte de economie) stie ca daca din inflatie pozitiva o dam in partea cealalta e risc de blocare a consumului, productie in scadere, somaj in credtere, alte elemente deflatorii la nivelul economiei per ansamblu.

        momentan nu sunt profet cu carte de munca 🙂 – fapt care s-a si vazut. Si s-a si vazut inclusiv in banutii mei pentru ca eu nu fac altceva decat zic. 🙂
        dar am reparat eroarea si acum imi e ok, ceea ce va doresc si voua! 😀
        orice interventie pe a mea pe aici (in afara de aceasta) se va limita STRICT , CU O STRICTETE DE TIP GERMANIC , la imobiliare ca sa nu imi mai sara indivizi la beregata ca una, ca alta , ca as face drift-uri din fanta in cola pe aici pe alte subiecte 😀 ….
        mai vb 🙂

    • @ Costin:

      ref: „Hai sa revenim la imobiliarele noastre si sa avem libertate de credite si rabdare (virtute crestina 🙂 ) asteptand normalizarea preturilor.” –– Asa zic si eu de vreo 8-9 luni de zile. sa revenim. Iar normalizarea sa apara cat mai repede, eu o astept si-o preconizez cam prin vara lui 2013. dar si in toamna daca vine tot e bine!

    • … giurgea tot cu cap de guma ramane. Posta a fost un simplu instrument de japca al tovarasilor PDL.

      Prostovenia pe paine n-are aplecare asupra contractelor smenaresti si incurajarea… concurentei :), doar pozeaza artistic in texte cu bugetari,

      Si din avion daca te uiti la o filiala goala dintr-un mall, unde se plateste o chirie „la pretul pietei” si deservesc doi bugetari de „690” lei… mare lucru au facut socialistii… au dat afara bugetari.

      Cum? Nu continua furturile de partid?

      Hei, lasa-ma… USL=PDL=aceeasi mizerie. 😛

      Adica giurgea e prost.

      • ac-ule…si cat crezi tu ca va tine jmecheria..pozatul in omul bun? hoardele de baroni psd stau flamanzi de 8 ani. cat crezi ca-l mai pasuiesc pe pontalica? n-a reusit el tiranul chior…d-apai un puitzulica care face pipi impotriva curentului! sa nu uitam ca cel mai mare condamnat penal cu acte din .ro e penalul nastase..adica fruncea frontului salvarii nationale care ne salveaza pre noi astazi.

        salut declararea falimentului postei si tvr de catre usl. dar sa le falimenteze tata. tare mi-e ca dupa toamna… las ca mai dm noi.

        usl = pdl = aceeasi mizerie. 100% dn toamna. acum e post la ciordit sanki pana luam noi baietii buni puterea calumea.

      • tiranul chior „v”-a prostit cu texte reformatoare. Toti cretinacii sunt hiperincantati ca isarescu mentine cursul 🙂 cu ajutorul guvernului care taie pensii si salarii.

        Astia au fost buni pentru cretinacul mediu… de teama socialistilor care vin si-i iau lui… cota unica. 🙂

        Ei bine, sunt niste japite. N-a fost de ajuns sa fure tot, au incercat sa umfle bugetul asigurarilor de sanatate cu ajutorul pensionarilor… pentru a transforma furtul intr-un simplu… transfer.

        USL nici sa vrea nu va mai putea comite hotia basista, opozitia directa fiind populatia activa prostita de basisti in ultimii ani.

        Incearca sa-ti citesti comentariile din ultimele luni si vei intelege. Practic, pe tine te doare in cur de furturile japitelor basiste, tu ai probleme mari cu Nastase si Voiculescu ca asa scrie la EvZ. Pai, daca tot omiti japitele din peisaj, nu-i mai bine sa critici… puterea? 😛

      • De acord ca USL=PDL=aceeasi mizerie.
        Dar nu sunt sigur ca giurgea e chiar prost.

  18. @ Costin: eu l-am aparat/sustinut pe Bancher in 2 situatii in care diverse persoane scriind pe aici au considerat ca atacul la persoana in locul ideii este indicat. Eu am fost cel care a admis, primul, ca Bancherul este unul dintre putinii aducatori de plus-valoare informationala. Dar tot eu am fost printre primii care i-am atras atentia atunci cand a intrat pe un teren minat care-l dezavantaja, speculatiile valutare, dar mai ales insistenta cu care le propunea si tot repeta. Stiu ca s-a suparat din cauza asta pe mine, dar stiu de asemenea ca in curand isi va reveni.

    Avem nevoie de oameni ca Bancherul, chiar cu excentricitatile lui, pentru a combate frustratii, orbii, sfertodoctii si alti mari mancatori de deseuri (era sa zic rahat…) care mint si dezinformeaza cititorii acestui blog.

    • @ GM:
      sa stii ca si eu sunt om si na! ,… fiecare om are pasaricile lui :)! p.s. = excentricitatile sunt petele de culoare si nuantele ce definesc individualitatea unui om.
      Adica e de bine, nu e de rau :D!
      Conformism 100% = mort viu pe picioare!

      Dar de suparat nu m-am suparat! era si culmea sa ma supar ca ciobanul pe satul virtual! … nu vad ce obtineam sau pierdeam de aici … cum am zis si mai sus … de azi incolo doar postari la obiect pe imobiliare ca asa e civilizat.

      Cand te duci la biblioteca nu e civilizat sa stai in p**a goala pe un cearceaf intins in mijlocul bibliotecii pe jos pe motiv ca te crezi pe plaja la nudisti la 2 mai sau vama veche. Eventual si cu ochelari de soare pe nas, cu neoanele bibliotecii deasupra.

      E civilizat sa respecti mediul unde intri.

      Deci in cazul de fata e civilizat sa respect acest mediu si sa ma limitez la inclinatiile si caracteristicile sale chiar daca eu sunt o persoana cu variate inclinatii si interese! 🙂 ….

      p.s. abia astept sa cada grecia sau spania! am mai zis-o si o mai zic: HAI CU HAOSUL!
      E momentul sa revenim la valorile umane de baza!
      Si putem incepe cu buna corelare a pretului imobiliarelor la piata in vederea deblocarii tranzactionarii, cu toate riscurile dezinflationiste implicate – ca de asta nu vrea Guvernul si BNR-ul sa lase Prima Casa deoparte… Datorita riscurilor dezinflationiste implicate si datorita faptului ca ar lovi in inima sistemul bancar (care a acordat credite in baza unor garantii imobiliare evalutae INTR-UN FEL = intr-un fel extrem de supraevaluat).
      Deci e simplu de inteles: pica pretul la imobiliare-> bancile sunt slabite sau pica in nas, dau faliment. Si asta are un impact devastator asupra economiei reale, per ansamblu. Cel putin pentru o vreme pana isi revin lucrurile si se gasesc alte forme de finantare non-bancare (ex: pe bursa : bonduri corporatiste)….dar o sa ia niste ani ca sa isi revina lucrurile.

      Asta ca sa stiti ce va doriti (si ca sa stiu ce imi doresc si eu) si unde poate duce asta.

      E clar ca indiferent de guvern (coloratura politica) astia nu vor renunta la Prima casa, indiferent ce nume ii vor pune.
      E nevoie de un mega-soc din afara!
      Deci: HAI CU HAOSUL! …

      • Bancherule, am mai raspuns unui post de-al tau despre chestiunea asta si o fac din nou. Poate pt a convinge, pe tine si pe altii, poate pentru ca asta cred eu, poate ca ar fi o coincidenta prea mare pt a nu fi adevarat, poate pentru ca mai gandesc si altii ca mine si nu ma mai consider ca printre putinii care au ideile astea…
        Si eu, ca multi altii, scarbiti de tot ce se intampla in lumea asta, mi-as dori reintoarcerea la valorile de baza. Ce e interesant de studiat este ca daca s-ar intampla asta, un faliment bancar in masa si o disparitie a ceea ce a mai ramas din ceea ce inseamna acoperire a banului la momentul actual, increderea in el, am fi exact pe „firul epic” al Apocalipsei si nu numai. Eu inteleg repulsia ta si a multora fata de Biserica – institutie, dar…nu confundati realitatea cu Adevarul.
        Imi vin o gramada de idei pe care ti le-as mai spune, chiar daca esti tu Bancherul, dar poate nu esti tocmai interesat si nu as vrea sa vb fara sa fiu auzit, asa ca deocamdata ma opresc aici.
        Mai adaug un citat pe care l-am descoperit acum cateva saptamani si care cred ca are multe de spus, in orice perioada l-ai fi auzit: „Luati aminte sa nu va fure mintile cineva cu filozofia si cu desarta inselaciune din predania omeneasca, dupa întelesurile cele slabe ale lumii si nu dupa Hristos.”

      • @ marian:
        ”Eu inteleg repulsia ta si a multora fata de Biserica – institutie, dar…nu confundati realitatea cu Adevarul.”

        Imi pui cuvinte si opinii in gura pe care nu le-am zis si crezut vreodata.
        Spre socul tau am o relatie deosebita cu tot ce inseamna Dumnezeu, credinta si Biserica (in sensul ei de baza, de la Ap. Pavel plecare). Si nu pentru ca asa am citit prin carti sau pentru ca vreun nespalat asa mi-a soptit la ureche prin copilarie…. ci pentru ca asa a curs viata mea cu variate evenimente traite pe viu in aceasta directie.
        Evita gandirea facila, romantica de genul schismei : astia cu lumea materiala = rai si prosti si inculti, astia cu doamne-doamne si chestii spirituale = super-tipi, sa le pupam urmele lasate pe pamant! Asta sunt disocieri facile bune pentru iq sub 90 (maxim 110) . Totusi ! …. meritam mai mult si nu uita ca intotdeauna caile Domnului sunt extrem de departe de intelegerea umana!

        dar ma feresc ca de dracu’ de dogmatisme, bigotisme si altele de gen (includem aici popii, care, oameni fiind, sunt atinsi in marea lor parte, peste masura de coruptia umana).

        ok?
        Mi-ai inteles punctul de vedere ?
        super!
        De imobiliare ce zici ? mai misca, mai respira sau deja au crapat?

      • @ Bancherul.
        Ref: „E clar ca indiferent de guvern (coloratura politica) astia nu vor renunta la Prima casa, indiferent ce nume ii vor pune. E nevoie de un mega-soc din afara!”. – Clar!

      • @Bancherul
        Nu stiu cat de bun scriitor sunt, nu stiu cat de bine gasesc cuvintele cele mai potrivite, desi incerc 🙂 dar te asigur ca intentia nu a fost rea, nu am incercat sa iti pun in gura cuvinte pe care nu le-ai spus si nu te-am subestimat.
        Este nevoie si de partea materiala in lumea asta, atat cat este obtinuta cinstit, pentru a nu fi usor de manipulat, sa fii nevoit sa iti vinzi vre-o parte a constiintei pentru ceva.
        Cu privire la imobiliare…sincer sa fiu in momentul actual, ce ma atrage cel mai mult la blogul asta sunt oamenii pe care ii gasesc aici prin ideile lor. Nu sunt multe locuri unde gasesti adevar, gandire corecta, verticalitate, corectitudine. Mi se par foarte frumoase lucrurile astea. Nu mi-as vinde corectitudinea pentru nimic, desi crede-ma am avut ocazia. Am preferat sa raman asa cum sunt.
        Imobiliarele, daca scad, scad, daca urca…sa ramana cu ele si sa si le puna in cap. Asta teoretic, practic o sa dea cu ele de pamant. Peste 4-5-6 luni sau 3-4 ani tot o sa se intample. Toate ipotezele duc la asta. Chestia e ca nu prea ma impac cu gandul de a locui toata viata in Bucuresti si de a veni la serviciu 9 ore pe zi si sa ingras pe altii. O intuitie buna si o idee bine plasata valoreaza f mult, iar daca o ai ca angajat de cele mai multe ori te multumesti cu un bravo si cu invidia ca ideea aia nu trebuia sa vina de la tine.

      • @bankerul.
        uelkmbec.

        care sunt valorile umane de baza ? acishilea este o problema fundamentala.

      • @ avenirv:
        nu pot sa raspund caci valorile umane de baza „non=” imobiliare 😀

  19. http://www.money.ro/averea-bisericii-ortodoxe-depaseste-3-miliarde-euro-1_73663.html

    si

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/romania-in-plata-domnului-dispar-trei-scoli-pe-zi-apare-o-biserica-la-doua-zile-174887.html

    Adica noi facem biserici ? in loc de scoli ?

    Intotdeauna religia a tras lumea inapoi , stiinta si educatia au salvat -o .

    Indiferent de ce se spune , te poti ruga si acasa , nu trebuie neaparat mii de biserici construite pe banii nostri …

    • newton, cel cu marul, credea altfel.
      cam la fel si einstein, cel cu lumina….de fapt orice mozaic iti va spune ca numai religia ii tine primii de 6000 ani.

  20. Inkorect Politik

    Prima Data – parodie la Prima Casa 😉

    http://www.timesnewroman.ro/life-death/7262-guvernul-lanseaza-programul-prima-data-pentru-tinerii-virgini-din-romania

    De fapt si PC e modul unora de a le-o trage altora…

  21. Dovada ca nu se va schimba nimic in Romania este si acest articol scris de Calinescu in anii 37.

    Două civilizaţii
    Un distins profesor universitar, d. I. Simionescu, care a fost de curând la Marienbad, e minunat de civilizaţia de pe acolo. Îşi aduce aminte că, fumând odată într-o pădure de lângă Viena, un jandarm i-a spus “verboten” şi era mai-mai să-l amendeze. Pornind de la această pildă, d. profesor e înclinat să compare România cu Africa.

    Să-mi dea voie d. profesor să nu fiu de acord cu d-sa şi să afirm că între civilizaţie şi ordine nu e nicio legătură, ba, mai mult, că de-ar fi, noi am fi sortiţi să rămânem într-o veşnică sălbăticie africană. Ordinea e chestiune de rasă. Popoarele nordice, în special germanice, au o mare înclinare către supunerea la iniţiativa colectivă. Eu cred că un neamţ lăsat într-o pădure unde n-ar fi scris pe fiece copac “la dreapta”, “la stânga”, “în sus”, “în jos”, “interzis” etc. s-ar rătăci. Mediteraneenii însă, fie ei de o civilizaţie oricât de veche, nu pot suferi limitarea individualităţii. Eu am văzut la Roma vardişti italieni cărora guvernul le dăduse pompoase uniforme de metropolitani britanici, care însă mâncau cireşi din cască. Totdeauna un italian va admira ordinea germană fără s-o respecte şi un german se va entuziasma de debandada orientală fără s-o poată util mânui. Dau, spre folosinţa d-lui profesor, două scene caracteristice.

    Popescu se află într-un oraş din Germania. E căldură mare. Trecând printr-un parc, concetăţeanul nostru o ia prin iarbă, pe la umbră. Un agent cu căutătură fioroasă strigă gros:
    – Verboten!
    D. Popescu (fugind repede pe alee, fâstâcit): – E “verboten”? Scuzaţi, n-am ştiut! Măi, ai dracului, ce ordine! Unde vezi aşa ceva la Bucureşti?

    Încă plin de emoţie, d. Popescu scoate o ţigare, o aprinde şi aruncă băţul de chibrit pe jos. Acelaşi glas grozav răsună:
    – Verboten!
    D. Popescu a înlemnit. Agentul îi arată cu degetul chibritul. Compatriotul meu şi al d-lui Simionescu se pleacă umilit, ia chibritul de jos, în pune în buzunar şi se retrage de-andaratele, salutând mereu şi bâlbâind:
    – Am înţeles, să trăiţi, verboten, scuzaţi, vă rog…
    Măi, ai dracului, ce civilizaţie! Phi! Să fie la noi asta!

    A doua scenă se petrece la Bucureşti, în Cişmigiu. D. Popescu calcă ţanţoş pe iarbă.
    Un sergent (umil) – Conaşule, să trăiţi, nu-i voie! Popescu – Ce nu-i voie, mă?
    Sergenul – Nu-i voie, să trăiţi, a se călca pe iarbă.
    Popescu (imperturbabil) – Da’, ce mă, e moşia ta?
    Sergentul – Nu e a mea, conaşule, da’ e orden!
    Popescu – Cum mă, pungaşilor, d-aia plătim noi impozite, să nu putem călca pe iarbă verde?
    Sergentul (convins în parte şi el, nemaiavând argumente).- E orden, mă rog, vă facem contravenţie…
    Popescu – Mie să-mi faci contravenţie?
    Sergentul – Păi, dumneavoastră, dacă e orden!
    Popescu – Ştii tu cine sunt eu, mă?

    Sergentul intimidat nu ştie o clipă ce să facă şi spre a-şi disculpa autoritatea atinsă face din umeri către spectatori cu sensul: – Ce să-i fac, dacă nu vrea! Se retrage bolborosind ceva ce se poate simboliza: D.Î.P.M.
    Popescu îşi vede de drum indignat şi exclamând: F.V.M.Î.C.

    George Călinescu, “Două civiliaţii”. Articol publicat la 26 iulie 1938, în Adevărul literar şi artistic. Via Tudor Juravlea. Republicat într-un volum în 1973, publicat ulterior şi în Magazin Istoric. Rogu-vă, trageţi singuri concluziile.

  22. Revin cu ultimele informatii : S-a vandut la mine pe strada in Bv, str. Fanionului , bloc izolat , centrala , termopane , 4 camere decomandat ( aprox 95 m2 ) construit in anii 1980 – 52.000 de euro . Ce ziceti , eu cred ca e destul de ok..

  23. 547 euro mp e ok.

    • e ok pa` dracu mai …. va bagat voua cineva in cap ideea asta cu 500 euro mp exact cum va bagat in cap agentul imo 1000 euro mp……
      E semn bun ca scade cotineata ….. dar cum dracu sa dai DOUA MILIARDE LEI pe un cotet … este incredibil …
      la dracu .. scuzati-mi expresia!

      • @ fainis;
        sunt de acord cu tine! daca o data cu destramarea zonei euro o pun baietii de un razboi (cum e si de asteptat…. renuntarea la euro implica protectionism economic dur-> si protectionismul economic dur cu toate efectele sale duce la …razboi) …. nimeni nu o sa se mai uite la praguri autoinduse de 500 euro/m2 …. o sa conteze cu totul alte chestii, nu imobiliarele.

        sa repovestesc pentru noii veniti povestea cu casa boiereasca cu „n”-shpe camere din centrul Iasului vanduta pe 2 saci de grau si unul de porumb in timpul celui de-al doilea razboi mondial ? …. aceasta tranzactie apare in istoricul documentelor de proprietate ale casei (anexate dovezilor de proprietate in cazul unui credit cu acel imobil adus garantie) ….

        repet : casa boiereasca , centrul Iasului, mai mult de 4-5 camere … 3 saci cu porumb si grau in timpul razboiului.
        meditati adanc la asta!

      • @ fainis: realizezi ca ideea de credit imobiliar pe 30 de ani devine ceva hilar, nu ? 😀 ?

      • deci vine razbel, totul se da peste cap, bancile iau foc deci creditul dispare ?
        si atunci creditacul mai este agatat ?
        ori se schimba totul ori nu, dar sa stim si noi.

  24. Imi cer scuze Florin, nu vreau sa par spamer pe aici, vreau totusi sa incerc norocul cumva, am un fost profesor din liceu care a ramas pe drumuri acum 1 an(30 de ani de munca,mai are 3 ani pana la pensie anticipata, nu-l angajeaza nimeni la 57 de ani), pana acum i-am platit eu tot ce avea nevoie, dar nu prea mai pot. Stiu ca sunt multi in situatia asta(pe bune, chiar stiu, e dizgratios), am incercat toate variantele, am cerut ajutor peste tot pe unde se putea si evident, nimic.
    Am gasit pana la urma o solutie, o casa la tara, 2300 de euro, am strans 1500, mai am putin, ofer toate garantiile, dovezile, informatiile de care e nevoie pentru a certifica situatia lui, nu-mi bat joc.
    E cineva dornic sa ajute, cu orice, chiar si cu sfaturi, stie cineva vreo fundatie sau vreun ong la care a-si putea sa apelez ?
    Va multumesc nespus, si repet, nu-mi bat joc sub nici o forma.

  25. Vezi mai Bogdane, dogma este facuta tocmai pentru mintile putine si degeaba…

    Cursul separarii bisericii de stat a inceput acum 1.000 de ani. Citeste despre pelerinajul de la Canossa si despre conflictele dintre papalitate si imparatii germani, de exemplu (parca, pe la 1072). Tranzitia respectiva a durat sute de ani, nimic nu s-a intamplat peste noapte.

    Bineinteles, au mai urmat cruciade, inchizitii si razboaie religioase. Citeste, in acest sens, despre drama pe care au reprezentat-o pentru civilizatia europeana conflictele religioase din timpul Razboiului de 30 de ani (1618 – 1648).

    Invatand din aceste lectii amare, europenii au trecut la modernitate proclamand ca principiu fundamental separarea bisericii de stat. Si asa nu au mai fost razboaie religioase, iar putinele persecutii de acest gen au fost ocazionale si nu au mai devenit politica de stat. Ma refer, in primul rand, la Europa Occidentala.

    In modernitatea noastra tarzie, reformele lui Cuza, prin secularizarea (confiscarea de catre stat) a averilor bisericesti, au atacat tocmai aceasta hegemonie latifundiara ecleziastica de sorginte medievala care impiedica progresul (dupa secole de jafuri, dupa domniile fanariote si slabirea prelungita a puterii de stat, biserica pusese gheara pe mai bine de o treime din pamantul arabil si padurile Tarii Romanesti si Moldovei, sufocand din punct de economic statul). Daca ramaneam pe acel curs am fi fost acum, in cel mai fericit caz, un fel de teocratie autonoma partial ca Muntele Athos. In fapt, am fi avut soarta Tibetului in fata agresiunii Republicii Populare Chineze (citeste ruse sau maghiare/austriece) – scuze pentru abordarea contrafactuala, asa ceva nu se face intr-o discutie serioasa, adica discutam pe baza a ceea ce s-a intamplat, nu a ceea ce se putea intampla.

    Si tu imi spui acum ca este foarte bine ca biserica inhata din nou proprietati deoarece a fost prejudiciata de Cuza? Insa daca accepti aceasta teorie, trebuie sa recunosti implicit si ca procesul actual de acaparare a resurselor de catre BOR este un fenomen anti-modern, prin care suntem tarati intr-un ev mediu intunecat. Ha! Ha! Ha! Faptul ca principele Cuza a modernizat statul este o axioma pe care nici cel mai tembel tarcovnic indoctrinat nu o poate demonta (scuze pentru orice asemanare involuntara a modernizarii statului cu lozincile actuale basiste). Adica, tu sustii ca acum BOR corecteaza reformele moderne gresite ale lui Cuza! Asta inseamna ca sustii ca in evul mediu intunecat in care vrea sa ne readuca BOR ne era mai bine…Tulai, Doamne! Vezi, mai Bogdane, ca dogmatismul si spalarea de creier nu sunt suficiente in fata argumentelor de bun simt?

    Eu iti mai pun o intrebare de bun simt. De ce se raporteaza BOR acum tocmai la epoca imediat pre-Cuza cand statea pe un purcoi de bani si proprietati? De nu se proiecteaza acum BOR, de exemplu, in vremea apostolilor care aveau pe ei o camasa, si mai foloseau niste sandale si un toiag? Iti dai sema ce misto ar fi ca brusc, peste noapte, sa ne doneze BOR-ul cele 3 – 5 – 10 miliarde pe care le detine si sa se intoarca la sandale si toiege? Vezi, nu sunt sadic sa cer ca BOR, daca tot incearca sa retraiasca „varsta de aur” si sa se joace cu masina timpului, sa se intoarca la epoca martiriului si a „glumelor” cu gropile de lei din perioada tarzie a Imperiului Roman.

    In rest, Bogdane, e trist ca tu confunzi purcoiul ala de oameni care se calca pe picioare ocazional la biserici cu credinciosii. Teologia este construita pe trairea autentica si interioara a credintei si tu pui accentul pe imbulzeala gloatei… Mai uita-te pe la reportajele PRAHOVA TV si vezi ce raspunsuri dau babele alea la intrebari elementare legate de credinta, rit si sarbatori, dupa ce au mers la biserica 40, 60, 80 de ani duminica de duminica. Zici ca au fost instruite de dracu, nu de popa, daca nu stiu pana la anisorii lor matusalemici nici macar sa spuna ce insemna Pastele sau Craciunul…

    In rest, toti recunoasteti ca „sunt niste uscaturi” printre preoti. De fapt, refuzati sa recunoasteti in spatele ochelarilor de cal ca uscaturile sunt legea, iar bunii preoti sunt o minoritate sufocata de calicia si rapacitatea tuturor celorlalti.

    Insa, este si mai trist ca tu crezi ca Soarele se invarte in jurul Pamantului. Aceasta pozitie este dincolo de bine si de rau si chiar nu mai am niciun comentariu. Trist! Foarte trist!

  26. miaela okiana revine saptamanal cu articole sub egita: pastila pruastei

    „Preţurile mici nu conving clienţii să cumpere locuinţe. România imobiliară rămâne blocată şi fără soluţii”

    vezi dom’le..emobeleara ramane blocata ca vaca la puarta 9. se mira (cica) escrocii ca romanii nu cumpara..si enumera alte capitale din zona. pai bre escrocilor..scadeti japca aia de 100% de azi sa vedeti ca puteti vinde. sau nu se merita? cum arata budapesta si cum arata ferentariu? aia au 7 poduri peste dunare, noi avem cloaca basarab peste 2 linii cfr. aia au salarii duble, noi avem scoruri duble. pai de ce bre escrocilor sa mearga ceva? ce sa va mai faca statu? nu v-a dat combustibil de supravietuire de 3 ani..pe spinarea prostilor? o sa stati blocati cu ochii beliti la cloace.ro multa vreme daca nu va bagati pretentiile in cur si veniti cu membrele pe pamant.

    o alta duma a proastei okiana: Românii nu prea mai au cui să ceară credite, la nevoie. Băncile rămân fără angajaţi şi fără sucursale.

    da tanti prostana, aceasta intr-adevar e o mare problema devreme ce roamanii dau navala in banci sa cumpere cluacele voastre la scoruri duble. ce-o sa va faceti voi ma? ti-ai dracu de escroci!

  27. Revenind la imobiliare,

    Stie cineva cat este chiria pentru un apartament mobilat 2 camere in zona lujerului ? aproape de metrou 🙂

    tks,
    Marius

    • Saptamana trecuta am auzit pe cineva care cauta chirie 2 camere in Militari ca a gasit mai multe apartamente la 200 E. Cik mai lasa proprietaru cand te duci sa vezi apartamentul, spre deosebire de altadata.

  28. Cash is King !!!

    Canada franeaza si ea umflarea bulei:

    http://www.greaterfool.ca/2012/05/11/buyers-at-the-gate/

    Interesant comentariul 239:

    „“I finally sold my DT Vancouver Loft. Was listed 3 times over the past 15 months by 3 different agents. With 5 price drops, 10 open houses, countless waste my time showings and finally that 1 single offer. I was so scared they would walk I gave into every single one of their demands. Sold 8% below assessment, but I would have gone 20% below if it came down to it. Happy to be renting a place that’s double the size, but at the same price as my old mortgage, maintenance and taxes.
    Now I’m sitting on over 500K in cash waiting for the market to crash. I’ll buy a house when it’s down 30%, but I’ll start looking when it’s down 25%. Cash is King!””

  29. Bai iar ne-am umplut de pupatori de moaste pe aici.

    Baieti, cand terminati, treceti va rog pe la caseria BOR sa va marcheze Preafericitul banu’ pentru rahatul mancat pe aici.

    NU NE INTERESEAZA BISERICA VOASTRA. PUNCT.
    Mergeti si inchinati-va unde vreti, la cine vreti, insa TINETI-VA RELIGIA ACASA.

    Pe de alta parte, consider BOR un rau necesar : atata amar de prostime nu isi poate refula cretininatatea decat intr-un mediu ce te spala pe creieri.

    • „NU NE INTERESEAZA” ? In numele cui vorbesti? Te identifici cumva cu vre-o grupare? Sau vorbeste vre-o legiune de draci din tine? Nu hotarasti tu ce sa se vorbeasca pe aici si in primul rand…ce rau mi-a facut Biserica? Si nu ma refer aici la institutie. sunt doar niste sfaturi bune. Mintea ta ingusta nu sta ea sa se gandeasca de unde vine, unde se duce si mai ales cu ce scop. Mintea ta e la „apartamente, apartamente !!” S-ar putea sa ai bani sa il iei si sa nu ai ce face cu el. Naspa e sa te insele chiar propria ta minte…

      • mariane .. vezi ca o iei pe aratura .. daca tu ai crezuri nu le impune si altora … daca insisti iti spun eu in privat ce a facut biserica cu poporul asta .. si atentie nu incurcati traditia / istoria / cultura cu o gloata de analfabeti care se roooooooooooooaaga la stiu ei ce sa le luminezeeee mintea si daca se poate – daaane doamne si vreo 2 mertane + 2 hectare in parcare la vreun hipermarket 😀 … pe orice cale numai prin munca nu!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • in numele meu, cel putin, vorbeste ! lasati-va isusii acasa, vorba aia: e ok sa ai un penis, da’ nu-i ok sa-l fluturi in public ! fiecare crede in ce vrea, dar in gandul lui si in intimitatea lui. imi vine sa sparg oala de noapte cand vad specimene de genul nevestei lui iurie darie care declara prin tabloide ca le multumeste sfintilor costica si leana ca l-au salvat. medicilor care l-au operat ore in sir sau ceva de genul, de i-au montat un furtun din creier pana in cur, nu le-a zis nimic ! costica si leana au facut totul ! mi-e scarba de astfel de indivizi !

      • daca vreti sa va certati pe aspecte religioase faceti un blog separat, nu are absolut nici o legatura cu imobiliarele. Eu am pus o intrebare legata de imobiliare si a raspuns un singur om, restul se cearta pe biserica. Nu-ti convine nu te duci, iti convine te duci, am citit azi dim blogul si nu am gasit decat 20% posturi legate de economie/imobiliare, restul BOR in sus BOR in jos. Sa va faca tavanul un post separat unde sa va certati daca nu va puteti abtine, dar sa nu mai scrolez pana ma plictisesc ca sa gasesc ceva legat de imobiliare sau economie

      • Pe de o parte ai dreptate, dar a considera pe cineva spalat pe creier pentru chestia asta denota tocmai spalarea de creier pe care a suferit-o el de la societate, neintelegand dincolo de bariera lui psihica . Replici de genul „treceti va rog pe la caseria BOR sa va marcheze banu’” tradeaza personalitatea lui, tipic pupincurista si turnatorista de care e impanzita Romania asta.
        E foarte cool pentru oameni ca voi 2 sa fii de o alta origine sa crezi in cabbala, sa ai statui cu Budha dar ne dezicem total de la tot ce e al nostru, ce e romaneste pt ca automat e prost.
        Cred ca multe se petrec doar in mintea voastra, s-au creau fantasme si valuri din ce in ce mai mari de ai ajuns de la replica mea la replica nevestei lui Iulie Darie.
        Si ca sa revenim la apartamente ca asa-i frumos, sa respectam specificul blogului, or sa scada preturile cand or intelege si prostii ca fiecare isi are locul lui, ca putem trai toti, in acelasi timp pe Pamant, ca fiecare se dezvolta in ritmul lui, fara a avea nevoie de ajutorul otravit al bancilor, ca nu e o rusine sa nu ai masina de 7-8 mii de euro si sa iti faci vacantele in tara, ca decat sa stai in Bucuresti sa mori de foame cu o rata pe care te miri cum de ai mai reusit sa o mai duci un an mult mai frumos e sa te simti liber si sa traiesti si in mediul rural daca e nevoie.
        Sper ca am reusit cu cuvintele astea sa imi spun cat mai bine si ideile pe care le am in cap si nu ma bagati intr-o categorie din care cred ca nu fac parte…batman&basil

      • Nu stiu ce a declarat sotia lui iurie darie, dar daca vroiam sa vorbesc despre convingerile mele religioase as fi postat pe alt blog. In timpul liber fac modelism si frecventez un forum specific, ma vezi pe mine ca postez pe aici cum sa contruiesti corabii in miniatura ? Indivizi gen basil care sunt mai preocupati de alte probleme decat cele imobiliare nu trebuie bagati in seama pe acest blog. Astept sa vad posturi cu apartamente, cumparate, la ce pret, negocieri, inchirieri, zone, ansamble cu probleme, comentarii legate de articole cu imobiliare, etc.
        Sincer, de cand a trecut de 1mil vizualizari a incepus sa scada calitatea continutului din cauza spamurilor ce acest gen

  30. lasand la o parte orice discutie despre religie, catedrala mantuirii neamului mi se pare o jignire pentru bucuresteni si nu numai. eu nu cunosc pe nimeni care sa sustina sau macar sa fie de acord cu proiectul asta.

    si asta din cauza ca oamenii educati, fie ei credinciosi sau nu, deci cei care disting religia de reprezentantii ei cat se poate de umani, pot vedea toate problemele pe care le-ati semnalat si voi.

    am citit mai demult un articol (ca sa pot sa fiu informata despre ambele „tabere”) care spunea ca proiectul asta dateaza de pe vremea lui Carol; s-a discutat chiar amplasarea acestei catedrale pe Dealul Arsenalului (ocupat astazi de casa poporului); fiind cel mai inalt punct din bucuresti, exista o zona care era rezervata unui monument-reper. bineinteles ca aceasta idee este astazi perimata, tinand cont ca a fost ras de pe fata pamantului un intreg cartier – Uranus, iar Dealul Arsenalului a fost nivelat (am vazut apropo de asta un comentariu delicios pe Rezistenta Urbana, un tip scria ca a fost intr-un tur al casei poporului si ghidul spunea, fiind la etajul 3: „stiti la ce cota suntem noi acum?” si oamenii… „pai la etajul 3”.. si ghidul „nu, asta era inainte cota 0.00, dar Dealul Arsenalului a fost nivelat si nu mai are astazi aceeasi inaltime hihihi” – nu stiu cat e de adevarat, dar e un alt exemplu care reflecta prostia crunta).

    cert este ca pe langa toate celelalte argumente aduse de voi, acest deal care e azi ca o rana in harta orasului, va avea doua cladiri destinate puterii, in niciun fel de relatie una cu cealalta (nici estetic, nici functional) – adica in loc sa remediem macar local dezastrul din zona asta, el este accentuat. si totul e, de fapt, impotriva vointei noastre.

    intr-un alt filmulet-reportaj scria ca, cu banii de pe aceasta colosala tampenie, s-ar consolida 600 blocuri cu risc seismic ridicat … (apropo de faptul ca, intr-un filmulet pe care l-am postat mai demult, care se cheama „primiti cu cutremurul?”, spuneau ca in cazul unui cutremur major in bucuresti se estimeaza 500.000 morti… iar, nu stiu cat e de reala aceasta cifra, dar o mare amenintare sigur exista… vezi harta aproape rosie de pe riscseismic.ro…)

    • Nu o lua ca pe o jignire. E doar o afacere. Afacere cu forta.

      Uita-te la cei clerul superior al BOR si spune-mi daca vezi vreo fata care sa transpire vreo traire crestineasca.

      Eu cand ma uit la acesti oameni vad schimbacii din anii 90′ care te agasau pe strada cu valuta.

      „Ortodoxismul covarsitor” din Romania, este doar la nivel declarativ. Ca si cum eu m-as declara „martian”.
      Pun pariu ca mai putin de 5% dintre ortodocsi traiesc strict dupa cutumele acestui cult.

      Cu toate astea, statisticile aberant intocmite releva un popor „credincios”, ortodox. Iar asta ii da puterea BOR sa invarta vane de bani si sa faca in principiu cam ce vrea. Stat in stat.

      Mi-e mila sincer de oameni ca Marian sau Marius care cred ca Biserica iti asigura biletul in rai. Oameni care citesc biblia printre randuri si inteleg doar ce le convine.

      Ar fi totusi ok, daca nu ar iesi in public si n-ar abera pe aici cu ce importanta are Biserica in viata unui crestin.

      Va spun eu baieti ce importanta are : ZERO
      Cand va veti trezi la ultima infatisare cu Barosanu’, va garantez ca pe catastif nu va aparea cate mii de cruci faceti zilnic si cate icoane pupati.

  31. @ marian
    Vezi ca arunci margaritarele in gura porcilor si Hristos a interzis asta. Lasa oamenii in pace si nu-i mai tulbura cu chestiuni existentiale pentru ca se vor intoarce impotriva ta si te vor sfasia.

    Tot ce am se datoreaza credintei si invataturii lui Hristos si nu datorez nimanui nimic iar daca am nedreptatit pe cineva ii intorc insutit. Ce poate fi mai tolerant, uman, democratic, human right, si corect decat asta!?

    p.s. eu oricum am apreciat intotdeauna mai mult acesti revoltati anti-tot decat gloatele de caldicei cuminti care frecventeaza biserica. Imi provoaca mai multa ingaduinta si intelegere toti acesti sceptici sinceri, in cautarea adevarului (punkisti, rockeri, ultrasi, huligani, nazisti, satanisti, atei) decat caldiceii autosuficienti care halesc tot pe nerumegate.

    • @ costin:
      uite ca eu nu-l sfasii si crede-ma ca prin studii si inclinatii am puternice legaturi cu aspectele existentiale 🙂 si nu numai.

      Cat o fi m2 in Casa Domnului ? (sorry celor lezati , nu m-am putut abtine 😀 )

      • stii ce apreciez eu la tine? optimismul incurabil ca preturile vor cadea in cap dar si constientizarea faptului ca numai un razboi sau cutremur financiar va pune umarul la asta.

        Legat de speculatiile monetare, nu ma interesau nici pe mine (dar nici nu ma deranjau), oricum imi prind urechile in termenii de specialitate si nu sunt interesat decat de conservarea economiilor nu de cresterea lor prin jocuri de noroc speculative.

        Revenind, averniv are o observatie foarte buna. Chiar asa, daca vine razboiul, se alege praful de tot, inclusiv banci, se anuleaza/sterg toate datoriile, restart la sistemul financiar prin desfiintarea tuturor monezilor si crearea unei noi ordini financiare (noua moneda, eventual virtuala), in acest caz oare nu se sterg si datoriile creditacilor si se anuleaza economiile noastre? Asta e cel mai dezastruos scenariu pentru noi, cei cu economii – creditacii sa castige prin stergerea datoriilor si noi sa pierdem prin anularea economiilor.

      • @ costin: daca avenirv si cu tine aveti dreptate si lucrurile vor sta asa inseamna ca cei fericiti vor fi creditacii iar cei cu cash pus la saltea il vor lua in mana…

      • @gm

        Tocmai ai definit… rai-ul. Nu mai ramane de facut decat un… pas. 😀

      • „rai-ul”… ptiu, mi-a curs sange din cap citind prostiile lui costin, da’ nu ma mai intorc la discutii adolescentine cu giză.

      • @ costin:
        ”Chiar asa, daca vine razboiul, se alege praful de tot, inclusiv banci, se anuleaza/sterg toate datoriile, restart la sistemul financiar prin desfiintarea tuturor monezilor si crearea unei noi ordini financiare (noua moneda, eventual virtuala), in acest caz oare nu se sterg si datoriile creditacilor si se anuleaza economiile noastre?”

        🙂 …. deci viitorul suna asa: vine razboiul, si bancile gata! …. se pun cu roatele in sus si asteapta sfarsitul lumii fara sa mai faca nimic pentru a-si recupera vreun ban, nu ? :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) …

        Si aia cu cash se culca azi avand valoarea X a cash-ului si maine se scoala dupa ce razboiul incepe cash-ul avand valoare Y – de 10 ori sau mai mult – mai jos ca valoare, nu ??
        Hai maaaaiiiii ! Astea sunt fenomene ce se desfasoara de-a lungul a saptamani , luni, ani ! nu asa…hop-tzop, de pe o zi pe alta!
        cei cu cash CLAR sunt avantajati ca libertate de miscare decat cei cu credite pt locuinte , caramizi agatate de gat!

        p.s. @ all: ma iertati ca v-am stresat cu bunatati de genul speculatiilor financiare (nu am s-o fac pe moralul negand placerea speculatiilor financiare sau de alta natura … mie chiar imi plac, sunt jocuri ale mintii dincolo de realitate)…. si cand ma gandesc cu tristete ca nici macar nu am ajuns la a doua faza cu contracte forward si ETF-uri si alte bunatati !!! Hm! dar stati linistiti , subit m-am civilizat si adadptat mediului!
        Doar cu imobiliare si cele imediat conexe ( ex: ctr de credit ipotecar)

  32. Am o rugaminte, daca cineva stie unde as putea gasi niste documentatie despre pasii cheie si ordinea lor in construirea unei case. Vreau sa ma documentez, in sensul in care sa fiu in stare sa supraveghez proiectul de la A la Z, de la avize, proiecte pana la finisajele finale. Sa fiu in stare sa ma prind cand un anumit pas e fusarit de firma de constructori, greseli clasice de proiectare/constructie, sa pot estima necesarul de materiale etc etc .

    Stiu ca unii pt. treaba asta fac 5 ani de facultate 🙂 … nu vreau detalii foarte amanuntite, fundamentate teoretic, ci niste pasi logici, de bun simt, practici si demonstrati in timp si in practica ca sunt buni in constructia unei case.

    Am incercat sa ma documentez de pe forumuri, dar toti neavizatii isi dau cu parerea, c-o fi, c-o pati, ca „precedentul comentator nu stie ce vorbeste”, ca „mentionez ca terenul e in panta”, ca „am umblat disperat dupa distantieri in timp de masina cu beton astepta”… 🙂 …..

    Dau o bere celui care imi ofera niste documentatie cu adevarat utila 😀

  33. pasii firesti sunt cam asa…

    – proiectul este facut de arhitect

    – te duci la primarie si ceri un certificat de urbanism (e un act informativ care iti spune ce ai voie si ce n-ai voie sa faci pe lotul respectiv precum si ce avize iti trebuie). pentru asta ai nevoie de niste acte (intrebi la primarie pt ca depinde de la caz la caz) si niste planse schematice de gabarit/ pozitionare a casei. vei primi in certificat informatii despre inaltimi, retrageri, POT, CUT, finisaje etcetc

    – dupa ce ai obtinut certificatul de urbanism urmeaza faza de autorizatie de construire. dosarul final trebuie sa contina toate avizele cerute (de ex. canalizare, electrica, gaz, etc) precum si proiectele de arhitectura, rezistenta si instalatii. vei avea probabil nevoie si de studio geotehnic

    – dupa ce obtii autorizatia poti sa te apuci de casa, iar desfasurarea santierului tine numai de ce firma de constructii alegi si de tipul de contract pe care il semnezi cu ei. daca vei alege niste gigi vei avea problemele pe care le-ai mentionat, daca alegi o firma serioasa santierul se va desfasura in bune conditii. conteaza de asemenea ce fel de structura vei folosi pentru casa. iti recomand cu caldura firmele care fac case pe structuri metalice – singura parte de santier propriu-zisa e fundatia, dupa care casa vine sub forma de panouri si se asambleaza ca un lego in cateva zile. durata de viata a unei astfel de case este de „numai” 100 ani… inseamna santier curat, executie impecabila, fara erori etc… daca in schimb alegi beton + caramida sansele sunt mult mai mari sa-ti toci nervii 🙂 si costuri mult mai ridicate, ca sa nu mai vorbim de timpul de executie (metal = 2 saptamani; beton = de la cu ingaduinta 2 luni).

    • @sissy
      intrebare 1: panourile sunt facute din ce ?
      intrebare 2: dirigintele de santier este bine sa fie al constructorului sau sa fie al tau ?

  34. 1. panourile exterioare contin: structura metalica; intre stalpi termoizolatie din vata minerala, apoi atat spre interior cat si spre exterior panouri groase de OSB (suficient cat sa montezi orice fel de mobila) si inca un strat de polistiren de 10cm la exterior. dimensiunile variaza in functie de multi parametri;

    panourile se asambleaza in fabrica si se transporta apoi pe sit; ce raman de facut sunt doar tamplariile si finisajele interioare.

    vei gasi documentatii tehnice si filmulete de la executie pe paginile multora dintre firme; ti-as recomanda pe cineva dar mi-e sa nu se interpreteze ca fac reclama… eu am lucrat cu ei si sunt foarte seriosi. un alt sistem interesant pe care-l au este cel de termo+hidroizolare a teraselor (ceea ce e super in caz ca alegi sa-ti faci o casa cu terasa nu cu sarpanta…terasa fiind circulabila) cu o spuma poliuretanica. de test, inunda terasele cateva zile (fac piscina) ca sa demonstreze beneficiarilor ca nu exista infiltratii 🙂

    2. depinde de firma de constructii, dar daca cunosti pe cineva in care ai incredere, sigur ca e mai bine sa fie al tau

    • @ sissy
      Aici sunt bine-veniti oamenii care au intr-adevar ceva de spus. Probabil esti arhitect(a) si orice sugestie pe care o dai cititorilor, atata vreme cat nu e reclama ostentativa, nu va face obiectul marcarii ca spam. Eventual cand vrei sa recomanzi ceva poti da 2-3 exemple ca sa nu existe suspiciuni.

  35. Stiu ca nu se face politica pe blog dar ma intreb pe cine o sa mai votam la primaria capitalei. Am dat de baiatul asta Nicusor Dan si cred ca o sa-l votez, tocmai pentru ca nu l-am vazut pana acum pe sticla, nu e politician, e cerebral si stie cu cifrele. Sunt curios care e parerea vostra despre el.

    • Eu am o parere buna..si eu o sa-l votez..ma gandesc ca un olimpic la matematica (premiul I international de 2 ori) trebuie sa fie mai putin parsiv decat cei de pana acum. Plus ca l-am urmarit si nu i-am gasit minusuri nici in discurs nici in fapte.

      • @ Marius, Alina:
        dragii mei …. 🙂
        2 raspunsuri intr-un singur mare off-topic:

        a.vedeti ca si Hitler era un necunoscut la inceput.
        b. inteligenta si moralitatea sunt chestii 1000 % distincte, diferite si fara legatura intre ele!
        Realizati diferenta intre ele!

        off-topic sfarsit! 🙂

      • normal ca’s diferite. DAR..matematica mi se pare un domeniu fara finalitate imediata (de ex sa excelezi in business e una – cu finalitate imediata, si mai mult ca sigur ai calcat si pe niste cadavre); iar un om interesat atat de mult de matematica probabil nu e plin de intentii rele si daca a fost capabil sa munceasca pentru o chestie abstracta e capabil sa se intereseze si de cei din jurul lui.

        end of my off topic post (desi nu e deloc off topic, pentru ca un primar are puterea sa se implice in constructia unor locuinte cu adevarat sociale pentru tineri)

    • Nicusor are si votul meu pentru ca este un candidat asteptat de mult, in care ma regasesc: iubeste Bucurestiul si este interesat de oras, de dezvoltarea, dar si de conservarea patrimoniului sau. Cu un astfel de primar Bucurestiul nu va mai fi mutilat in continuare. Motive ar fi mai multe, zice bine si Simona Tache http://www.simonatache.ro/2012/05/22/de-ce-o-sa-votez-cu-nicusor-dan-pentru-primaria-capitalei/

    • Il voi vota!

      NU UITATI SA-L RECOMANDATI CUNOSCUTILOR pe Nicusor Dan, poate il voteaza.

      Discursul/prezentarea sa a inceput sa se imbunatateasca, cred ca cei din jurul sau ar trebui sa fie mai critici astfel incat sa fie mai incisiv si mult mai sigur cand are ceva de spus! Se observa faptul ca nu e smecheras gen Prigoana (cautati de gandul live o dezbatere intre cei doi, apoi pe digi 24)

  36. austeritate..crestere…inflatie…
    oare noi in ce parte tragem? incotro se va duce prezentul guvern? oaresce asemanari intre Franta si Romania, dpdv politic?
    sa-ti tii banii in lei? sa-ti „spargi” economiile acuma pe imo supraevaluate?
    nici nu mai stii ce sa faci…
    desi eu cam stiu ce am de facut.

    http://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-opinii/articol/idei-stricat-distractia-anti-austeritate

    • Pai, basistul Ghinea recunoaste singur in text ca nu-i decat alt prostovan cu credit.

      Po_pula_arii europeni, „de dreapta”, fac… din 2008 incoace numa’ investitii de stat, da’ masive, asezonate cu austeritate pentru catei. Deci, Ghinea e prost.

    • Asta e si ideea – confuzia.
      Un om confuz nu judeca rational.
      Daca nu judeca, e usor de manipulat.
      IN speta, sa cumpere. Plasme, masini, case. ORICE.

      Problema producatorilor si vanzatorilor e lipsa consumului.
      Oamenii prefera sa isi tina banii lichizi.

      Daca sunt speriati destul cu hiperinflatie, razboi, apocalips, vor incepe sa consume pt ca „oricum nu conteaza” si „cine stie cat vor mai valora maine”

      • Sa fim atenti totusi astazi la 4,45… euroiului. Dar sa nu fim surprinsi c-o fim acu’ si un mic 4,46… !

    • Articole din DV… alta liga. nu-i locul aici. niste can-can sau clic n-ai…?

      • DV e din liga semidoctilor basisti. O fi alta liga fata de can-can sau clic, da’ tot cu retarzi avem de-a face.

      • Iar doctii anti-basisti, sau ne-basisti, ce citesc?

      • … si retarzi basisti.

        Pe blog vorbesc despre manipulare, japite si mizerii umane, deci… daca nu i-as citi n-as avea cum sa-i remarc.

        Diferenta este ca nu iau lumina de la plesu, nu-mi trebuie agarici gen aligica sa-mi clasifice orientarile doctrinare si nu sunt nici carne de tun la harneala reformatoare.

        Detectez cacatul de om din mai putin de o… fraza.

    • cum aude AC de basism..se zbarleste pe sira spinarii. eu cred ca necesita o desbasizare. AC…basismu s-a dus..gata nene..ho. acu’ e vremea uselismului…uniunea stanga-dreapta, mai bine zis stangamprejur, care cu curu si care cu sula ramane de vazut 🙂

      • Basism mort cu Basescu… „seful statului” poate fi subiect in Dilema… Veche.

      • Basescu va fi debarcat si el dupa locale. Daca nu se intampla vreo minune si ia PDL-ul procentele de acum 4 ani. Ceea ce e aproape exclus.
        Iar in varianta in care scapa dupa locale, dupa parlamentare nu-l mai scapa nimeni.

        Eeee, atunci sa vedem cu ce ne mai umplem timpull…?!?

  37. Basist, nebasist , foarte bun articolul lui Ghinea

    • Pai, Romania si-a distrus toata capacitatea de productie… si tot „lantul” de tonete de cartier prin favorizarea importurilor… pe bani imprumutati.

      Cacacel asta le da lectii lui Isar si Georgescu din simplul motiv ca el insusi e un cretinac retard. (punct) 🙂

      Iaca_că Polonia si Cehia se simt perfect cu politici „vacariste”, da’ noi trebuie sa avem grija (din gura) sa n-ajungem ca Grecia… facand prostii si mai mari decat… grecii (Imprumuturi de siguranta la dobanzi mai mari decat… tari aflate in faliment :).

      Acum grecii poa’ sa bage si mama austeritatii. Nu sunt decat victimele unei scheme Ponzi. Textele cu cresteri, austeritati si daca sunt pentru… retarzi basisti.

  38. Intre timp, Prima Casa 4, ajutor din dragoste pt tineri, bate recordurile. Cele mai mari vanzari, multi motivandu-si alegerea ca se tem ca va fi ultima Prima Casa si ca nu se vor mai incadra la niciun credit.
    Asta-i Romanica de azi.
    Nu s-a schimbat absolut nimic.

    • @ Gibone:

      1. Prima casa va continua si cu noii conducatori pentru ca si ei au diverse blocuri de vandut prin glina si baneasa.
      2. Asa este romanica de sute de ani.
      3. Ba, s-au schimbat stapanii: nu mai sunt rusii/turcii/tatarii acum sunt austriecii/nemtii/americanii.

      12k 😉

  39. IonPopescu

    Bineinteles urzica e prezent cu articole platite:

    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/un-sfert-dintre-romanii-care-vor-locuinte-noi-au-banii-cash-pentru-achizitie-166705.html

    un-sfert-dintre-romanii-care-vor-locuinte-noi-au-banii-cash-pentru-achizitie

  40. IonPopescu

    http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/piata-materialelor-de-constructii-2012-scumpiri-lucrari-in-graba-dar-si-meseriasi-mai-priceputi-76791/

    „un nou trend isi face simtita prezenta – lucrari de constructie executate „peste noapte”, pe fondul imbunatatirii cunostintelor tehnice ale meseriasilor”

    cat de cretin sa fii sa vii cu astfel de afirmatii?

  41. @ all:

    Hai cu socul! Haideti o data cu socul! Daca intern nu exista parghii de normalizare a relatiei producatori/ofertanti-consumatori ….. hai cu socul extern!
    Normalitatea trebuie sa vina de undeva si pe o cale sau alta! Atata interventionism murdar nu e posibil ca in Romania! daca politicienii fac greseli grave si nu exista urmari sa faca bine BNR-ul sa nu mai intervina si sa lase piata sa se regleze …. ca din interventii de prost gust au aparut debitorii in euro/chf in loc de debitorii in lei sau prima casa sau alte deviatii din astea criminale!
    E momentul unor carti sa fie intoarse si sa fie puse pe masa , dupa 23 de ani de minciunele si furturi succesive!
    ce sa fie, ce sa fie?
    careu de asi sau careu de tembeli manipulati de guverne proaste si populiste si de catre o banca centrala ce a reparat continuu si din mers furturile politicienilor prin mijloace monetare specifice?

    e momentul sa tragem cortina acum! … ca un exercitiu de adevar si realitate privita in fata, chiar in ochi !
    Hai cu haosul grec!

    http://www.money.ro/lucas-papademos–nu-poate-fi-exclusa-o-planificare-a-iesirii-greciei-din-zona-euro_1221274.html

    • @ Bancherul: sa nu cautam cu lumanarea raul. Grecie nu iese NICIODATA din eu si asta din multe motive pe care si tu ca baiat extrem de inteligent le stii.

      Sa nu visam cai verzi pe pereti!

      • @ GM: si ce o sa faci dupa ce iese la un moment dat, dupa alegeri , dupa radicalizarea atmosferei si discutiilor, la un moment dat in vara, toamna sau iarna asta?

        ce o sa faci atunci?

      • Economii. Si investitii. Diversificate.

      • @ GM:

        eu ti-as propune cash in mana. mult cash in mana – valuta, nu lei – daca iese grecia din zona euro.

        iesirea asta va avea multe implicatii in toata zona euro/uniunea europeana.

      • @banker
        asta este OK pt mine.

  42. @ all;

    un link dragutz cu un final absolut apoteotic intru adormirea constiintei proprietarilor … 😀

    finalul apoteotic suna asa: „In concluzie, cea mai buna metoda de a-ti vinde proprietatea este sa angajezi un agent imobiliar, sa ai grija de casa ta si stai tare in fata haosului.”

    Stai tzeapan in fata haaaaaaaossuuuuuuluuuuuiiiiii , proooostulleeeee! Nu te adaptaaaaa!!!!
    Rigor mortiiiiiiisssss!!! (pentru cei ce stiu latina sau au facut fac. de medicina)

    Hahahahahahhhaaaa :))))))))))))))))))

    http://www.money.ro/vrei-sa-vinzi-o-casa-cateva-greseli-pe-care-trebuie-sa-le-eviti_1221290.html

  43. se vorbeste pe forum ca singura curatare se poate face numai dupa un reset, adica un razboi.
    dpv armament conventional rusii si kinezii (si de fapt oricine) sunt mult mai slabi decat americanii.
    deci daca este un razbel in care sunt implicati americanii si cel putin una din rusia, kina virgula partea mai slaba va apela la mama armelor. in acest caz resetul este absolut total si nu mai conteaza bancile, creditele, cashili, diversificare, dorinte, moralitate, etc deoarece toate vor fi in amintirea…nimanui (poate undeva, in mijlocul lui nicaieri, niste mutanti radioactivi vor mai supravietui dar si in acest caz nu vor avea habar de banci si imobiliare, credite si prima casa).
    daca nu sunt implicati rusii sau kinezi atunci nu va fi razbel. intre cine sa fie ? italia versus franta ? serbia versus croatia ? etc, etc.
    astea nu sunt de categoria reset si bancile vor prospera si mai mult atunci. deci totul va continua ca de obicei, bizniseziuzual.

    • @ Avenirv:
      Dar pe intern putina balaceala in fluide vitale ale conducatorilor se poate? Giurgea tot insista de vreo 2-3 ani cu asta:

      http://capitalismpepaine.wordpress.com/2012/05/23/cand-vezi-un-politician-omoara-l/

      Intreb, nu dau cu parul.

      • se poaaaateeee.

      • „Credem că orice jumătăţi de măsură, orice încercări de a găsi o cale călduţă de mijloc între risipa socialistă şi lăcomia capitalistă, sunt de o naivitate falimentară”

        1. eu sunt impotriva talibanilor
        2. un taliban a spus ce am citat mai sus dar din cate stiu risipa facuta de bushulik a fost mai mare decat orice socialist.
        3. numai politicienii ce nu sunt in gashk o vor pati (nu fizic). stii vreunul care nu este in gasca ? (am scris in ambele feluri ca sa fiu mai putin admonestat). vremea revolutiei americane, franceze sau bolsevice a trecut.
        4. nu se va intampla nimic. uita-te la greci, lumea de acolo deja a uitat ca dupa multi ani de guvernare conservatoare a iesit la iveala minciuna; da, este adevarat ca toti au contribuit la situatia de acolo dar ultimi care au mintit cam vreo 5 ani au fost conservatorii (iar contra citatului).

        eu zic asa: nu exista alb si negru, toti „e” gri.
        dar de acord, griidizguuuuud !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: