Ceaușescu, Isărescu și Capitalismul


Dacă aș fi pus in situația de a crea un blog nou nu l-aș mai numi Realitatea Imobiliară.  Cu riscul de a fi acuzat de diletantism i-aș spune (i)Realitatea Economică…  Nu am pregătire în domeniu, nu vreau să lansez idei pe care să nu le pot susține ulterior însă cred că fiecare dintre noi dacă deschide ochii mai bine va avea dimensiunea REALĂ a marii minciuni în care lumea întreagă se afundă pe zi ce trece…

Comunismul nu mai e comunism (vezi discrepanțele majore dintre bogati și săraci în China care anuleaza și ultima speranță a naivilor care vedeau în această orânduire mai mult decât o teorie bizară care încuraja egalitatea prin promovarea imbecililor și aneantizarea spiritului), capitalismul și-a arătat adevărata față prin lăcomia instituțiilor de credit care de fapt reprezintă interesele celor care în ultimele zeci/sute de ani au acumulat CAPITAL, democrația  care etimologic înseamnă puterea poporului a ajuns de fapt o utopie fără nicio legătură cu sensul clasic dat de vechii greci…

Ce ironie…  Demos Kratos s-a spart chiar în capul poporului elen care acum își plânge zilele, dă foc drapelului geman și o îmbracă pe Angela Merkel în uniformă nazistă…   Dacă ar mai fi trăit astăzi Ceaușescu (eu l-am detestat cu toată ființa deși aveam numai 13 ani la revoluție) ne-ar fi dat tuturor peste bot.  În 1989 ”datoriili” țărilor în curs de dezvoltare erau de 1.200 miliarde…. Astăzi numai România, Grecia și Ungaria ating cam jumătate din suma de care Ceaușescu era atât de speriat…  Priviți-l făcând referire la genetică și simbolism într-un atac virulent și ironic la adresa capitalismului:

Se pare că plopul a făcut pere și răchita micșunele mai repede decât se aștepta el…  Poporul a mai luat un șut direct în cur de la capitaliști exact ca după cel de-Al Doilea Război Mondial…   Noroc că îl avem pe Mugur Isărescu – guvernatorul BNR. El veghează pentru liniștea unui popor care doarme de când se știe. Mai are puțin și îl va egala pe Ceaușescu la mandate iar noi mai avem puțin și vom rămâne în curu’ gol.  Ieri, discipolul lui Adrian Năstase, primul ministru desemnat Ponta se arăta îngrijorat de instabilitatea leului dar a declarat că are încredere în Mugurel care face minuni cheltuind zilnic sume considerabile pentru menținerea unui curs MINCINOS…

A trebuit să vină capitaliștii ca să ne demonstreze nouă că de fapt locuințele nenorocite ridicate în timpul regimului comunist valorează sute de mii de euro…   Că putem avea orice ne dorim cu bani împrumutați de la ei, că ne putem permite ORICE cu bani din viitor.  Astfel, pe lângă faptul că ne-au făcut să ne vindem  cotețele insalubre între noi cu bani împrumutați de la ei și –au adus pe aici toate mărfurile pentru care noi muncim de dimineață până seara fără să mai gândim dacă e bine pentru că nici la toaletă nu ne mai permitem un moment de meditație.  Avem și acolo o plasmă ca să nu ne scape nimic din show-ul lui Capatos de la miezul nopții.  Cred că e o expriență oarecum futuristă fiindcă dacă s-ar fi inventat televizorul cu miros, locuințele imbecililor ar  avea in permanență iz de materii fecale nu numai la WC…

Revenind la (i)Realitatea Economică, eu nici măcar nu vă mai sugerez să așteptați scăderea prețurilor la locuințe…   Cred că la ora actuală numai un prost se mai poate gândi la o astfel de investiție.   Indiferent cum se va rezolva criza pe plan mondial, specula nu are cum să mai reziste.  Ce se întâmplă acum de la un capăt la altul al lumii nu mai lasă loc de speculații în următoarele decenii, cel puțin până ce generațiile actuale de oligofreni nu se vor fi epuizat muncind în favoarea bancherilor.

Eu zic să nu ne grăbim cu aparenta redresare a leului în urma intervențiilor BNR, să nu vedem în noul guvern care se va instala salvarea națiunii.  Așa sperau și spaniolii iar socialiștii i-au adus la șomaj de 25 % din care jumătate sunt tineri proaspăt ieșiți de pe băncile școlilor.  Alegerile din Franța și Grecia în urma cărora s-ar putea să apară mișcări politice radicale constituie doar elemente imediate de instabilitate regională.

Am putea înțelege mai devreme decât era prevăzut că noile norme BNR care prevăd fluctuații valutare de zeci de procente trebuiau aplicate și pentru creditele IPOTECARE…    Minciuna are picioare scurte iar imobiliarele nu mai apot susține economia nici măcar aparent…   Pierderile raportate de BCR și BRD acum câteva zile ne arată finalul IMINENT al jegului IMOBILIAR.  Ultimul târg IMO din Piața Constituției a demonstrat încă o dată că mâcătorii de căcat nu mai reușesc să prostească mulți naivi.

Noua statuie de la Muzeul de Istorie ar fi trebuit pusă, zic eu, în fața Băncii Naționale a României.  Nu știu dacă dimensiunile penisului corespund cu ce are domnul Isărescu în pantaloni dar lupoaica seamănă tot mai mult cu bancherii sugrumați de propria lăcomie…  Nici garanțiile statului (adică banii noștri) nu mai pot resuscita un cadavru intrat în putrefacție.  Nu pute, domnule guvernator dihorul ăla pe care îl țineți în brațe ???  E cumva animalul de companie pe care l-ați primit cadou în Clubul de la Roma ?

Anunțuri

Posted on 3 Mai 2012, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 128 comentarii.

  1. @ TF, all :

    cuprinzator punct de vedere 🙂 … iti dai seama ca daca nu sunt demolati puii astora de dinainte de 1989 dispare Romania, nu ?

    astia sunt asa de hoti pana in maduva oaselor ca nici macar nu isi dau seama cand sa se opreasca ca sa nu distruga gazda parazitata …. 🙂

    trebuie zburat Isarescu, trebuie ales alt reprezentant al Romaniei la FMI (cu tot respectul nu am inclinatii catre cluburi de la roma sau trilaterale de cacat ale unor frustrati care au ei ceva de dovedit in lumea asta), trebuie luati la puricat TOTI CEI CARE AU CONDUS (inclusiv secretarii de stat si subsecretarii de stat de dupa ’89) ei si rudele lor pana la al 3-lea/al 4-lea grad si ce nu e explicabil prin venituri oficiale si taxate corect = confiscat.

    Daca suma neexplicata depaseste un anumit nivel prestabilit = trebuie confiscat tot si bagat la mititica + munca zilnica (vai! era sa scriu „silnica” 😀 ) …. nu de alta dar painea si apa si curentul din inchisoare si incalzirea costa …. si doar nu o suporta statul niste pramatii ……

    ALTFEL ….

    o sa dea pe sub mana nu numai resursele si mjiloacele de productie … dupa ce ne amaneteaza parintii (care daca sunt morti ii dezgroapa si ii da la fabrica de clei de oase) acelasi tratament o sa il aiba si parintii lor …

    totul are o limita dar cred ca limita a fost demult depasita si acum e doar o hipnotica stare de expectativa ….

    ce a fost asta iarna pe la universitate (miscare confiscata total intre timp) nu a fost degeaba…. si sa nu creada cineva ca motivele or fi disparut …

    MISCAREA NU ERA ANTI-PDL/ANTI-BOC … ERA ANTI-SISTEM MANCA-V-AS ! ….

    si dupa ce vanghelionii astia de la PSD / confiscatul partid de dreapta decedat accidental in stanga – PNL o sa dea cu banul in populatie si lautari detonand efectiv nivelul datoriei guvernamentale sa vedeti voi circul lumii atunci !

    retineti ca populatia e indatorata in valuta preponderent, nu in lei !
    si 2012/2013 sunt ani de dat inapoi imprumutul FMI/BM …. care nu o sa fie returnat binenteles … se vor face presiuni CONTRA RESURSE NATURALE LOCALE SI MARI MIJLOACE DE PRODUCTIE (energie, transport, etc…) IN VEDEREA UNEI REFINANTARI…. .si ne trezim si furati de golani financiari de resurse/companii si cu o datorie in carca intinsa pe zeci de ani …

    cam asa se intrevede viitorul romanesc in ochii smekerilor financiari …. mai tineti minte ce a zis Franks ? … de la o barja aparent ruginita (!), la o mica salupa de viteza ….mica , mica de tot dar de viteza … .se referea la cum o sa ajunga Romania dupa ce masurile FMI isi vor fi facut efectul, intr-un interviu ….

    doar ca viitorul in ochii mei se vede altfel …
    nu vad de ce am mai returna un imprumut trecut pe sub mana , fara a se lua mai intai acceptul Parlamentului pentru asa ceva … .

    EU CRED CA ACEST IMPRUMUT A FOST STRICT CONTRACTAT DE CORPUL GUVERNAMENTAL SI DE PRESEDINTELE CARE L-A NEGOCIAT … NU DE ROMANIA! … un macro-imprumut contractat de un grup de oameni …. ca un macro-imprumut sindicalizat.

    Asta e perspectiva mea .
    Acel imprumut nu e al Romaniei …. suntem pusi in situatia Argentinei si exact ca acolo vom ajunge….doar ca va fi un pic mai mult sange pe strazi …

    Miscarea din iarna trecuta nu trebuia confiscata …. mare greseala sa pui un capac peste un mijloc de depresurizare sociala !

    Vedeti voi ce urmeaza 🙂

    • Imprumutul a fost facut in mare parte pt a cumpara titluri de stat americane, evident in USD.
      Poti verifica in stastisticile BNR – imediat dupa tragerea primelor transe in 2009, RO a cumparat titluri americane de 10 miliarde USD.

      ===

      Daca iti permiti si crezi ca te vei readapta ok in alta tara, iti recomand cu multa caldura sa o faci.
      Solutiile la care te gandesti tu si alti baieti inteligenti au o mare problema: sunt gandite de oameni inteligenti, educati, scoliti, civilizati…
      Cand ajungi sa le aplici efectiv, descoperi ca numarul oamenilor care inteleg nevoia acestor schimbari si care mai sunt si in stare sa actioneze (sa execute) in directia lor este cumplit de mic.

      • @ Alexx:

        nu vreau sa plec.

        am fost plecat in 2 tari europene la munca – Germania si Italia.

        nu mai vreau sa plec chit ca nu mai ramane caramida pe caramida din mine 🙂
        eu sunt de aici din Romania si am de gand sa devin din ce in ce mai puternic aici ca cetatean de prima mana, nu sa incerc sa ma fac acceptat in alta parte ca cetatean de mana a 2-a.

        cu regret zic ca ai dreptate … numarul oamenilor care inteleg nevoia unei schimbari e intr-adevar mic…

        atunci prima mare schimbare ar fi o injectie sanatoasa de fonduri catre invatamant si sanatate …. cum poti fi independent cand esti bolnav si needucat ?

        mai mult decat atat …. cand ai conducatori rai, pusi pe japca (indiferent de partid) ce te face sa crezi ca ei vor investi in propria populatie alocand bani pentru sanatate si invatamant???? De ce ? Sa faca oameni mai luminati mental si mai independenti fizic ?

        Ca sa ce ?

        Sa scada dependenta de ei, de politicieni ? :)?

        Nu, Alexx, eu nu plec nicaieri – am fost plecat si eu am decis sa ma reintorc.
        Si banii pe care ii am i-am facut aici in Romania (bani 100% albi) nu in afara tarii …

        E momentul sa cada miturile Alexx!
        Inclusiv mitul retard al implinirii de sine in alta parte decat la tine acasa, in tara ta!

        daca nu iti place tara ta , schimb-o manca-ti-as , nu fugi! … (!) = „a schimba” in sens de imbunatatire – tu cu fortele tale asa cum esti tu , ca mine, doar un alt individ – , nu in sens de inlocuire!

        Chiar si o hartie luata de jos / nearuncata jos pe strada schimba tara in bine cu 0 , 0000000000000000000000000000000000000000000000000000000000001 % …. cum zicea intr-un comentariu „locuintamea” …nu conteaza volumul , ponderea de volum a gestului, conteaza diferenta de abordare …diferenta calitativa…

        Schimbarea nu vine din afara noastra (ca indivizi sau ca tara) Alexx! Vine fix din noi!
        Ne uitam in noi si cautam binele! Asa apare schimbarea, nu fugind!

      • @Bancherul
        Stiu, ai mai scris despre aventurile tale externe si originea fondurilor pe care le misti acum.

        Am facut o doar recomandare asa, ca intre 2 oameni care nu se cunosc decat putin de tot pe un forum. Tu stii mai bine ce e bine pt tine.

        Nu stiu care ar fi „solutia” pt RO sau macar daca exista vreo solutie realista. Aruncatul cu bani prin ministere e clar ca nu functioneaza – sanatatea are un buget cvintuplu fata de 2005, dar starea generala a spitalelor/cadrelor medicale/ disponibiliattea medicamentelor nu s-au imbunatatit, ba dimpotriva.

        ===

        Nu stiu cate ai „patit” prin Romanica si cate ai „patit” pe afara. De obicei asta marcheaza f tare experienta, mai ales daca esti tanar.
        Eu am avut experiente mult mai placute si mai „de-acasa” in Austria decat in RO… M-am simtit mai de-al locului desi nu eram…
        The eye of the beholder…

      • @ Alexxx :

        si furaciunea s-a cvintuplat prin sistemul de sanatate 🙂

        dar daca bagi spaima in oameni cu niste controale fioroase si cu un sistem de verificare bine pus la punct si greu coruptibil o sa fie mai ok …

        pe viitor miza mea e pe Romania.
        de obicei pun mizele bine …de plecat era asa…prin 1990-1995-2000 …dupa 2007 nu prea a mai fost de plecat si din 2011 nu mai e deloc …

        e saracie si la ei (ma refer fata de standardul lor de viata de dinainte de criza) si asta atrage dupa sine xenofobia!

        in plus ne-au facut de bafta si tiganii si hotii si curvele prin afara Romaniei …

        eu pun miza pe Romania!

      • PopescuIon

        In momentul in care o sa aveti niste copilasi, in momentul in care unul dintre voi, tu sau sotia va avea un salariu mediu, in momentul in care vei fi nevoit sa te deplasezi sa iti rezolvi anumite probleme, e posibil sa avem alte discutii.
        O sa treceti voi de etapa asta a vieti, am avut-o si eu, e momentul acela cand nu ai familie si responsabilitati, esti tanar, sanatos, ai si ceva bani, e normal sa ai gura mare si sa gasesti asa usor din vorbe, rezolvarea la multe probleme. E frumos acum pt voi baeti, te duci la munca, te plimbi cu bicicleta, esti sanatos, fara responsabilitati, nu ai nici o grija.
        Ei dupa ce treceti de etapa asta si o sa aveti familie, mai imbatranesc parinti, o sa inceapa sanatatea sa scartaie, in trafic vei fi deranjat de idioti, nu gasesti loc la gradinita pt copil, o sa fii nevoit sa iti cauti job la un moment dat si nu gasesti, etc etc etc, altfel vom sta de vorba.
        Momentan voi sunteti intr-o stare de visare asa, tot ce zboara se mananca. Meditati putin si ce o sa faceti peste cativa ani cand se va schimba situatia. O sa vedeti in prima parte atunci cand o sa aveti sotia insarcinata. La stat daca te duci cu analizele o sa iti vina sa vomiti de cum intri in policlinica sau spital, la privat o sa va usuce de bani si o sa gasiti multi aiuriti angajati pe acolo.
        In fine exemple sunt multe, eu momentan ma gandesc la ce scoala sa iti inscrii copilu????? Ca ducatie e clar ca nu o sa mai avem cat de curand, asta in primul rand datorita faptului ca un profesor educat si destept nu o sa ramana in invatamant.
        Asa ca, cine isi inchipuie ca merita sa iti faci planuri de viitor in tara asta o sa fie dezamagit mai devreme decat isi inchipuie. Ori ca sa te imprumuti pe toata viata pt un cotetz deja e prostie halucinanta combinata cu dementa.

      • @Bancherul

        Speranta mea e tot aici, in RO.
        Dar nu cred ca se va materializa mai devreme de 20-30 de ani de aici inainte…

        Pana atunci, supravietuim.. cum putem.
        Mi-ar placea sa raman, insa sunt cam ultima gaina dintre prietenii mei, pe care ii vizitez cu multa placere an de an, in limitele posibilitatilor, pe langa Krems, Austria, Manchester, Bruxelles…

        Evident, cel mai rau dor lucrurile mici. Serviciile, siguranta, linistea, ordinea.

        Stii prea bine, nu are rost sa insist.

        Pe de alta parte, tocmai ordinea aceea impune niste constrangeri ale vietii… care limiteaza omul ca un tren pe sine. Te urci in statia „absolvent de facultate” si cobori in statia „pensionar”.

      • @ Alexx:

        stii care e smecheria cu Romania?

        nu ai sine de tren deja existente… poti sa ti le faci cum iti trazneste prin cap… e mai libera atmosfera aici mai!
        dar trebuie si sa ai spirit intreprinzator!

        binenteles oamenii ce prefera solutii predefinite de viata nu sunt mai prejos decat cei creativi, creatorii de societate!

        cei conformisti duc o societate in spate pana la urma, in tacere 🙂 … dar nu cei conformisti ii dau forma – societatii , asta e foarte clar pentru mine! … 🙂

        in Romania viata inca e lichida , inca poti construi „sine de tren ” unde vrei , in ce fel vrei … trebuie doar sa vrei ca nimeni nu iti va da nimic fara sa iti ia cel putin dublu inapoi ….

        @ PopescuIon ;

        stai calm…am peste 30 de ani, am sotie am responsabilitati pe cap …. dar imi pastrez dinamismul sufeltului si al mintii /….

        pont: abia cand te simti apasat de viata incepe viata sa te apese si mai tare 😉 … priveste totul mai in joaca si o sa devina totul mai lichid, mai reformabil , vei putea sa iti remodelezi viata dupa cum vei vrea tu …

        e o chestie interesanta asta …cu cat vezi viata mai serioasa si mai apasatoare, cu atat devine viata mai apasatoare asupra ta… si viceversa …

        stiu,vei zice ca zic teorii si rahaturi 🙂 … si ca atunci cand iti plange copilul ca vrea dulciuri si nu ai bani de dulciuri se vede viata altfel … asa e … insa atmosfera unei familii pleaca si de la spiritul din sanul ei … am vazut copii zambind pana la urechi doar pentru ca au primit un pachetel de biscuiti pic-nic …

        nu totul pleaca de la materialitate …. si sotia iti zambeste altfel cand ii duci o floare din senin (chiar dc e un kkt de floare de 3 ron) si copilul se bucura cand ai aparut din senin cu un pachetel de mentosane de doar 1,5 ron si l-ai luat in brate si i-ai bagat mentosanul la bot :D!

        totul , dar absolut totul in viata asta pleaca de la spirit, de la modul cum ne vedem si cum vedem viata!

        ia-o mai relaxat nitel ca viata e frumoasa …. nu te gandi ca gata! am cacalau salariu lucrand in banca (ca nu am eu chiar cacalau salariu!… nici minimul sau mediul pe economie nu am , dar nici cacalau sa imi pun si in cap…)….

        Popescu Ion, viata pleaca de la spirit ! .. si da trece si prin stomac ( ca si dragostea) … dar de plecat , izvoraste de la spirit!
        Cum iti vezi viata , in timp asa o s-o ai!

        Fii un pic mai optimist de dragul familiei tale:) …

      • @ Alexx :

        nu, 20-30 de ani e prea mult …

        eu zic ca vreo 5 ani sunt necesari …avand in vedere cate evenimente urmeaza pe plan mondial …. vin schimbari mari! …luati aer in piept!

      • PopescuIon

        @ Bancherule m-ai inteles gresit, sunt f optimist si bucuros, nu am probleme de genu asta. Dar tot timpul te vei lovi de probleme mici sau mari in Romania, probleme care sunt halucinante, oricat de optimisti vom fi.
        Voiam doar sa iti reamintesc sa analizezi putini situatiunile :), cei care au plecat din Romania si cei care vor pleca in continuare eu ii cred si ii inteleg, nu ii condamn.
        Pentru a-ti imbunatati calitatea vieti si pt a avea un viitor bun, real, nu mergand pe psihologia optimismului, e singura varianta, sa parasesti aceasta tara, altfel nu vei avea nici o sansa in urmatoarea perioada.

      • @Bancherul
        Evident ca „aici” nu exista sine de tren: pentru ca se fura. 🙂

        Populatia e in scadere – sa vezi dupa 2014 cati vor emigra.
        Decalajele sunt mult prea mari, si chiar daca „vestul” o sa isi piarda si mai mult din stralucire, oricum va fi cu mult, mult de tot peste conditiile de aici.

        Vezi ca e si o vorba – „cand uriasii au apa pana la piept, piticii deja s-au inecat”…

        Probabil ai observat deleveragingul accelerat din ROmanica ultimilor ani. A fost doar inceputul.
        Banii se intorc la matca lor, la originea lor, chemati la ordin. Pe aici va fi saracie si mai lucie, disperare si mai mare, pentru cel putin 10 ani de aici inainte.
        Vor fi necesari alti 10 pt o oarece revenire.

        Estimez ca in 2020 vor fi maxim 16 milioane de locuitori prezenti mai mult de 6 luni/an in RO. Din astia, 3 milioane tigani, 2.5 mil unguri, 1.5 mil alte nationalitati.
        Deci etnici romani ~ 10 milioane. ACum sunt ~ 14-15 milioane.

      • PopescuIon

        @Alexx de acord.
        Multi tineri nu o sa accepte in conditiile actuale sa fim la fel, cum a fost multa vreme si anume sa ne bucuram copilasi cu o mentosana sau un pachetel de biscuiti. Pai ce cioara masi facem aici???????? Urmatorul jaf va fi pe bogatiile naturale, alea care au mai ramas ale tarii, bineinteles ca nu vom profita noi de ele….
        Toti tineri mai intepati care ii cunosc, mai ales cei de prin provincie, vor pleca mai devreme sau mai tarziu, ii cred ca asta vor face, s-au saturat sa munceasca pe biscuiti si mentosane si sa fie calcati in picioare de politicieni, colorati, smecheri, nesimtiti etc etc.

      • @ Popescu Ion :

        ai deformat mesajul pe care l-am transmis eu fara a aduce elemente noi in discutie.
        🙂
        eu vorbeam de altceva … 🙂

        succes in viata iti doresc cu viziunea asta negativ-agresiva….
        din postarile mele probabil ca ai observat ca nu promovez o acceptanta a cedarii resurselor naturale sau o acceptanta a exploatarii de 2 lei …

        decizia de a pleca apartine, cum am mai zis, oamenilor conformisti …
        creativii creeaza 🙂

      • @ Bancherul
        „creativii creeaza” …. doar daca supravietuiesc, prietene…

        Stii ca avem foarte multi inventatori, multi dintre ei foarte buni ? Stii ca avem chiar si o istorie a cercetarii si inventicii romanesti, de la avionul cu reactie la ribozomii lui Palade ?

        Si stii unde s-au afirmat toti acei creativi… ? Ia ghici…

        Daca Brancusi ramanea in tara, crezi ca auzea cineva de el ?
        Eliade ? Cioran ?

        Sigur, energetismul romanesc e frumos, la fel e si Miorita.

        Dar, in cele din urma, nimeni nu e profet in satul lui…

      • PopescuIon

        Nu am deformat nimic domnule, doar am precizat niste aspecte, nu are nici o legatura cu dumneata.
        Eu am spus doar ca jaful e din ce in ce mai mare, calitatea vieti nu numia ca e zero, a trecut deja pe minus, si de aceea ii cred si sunt de acord cu cei care pleaca. In fond crezi ca are importanta daca lucrezi in Austria pt o comapanie, careia ii faci profit bineinteles sau ca lucrezi in Romania pt o banca austriaca? Nu domnule, e acelasi rahat, daca intradevar vrei sa schimbi ceva in tara asta de ce lucrezi pt o banca straina? Deci, sa nu neglijam neste aspecte importante, sa nu imi spui tu mie ca ar trebui sa ne bucuram copilasi cu o mentosana si sa fim optimisti ca viata e asa de frumoasa si dumneata lucrezi pt bancheri, adica oameni care fac parte din varful celor care au distrus miliaone de oameni, tari intregi!!!!

      • bankerul a spus:
        „dar trebuie si sa ai spirit intreprinzator!”

        si asta este esentialul. jos palaria !

        daca esti intreprinzator si daca si castigi bani atunci viata este altfel. bani trebuie.
        ce mai conteaza atunci un imprumut de 400K daca poti sa-l dai inapoii in max 5.7 ani !?

        pe deasupra ai o sansa sa fii liber. a fii liber inseamna a nu-ti vinde ce ai mai important: timpul vietii tale.
        restul este teorie.

  2. Corect!

    Eu sunt unul din cei care astepta scaderea preturilor. Gata! Poate sa scada la jumate, nu ma mai intereseaza!

    Consider ca cel mai bine acum este da fii flexibil, sa nu fii legat de nimic, sa poti sa mergi sa lucrezi oriunde. Locurile de munca o sa devina tot mai putine si concurenta tot mai acerba.

    Mai bine investiti in educatia si sanatatea personala!

    • @ azukay : da, asa e !

    • @ azukay, all :

      bine ai venit printre oamenii liberi si puternici 🙂 !

      pana la urma caramizile nu sunt totul 🙂 … dar libertatea si spiritul e totul … .caramizi si tigla se vand la magazine… si var lavabil …

      libertate si spirit nu se da la aprozar! 🙂 … din fericire .. din fericire pentru ca nu a devenit inca o marfa!

  3. @ all

    sezi mumos , Bubico ! sezi frumos!
    🙂
    care mortii ma-sii isi inchipuia ca astia vor face diferenta in fata unui furt international ???

    http://www.mediafax.ro/economic/georgescu-guvernul-ponta-doreste-continuarea-acordurilor-cu-fmi-bm-si-ue-9588084/

  4. Nu stiu ce va urma dar stiu sigur ce nu va urma . Adica o minima crestere economica sa ne scoata din probleme.

    Economic vorbind , atunci cand te indatorezi prea mult , ponderea dobanzilor din buget creste si asta determina ori noi imprumuturi , care nu rezolva nimic , ori taieri bugetare. , ori noi Taxe (deja suntem la suprataxare asa ca asta nu e o solutie prea folositoare pt ei).

    Dupa cum stiti , taieri ioc , imprumuturi ioc pt ca lumea finainciara nu prea mai are incredere asa ca solutia la indemana este TIPARIREA DE BANI. Asa ca nu probabil vor scadea preturile la imobiliare , dar vor scadea mai putin decat ar trebui pt ca o parte din scadere este acoperita de inflatie , cel putin la RON.

    Cand vorbim de Euro , trebuie sa stiti ca .pretul platit de germani la unificarea tarii din 1989 a fost renuntarea la politicile neinflationiste , ultima tara din occident care le practica si bariera impotriva inflatiei.

    Asa ca USD , EUR si implicit si RON , scad simultan ca sa nu se observe foarte tare o scadere a unei valute fata de alta.

    Incerc acu sa explorez optiunea metale pretioase. Bancherule , ce parere ai despre aur/argoint/platina/palladium ?

    PS: 1 year reader , 1st actual post

    • @ Ovidiuhtm:

      inca nu s-a terminat bula speculativa pe aur/argint/ platina…. doar a luat o pauza …

      probabil ca stii deja ca aurul e contraponderea la inflatie … varful bulei speculative va fi cand inflatia se va reaprinde serios in sua / restul lumii dezvoltate … 1.8 – 2.5 % inflatie in sua nu e de ajuns .. .

      ar fi bine ca omenirea sa vina (si sa vina repede!) cu o noua mare inventie care sa redinamizeze economia mondiala!!! asta pana se ajunge la finalul bulei pe metalele pretioase … (undeva pana in 2 ani.. poate 2-3 ani)… nu de alta dar ajungem si la finalul unui superciclu pe marfuri … nu o sa stau sa explic ce e superciclul pe marfuri .. sigur ai idee.

      … nu stiu … .o inventie mare de tot .. energie scoasa din vid sau mancare scoasa in cantitati imense , industriale prin recompunerea elementelor ..etc..sau altceva ..

      eu am mai sustinut asta o data in alt comentariu ;

      2 iesiri sunt din criza asta traita acum :

      a. razboi mondial dur de tot, poate atomic. ceva ce nu a mai fost pana acum.

      b. investitii masive, cu adevarat masive in educatie si inventica pe plan mondial pentru a ajunge la acel „super-ceva” care sa ne scape de un nou razboi mondial , realizand un nou salt tehnologic , industrial , ce mai vrei tu …

      imi doresc b) … dar tare incepe sa ma traga pe la incheieturi curentul datorita vitezei cu care se apropie a) …

      … din pacate.

      • @bancherul

        Trebuie sa fac poc schemele Ponzi. Orice „superceva” nu face decat sa mai amane putin… pufff-ul final. Niste unii care indeamna talparul la munca si predica non-stop socialismul corporatist in spatele unor texte cu piata libera si capitalism… s-au obisnuit cu talharia… sofisticata.

        @Ovidiuhtm
        Protejeaza-te de inflatie. Banui ca atunci cand toti cretinii primeau sute de mii de euro de la banca nu te protejai… acum simti nevoia. 😛

  5. @ all ; cand dau in depresie si vreau sa ma mai amuz ma mai uit pe linkurile astea 🙂

    sunt amuzante, tonifiante 🙂

    http://www.money.ro/cum-sa-vinzi-o-casa-in-2012_1219694.html

    http://www.money.ro/cererea-si-preturile-locuintelor–la-jumatate-fata-de-2007_1219040.html

    • si mamaia scria mai frumos la masina de scris :
      „Potrivit acestora, numai un agent imobiliar iri poate asigura o expunere adedcvata catre piata de cuparatori”
      „Dar evaluatorul va fi necesar in moementul tranzacitiei.”
      „O imagine buna pe interent este unul dintre cele mai importante lucruri la ora actuala.”
      „o poza proasta insemna ca potentialul cumparator va trecele la urmatoarea oferta.”
      „Daca ai o usa caere scartaie sau un geam care nu se inchide complet ”

      cine mama dracului a scris articolul asta, vreun pustan scolit pe messenger ?!

      • @ batman : eu de ce am zis ca citesc articolele astea cand dau in depresie 🙂 ?

      • pai las-o dracu’ ma bancherule, chiar asa ?! adica nu se corecteaza si ei dupa ce scriu ? nu zic, toti gresim la prima „scriere”, dar pana si eu cand postez pe net diverse, mai citesc o data ce-am scris, daramite cand scrii la un ziar cu mii/zeci de mii de cititori ..

      • daca viitorul ministru al educatiei nu stie sa-si scrie corect pasiunile si scoala in care a studiat ce va mai mira ?:))

  6. De-a dreptul vizionar tovarasul!

    Exact asta se intampla in zilele noastre: tarile bogate imprumuta bani din tiparnita tarilor sarace, tarile sarace contracteaza firme din aceste tari bogate pt. diferite produse sau servicii iar banii se intorc de unde au plecat cu dobanda cu tot.

    Banu’ e ochiul dracului zice o vorba romaneasca, dar eu zic ca e de fapt instrumentul evreului pt. a stapani incet-incet lumea.

  7. @ Bancherul: Stiu ca nu e timpul, poate nici locul … dar trebuie sa-ti spun ca …am simtit ceva cand am citit… si conteaza foarte mult pentru cei care pot vedea dincolo de cuvinte, imobiliare, valute s.a. lucruri care se discuta pe aici

    nu totul pleaca de la materialitate …. si sotia iti zambeste altfel cand ii duci o floare din senin (chiar dc e un kkt de floare de 3 ron) si copilul se bucura cand ai aparut din senin cu un pachetel de mentosane de doar 1,5 ron si l-ai luat in brate si i-ai bagat mentosanul la bot !

    totul , dar absolut totul in viata asta pleaca de la spirit, de la modul cum ne vedem si cum vedem viata!

    ITI MULTUMESC!!!

    • @ Isa :

      🙂
      cu placere …
      eu zic ca e momentul sa ne educam si sa-i ajutam si pe ceilalti din jur (in masura in care sunt pregatiti, sa nu-i chinuim impunandu-le un „modus vivendi”, un mod de a trai)…

      ca un fel de solutie sanitara la nivelul spiritului .. respingand non-violent (ceva gen solutia „mahatma gandhi”) elementele poluante din jur … asta pe cat putem si fara sa-i chinuim pe cei din jur cu ideile noastre…asa, usurel , fara sa se observe fatis 🙂 … zic solutie sanitara pentru ca ma gandesc la educarea gandirii, a civilizatiei relationale, a emotiilor, a empatiei (ce tie nu-ti place altuia nu face), a comunicarii -toate chestiile astea.

      tin minte din liceu din manualul de psihologie de clasa a 10-a … .era o faza acolo de genul urmator: violenta apare la oameni in momentul in care metodele de comunicare cedeaza, nu mai fac fata! Adica dai cu bata cand nu mai ai mijloace de comunicare… si violenta e un mijloc de comunicare pana la urma … dar e unul distructiv si extrem de primitiv 🙂 !

      uneori stateam si ma gandeam de ce, care e adevaratul motiv pentru care romanii pe strada sunt in halul asta de intunecati la fata, de amarati, de chinuiti .. .

      si mi-am dat seama …
      e pentru ca sunt un neam de un extrem de mare bun-simt care suporta multe , foarte multe…
      cei rau-voitori i-au numit „oi” … cei binevoitori (mai putini) i-au numit „oameni alesi” …

      eu inca ma mir ca desi suporta atatea injosiri obraznice, ei inca tac … pentru ca probabil si-au dat seama ca atunci cand au vorbit au vorbit degeaba …

      cred ca undeva se pregateste ceva … lipsa asta de comunicare reala , la nivel comun, stradal …ca o tacere colectiva – desi la tv se caraie intr-o veselie pe diverse subiecte, de fapt nu se vorbeste deloc nimic in mod esential…asa simt –

      simt ca se pregateste ceva la nivel colectiv , dar nu pot denota exact ce… doar ca o simt … nu pot acum sa pun punctul pe „i” …
      „tacerea” colectiva cand vine vorba de chestii esentiale de vorbit va conduce la violenta

      • nepacalita

        @ Bancherule

        Ca tot l-ai pomenit pe Mahatma Gandhi, am un citat preferat al lui: „”Each one has to find his peace from within. And peace to be real must be unaffected by outside circumstances.”
        Un om iluminat. Eu le zic oamenilor din categoria lui oameni care au aura, oameni care au ceva special si care sint rari. Aveam si noi citiva si poate mai avem. Coposu de pilda.

        Si eu percep tacerea colectiva de care ai zis. Stii cum o percep? Ca pe linistea de dinaintea furtunii. S-a intrecut limita, e nevoie doar de o scinteie. Pina acum au fost citeva mici scintei, pe ici pe colo, dar nu suficient de puternice. Ce o sa vina o sa fie cu vilvataie mare. Si o sa fie in toata tara. Asta simt eu.

      • @bancherul, nepacalita

        „Tacerea colectiva” e a sutelor de mii de bizoni care sunt plini de datorii urmare a anilor 2007-2008. Aventurile financiar – bancare a acestor idioti au afectat, bineinteles, si viata familiilor lor.

        „simt ca se pregateste ceva la nivel colectiv , dar nu pot denota exact ce… doar ca o simt … nu pot acum sa pun punctul pe “i” …
        “tacerea” colectiva cand vine vorba de chestii esentiale de vorbit va conduce la violenta”

        Simtzi pe naiba ! E o stare generala de nenultumire. Atata tot.

        Stai putin ca vin alegerile ! Avem si supapa de depresurizare a prostimii debitoare. Stii ce „valvataie” se va intampla ?

        Va obtine Dan Diaconescu un procent de n-o sa ne vina sa credem si ne vom face cruce cu amandoua mainile totzi de aici.

        Fac pariu pe orice si pe oricat ! Minim 20 %.

        Se baga careva ?

      • @ nepacalita :
        da, cam asa simt si eu…ca va fi un fenomen de masa , indiferent ce va fi …

        opinia mea e sa stati cumintei deoparte …. nu de alta dar ati vazut cat de glumeata poate fi istoria… au murit tinerii aia in 1989 ca niste eroi pentru ce? …. pentru a continua circul ceausisto-iliesco-stolojano-isarescian de-a pururea …

        cum ziceau Parazitii …. in loc sa mori pentru ceva , gaseste ceva pentru care merita sa traiesti … aparea asta intr-o melodie de-a lor …

      • RIVALIUTZIA DD in direct !

      • @ BCA : ai dreptate in mare …
        mai ales la faza cu bizonii indatorati in valuta …

        realizezi ca doar daca sare euro mai la 5 ron (daca i se da branci leului) totul e afectat in viata unui individ / a unei familii ? si mancare si haine si incalzire iarna si tot ?

        asta e un risc mare cu potential de iesire in strada …

      • @Bancherul

        „realizezi ca doar daca sare euro mai la 5 ron (daca i se da branci leului) totul e afectat in viata unui individ / a unei familii ? si mancare si haine si incalzire iarna si tot ?

        asta e un risc mare cu potential de iesire in strada …”

        Si in strada ce sa faca ? Ce sa gaseasca ? Sa dea foc bancilor pentru ca i-au imprumutat ?

        Sau poate „chestia” aia care s-a intamplat iarna asta in Piata Universitatii ?

        Poate doar asa ca sa aiba jandarmii ce bate.

        Imi amintesc acum de un mosh prost filmat de astia de la Realitatea TV cand se inghesuia la usile Tribunalului Pitesti ca sa ceara banii de CAS inapoi. Reportera il intreaba: „Cat aveti pensia?”

        El raspunde: „12 milioane”
        Reportera: „Si cum traiti cu banii astia ?”
        Moshu: „Pai ar fi binishor dar am 3 banci de platit.”

        3 (TREI) banci. Nu una ! 3 (TREI)

        N-am fost dator in viata mea in 3 locuri. Nici eu nici firma.

        Iar tembelul ala avea rate la 3 banci si probabil ca-i mai confisca si ceva banutzi din pensia babei ca sa „faca fatza”. Si uite asa ii chinuie pe toti din jurul lui. La o pensie de aproape 300 de Euro.

  8. Nu e corect sa numesti capitalism un sistem care este o forma de socialism a corporatiilor. Capitalism a fost sistemul din SUA de dinainte de introducerea FED.

    Relele pe care le gasesti tu sistemului de azi, eronat numit capitalism, sunt facuta cu ajutorul si coercitia statului: productia de bani din nimic, redistributie, bail-out cu bani spoliati prin impozite, etc., etc. Aceast tip de sistem se numeste socialism. Nu seamana cu cel al lui Marx, nu seamana cu ce propavaduiau bolsevicii, dar asta este.

    Capitalism inseamna, in primul rand, piata libera. Inclusiv piata monetara libera. Te invit sa-ti tiparesti propria moneda, daca vrei sa testezi cat de libera e piata monetara.

    • @ Mihal

      Sunt de acord cu tine insa eu nu imi amintesc sa fi auzit in ultima vreme despre o struto-camila OCS (Oranduirea Capitalist-Socialista) asa cum a aparut USL (Uniunea Social Liberala).

      Cu riscul de a parea ca am inclinatii comunistoide, eu zic ca in ultimele decenii capitalismul este cel care a facut praf echilibrul financiar mondial. Comunistii l-au acceptat partial luand de acolo doar aparentele si dorinta de imbogatire peste noapte.

      Faptul ca astazi bancherul nu isi pune pistolul la tampla dupa ce face greseli incalificabile se explica si prin denaturarea conditiei umane dar si prin acapararea tuturor parghiilor politico-economice de catre sistemele de tip MAFIOT care guverneaza la nivel mondial. Sinuciderea spirituala a luat locul celei propriu-zise. In fond asistam la falimentul civilizatiei care in opinia unor sociologi reprezinta treapta cea mai josnica a unei culturi…

      • Sunt de acord cu observatia ca socialistii/comunistii au asimilat din vechiul capitalism cateva atribute placute oricui (cum este posibilitatea acumularii de capital) si si-au botezat sistemul hibrid tot cu termenul de „capitalism”.

        Azi in lume nu mai exista niciun stat auto-intitulat capitalist sau democratic in care sa functioneze vechiul capitalism de inceput de secol 20. Ceea ce avem azi ar trebui denumit in mod corect socialism corporatist, iar ceea ce a existat inainte de 1989 s-ar putea denumi socialism proletar.

        Cred eu ca este important sa nu mai invinuim in mod obsesiv capitalismul, pentru ca acest sistem este asociat automat cu doctrinele de dreapta. Mai departe, asta justifica automat blamarea dreptei de catre cei care se intituleaza socialisti.

        Este foarte usor sa identifici hibele sistemului actual si sa spui ca dreapta e de vina, prin urmare am avea nevoie de stanga. Fals, pentru ca tot ce experimentam azi in lume este de stanga, cu diverse variatiuni.

        Asa ca tu, @tf, departe de a fi comunistoid, de fapt cauti un regim autentic de dreapta, doar ca nu prea mai ai unde sa-l gasesti.

        Sa retinem: dreapta si capitalism inseamna libertate individuala si neamestecul statului in economie. Intr-un regim de dreapta esti pe treapta de egalitate cu bancherul, inclusiv in posibilitatea amandorura de a emite moneda. In ziua de azi, dreapta si capitalismul (in sensul propriu al termenilor) sunt practic inexistente in lume.

        De asemenea, sa mai retinem: termenul capitalismeste uzitat in mod incorect in secolul 21, fiind un substitut ideologic pentru termenul de socialism corporatist.

        Distinctia este importanta ca sa nu cadem in capcana faptului ca avem un socialism care are hibe evidente si atunci ne dorim un socialism mai apropiat de doctrina bolsevica, ca n-am facut nimic.

        Ceea ce ar trebui sa ne dorim, spre binele nostru, este contrariul sistemului de azi si opusul sistemului de ieri.

      • Inca o observatie, relativ la exprimarile din media: extrema dreapta = nazism sau fascism este o barbarie crunta. Aceste partide erau de stanga. Nazism este o contragere de la national-socialism.

        Extrema dreapta ar insemna sa militezi pentru desfiintarea statului si domnia absoluta numai a regimului proprietatii private. Cea mai apropiata doctrina de sensul propriu al extremei dreapta este… feudalismul.

      • Asa ca poate un titlu mai corect dpdv ideologic pentru articol ar putea sa fie: „Ceausescu, socialismul, Isarescu si noul socialism”.

      • @ MihaI:

        Incantator! e o placere cand ai de-a face cu un om si „mobilat” cultural si bun verbalizator al gandurilor! Felicitari!

        in legatura cu ce ai zis: „Intr-un regim de dreapta esti pe treapta de egalitate cu bancherul, inclusiv in posibilitatea amandorura de a emite moneda. In ziua de azi, dreapta si capitalismul (in sensul propriu al termenilor) sunt practic inexistente in lume.”

        cu tot respectul, dar oferta publica initiala de la bursa in vederea listarii actiunilor la bursa nu e echivalenta intr-un metasens emiterii de moneda ?
        repet, intr-un metasens.

        mai ales ca uneori firmele pot emite si actiuni nenominale la purtator.
        ….
        asta in cazul firmelor .. in cazul persoanelor fizice, nu am un bun exemplu… poate pentru ca persoanele fizice sunt supuse inclinatiilor subiective , deci nu sunt guvernate de un cod intern de legi obiective (asa cum tinde sa fie o banca centrala care emite moneda) ..

        Deci nu e lupul atat de negru pe cat pare in ce ai zis …. cel putin in cazul firmelor.

      • @bancherul: nu intrutotul, ar mai fi discutia despre sistemul rezervelor fractionare.

        O firma, cand face IPO, vinde o parte din dreptul de proprietate asupra capitalului (a activului si pasivului). Distinctia mi se pare esentiala. Banca, cand emite pe sistem fractionar, literalmente creaza bani din nimic. Vorbim de o banca comerciala.

        Iar o banca centrala efectiv creaza din nimic, oricat e nevoie, fara numar, fara numar…

        Ori, pana la urma, asta e esenta problemei: monopolul statului si al agentilor sai imputerniciti asupra emiterii de moneda din… nimic.

    • Dap… neofeudalism avansat… de la toti peste posibilitati pentru… cativa.aflati in competitie, un fel de concurs porcin orwellian. 🙂

    • @ MihaI :

      si in cazul unei firme nu e tot emisiune de actiuni din nimic ?

      ex: daca avem o firma listata la bursa cu 10.000 de actiuni din care 3000 publice (rulate pe bursa) daca ei vor sa isi accesibilizeze piata si fiecarei foste 1 actiune ii corespund 3 noi actiuni (deci total 30k actiuni si 9000 publice, rulate pe bursa) … spune-mi tu mie : cele 2 noi actiuni care pot avea potential de crestere peste valoarea contabila (pe motiv ca firma a tras capital pe nas de pe bursa si isi permite sa cumpere tehnica noua, productivitatea creste etc…) nu pot ajunge la un moment dat sa egaleze valoarea nominala initiala a primei actiuni , a initialei?

      deci de unde au aparut cele 2 noi actiuni, nu din nimic? :)?

      cunosc sistemul rezervelor fractionare – e ceva obisnuit oricarei banci intregi la cap din lumea asta!

      ce vreau eu sa demonstrez e ca asa ceva e mai normal decat o prezinta cei din Zeitgeist de unde stii tu probabil de sistemul rezervelor fractionare! Pentru ca daca ai sti dintr-o sursa academica probabil ca nu ar mai fi asa o sursa de uimire pentru tine acest sistem … nici macar sub aspect etic (asa cum e prezentat in marxistul film Zeitgeist) ….

      • Probabil ca sari la concluzii. Poate ca nu stiu din filme, poate ca stiu din alta parte. Poate ca am un cap propriu cu care pot sa judec.

        Revin din nou la actiuni: cand vinzi actiuni, are loc un transfer al dreptului de proprietate. Vanzarea de actiuni nu are nimic de-a face cu sistemul rezervelor fractionare, nu poti sa vinzi mai multe actiuni decat exista la un moment dat. Emisiunea de noi actiuni nu e din nimic, ci se produce din diminuarea corespunzatoare a valorii detinute de toti ceilalti (diluare).

        Deocamdata, moneda nu este marfa care ar trebui sa fie, ci are un tratament special, prin cele doua atribute: monopol si rezerve fractionare. Daca nu ar avea tratamentul special de monopol, poate ca mai multora ar incepe sa li se para straniu si sistemul rezervelor fractionare.

        Incearca sa aplici sistemul rezervelor fractionare la orice alta marfa, sa vezi cat de straniu iti va parea.

  9. PopescuIon

    @Bancherule @tavane
    Acest blog a devenit obositor…Nu se mai intelege nimic…La un moment dat era o placere sa citesti comentariile aici…Acum e un talmes balems…bancherul insista in fiecare zi cu comentarii gen palavrageala si repetitie…spune domnule ce ai de spus scurt si la obiect si gata….nu mai e loc de nimic decat de sfaturile si parerile domnului bancher…a spus multe lucruri utile si adevarate, dar cred ca e suficient sa ne limitam la a spune concret o singura data si gata…de dimineata pana seara bancherul sta calare aici si se implica…si se implica si zapaceste acest blog…din cand in cand ar trebui facuta putina curatenie, tot ceea ce nu are legatura cu ceea ce se discuta aici trebuie STERS.

  10. Concluzie. Romanii sunt un popor inept, miscare browniana = o. Toate schimbarile pe care le-a suferit tara asta nenorocita de a fi locuita de niste moluste au fost facute din exterior. Venirea comunismului s-e realizat datorita rusilor, caderea comunismului asisderea datorita rusilor. Nu am fost instare sa ne guvernam niciodata decat furnad ca niste nesimtiti si inseland pe cel de langa noi. Eu sunt absolut convins ca in tara asta nu se va schimba nimic. Sperantele referitoare la viitorul mai bun al nostru sunt pentru naivi. Ca sa va faceti o idee despre istoria acestei tari in perioada interbelica va recomand o carte deosebita din punctul meu de vedere care trateaza viata social politica romaneasca in perioada amintita. Aceasi coruptie, mizerie si hotie sociala ca si acum, departe de imaginea micului Paris de care am auzit, hai sa fim serioasi. Cartea se numeste Istoria romanilor in sec XX de Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu. Daca citesti aceasta carte ti se va ridica valul de pe ochi, vei descoperi ca nu era mai bine atunci, ca era absolut la fel. Asa ca lasati orice speranta de mai bine, daca vreti sa v acumparati ceva nu aveti decat sa intrati in jocul bancherilor, poate aveti noroc sa gasiti unul care de foame mai lasa din pret, va faceti un credit si asta e, sclavagiti ca sa va platiti rata. Daca nu sunteti convinsi de solutia asta stati in chirie pana la adanci batraneti si cu asta basta. Nu mai aveti speranta in reduceri spectaculoase, ar trebui sa crape pamantul la propriu sa cada nemernicii de bancheri altfel astia prefera sa darame casele ca in america decat sa lase la pret. Din pacate adevarul e crunt, puterea de cumpareare mica, preturile foarte mari. Apreciez initiativa tavanului si o sustin da ma uit pe anunturile de pe siteul lui s vad aceiasi oligofreni care cer de rup, pentru ca altii la randul lor cer de rup s.a.s.m.d. Trebuie sa ai noroc sa dai peste unul pe care-l arde buza sa vinda sa mai lasa din pret, altfel stau toti la cotitur sa prinda un prost sa le dea un pret supra evaluat pe un cotet comunist. Oamenii nu se grabesc sa vanda asta e parerea mea. Daca au rabdat in comunism fara caldura si mancare de ce nu ar rabda acum cu niscai salarii taiate. Doar au antenele. realitatile acasa tv si alte posturi cu care sa-si omoare timpul si hai sa fim seriosi de 1 Mai a fost plin de grataragii. Nu e chiar asa de rau, ne place sa ne victimizam, suntem un popor de curve veritabile. De ce sa muncim cand putem cersi????

    • puteti citi si „Pilotii Orbi” de Mircea Eliade.
      E disponibil pe net…

    • @ Clau

      Cand am lansat Anuntul Corect nu m-am asteptat nicio clipa ca acolo vor fi anunturi cu preturi normale. Eu am vrut sa fac (si asta voi face) un mediu virtual in care vanzatorii si cumparatorii sa faca PRETUL CORECT.

      Intentionez sa lansez o campanie prin care sa determin toti doritorii de locuinte sa posteze un anunt cu pretul pe care sunt dispusi sa il ofere in functie de puterea lor de cumparare. Pana acum am strans doar vreo doua sute si ceva de anunturi de cumparare. Ma asteptam ca oamenii sa raspunda mai prompt la apelul meu insa romanii s-au invatat sa astepte fara sa faca nimic pentru binele personal.

      Uneori obosesc si eu si ma intreb cat voi mai suporta indiferenta celor pentru care incerc sa fac ceva insa in fiecare dimineata ma trezesc cu o energie a carei sursa imi ramane straina…

      Cat despre noroc, nu e cazul sa il invocam aici. Pretul locuintelor nu trebuie sa fie determinat de noroc ci de realitatea economica a tarii. Mizeria Prima Casa, Claudiu, nu mai are mult. Eu am fost la TIMON si am vazut atitudinea potentialilor cumparatori. S-a cam prins lumea cum e cu „ajutorul de stat”… Prosti mai sunt, slava Domnului, dar nu mai au cu CE !!!

      iti inteleg dezgustul dar nu e cazul sa te temi ca minciuna imobiliara va dainui in timp… Artificii de prostit poporul vor mai fi dar boom-ul IMO nu mai are nicio sansa… revenirea e doar in capul jegurilor din banci, agentii, fonduri de investitii etc.

    • @clau:
      De mult nu am mai citit un comentariu atat de pesimist. Orice pe lumea asta este negociabil.. absolut orice, mancare, locuinte, bunuri materiale si chiar si viata unui individ sau libertatea sa este negociabila daca platesti pretul corect.

      Noi aici nu vorbim si scriem decat despre imobiliare, credite si metode prin care sa incerci sa pui ceva economii deoparte pentru zile negre. Prin actiunile noastre incercam sa-i ferim pe cei care vor sa se intatoreze pe 20-30 de ani pentru o cloaca comunista, astfel incat sa nu-si vanda libertatea sau sa-si ia cumva viata ca nu mai pot platii datoriile (vezi ce am scris mai sus despre viata si libertate). ATENTIE.. fiecare trebuie sa citeasca singur si sa bage la bibilica !!!

      Daca oamenii au rabdat in comunism, au rabdat ca n-au avut incotro. Fraierii astia care rabda cu locuinte scoase la vanzare pentru ca ei tin de pret, pot din partea mea sa rabde de acu in colo inca 100 de ani. Prost este ala care plateste oricat i se cere, pentru ca, in ignoranta sa REFUZA cu vehementa sa se documenteze. Da.. ati cititi corect.. REFUZA ! Avand in vedere ca are educatie financiara zero oricum nu intelege ca nu este bine sa fie dator toata viata. D-astia gasesti peste tot, la tara, la oras, la stat, la privat si in multi-nationale.

      Fraierii astia care platesc oricat ca oricum nu platesc cu banii lor, exact asa gandesc ca si parintii lor i-au crescut cu imprumut la CAR sau cu credite si bani imprumut in anii 1990. Ce nu stiu imbecilii este ca in ziua de azi ca sa muncesti trebuie sa fii competitiv, sa arati ca poti si mai ales sa vrei sa muncesti bine in fiecare zi. Asa se lucreaza la privat in ziua de azi. Vremurile alea cu timpul trece leafa merge la bugetari sau la stat s-au cam dus. Cei cu credite trag tare ca sa-si pastreze job-urile si sa aiba de unde platii rate/ratele. Pe vremuri oricine muncea fie ca vroia fie ca nu vroia, cu sau fara studii superioare. Era usor sa platesti inapoi datoriile ca oricum nu aveau ce sa cumpareri cu banii, la magazine papica se datea pe cartela si fara relatii.. nu aveai ce si de unde cumpara. Asta era ca o paranteza la vremea lui nea Nicu’ pe care si eu am prinso.

      Si eu vad in jurul meu ca lumea isi accepta conditia actuala dar nu vrea sa o depaseasca. Ar face orice si ar comenta oricat dar nu ar investii 5 minute in plus sa invete ceva nou sa sa faca o recalificare profesionala in alt domeniu si sa o ia de la zero. Pauza de o tigare, vizita in mall din weekend, gratarelul la iarba verde su spartul semintelor pe banca in fata blocului sunt lucruri sfinte. Ce pretentii poti avea de la un individ cu un asemenea sistem de valori ?

      Din aceleasi motive ne trebuie o schimbare. Daca nu-i poti schimba pe ei, poti evolua tu ca individ.

  11. http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/ultima-strigare-luna-mai-ar-putea-fi-ultima-in-care-mai-poti-obtine-credit-prima-casa-165637.html
    Asa o fi? Doamne-ajuta.
    Sau o fi tot o incercare jalnica de a face oamenii sa se inghesoaie la banci.

    • Da mi-e clar, este o noua incercare jalnica de manipulare.
      Auzi, analiza realizata de ABI!

    • ca sa vedeti mentalitatea proprietarilor:
      e un comentac vanzator la articolul de pe capital, de mai sus, care gandeste asa:

      „Radeti voi dar deja economia incepe sa isi revina si preturile au atins minimul in opinia mea. Eu am muncit pentru apartament, am platit in fiecare luna rata la el pentru ca asa era si pe vremea lui Ceausescu, apartamentul a costat 80.000 lei pe vremea aia deci la munca tinerilor pentru ca eu zic ca pretul real al apartamentului meu e cam 80.000 Euro pentru ca asa e echivalenta, dar eu il dau cu 59.900 ca am nevoie de bani sa ma mut la tara.”

      eu ca si cumparator i-am raspuns asa:

      „@ proprietarul:
      cand ala era 80.000 de lei tu cu neavasta-ta aveai 4000 de lei salar pe luna ( asta fara studii superioare; tu strungar ea vanzatoare). deci in 20 de luni l-ai fi achitat. acu’ o familie medie cu studii superioare abia daca ajunge la 4000 de lei salar. deci in „cel mai ideal” ( daca-mi permiti un pleonasm) caz, apartamentul tau insalubru face 80.000 de lei ! adica vreo 18.000 de E. sa nu mai punem la socoteala ca deja are 35 de ani, ca nu e vin sa devina mai scump cu trecerea anilor !”

      oare proprietarii vor vedea sanatoasa logica mea?! ma indoiesc…

    • doamne ajuta

  12. @Bancherul

    am fost azi la ATE bank sa fac un depozit in lei, nu au vrut sa-mi ia banii, au spus ca nu mai constituie depozite cu bani noi, doar depozite cu bani deja depusi la banca din depozite mai vechi, de asemenea nu dau nici un fel de credite! angajatii agentiei nu stiau care va fi soarta bancii. stii mai multe bancherule?

    • @ Mihai :

      am dat cateva telefoane la amigos si muchachos din ate bank si faza e ca cei din consiliul de administratie au blocat expansiunea bazei de pasive (depozite, adica) din cauza raportului „deosebit” (am citat ce mi s-a zis la telefon) intre pasive (depozite) si active (credite).
      Au momentan niste verificari de la BNR in legatura cu exactitatea rapoartelor ALCO (astia de sunteti prin banci stiti ce am zis acum si ce inseamna) ….

      ALCO = assets and liabilities committee …
      adica niste gigei care se aduna la o masa si hotarasc ei cum construiesc politica de dobanzi la depozite si la credite in functie de mersul pietei si in functie de intentiile conducerii locale ale bancii …

      ideea e ca asemenea pozitii (cum e pozitia ate bank de acum fata de depozite) se iau de obicei (nu intotdeauna) inainte de un exit bancar sau inainte de vanzarea bancii catre alta banca… sau inainte de a intra banca sub supravegherea BNR – primul pas catre altceva 🙂 … nu pronunt aici ca nu-mi place cuvantul 🙂

      nu te mai infige la dobanzi inalte – incearca sa ochesti bancile medii ca marime cu dobanzi medii/usor superioare fata de piata … si da o atentie anumita si bancilor romanesti : cec, carpatica, feroviara (ordinea este si cea a riscului)

      • multumesc. am deja multi ron la ei, scadenta e peste vreo 2 luni, un sfat de la tine vreau, astept scadenta sau ii transfer acum?

      • @ Mihai: s-ar putea sa ma injuri de mama ca te indemn sa pierzi dobanda , dar prefer sa fiu injurat de mama decat sa te sfatuiesc asumandu-ti un risc pe vorba mea de anonim pe internet … .

        Ia-ti-i acum … asta e parerea mea. Nu e vorba ca as fi sperios din fire dar e prima oara dupa criza bancara din 1997-1999 cand aud ca o banca actioneaza in felul asta – refuza depozite. Ceva se coace acolo.

        ia-ti banii si daca am gresit si ti-ai pierdut dobanda , asta e …poti sa imi zici de orice si de mama si de sfinti!

        dar nu mi-as asuma riscul sa te las 2 luni sa astepti pana se matureaza depozitul tau cand femeia cu care am vb la telefon mi-a zis ca „nu stie ce se va intampla si poate o sa stie ceva sigur in 3-4 saptamani” .

        daca e o suma mai mare nu o lua pe loc ca te inteapa la comision de retragere suma mare (peste 10.000 ron sau ceva de genul) … fa-ti programare de retragere cu 24 sau 48 de ore inainte…depinde cum au ei regulamentul acolo.

        nu e cazul sa te panichezi sa nu mai dormi la noapte bine … nu e o chestie de pe o zi pe alta … doamna respectiva a zis ca se va afla ceva clar in 3-4 saptamani.

        daca ai gust pentru risc iti poti lasa banii acolo… eu nu mi-as lasa banii in contextul asta.

      • PopescuIon

        Hai ma terminati cu tampeniile, poate nu mai au loc sa depoziteze bani, probabil isi extind seifu.

      • PopescuIon

        Puneti bani la banci serioase, nu va mai bucurati la un punct doua in plus la dobanda ca e riscu prea mare. Mai stai si stresat te imbolnavesti de inima!!!!!

      • ma risc, dobanda am luat-o la constituire, am la ei peste o suta de mii ron, vreau sa vad daca exista fondul ala de garantare…si daca mai da si bani in caz de faliment 🙂

      • @ Mihai: foarte ok ca ai luat decizia tu!

        banii sigur ti-i iei inapoi .
        daca pica banca (repet – daca!) o sa ti-i iei in maxim 3 luni de la sediul BNR in lei cu tot cu dobanda (dobanda calculata pana la data maturarii depozitului nu si mai incolo, pana la data primirii fizice a banilor in mana)

    • @ cristi: mai, omul e tampit la foc continuu …dar a avut spirit intreprinzator?

      a avut!

    • OMG!!!!!!!!!!! Uite ca tot vb voi de lipsa spiritului intreprinzator…Gata m-am hotarat si eu, in loc sa cumpar un apartament cu 2 cam, cumpar garsoniera si sparg zidul dinspre vecinul si asa fac minim apartament cu 3 cam(poate cu 4 cine stie,daca am noroc de vecin cu 3 camere). OMG, OMG,OMG!!! Cred ca este cea mai tare chestie pe care am vazut-o in ultimul timp 🙂 🙂 🙂

  13. @ all: Hopaaaa!
    Ia uite ce am gasit aici !
    Pe locul 6 apar proprietatile romanesti in plin bubble !

    http://www.businesspundit.com/10-most-bizarre-economic-bubbles-in-history/

    • Mi se par excelente aceste doua pasaje:

      „Romania is said to be the country with the highest house price to income ratio in the world. Spectacularly, the price of an old communist-era apartment rose by 1,000% between 2002 and 2007, leaving apartment prices in Romania’s capital city, Bucharest, rivaling those in Paris or London.

      „Factors thought to have contributed to the boom […] and money laundering requirements restricting the activities of corrupt businessmen”

      • @ Mihai:

        da, s-au spalat banutzi la greu prin imobiliarul romanesc.
        banutzi murdarei facutzi din comisioane , din privatizari , din magarii …

        daaar uite ca Doamne-Doamne lucreaza bine si au ramas cu mare parte din bani captivi in caramizi ….

        incearca ei manevre cu garantare din partea statului , dar…. mai greu, mai ales in ultima vreme :D!

  14. @ Tavanfals:

    Ref: „eu nici măcar nu vă mai sugerez să așteptați scăderea prețurilor la locuințe… Cred că la ora actuală numai un prost se mai poate gândi la o astfel de investiție.”

    Perfect de acord cu tine. Sa nu ne mai gandim la astfel de investitii. Sa incepem ca gandim ar fi mai bine. Eventual cu capul nostru.

    PS

    Multi scriu mult pe aici, cu din ce in ce mai putina informatie economica sau imobiliara in continut, dar cu foarte multa politica injectata…

  15. la naiba …….. i-auzi

    Romania is said to be the country with the highest house price to income ratio in the world. Spectacularly, the price of an old communist-era apartment rose by 1,000% between 2002 and 2007, leaving apartment prices in Romania’s capital city, Bucharest, rivaling those in Paris or London.

    Factors thought to have contributed to the boom include growth in the Romanian banking system, high salaries being earned abroad, a poor supply of properties – and money laundering requirements restricting the activities of corrupt businessmen.

  16. interesant comentariu .. pus degetul pe buba … lipsa unui index al preturilor ..

    Another factors in Romanian Property Bubble:

    1. Lack of transparence: no official price index, fake transaction prices declared to avoid taxes
    2. Young press: the lack of serious journalists.
    3. Young market: just got out of comunism, no real estate and economic “culture”

  17. Salut tuturor,
    V-ati luat cu politichia si n-ati observat „lucru mare” mentionat in Capital: http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/ultima-strigare-luna-mai-ar-putea-fi-ultima-in-care-mai-poti-obtine-credit-prima-casa-165637.html
    Ce sa fie, ce sa fie ?! O sa fie „nebunie”! Deja pe anuntul, lumea striga mai jos fata de luna precedenta cu o mie, doua…

  18. Au aparut rezultatele unui sondaj de opinie:

    PSD 67%
    PPDD 14%
    PDL 12%
    UDMR 3%

    Incepe revolutia DD. Nu ramane el la doar 14 %.

    P.S.

    Emigram ?

  19. Care va sa zica Bancherule cum vine asta? … Cred ca am lipsit prea mult din viata mea 🙂

    ps: off topic, si totusi parca nu!

  20. „MILITARI, Drumul Taberei sau Berceni-Giurgiului, particular cumpar apartament 2 camere, ofer cash pana in 35.000 €, exclus ultimul etaj, se accepta parter. Exclus agentii imobiliare sau intermediari, doar in luna Mai”

    Coincidenta sau nu dar de ce valabil doar in luna Mai ? cred ca se stie mai mult prin randul oamenilor cu cash de terminarea programului prima casa 4, tind sa cred ca intradevar o sa se termine prostia asta de prima casa 4 si ultima.

  21. @mihai

    Si eu am bani la ATE.Miercurea trecuta am mai facut un depozit.Poate e un caz particular cu sucursala la care ai fost.Probabil ca se restrang habar nu am.

    • @ Mihai, Ed : eu am sunat la prieteni din centrala bancii, nu de la o sucursala sau alta.

      • Bancherule, omul deja a luat o decizie. Uneori este bine sa-l lasi sa-si asume consecintele fara sa incerci sa-i mai explici din nou, cu alte dovezi sau explicatii in plus.

        O sa mai intreb eu aici peste 2 luni sa aflu ce s-a intamplat cand ajunge depozitul la scadenta sau poate cine stie cand apare ceva fresh prin presa. Infoarmatiile sunt pe blog, cine citeste si vrea sa inteleaga intelege, iar ceilati spectatori (ca mine) stau pe margine, cu bani in alte banci sa vada ce se intampla.

        Sa auzim numai de bine !

      • @locuinta mea : ai dreptate. am vrut doar sa precizez ca nu era vorba de o sucursala sau alta. dar ai dreptate in ce ai zis – eu mi-am facut treaba zicand, totul e ok.

      • @ Bancherul: Si eu am auzit de la „surse juridice” 😀 ca ATE discuta despre o „vanzare”.

        PS: a se citi printre randuri

      • @ Isa: sorry, nu mai vreau sa continui subiectul ,e mai ok asa.

    • decizia de a lasa banii in continuare la ei am luat-o de ieri, stiu sigur ca fondul de garantare da banii in cazul unui faliment asa cum s-a intamplat cu banca relgiilor, dacia felix, albina

  22. Aveti impresia ca preturile o sa scada in urmatoarele luni pana la alegeri cel putin??? Gresit copii mosului. Pai care-i logica scaderilor cand guvernul se pregateste sa rastoarne sacul cu bani spre popor (nu stiu de unde ii vor lua dar o vor face). Cum naiba sa scada in aceste conditii preturile apartamentelor. Psihologic nu au cum sa scada preturile, Doamne fereste sa nu creasca si mai mult. Doar un dezastru din afara tarii poate sa ne readuca cu picioarele pe pamant, sa cada zona euro ceea ce cred ca nu se va intampla curand ca si-au bagat prea multi capul in latul asta.

    Cred ca melodia de la Voltaj se potriveste cel mai bine situatiei (fara sa le fac reclama). Melodia e “Da vina pe ….. ” Din pacate a venit vremea aruncarii banului public pe strazi. Si nu e vina lui Ponta nici a lui Ungureanu (si asta ar fi facut la fel), e vina noastra ca vrem tot mai mult, nu ne mai saturam si astia sunt dispusi sa ne dea la alegeri ce cerem. E foarte bine sa primim fara munca totul, salarii, pensii speciale si alte pensii etc. Daca vreti sa fiti votati dati-ne dupa aia mai vedem noi. Traim in tara lui „Doamne fereste” vorba alora de la Parazitii.

    La bunica in sat era zi mare in care tiganu lua salariu, 2-3 zile o tinea intr-un chef si o bauta pana dimineata. In trei zile termina banii dupa care iarasi se plangea o luna ca nu are din ce trai, ca nu mai are bani si venea sa ceara imprumut pe la diversi. Parca imi suna cunoscuta situatia asta.

    Acum e zi de salariu deci sa chefuim, dupa aia mai vedem noi, ne descurcam ca oameni suntem vorba ceea.

    Da-le dracu de apartamente si case ca vine vara, mare, munte soare, manele, bulgari, turci, gratare si alegeri. Viata nenicule, sa tot traiesti in Romanica.

    Accept explicatii sofisticate, cu modele economice care sa ma contrazica ca nu va fi asa.

    • @clau

      De unde bani mai omule ?

      Parca de anul asta de prin noiembrie trebuie sa incepem sa restituim ceea ce am tot imprumutat de prin 2009 pana acu. Sau nu mai restituim ?

      Exista doar o singura sansa – TIPARNITZA. Dar asta inseamna eutanasierea alora datori la banci.

      Daca dam drumul la tiparnitza, „reglam” tot.

      „Modelu’ economic” e FOAMEA.

    • @clau,
      se spune „la Romanika”, te rog fii corect.

      BCA spune un adevar dar se pare ca pana la urma asta ar vrea si americanii, caci la o inflatie solida datoria lor catre kinezi se duce in jos, in jos, in jos (monetizarea datoriei). de aceea si kinezii fac gat in mod oficial cerand americii sa isi oranduiasca cum trebuie finantele (si americanii „plang” de asta).
      deci daca americanii, care „tiparesc” in draci (dar nici cu europenii nu mi-e rusine), vor inflatie va fi inflatie. intrebarea este daca o vor tine cat de cat sub control.
      cine are cash, mai ales in lei, la inflatie va pati ca si la inceputul anilor ’90 (sa nu vorbim de anii ’20 la nemti sau sfarsitul anilor ’40 la romanika).
      cum te pregatesti contra inflatiei ? pai poate fiind balansat/echilibrat si diversificat in portofoliu.

      • cea mai mare parte din datoria SUA (> 65%) e detinuta de cateva fonduri de pensii americane.

        Nu mai raspanditi idiotenii, sunt destule.

      • Deci v-ati hotarat cu totii? Inflatie sa fie? Asta este iesirea?

      • @GM
        NU cred ca va veni nicio inflatie. Astea sunt bancuri pt ciumpalaci ca sa isi cheltuiasca banii, vezi Doamne „pana nu se devalorizeaza”

        Explicatia e simpla: deprecierea dolarului duce IMEDIAT la cresterea pretului de petrol, ceea ce nenoroceste TOATA lumea, inclusiv SUA.

        Plus de asta, sunt cateva milioane de multi-milionari in USD si EUR in lumea asta, iar ei ar fi „un pic” deranjati de deprecierea banilor economisiti de ei.

    • Pai clau.. pana una alta vezi ca s-a scumpit combustibilul si asta inseamna automat si scumpirea alimentelor. La noi aici in Romanika nimeni nu mai trece peste papica sau peste medicamente. Restul poate fi prioritizat dar astea 2 nu.

      Chiar daca le da acu le da dupa alegeri. FMI impune taieri si reducerea cheltuielilor, iar deciziile sunt luate demult. Ati vazut exemplul cu grecia si ce a iesit dupa acele proteste de strada, etc

      Deocamdata nu sunt bani.. asa canta toti inclusiv astia noi care azi au declarat ca nu sunt bani de reintregirea salariilor dar ei tot vor incerca s-o faca.

      Inainte se exercita un control asupra resurselor naturale si al banilor, iar acum cei care controleaza lumea o fac prin controlarea datoriilor.

  23. tadaaa..

    http://www.realitatea.net/guvernul-ponta-program-de-guvernare-usl-locuinte-o-prima-casa-pentru-tinerii-intelectuali_938952.html

    Programul de guvernare USL al Guvernului Ponta a fost obţinut de Realitatea TV. La Dezvoltare Regională, unde ministru este liberalul Eduard Hellvig, se va lucra, în următoarele luni, la elaborarea cadrului legal pentru implementarea unor proiecte, această implementare urmând să aibă loc, probabil, după alegeri. Atrage atenţia un proiect care urmăreşte sprijinirea tinerilor şi familiilor de tineri intelectuali pentru cumpărarea de locuinţe.

    – Susținerea realizării de locuințe în regim de credit ipotecar și identificarea unor forme de sprijin ale populației, în special a tinerilor și familiilor de tineri intelectuali pentru procurarea unei locuințe.

    [LocuintaMea] Astept cu mare curiozitate sa inteleg cu ce bani vor sa crediteze/cumpere mai ales ca aia solvabili de acu’ s-au cam terminat.

    • lacate gauri au…si la cati bani au de dat…numai de case prime n-or sa mai aibe 🙂

      estimez ca la PC au tot cam 23% fazani rau platnici..precum la creditarea generala. numai ca ii tin ascunsi. cred ca statul decarteaza bancilor lunac cateva milioane in contul distrusilor PC care ies din program. deci alta gaura. pe langa pensii si salarii taiate 😀

    • E clar ca nu or sa termine cu acest program „în special a tinerilor și familiilor de tineri intelectuali”.
      Pai cine se mai duce acum la banca ptr un credit ipotecar? doar „tinerii intelectuali” care au un job cat de cat stabil..ii schimba doar denumirea ca marea majoritate a
      „ne -intelectualilor” au fost si si-au luat pana acum cu 5% avans si cei care mai sunt oricum nu se mai baga

    • Imi place ca naravurile vechi nu se uita niciodata. Prima casa pentru intelectuali, unde particula de interes este „intelectuali”. Este o constructie corecta, o analiza logica nu poate decat sa fie de acord cu ideea in sine, dar una psihologica nu poate sa nu observe asocierea termenilor cu scop de elitizare a unui program.

      Asa cum nea Angheloiu a incercat sa ne explice cum posesorii de case sunt mai buni decat cei care nu sunt posesori de case, comparand pe cei care nu sunt proprietari cu niste paraziti ai societatii, la fel se face acum o paralela intre tinerii posesori de case si inteligenta. Carevasazica, daca nu ai casa nu esti intelectual si mai mult, esti suspect de a fi prost (sic).

      Marketing la max!

      • @pkiller

        Trebuie sa intelegi ca Negoita mai are destul de vandut la Glina. Si acum, daca va sustine si campania electorala USL, …nu stiu ce sa zic ….

        Pe de alta parte, daca stau si ma gandesc bine ar fi de-a dreptul absurd sa se mai construiasca ceva de acum inainte in conditiile in care sunt enorm de multe cloace nelocuite.

        Daca ramane si Oprescu la Primarie si daca si USL castiga alegerile o varianta ar fi ca Primaria sa achizitioneze apartamentele lui Negoita, bineinteles pentru „tinerii intelectuali” lipitori de afise.

        Iar „tinerii” ori sa le inchirieze cu 50 E pe luna, ori sa le cumpere in rate „direct la proprietar.

        Si sa-si faca si omul ala (Negoita), odata, exitul din rahatul din Glina.

  24. @ all ;

    opinia mea e sa puneti miza pe leu … urmeaza o inversare de trend…asta daca nu apare ceva neasteptat (eveniment de genul „lebada neagra” – chestie naspa neasteptata care apare din senin inversand cursul evenimentelor)

    un amic de la trezo de la Raiff mi-a zis ca s-au deschis optiuni si contracte derivate ascunse (hidden) pe piata londoneza pe leu la 3 luni si la 6 luni pe plaja 4.1- 4.3 lei/ 1 euro … adica baietii au inversat mizele fata de leu in raport cu euro, nu si cu usd-ul unde se pastreaza cam aceleasi mize (3.4 – 3.5 lei/usd)

    alte linkuri :
    http://www.money.ro/deprecierea-leului-va-fi-de-scurta-durata_1219979.html

    http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/cea-mai-mare-banca-de-pe-piata-il-contrazice-pe-isarescu-leul-s-a-depreciat-pe-sentiment-desi-fundamentele-economice-s-au-imbunatatit-9591517

    • Bancheru’
      Salutare, toate economiile mele sunt in USD, am luat cand a fost 3.23 Roni, ce zici sa fac, raman pe USD, sau trec pe RON la o dobanda mai mare?
      Din putina mea experienta , stiu ca tre sa mergi impotriva opiniilor asa zisilor „analistifinanciari”, daca ei prognozeaza ca scade va urca si invers.
      Multumesc anticipat.
      Sanatate

      • @ Liviu:

        ai luat cam sus .. la 3.23 era de iesit din dolar in leu , nu din leu in usd …

        uita de dobanda!

        indiferent cand ii dai nu ii dai sub costul de achizitie never-ever !
        ca sa ii dai la minim 3.24 trebuie pe piata sa se ajunga la 3.28 – 3.3 … cum e peste.

        poti sa ii dai sau poti sa ii pastrezi ….

        eu ii luasem in 2.7 zeci si ceva si i-am plasat la 3.3204 contra lei ….

        nu stiu… poate ca m-am grabit .. acum (chiar cand scriu) piata usd-ron e in 3.36-3.37… nu stiu cum o sa fie luni… eu sper ca atmosfera va fi pro-leu .. guvernul lui peste prajit = Ponta – sigur o sa treaca de parlament ….

        deci e posibil ca leul sa se aprecieze nitel…poate nitel mai mult …. poate riscam un 3.3 …

        fii atent …
        sa urmaresti pe linkul asta http://www.conso.ro/cotatii luni cotatia euro/usd … daca o vezi coborand sustenabil, nu accidental sub 1.3000 nu iesi de pe dolar nici batut , ok ?
        definitie sustenabil – mai mult de 2-3 ore, cu stabilizare sub 1.3 eur/usd.

        stai acolo linistit pana la 1.21-1.235 eur/usd …. ok ? (poate fi o chestiune de pana la 3 luni)

        dc se sparge 1.3000 pe eruo/usd o sa reintru pe dolar …

        eram cu aproape 200k pe usd si am iesit in leu …daca se sparge 1.3000 pe euro/usd riscam pe o durata de max 3 luni cam 1.21-1.23 ..ceea ce pe usd -ron o sa fie grav … cam 3.6-3.8 ron/1 usd …

        succes si rabdare iti doresc !

        imi pun inca problema dc am iesit prea devreme in leu… nu sunt sigur…doar imi pun problema asta…sa vedem cum se va misca luni/marti incolo …

      • @ Bancherul

        Eu urăsc speculațiile de orice fel inclusiv pe cele financiare. Dar când sunt în joc de economiile omului sunt de acord cu tine că e și asta o tehnică – mutarea pe anumite valute cel puțin ca să nu pierzi, nu neapărat ca să câștigi.

        Eu rămân la părerea că ieșirea de pe USD ar trebui făcută săptămâna viitoare cel devreme fiindcă piața e sensibilă la alegerile din Hexagon și din Leagănul Civilizației Europene. Spun cel devreme fiindcă e posibil să urmeze și o politică la nivel european de devalorizare în raport cu USD, așa cum afirma Nouriel Roubini acu’ vreo două luni. Vechiul continent chiar stă pe o dinamită gata să explodeze… Lai noi ar exploda doar mămăliga dar crede-mă că ei chiar au ce să apere…

        Repet – nu mă pricep mai bine decât tine la BANI dar contextul macroeconomic mie îmi spune altceva vis-a-vis de protejarea economiilor acumulate. Când e vorba de lei munciți sunt importanți și zece bani la dolar fiindcă în majoritatea cazurilor, cei de pe blogul nostru au agonisit ceva și nu s-au băgat sclavi la jugul bancar… Deja pe interbancar USD se apropie de 3,37. Evoluția cursului LEU / USD, după cum ai observat și tu probabil, nu a fost influențată zilele astea prea mult de intervenția masivă a BNR. În noul regulament bancar USD-ul are un ȘOC de CURS VALUTAR de 40 %… Vedem săptămâna viitoare !

      • @ TF. Florin:

        Omule, ai maxima dreptate…stai linistit! si in cazul meu 10 bani contaza:)

        saptamana viitoare e determinanta , dupa alegerile franceze si dupa alegerile in parlamentul grec…
        pare a fi favorizat usd-ul … dar sa vedem…

        ai dreptate cand zici ca euro va urma o tactica de depreciere fata de usd pentru a „stinge” datoriile (sau a le minimiza)

        usd-ul e de baza pe urmatoarele 6-12 luni , dar conteaza si la ce nivel il iei…

        atentionez toti oamenii de aici ca dupa ce ponta isi trece guvernul prin parlament leul se va intari cu cel putin 300-400 de puncte (pe euro de la 4.41 la un 4.37/4.38 ron/1 euro , pe dolar e variabila situatia …. daca nu scapa piata sub 1,3000 euro/usd se va duce inspre 1.35 euro/usd ceea ce o sa fie ok pentru a trece din leu in usd pentru cei care detin lei …..am putea vorbi de 3,25-3.3 pe usd/ron)

        incerc maximul posibil pentru un om ca sa va ajut … 26 de surse superspecializate de informare pe trezorerie pe net , inclusiv acces la oameni din trezorerie din 5 banci … deci ponderand informatiile , sper sa fiu exact pe felie cu ceea ce urmeaza in piata …. nu e o garantie, repet, e o speranta!

        nu e o garantie, e o dorinta a mea , sa imi pun maximul de cunostinte acumulate in sluja celor care nu vor avea acces vreodata la asa ceva … un fel de complex psihologic prometeic .. am facut rost de foc si il duc altora!

        Puii mei! Sa te f*t Isarescu!
        Un anonim lupta pentru nesaracirea celor ca el, romani!
        Un anonim bancher …. Poti sa dai cu cati lei vrei in piata , tot te f*t si tot o sa ajut la imbogatirea celor doritori de putere si dreptate!

        ce zici ce asta amaratule ???? …cu tot cu clubul tau de la roma si cu convertirea din anii ’90? stii tu la ce ma refer !

      • sunt rau:
        daca un pensionar face si el o specula mica cu un apartament (adica tine pretul mare pt ceva ce a luat sub iliescu cu $4000) este de condamnat ?
        caci speculatiile valutare sunt acceptate.
        pt mine speculatia nu are o conotatie negativa, dar pe acest forum este egala cu actiunea diavolului.

      • @ avenirv: speculatia nu e rea in masura in care nu impacteaza piata (sunt sigur ca nu e cazul pentru tine)

    • @ TF : am uitat sa precizez …. acces la 5 banci de varf in top ca acces la departamente trezo …

      p.s. Isa, ghici ce?
      ne-am pus in miscare!

    • @ all , BCA :

      Vai de capul meu!!!!
      Am postat si eu ca cetateanul un comentariu pe hotnews la linkul tau si mi-au si sarit sacalii la beregata!

      vai de neamul meu 🙂

      cam doare adevarul …. nu? ce sa-i faci ?!? :D?

  25. Preturile locuintelor au scazut cu 20% pe parcursul lui 2011 din informatiile de la notari. Asta inseamna ca preturile de vanzare au scazut cu cel putin 10.000 euro la 2 camere( estimat la 50.000 euro la inceputul lui 2011 catre 40.000 euro la sfarsitul lui 2011).
    Avand in vedere ca o chirie la 2 camere pe un an de zile este 3.000 euro inseamna ca o persoana care a asteptat stand in chirie a castigat cel putin 7.000 euro (10.000 euro – 3.000 euro). Deci este rentabil sa stai in chirie si sa strangi bani.
    Daca mai pui la asta si deprecierea monedei nationale in fata euro castigul este cu atat mai important.

  26. PopescuIon

    Idiotii cu articolele platite sunt atat de disperati si dezorientati incat nu mai reusesc sa scrie corect. Ieri erau aia de la money, azi astia de ez, asadar :

    „Preţul mediu al unei garsoniere era în aprilie 2012 de 36.000 de lei, în timp ce al unui apartament de două camere de 56.700 de lei, ”

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/topul-celor-mai-bune-oferte-la-locuinte-979757.html

  27. fara legatura, iata un filmulet interesant:

    Primiti cu cutremurul?

  28. @Mihai,
    Se stie de prin toamna ca ATE e de vanzare ,e o informatie publica.Au facut atunci si o majorare de capital de la actionari.Acum cand a crescut ratingul Greciei sa ne speriem ?:-)

  1. Pingback: [TF] Ceaușescu, Isărescu și Capitalismul. Unde am fost si incotro ne indreptam. | Blog Locuinta Mea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: