Programul PRIMUL BUTOI


Nu întâmplător, peste câțiva ani mesajul ”Veniți de luați lumină !” ne va fi adresat de lângă Palatul Parlamentului, din Catedrala Mântuirii Neamului…  Preafericiții Îndobitocitori ai poporului vor sta ”de-a dreapta” politicienilor, iar între cele două clădiri impresionante vor fi fost deja depuse raclele cu moaștele sfinților Ion Iliescu făcătorul de mineriade, Emil Constantinescu Țigaretianul și Traian Băsescu atoatăflota vânzătorul etc.  La loc de cinste se va odihni si Mugur Isărescu Ocrotitorul Bancherilor, pe racla căruia își vor lipi pelerinii portofelele ca să aibă spor la bani…    Adrian Năstase va fi expus în costumul lui Adam lângă Roberta Anastase pentru ca aceasta să-i poată număra ouăle precum voturile din parlament și să le împartă credincioșilor în … justiția din România.  Fiecare ou va conține câte un dosar penal iar câțiva practicanți de alba-neagra de la Înalta Curte de Casație infiltrați în mulțime își vor demonstra abilitățile de prestidigitatori : ”Ăsta are, ăsta n-are, ăsta e cu suspendare…”  

Cred că nu e un moment mai bun în tot timpul anului decât cel oferit de noaptea de înviere.  Atunci poți să umbli precum Diogene cu lumânarea aprinsă și să cauți un OM fără să fii luat drept nebun…    

Când am lansat site-ul 

www.anuntulcorect.ro 

eu și cu Sebastian ne-am gândit că lumea are nevoie de ceva nou.  Am vrut să le oferim oamenilor posibilitatea să se exprime liber, să se întâlnească liber și să gândească liber.  Dar mă tem că miilor de cetățeni cărora le-am făcut cunoscut demersul nostru ne le mai putem vorbi despre normalitate.  Cred că am ajuns, ca POPOR, la stadiul la care nu se mai poate face NIMIC. 

Îmi amintesc de o poveste (pe care v-am mai spus- și cu altă ocazie) cu un nebun internat la balamuc pentru că avea impresia că este OS.  După câteva luni de tratament e întrebat dacă se mai crede OS, el răspunde sigur pe el că NU și este eliberat.  În curtea spitalului vede un câine și o ia repede la fugă înapoi spre clădire…   Medicii se arată nedumeriți:  ”Păi bine, măi omule, n-ai zis că nu mai ești OS ???”   Domnilor, răspunde bolnavul, eu știu că nu mai sunt OS dar câinele știe ???  

Cam așa și cu site-ul Anunțul Corect…   Eu le spun oamenilor că de azi înainte PARAZITUL  IMOBILIAR nu mai este obligatoriu iar ei se întreabă – dar agenții știu că noi nu mai trebuie să fim deranjați de către ei ???    Este la fel ca și în cazul programului Prima Casă – noi știm că avansul de 5 % menține specula, dar bancherii știu că noi știm ???  

Si pentru că vorbeam mai devreme de Diogene, vă mulțumesc pentru toate sugestiile pe care mi le-ați dat în ultima vreme cu privire la boicotarea următorului târg imobiliar.  Unii mi-au zis că ar trebui să împart fluturași, alții că ar fi bine să ne îmbrăcăm toți în tricouri cu Anunțul Corect etc…   

Stimați prieteni,  voi face precum filosoful athenian amintit mai sus.  Voi aduce un butoi pe care îl voi posta în fața TIMON și voi locui în el pe toată perioada târgului.   ”Primul Butoi” va avea și preț – 60.000 de euro…   Sunt convins că până la final voi strânge cîteva sute de precontracte semnate și că piața butoaielor își va reveni… 

Apoi, în fața mulțimii adunate îmi voi da pantalonii jos și mă voi masturba urmând exemplul lui Diogene după care mă voi plânge că nu îmi pot freca și stomacul ca să îmi treacă foamea.   Ce demonstrație mai bună aș putea oferi prostănacilor PRIMA  CASĂ decât aceasta care are menirea să îi trezească la realitate ?  Într-o țară unde salariul mediu este de 350 euro cum poate fi rata unui program ”social” echivalentul a 300 euro ???   Actul de chiriaș la bancă nu ține de foame !!!  

Murim mai bine-n luptă / Cu glorie deplină / Decât să fim sclavi iarăşi / În vechiul nost’ pământ !   

E ultima strofă a imnului național – Deșteaptă-te române…   Ce se întâmplă la ora actuală cu sistemul mafiot bancar protejat de politicieni + BNR nu este SCLAVIE ? 

Mă întreb ce-ar fi dacă în loc de ”Hristos a înviat” și ”Doamne Miluiește” rostite de milioane de ori pe an, s-ar ține în biserici câte o predică scurtă în fiecare duminică, din care oamenii să învețe un singur lucru – să distingă BINELE de RĂU ???  Ce utopii spun și eu…  Cum să-și tragă trântorii ăștia singuri preșul de sub picioare ???  Bisericile s-au înmulțit precum băncile – ca ciupercile după ploaie…  Nuntă ? treci pe la noi, botez ? tot la noi se rezolvă… Nici mort nu scapi de noi…   Dacă mă gândesc mai bine ăștia-s mai răi decât bancherii.  De la depozite mai vezi câte o dobândă minusculă dar din cutiile milei NIMIC. 

Dacă ar învăța proastele colivărese că pomana nu înseamnă schimb de mâncare între vecini și mai cu seamă platouri întregi de mâncare și prosoape oferite trântorului care ia 500 RON pentru o înmormântare, copiii dumnealor nu ar mai fi victimele PRIMA CASĂ…   Dar la noi impersonalele au luat locul gândirii: ”Așa se face, așa se spune, așa e bine, așa e obiceiul  etc.”…   Aș completa eu – AȘA E POPORUL !!!  

Doamne miluiește ! Doamne miluiește ! Doamne miluiește !  

P.S.   Daca mai era nevoie de inca o dovada care sa ateste ca Banca Nationala a Romaniei a ajuns carpa de sters pe jos a bancherilor occidentali, aflati ca si la ora actuala se acorda imprumuturi pe vechile norme de creditare.   Noul regulament trebuia sa fie aplicat incepand cu luna noiembrie 2011…    GARANTIILE oferite de guvernul mafiot prin programul PRIMA CASA au fost  asimilate si implementate imediat de catre bancheri din buzunarele noastre dar cand e vorba de reglementari de ce s-ar grabi ???  

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/noile-norme-dubleaza-avansul-minim-la-creditele-ipotecare-164771.html

Anunțuri

Posted on 16 Aprilie 2012, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 69 comentarii.

  1. @TF, bine ti-ai ales momentul pentru articolul asta !
    dar totusi in legatura cu poporul roman eu nu m-as ingrozi atat de generatia actuala de bosorogi comunisti , actualmente superreligiosi ci mai degraba de generatia tanara de smecherasi , capatuita pe capsuni si slugarit in occident si reaclimatizata in romania prin viloaie si masini de lux second hand … pana la urma criza asta e un lucru foarte bun care ni s-a intamplat ca popor si sper sa mearga pana la capat unde , mai mult ca sigur , prostia colectiva romaneasca va iesi la iveala odata cu jocul murdar al bancherilor si politicienilor … ramane de vazut cat mai avem de asteptat …

    • comunisti superreligiosi 🙂 tare asta! pai pe vremea lor s-au daramat biserici!
      revenind la generatia de „pomanagii”, asa cum am mai spus-o de nenumarate ori, trebuie sa mai treaca cel putin vreo 2-3 generatii ca sa se schimbe ceva in mentalitatea noastra de „mioritici”. si nu se va putea schimba radical totul dintr- o data, trebuie sa incepem de acum cu educatia copiilor nostri.
      e si bine e si rau ceea ce se intampla azi cu „dobitocii” PC. este bine pt ca asa se vor imputina incet-incet si vor lasa liber pt o alta generatie care va gandi altfel (cu rate la banci pe care nu mai pot sa le plateasca, vor avea bani din ce in ce mai putin pt a avea copii – stiu, suna inuman, dar doar asa scapam de ei), dar este rau pt ca ne afecteaza si pe noi, ceilalti care ne-am deschis ochii la realitate.
      Insa este datoria si obligatia noastra sa ne crestem copiii altfel decat „asa se face, asa e obiceiul, statul iti da casa, statul iti da masa, etc” chiar cu riscul de a fi marginalizati la inceput de „gloata” de „pomanagii”. Insa cel mai important pt noi astia „restul lumii” este sa fim UNITI in tot ceea ce facem si sa nu capitulam.
      Un Paste asa cum vi-l doriti!

      • @dbp0 , pentru a interpreta ceva ,citeste cu atentie , inainte de ’89 toti erau comunisti atei iar dupa revolutie biserica a reinviat si metamorfoza pensionarilor s-a produs … au devenit superreligiosi …
        comunismul a fost o pata pe obrazul poporului roman care ne-a ticalosit caracterul … ce e mai trist acum e ca si libertatea de la revolutie pe care am asteptat-o atata timp nu a reusit sa ne vindece , ba dimpotriva …

      • @ anka
        era o gluma 🙂

      • Am citit o statistica recenta care arata ce pe timpul comunistilor s-au daramat in Bucresti aproximativ 20 de biserici. Nu se poate spune cate sute s-au construit dupa ’90, dar sigur sunt SUTE.

      • @ Mihal

        Conform Deutsche Welle s-au construit cam 4.000 de biserici în ultimii 20 de ani. (Cam una la două zile) E de urmărit materialul din link-ul de mai jos dar dacă nu ai răbdare poți accesa direct informația la minutul 2;57

  2. Cine este poporul roman ?

    Milioanele de batrani ,educati crescuti si traiti in comunism ?

    Car nu au nici increderea nici informatiile nici energia sa gandeasca inteleaga noul sistem ? (aia care toti visau la FNI si CARITAS)

    Generatiile de tineri (cei nascuti in preajma 89) care toti ascultau BUG mafia si se credeau baieti de cartier ? Si visau la bani multi fara munca facuti din „afaceri”….

    Cine sunt intelectualii si formatorii de opinie ? Parazitii care isi schimba ideile si discursurile in functie de cine ii plateste ? Profesorii care sunt platiti infect si nu sunt respectati de copii ?

    Cine sunt conducatorii ? Politicienii care nu vor vot uninominal de frica ca nu vor mai putea cumpara locuri de senatori si deputati ?

    Nu ami vorbesc de lipsa de industrie care exporta (exportam doar resurse naturale , IT , mana de lucru necalificata , femei la produs) , de mafia in flaore (omul de rnad respecta un mafiot si nu realizeaza ca din cauza aluia o duce el prost) . de coruptie , de fanatici religiosi.

  3. nu mai luati partea creditacilor. Fiecare din ei cand a semnat creditul se visa smecher , si mergea pe strada uitandu-se la ceilalti si razand in sinea lui „ha ha ce tare sunt eu”.

    Isi merita soarta cu varf si indesat. Ce e ironic este ca unora le-a salvat viata creditul. La combinatia prost+ lacom + fudul unii ar fi ajuns sa ia bani de la camatari pt vreo „afacere” si apoi oare unde ajungeau…

    • Eu nu o iau asa personal saii jignesc:creditaci – dar incercarea de a ii ajuta pe cei care nu pot sa-si cumpere o casa s-a transformat intr-o catastrofa nationala a pietii imobiliare

      • @ bucuresci :

        ” incercarea de a ii ajuta pe cei care nu pot sa-si cumpere o casa s-a transformat intr-o catastrofa nationala a pietii imobiliare”

        chirie! 🙂 – cel mai scurt raspuns scris vreodata! – 🙂

      • Dintotdeauna romanul s-a visat apropitar, chiria este cah

      • @ bucuresci: asta este o prejudecata (o judecata realizata inainte de actul tau de gandire) …. adica o „pre-judecata” …mama m-a invatat sa gandesc cu capusorul meu, nu cu al altora inaintasi mie 🙂

      • pai mama ta avea afinitati si te-a invatat cum trebuie sa ajungi bancher.
        Romania nu a fost nicioata o tara de bancheri ci de taranoi, apoi muncitori, apoi o combinatie intre …

  4. da , ce se intampla acum prin Prima Casa e sclavie in cea mai curata si pura reprezentare … sau legare a oamenilor de glie …si asta mai poate insemna …pentru prosperitatea seniorului, a boierului, a arendasului si vatafilor … ne-am intors in evul mediu post-modern , Florine, un ev mediu al spiritului.
    Eu zilnic umblu cu lumanarea pe strada sa gasesc oameni – ca amicul Diogene – dar intr-o maniera nevazuta (din pacate oamenii in iubirea lor apriga de normalitate stigmatizeaza nebunia, si nebun ar parea cineva de s-ar plimba cu lumanarea in plina zi , cautand oameni, nu-i asa?)
    Maniera mea nevazuta cu placere am observat-o aparand fix la sfarsitul articolului …. ma refer la impersonalitatea lui „se face”, ” se gandeste” , etc…. Conceptul lui „se” a fost dezvoltat de Martin Heidegger in „Fiinta si Timp” – o carticica de filosofie care in mod sigur nu are poze si nu e de colorat si la pagina 5 sigur nu o sa va treaca ganduri de un anumit fel prin cap (ca in Libertatea)…. 🙂 e pentru oameni MARI ..impersonalul „se” (in germana „Das Man”… adica „se”- ul) noteaza tendinta omului de denaturalizare, cadere din autenticitatea faptului sau de a fi , intrarea in minciuna cotidiana …. in sensul ca , la nivel istoric, constiinta sa e inca din frageda pruncie calarita de constructe de idei bazate pe scoala, religie, traditii, cutume …pana uita de lumina din ea, de autenticitate… si atunci ajung aceste constructe de concepte exprimate prin „SE” („asa se gandeste” , „asa se face”, „daca vrei casa, SE ia Prima Casa ca asa e normal si asa SE face maica!”) sa iti calareasca mintea si sufletul si spiritul pana nu mai stii de tine !

    Si asa ajung aceste module artificiale , robotice, de idei si constructe GANDITE DE ALTII , anonimi, inaintea ta sa te conduca…ca o papusa din teatrele de copii …ca un creditac cu ate in mainile Marilor Papusari ….
    De multe ori imi vina sa urlu in fata cate unuia pe care il mai aud ca se bucura ca are casa lui ca si-a luat Prima Casa:

    „Da, fraiere! da! Acum in sfarsit traiesti cu adevarat, acum cand faci totul asa cum SE face…. traiesti cu adevarat acum facand totul cum SE face pentru ca altfel nu poti”

    • o mica paranteza ,,Das Man” cred ca se traduce altfel, nu ,,se”. cred ca te referi la: ,,Es” de ex: …es geht auch so…(merge si asa) asa ,,es” este impersonal.

      • @ marian : mai draga, eu nu stiu germana foarte bine, … stiu ..dar nu excelent….
        „man” in germana orala e echivalent cu impersonalul actional …. din „se” face, „se” gandeste…etc… „das” e articol atasat….

        La Heidegger „das Man” e un concept cu care lucreaza respectivul filosof … deci problema nu e pusa dintr-un unghi filologic ci filosofic! 🙂

      • Cred ca totusi „man” cu minuscula initiala este mai aproape de „se”-ul romanesc.

  5. 1. Exista o legatura intre spiritualitatea superficiala a poporului roman (comparata cu alte spiritualitati crestine care se transforma intr-un anume caracter responsabil) si usurinta cu care este prostit. Aici sunt argumente nenumarate. S-a mai discutat si pe alte bloguri „capitaliste” faptul ca religia unei tari determina mersul economic. E suficient sa ne uitam pe harta lumii si sa acceptam fara prejudecati ca civilizatia, cultura si economiile cele mai tari sunt asa: protestante, catolice, si apoi ortodoxe (dintre crestini). (ti-as sugera doar Max Weber – etica protestanta si spiritul capitalist)

    2. Gresesti cand spui ca nu se mai poate face nimic. Prin ce ai facut pana acuma ai deschis ochii multor „potentiale victime”.

    Pana la urma, e nevoie de o minima planificare economica sa realizezi ca Riscul + dobanda + pretul in scadere te transforma intr-un mare magar – pt mine Riscul sa pierd tot a fost dintotdeauna chestia peste care nu am trecut mai departe, pur si simplu nu-mi asum un astfel de risc.
    Eram saptamana trecuta in Germania, si zicea cineva ca sunt facute contractele de credit a.i. casa e a proprietarului din start si in caz de ceva proprietarul o vinde si da banii inapoi bancii.

    Cand nu vor mai fi oameni de prostit, isi vor schimba conditiile si bancile romanesti.

    3. ‘Escu.. Ion, Emil, Traian si Mugur .. acesti domni nu cred ca au ceva de spus. Soarta tarii se decide altundeva, in afara. Romania este un experiment economic momentan facut de altii.
    Desigur, romanii ar putea scapa de aici daca ar fi dispus vreun ‘Escu sa se opuna pana la martiraj, insa.. dupa cum spuneam.. religia superficiala nu a produs multi martiri la noi niciodata. Chiar si dintre martiri majoritatea au murit in tacere, fara a avea impact public, si a lasa vreo mostenire mare.. (vezi finalul filmului Braveheart).
    „Capul plecat „.. ramane plecat.
    Din nou, fetele bisericesti in cardasie cu politicienii nu sunt peste tot – nu generaliza. In vest, bisericile au condamnat politicienii de o gramada de ori si s-au opus abuzurilor. Reforma lui Luther s-a facut contra statelor, imparatilor, cu riscul martirajului. Si unii chiar asa au ajuns. Deci se poate. Hristos a fost trimis la moarte de preoti prin intermediul autoritatilor locale, romanii.

    Cat despre actul profetic pe care vrei sa-l faci (au fost profeti ce au fost pusi sa umble goi ca sa arate poporului evreu ca asa vor ajunge ei daca nu le vine mintea la cap si nu se pocaiesc – Ieremia.. etc.) , nu stiu daca are vreun sens. Nici in Biblie nu a avut efect.

    Prin urmare, nu cred ca vei reusi sa convingi pe toata lumea, insa te asigur ca ai convins multi oameni, si demersul tau e unul bun, atata timp cat ramane in parametri bunului simt. Vad o tentinta de a aluneca in vulgar, nu cred ca e cea mai buna solutie, pana la urma gradul de cultura necesar scaparii din plasa bancherilor ne deosebeste de manelisti si bijnitzari. Nu folosi armele lor.

    Hristos a inviat! Si speranta noastra odata cu El.

    • Asta cu soarta tarii se decide altundeva, este marota romanilor. La cat ne intereseaza pe noi ca cetatenii acestui popor sa ne decidem viitorul, normal ca cineva din afara trebuie sa o faca 🙂

  6. Florine, ai depasit faza de ironic si cinic, acum incepi sa devii haios si zglobiu…! Distractiv ai fost inca de la inceput.

    Acum vreo 2 ani, cand ti-am spus sa nu schimbi titlul acelui articol ca nu este bine nici pentru tine, nici pentru mine, nici pentru el (popor), ziceai ca sunt nebun si ca tu vrei sa fii baiat bun si civilizat.

    Stii ceva? Chiar esti un baiat civilizat si bun.

  7. @ Florin L si toti amicii :

    🙂

    de ce simt eu ca asta e articolul cu care se sparge milionul de accesari ale blogului TF ?

    La mai mare, la mai mare ! 🙂

    • @ TF, all :

      Simtiti milionul de accesari in aer ? :)? Hai ca e aproape, a venit deja! :)!

      • gata, a depasit 1MILION!!!!

      • @ all : un blog de 1.000.000 de accesari in Romania e cel putin ok! E de la extra-ok in sus!

        Binenteles raspanditi prin retele sociale + Y mess prietenilor adresa blogului – eu deja am facut-o! 🙂 ….

        Blogul asta poate fi considerat un fenomen new media pe Romania !

        Hai La multi ani Florin , La multi ani amicilor !!! … lucram deja in milioane , e relevant!

        E bine pentru oamenii care inteleg din ce in ce mai mult ce inseamna sa fii liber ! …. sub toate aspectele… Deci mai puternici!
        Multumesc Florin! 🙂

  8. Ce sa mai zic :D, pentru bancheri milionul este o unitate de masura acceptabila,nu ?

    • @ bucuresci : e o unitate care incepe sa fie relevanta 🙂 .. si ascunde multa munca in spate ! (in cel putin acest caz, al blogului TF)

  9. interesant,gasit pe un blog recent :

    Educatia financiara la romani:

    Greseala sistemului de scolarizare romanesc este ca nu cuprinde lectii de finante personale , ce inseamna un buget de venituri si cheltuieli , ce inseamna o investitie , ce inseamna o planificare pe termen lung

    Ne uitam in jurul nostru , au fost semeni de ai nostri care au castigat la loto sume impresionante , care au primit dezpagubiri – fie in natura , fie in bani – de la stat pentru fostele proprietati confiscate , semeni care au vandut apartamente in boom imobiliar cu sume de sute de mii de euro ..

    Ce s-a observat in ultimii zece ani ? Ca acesti oameni au topit banii , cel putin 90% din ei . Lipsa educatiei financiare a clasei medii cel putin , lasa inca de dorit .

    Cum e posibil ca noi romanii sa cumparam produsele din supermarketuri la preturi mai mari ca in Germania, Franta , Italia ? de SUA nu mai vorbesc …

    Cum e posibil sa platim atatia bani pe benzina , cand o mare parte din petrol se extrage din Romania ?

    Cum e posibil sa ne cumparam pe credite uriase propriile apartamente costruite pe banii nostri in anii comunismului? . Aici e culmea , noi le am costruit , luam credite de la banci straine , ramanem datori toata viata, iar profiturile se duc la bancile din strainatate ….

    Cum e posibil sa putem trai cu salariile actuale , can preturile la alimente si utilitati sunt mai mari ca in vest . Salariu mediu la noi e vreo 300 euro net , pe cand in Germania, Franta e 3-4000.

    Cum pot semeni de ai nostri sa se indatoreze mai mult de 20-30 % din venit ? In special pentru locuinte ? In statele europene se considera o greseala

    De ce noi platim la credite dobanzi duble decat vesticii ? 8-9 % la euro , ei 2-3% . Chiar asa productivitate mare avem ?

    De ce in toate magazinele de branduri renumite din Romania , gasim numai rebuturile aduse din vest si care nu se vand acolo ? si oricum aduse aici la preturi colosale …. uriase

    De ce nu suntem in stare sa adunam capital , ca sa ne facem niste investitii care aduc constant bani ? De ce romanul e invatat sa consume oricat si orice , mai ales marfa de proasta calitate la preturi uriase

    Si multe altele , astea mi-au trecut acum prin gand , dar noi trebuie sa invatam . Si am invatat in astia 20 ani , am observat in jurul meu oameni brusc treziti de criza , care incep sa gandeasca in termeni financiari din ce in ce mai evoluati , care incerca sa faca ceva pentru ei si familie , fie investitii , fie o mica afacere

    • dragos,
      aceeasi problema se pune si in statele unite si in canada. nu mai vorbim de europa deoarece acolo lumea se ocupa mai putin de investment.
      deci nu este o specifica a poporului roman.
      si cu preturile ? sa nu mai discutam. canada este cel mai mare furnizor de petrol catre statele unite dar preturile benzinei in canada sunt cam cu 25% mai mari ca in state (taxe si accize), estul canadei importa petrol din middle east (este mai ieftin decat sa il aduca din alberta, cam 3500 km), etc, etc. masina produsa in canada se vinde mai ieftin in state. si daca ne uitam la situatia unor tari cu traditie si noblete din europa si america de nord….
      deci, din nou, nu este o specifica a romanilor.

  10. Tavane, iti inteleg frustrarea, disperatea si dezgustul pt. poporul asta de Doamne miluieste.

    Daca ar deschide ochii bine si n-ar mai apela nimeni vreo 6 luni la PrimaCasa poate s-ar intampla ceva-ceva. Asa fiecare crede ca face o invarteala, o smecherie, o castana daca se duce si semneaza. Si asa or sa moara toti de foame.

    Pe de alta parte, nici proprietarii nu-s disperati sa vanda.
    Mai bine isi injecteaza glucoza, se taie de la caldura si stau pe intuneric decat sa-l vanda „pe nimica”.
    Ca toti pensionarii se plang ca n-au bani si numa’ ii vezi cum isi pun centrala dupa iarna asta care a usturat la buzunar.

    Ce ma socheaza pe mine iar e felul foarte detasat cu care vorbeste lumea de zeci de mii de euro: „Vinde vecinu’ casa in Luta[sat in Ardeal], e cam veche casa, doar 2 camere, dar cere numa’ 35 de mii de euro” …. „NUMA’ ” ca si cand venitul mediu in sat ar fi 400 euro.

    Asa ca Tavane, nu mai dispera ca nici proprietarii nu is muritori de foame. Sau poate ca au fost invatati sa indure foarte multe la viata lor.

  11. Anuntul corect are nevoie de timp sa creasca Tavane, nu te ingrijora 🙂

  12. un articol care descrie colcaiala din sistemu falimentar bancar: http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/noile-norme-dubleaza-avansul-minim-la-creditele-ipotecare-164771.html

    „Prima oprire a fost la BRD, unde am aflat că noile norme funcţionează, deşi oamenii care lucrează direct cu publicul „încă încearcă să se obişnuiască cu modificările“, dar şi cu „modalităţile de a fenta puţin noile norme“, după cum ne informează o angajată a băncii.”

    • desi cu biciu pe ei, escrocii bancari uita ca au nenorocit lumea si cauta in continuare s aminta si sa fraiereasca prostimea ca pot lucra si produce lunar timp de 35 de ani 350Esi de ce le-ar pasa, cand vitzica de la ghiseu primeste bonus in functie de cati prostiti are? ce o duare pe ea in fofo ca nenorcieste vitele si lumea cand ea pleaca in vacanta la paris ca a luat bonus grasos.

      tu le mm qr de escroci bancari, camatari cu acte!

  13. @Unu
    Isi iau bonus cei de la ghiseu doar daca vand foarte multe chestii, nu numai credite. Degeaba face 10 credite daca nu vinde carduri de cumparaturi sau daca nu „racoleaza” pensionari care sa vireze pensia prin banca si alte produse ale banii. Bancherul cred ca poate sa confirme lucrurile astea.
    Pana la urma ei sunt asemenea functionarilor publici care sunt platiti din banii dobitocilor (cei cu PC). Si ei sunt afectati de viata de lux din Romania si nu au toti peste 1000E sa traiasca fara griji. Majoritatea au salarii pana in 2500 RON incuzand si bonusurile.

    • @ Simion Adrian: corect in tot ce zici … la salariu media e undeva intre 1400 si 1800 ron in functie de banca – ne referim strict la oamenii din sucursala non-management!

      nu mai visati ca au mii de euro salariu ca nu au !

  14. Salut, am o intrebare. Am gasit un apartament in rond la Alba Iulia din anul 1996, 3 camere, arata foarte bine si am scos un pret destul de bun sub 1000 de euro pe mp util. Vreau sa iau credit prima casa si nu stiu ce banca sa aleg. Imi puteti da o sugestie? Nu vreau sa supar pe nimeni, caut de ceva vreme un apartament si a fost o decizie destul de grea la care m-am gandit suficient. Am banii sa cumpar cash numai ca nu vreau sa ii blochez in case

    • @ cristi:

      Salut amice! Bine ai venit in atmosfera prieteneasca fara profit (pe sistemul „doctori fara de arginti’ – vezi Biblia) a acestui blog cu multi prieteni 🙂

      Opinia mea e sa mai astepti – inca nu a fost vazut „varful” insolventelor urmate de falimente in segmentul dezvoltatorilor… nu am vazut nici macar o fuga a mai multor banci straine din Romania cu lichidari de active si executari in masa …. deci nici un „fun, fun, fun” pe plan local 🙂 !

      Zici ca ai bani cash de un apartament dar vrei sa faci un credit ? E ok. Ai inca un motiv sa mai astepti !
      Probabil ca amicii de aici vor veni si cu alte sfaturi si sugestii …

      Daca vrei sa faci un credit Prima Casa – studiaza intai cu atentie aceste linkuri! =>
      http://www.anuntulcorect.ro/realitatea-imobiliara/De-ce-ANUNTUL-CORECT-1
      http://www.anuntulcorect.ro/prima-casa-un-program-mincinos

      Daca tot vrei sa iti faci un credit si ce a vrut amicul Florin Lazar-Tavanul fals sa transmita nu ti-a atins coarda sensibila …. uite te rog sa arunci un ochi si pe cateva mazgaleli de-ale mele … nu de alta dar sa stii la ce te bagi!
      Recomandarea mea sincera e sa nu te gandesti la credit , sa nu te gandesti la prima casa, mai ales ca ai bani cash. Lasa-i sa moara in suc propriu pana se vor fi ajustat preturile pana la nivele rezonabile fata de puterea de cumparare din Romania (400-600 euro/m2)!!!

      Cu drag – uite linkul http://www.anuntulcorect.ro/atentie-la-contractul-de-credit-ipotecar

      Enjoy ! 🙂
      Si opinia mea (supusa greselii , ca oameni suntem …) e sa nu contribui la imbogatirea jnapanilor din sistemul imobiliaro-bancar mana in mana cu evaluatorii ! Nu alimenta stapanii de sclavi!

      • Vreau sa imi iau o casa de ceva vreme si am tot amanat. Sunt de acord cu ce spui si nu vreau sa contribui la imbogatirea jnapanilor, am o sila fata de agentiile imobiliare care m-au disperat in ultima vreme (dovada ca intentionez sa iau direct de la particular) si fata de banci. Vreau sa iau credit pentru ca nu vreau sa imi blochez bani in case, acum am o oarecare libertate.
        Problema este ca m-am certat cu prietena si vreau sa plec de unde stau :), de chirie si chiriasi m-am saturat. In momentul de fata prima casa pare cea mai buna solutie, desi sunt constient ca preturile or sa scada. Probabil ca pana la urma am sa ma mut cu chirie, desi sunt foarte tentat sa cumpar – ap are 92 de mp patrati e la etajul 2, bloc din 96, iar proprietarul e constient de criza 🙂 acceptat sa il dea la 90 de mii pt ca nu gaseste clienti (cerea 125 de mii).

      • Tu ai 90k cash si vrei sa te imprumuti cu prima casa sa iei ap de 90k? Ai luat ceva etnobotanice in ultima vreme sau ai mancat oua stricate? Daca pe tine atat te duce capu oare cum ai reusit sa ai banii aia cash? Esti suspect, eu zic sa iti faci analizele si dupa aia vezi ce mai faci. Baga-ti si tu mintile in cap URGENT!!!!!!!!

      • @ cristi : cunosc zona… mai mult de 50.000 euro nu ar vedea de la mine in conditiile unui raport corect bani-produs (valoare data/primita).

        daca ar fi sa il prind la ananghie sa aiba nevoie de bani ca de aer si urgent … cred ca i-as da 40.000 euro.

        90.000 euro e o valoare ce pune in evidenta exuberanta imaginatiei proprietarilor ! 🙂

        125.000 euro e o valoare imposibila pentru locul acela si pentru 2012 – a vrut sa te intepe!

        Abordeaza realist situatia! Romania a intrat in momentul ala istoric special cand incep SA PLECE investitori, nu sa vina (ca in 2002-2008).
        Mediteaza atent la acest aspect si nu iti bloca banii in caramizi si mortar, ce naiba ?!? ….

    • Sfat dezinteresat: verifica daca apartamentul ala de la rond alba iulia nu e „hot” si proprietarul vrea sa-l vanda fiindca a pus politia ochii pe el, din cauza activitatii pe care fetele o desfasurau in apartament. 🙂

    • Mergi cu cercul de aici…!!!

  15. Bun a trecut si sarbatoarea pastelui acu sa vedem ce urmeaza, vorba ceea de azi incepe distractia. Rate neachitate datorita faptului ca au fost cheltuieli cu mielu, tranzactii cu imobile kanci, degeaba viseaza unii ca acu o sa se inghesuie oamenii sa ia credit prima casa etc etc.
    Asteptam sa vedem explozia de oferte. 🙂
    Hai sa fim sanatosi si cu mintea limpede in continuare.

  16. @cristi
    esti pe cale de a face o afacere foarte buna.
    grabeste-te ca poate se da si scapi ocazia.
    imediat ce se deschid bancile dupa pasti, da fuga la BRD sau BCR – ca au cele mai mici comisioane.
    succes!

    (nu m-am putut abtine, cand vad un bizon dinasta ma gandesc ca pana urma unii merita sclavia pe 35 de ani, e starea lor naturala, libertatea i-ar face doar nefericiti, ca nu stiu ce sa faca cu ea.)

    • @ Altai : hai mai, ce naiba… 😦
      vine omul sa intrebe ceva si noi …. 😦
      Posteaza si el nou pe aici, ce ai cu el?
      Daca ai fi nou undeva ti-ar placea sa fii luat asa? :)? Ideea e ca oamenii inteleg mai usor daca sunt luati cu vorba buna nu cand sunt luati mai dur :).

      Eu ma gandesc sa iau oamenii noi (pe ei se bazeaza extinderea puterii TF-blog si a anuntulcorect.ro) cu exact politetea si atitudinea cu care mi-ar placea sa fiu eu luat intr-un loc nou! 🙂

      Cristi, nu te supara… mai vorbim si noi pe aici :)!
      Simte-te liber sa te exprimi!

    • @ popescuion
      Prefer credit pentru ca nu vreau sa imi blochez bani – Bani pe care ii am imi aduc profit mult mai mare decat rata la credit. Nu sunt inca hotarat 100% sa iau apartamentul si bancherul are dreptate, mai e multa pana la pretul minim deci o sa mai astept (cum am asteptat din 2007 – cand am avut prima data gandul de a cumpara ceva)
      @ altai
      Esti un om liber si fericit si stii ce sa faci cu libertatea dar traiesti in Romania – am impresia ca tu esti de fapt bizonul.

    • @ all

      este evident ca sa estimezi valoarea unui apartament in bani nu este o operatiune care sa simplifice o decizie. Banii sunt doar o reprezentatie simbolica a unui vehicul al valorii, valoare care este variabila pe „piata libera” in functie de o mie de variabile, ceea ce face imposibil pentru cineva sa puna un pret complet obiectiv. Este clar ca de la un punct incolo trebuie sa acoperi lipsa de date exacte cu esenta introspectiei :D.

      As propune deci sa estimam orice decizie imobiliara si nu numai, in nivel de trai. Ideea este sa ai excedent in calitatea nivelului de trai, fata de efortul care il faci pentru a il mentine (adica, munca, stres, chin, temeri, nesiguranta, caracterul browninan al universului, etc.). Personal ma ghidez dupa ideea de liniste. Prefer, de exemplu, sa investesc energie (efort, stres, timp, etc.), in promisiunea unei linisti viitoare (adica sa ma simt eu bine, cu efort minim, tinand pe cat posibil sub control riscul inerent si imprevizibil si evitand sa creez eu risc de acest tip, daca nu promite sa aduca dupa aceea o rasplata generoasa in linistea mea.

      Poate e greu de inteles conceptul. Ca o situatie explicativa, pot sa trag tare acum ca sunt tanar, sa castig niste bani, sa imi fac niste prieteni, sa urmez niste cursuri si sa ma calific in anumite arii, pentru ca mai incolo sa inchid aspectul material din cand in cand (pentru ca am un mecanism bine uns) si sa ma ocup de citit, sport mai mult, plimbari, filozofie, religie (de ce nu) si orice altceva imi va produce placere sustenabila (deci nu ars gazul prin cluburi, desi unii ar putea aprecia si asta).

      Sa faci un credit inseamna sa platesti cu multa liniste. Problema in cazul unui credit in raport cu linistea si energia personala, este aceea ca spre deosebire de bani, platesti in mod constant, atat rata de acum, cat si un procent pe ratele din viitor, care variaza in functie de evolutia imediata sau previzibila a nivelului de trai in sine. Ba mai mult, platesti si retroactiv pentru ca iti imputezi deciziile gresite (psihicul uman este minunat, partea de mamifer din el te va racai pe termen nedefinit pentru orice actiune care a daunat animalului din tine).

      Asadar, in cazul in care cineva nu stie ce sa faca, poate fi ales acest mod de a cuantifica orice. Evident, trebuie sa „te complici” ca sa obtii ceva, problema este cat de mult „te complici”. In intampinarea celor care ar veni sa spuna ca in lumea capitalista o astfel de simplificare nu tine, raspund din start ca unii oameni sunt inerent pradatori si pentru asta exista pe lume. Vaneaza in jungla si asta ii tine in viata. Alti oameni sunt inerent in categoria potentialei prazi. Depinde de fiecare daca vrea sa fie gazela, sa alerge prin savana „traind la maxim” si bazandu-se doar pe fuga, daca sa fii bizon, sa fii inarmat si sa te bazezi pe puterea colectiva a cirezii, intrand in conglomerate cu scop defensiv, sau daca vrei sa fii complet neutru, un fel de rinocer, care cam deranjeaza prin prezenta sa greoaie dar inexpugnabila, dar nici pradatorii, nici ceilalti nu vor avea tupeul sa atenteze pentru ca este o entitate prea robusta si infipta in realitatea cotidiana.

      Stiu ca pare o comparatie trasa de par, dar sper ca m-am facut inteles… cat de cat.

  17. Tavane, poporul asta nu o sa se schimbe atata timp cat are incredere in biserica in proportie de 90%. Era un sondaj mai acum 1-2 ani. Biserica e mana-n mana cu politica ( de cate ori e vreo sarbatoare sau moaste, hop la tribuna cu soborul de preoti si un politician ). Ia uite ce frumos :)) http://dantanasescu.ro/wp-content/uploads/2011/10/basescu-si-preotii.jpg
    Pentru ca la biserica li se spune cu cine trebuie sa voteze, chiar daca nu ati fost atenti la slujbe se pomeneste ocoteste Doamne carmuitorul acestei tari, prea marii judetelor si oraselor , bla bla etc, etc. Nu cred sa fie transcriere ad literam din Biblie.
    Eu propun altceva, haideti sa facem cum fac ajentii cand agatza clienti:
    Dau un anunt fals, recte: 2 camere cismigiu, 60mp, 30,000 euro, un numar de telefon unde cineva raspunde si spune ca s-a vandut. Eventual o cartela d-aia care se reincarca daca te suna.
    Si sa impanzim site-urile cu anunturi nu anunturi pe genul pretul corect a.i. piata mai devreme sau mai tarziu sa scada, abrupt.
    Pentru ca cineva care vrea sa vanda azi un apartament, mai intai se uita cat se cere la rubrica vanzari, ca mai apoi cere si el tot pe acolo.
    Numai bine la toata lumea.

  18. preturile vor scadea pana la 500 e / mp , asteptati faza urmatoare PANICA

  19. Sa intampinam cu umor si pe noii veniti in relatia cu bancile.

    Teo de la Deko despre banci:

  20. Hai cu milionu’! 🙂 Se pare ca astazi este ziua cea mare.
    @all
    Lasati mai preotii in pace ca sunt si ei oameni. Este adevarat ca sunt specimene care sunt pe aceiasi treapta cu Isarescu si Ghetea, dar sunt si unii care ne tin pe noi in viata cu rugaciunile lor. Eu am facut Teologie dar as fi primul care as lua de barba pe cativa si i-as da cap in cap pentru ca sunt niste nemernici.
    Eu zic sa continuam sa fim la fel de buni ca in saptamana mare si sa lasam preotii in grija lui Dumnezeu.
    Sa revenim la ajentii imobiliari! 😀

  21. @cristi, hmmm … nu stiu de ce dar ai un iz de aJent / bancher .. .. citez „am garla bani in schimb vreau eu sa fac MUSAI credit ipotecar pe 30 ani … eah o nimica toata 90 mii .. ieeeftiiiiiin rau de tot” – ca asa ma duce mintea – apropo sper ca te-ai gandit ca defapt dai inapoi cel putin dublu !!!!!!!! …. no comment.
    Bai nene pentru cultura ta generala … cu banii astia faci 2 case la cheie nu de 92 metri ci de cel putin dublu suprafata fiecare … dar cum sa facem noi ce trebuie ca doar trebuie si gura unui proprietar lacom sa pape ceva .. ca doar vinde un cotet din 96 facut tot cu banii nostri …..
    P.S .. macar de-ai face tu cu credit ipotecar CASA (repet! .. cu banii astia iti faci suuper casa!!! .. sau chiar cumpara una facuta .. la 75 – 90 mii gasesti sigur ceva pe langa capitala .. ) desii te indatorezi macar ai facut ceva – ai dat de lucru la o echipa de muncitori si / sau constructii etc .. etc .. DAR NU AI IMBOGATII UN JNAPAN ORDINAR DE PROPRIETAR PE UN VECEU POST COMUNIST !!!!!!!!!!!! .. treziti-va desteptilor!!!!

  22. @Mihal
    Cred ca exagerezi…. in Bucuresti sunt acum aprox 170 de biserici si manastiri, aici sunt incluse si cele construite inainte de 1990….sa nu confundam nr bisericilor cu cel al sucursalelor bancilor   

    http://www.stiri.com.ro/informatii-utile/biserici-ortodoxe-din-bucuresti/

    @ tavanulfals
    Cred ca cei de la Deutsche Welle exagereaza intentionat sau doresc sa manipuleze…exact ca in imobiliare  doar ca aici cei care manipuleaza/denigreaza biserica lui Hristos(varianta ortodoxa) sunt ateii/masonii sau evreii(sunt bagati si in media nu doar in imobiliare )
    Daca in Bucuresti la o populatie de 2.000.000 de locuitori sunt 170 de biserici(inclusive cele construite inainte de 1990) este greu de crezut ca pentru restul populatiei de aprox 20.000.000 de locuitori(din care sunt si ceva catolici, penticostali….) au fost construite 4000 de biserici dupa 1990
    In general ridicarea/renovarea bisericilor se face din donatii si banii colectati de preoti nu din banii statului
    Si bisericile functioneaza, pastrand proportiile , precum societatile comerciale
    Daca nu au enoriasi care sa participle la slujbe /botezuri/nunti/inmormantari nu cred ca functioneaza, exceptie fac manastirile
    In mediul rural , tinand cont de diminuarea populatiei, nu cred ca au fost construite multe biserici dupa 1990
    Este ca si cum Angheloiu ar construii la Oltenita sau Giurgiu cateva ansambluri rezidentiale 
    Cred ca doar in mediul urban au fost construite mai multe biserici dupa 1990
    Sunt multe parohii in mediul rural care o duc greu….si acolo sunt cheltuieli de intretienere / functionare(de ex curentul electrice)
    In zonele rurale in care am umblat inclusive la bunicii mei la tara nu erau mai mult de 2 biserici in fiecare comuna

    Referitor la Catedrala care sa construieste, din cate cunosc, biserica duce o campanie de stranger de fonduri…..o colecta nationala….,,marketingul’’ merge foarte bine la Patriarhie
    Despre donarea terenului de catre stat…..las’ ca mai bine doneaza terenul bisericii dacat sa-l ia ,,un apropiat’’ al politicienilor…..
    Despre faptul ca statul contribuie cu bani la construirea Catedralei…..las’ ca mai bine da statu’ ceva bani bisericii …….faptul ca se platesc mai multe milioane de euro pe km de autostrada decat in alte tari sau ANL-ul construieste apartamente sociale ca cel din anuntul de mai jos  ……. nu semnaleaza Deutsche Welle?

    http://www.imobiliare.ro/vanzare-apartamente/bucuresti/colentina/apartament-de-vanzare-2-camere-XV02004DT

    PS
      Ma numesc Dan, nu sunt ajent, merg la biserica cat pot de des,urmaresc zilnic acest site, postez rar, nu am credit si doresc ca preturile apartamentelor din Bucuresti sa-si continue scadere   

  23. @cristi

    „”….vreau sa iau credit pentru ca nu vreau sa imi blochez bani in case…..” !!!!!!

    nu inteleg!

    007? ori dai credite ? cine are banii astia (90 k) nu vorbeste asa!!

  24. @basil
    Si primaria cumpara cosuri de gunoi cu 3000E care sunt facute din cateva scanduri lacuite.
    Eu nu inteleg problema ta. Dan a argumentat niste lucruri care sunt logice pentru cineva care are creier. Aparent tu nu ai! Acum sa zicem ca toti oamenii sunt prosti ca tu gandesti asa? Dupa cum am spus si mai sus daca sunt unii care merita sa fie batuti nu inseamna ca toti sunt la fel. Spre informarea ta un preot primeste jumatate din salariul minim pe economie de la stat si jumatate de la Biserica. Daca are o catedra la scoala el nu este platit ca ceilalti profesori deoarece se considera ca are al doilea serviciu si il plateste cu 50%. Adica primeste de la Stat 1 salariu minim pe economie pentru 2 slujbe/servicii.
    Data viitoare inainte sa deschizi gura si sa iti sara kkt din gura du-te frumos si documenteaza-te. Daca nu esti in stare, taci din gura cum facem toti ceilalti cand nu stim despre ce vorbim.
    Si inca ceva pentru informarea ta; preotul daca iti cere bani este obligat sa iti dea chitanta. Adica banii aia nu se duc in buzunarul lui personal. Deci pana la urma pe cine ataci tu?

    • @Simion Adrian
      Sincer nu ma intereseaza absolut deloc cu cat e salarizat un preot.
      Ar trebui sa fie o institutie privata din punctul meu de vedere, unde tu si dan de mai sus sa va duceti sa pupati icoane.
      Este ILEGAL ca statul sa plateasca si cei 50% din minumul pe economie. Asta este o subventie preferentiala.
      Cu ce drept primeste Biserica ortodoxa aceasta subventie?
      De ce nu primesc toate cultele la fel?
      De ce ateii nu au dreptul la aceasta subventie? Masonii ce au, nu le prieste?

      Tu si cu dan de mai sus argumentati ca daca primaria aloca ilegal bani pe proiecte supraevaluate, este OK sa sponsorizeze si Catredrala tampitilor neamului.
      Deci justificati o tampenie nu o alta. Shitbrainz!

      Biserica ortodoxa reprezinta in momentul de fata o organizatie de tip mafiot, unde ca sa intri ungi mai sus. Iar apoi stai cu biciul (pardon crucea) pe pulime si ii jupoi(cotizand bineinteles in acelasi timp mai sus, pana la Za Don).
      Nu are nimic de a face cu Isus, Taica-su sau cu spiritul crestinesc. Este o masinarie de stors bani de la populatie, asigurand in acelasi timp indobitocirea ei, pentru ca celalalt confrate intru jupuire, Statul sa isi poata face si el numarul.

      Am o veste pentru voi Dan si Simion : pupatul icoanelor nu va aduce mantuirea. Deschideti ochii!

  25. @basil, subsriu … in loc sa dam 6 milioane pentru monumentul prostimii poporului .. pardon pop(u)(l)ime .. mai bine am cumpara abecedare si aritmetici sa dam gratis la milioane de amarati care ar vrea sa invete ceva dar nu au bani nici sa iasa din casa ..
    .. neaaaahhh credeati?, v-ati speriat? … nu disperati pitiponcilor si pitipoancelor ca de astazi va duceti la biserica sa faca nenea o matanie .. poate va trece examenul moca .. si o scoala moca, poate un titlu de inginer moca .. de ce nu … si slava tatalui si fiului si sfantului duh amin! … la naiba poate pacalesc si eu pe cineva sa imi cumpere cloaca cu 250 000 euro … sa faca cate un credit prima casa pentru fiecare metru patrat … :D:D:D:D:D .. stie careva vreo matanie pentru asa ceva :D:D:D:D .. promit ca fac 3 biserici daca imi gasiti fraierul :D:D:D:D

    • @ Basil
      @ Fainis

      Cititi cu atentie ce scrie Dan, nu mai aruncati piatra pe nemancate. Ca de gandit nici nu se pune problema la voi – observ.
      Fiti macar civilizati! Nu cred ca biserica sau Dumnezeu sau fetele bisericesti sunt problema pentru care ne adunam noi aici.
      Cand scriu tot felul de schmeckerasi care au 90k de euro cash dar vor sa ia credit ca sa cumpere 3 camere in rond Alba iulia cu prima casa nu va mai umflati asa…

  26. @ all

    Eu nu cred ca biserica a indobitocit acest popor… ci acei zeci de ani de communism au facut acest lucru
    Cred ca biserica a fost tot timpul ultimul refugiu al oamenilor simplii
    Nu influentata de biserica o mama ii spune fiului sau :,,Sa faci si tu mama credit sa-ti iei o casa ca poate nu mai apuci’’
    Inclusiv mama imi spunea acest lucru si ce credeti….. merge foarte rar la biserica….din pacate are o problema medicala si se deplaseaza foaret greu

    Este drept si in biserica probabil mai sunt si oameni cu o calitate indoielnica dar eu nu i-am intalnit pana acum…aici a punctat mai sus Simion Adrian

    Eu merg la biserica de aprox 2 ori pe saptamana si din cand in cand si pe la moaste (Iasi si Bucuresti)
    De obicei merg alternative la 2 biserici (una de cartier ,in Berceni, si una in centru, la Unirii)
    In situatiile relatate mai sus eu nu am vazut la biserica oameni politici sau oameni cu aere de multinationale(posesori de credite pe viata)…….ei(politicienii) vin doar cand sunt camera de filmat…
    Am vazut persoane publice la biserici/manastiri, care incearca sa nu atraga atentia asupra lor…..nu din rusine ….. doar ca nu sunt ,, farisei’’
    La biserici/manastiri/moaste vin oameni care au sau au avut diverse situatii delicate in viata(si cazul meu), care ultima lor speranta este biserica si oameni care vin sa-si gaseasca linistea sufleteasca

    La polul opus sunt cei care inteleg biserica in ,,stil propriu,,:
    Anul trecut eram la rand la Mitropolie la moaste ,dl Dan Diaconescu impreuna cu alaiul sau si camera de filmat a venit sa salute multime aflata la si …..surpriza, mare parte din oameni l-au huiduit

    Jiji Becali a declarat ca a castigat Steaua la Galati deoarece Sambata s-a spovedit+ impartasit 🙂

    Concluzie…. merg la biserica….. nu am credit…nu merg la vot deoarece nu am cu cine sa votez
    Da biserica imi influenteaza viata…..in bine(zic eu)…nu mint, nu fur/insel/pacalesc,nu,,calc pe cadavre’’pentru a avansa in cadrul companiei in care lucrez
    Cum sa ma influenteze pe mine o poze(politician+fata bisericeasca) sa-l votez de exemplu pe ipocritul de Crin Antonescu sau pe unul din actuala putere 🙂

    PS
    Florin felicitari pt million :)…..hai cu 2 mil

    • @ Dan:

      mai nu sunt nici un specialist pe partea asta, vorbesc si eu ca omul…. Dumnezeu e bun in viata omului , ii poate fi lumina.
      Dar daca omul abuzeaza si isi pierde uzul ratiunii lumina poate deveni orbire si habotnicism. Nu din cauza intensitatii luminii, ci din cauza slabiciunilor omului.

      Ca si bula asta imobiliara a aparut tot din cauza slabiciunilor omului : lacomie, desfranare (ca lipsa de echilibru), etc..etc..

      Orice lucru care creste omul e bun. Dar cand se abuzeaza de el, chiar ideea de abuz il arunca in cealalta parte – in zona negativa.

      Si eu mai am si o problema cu coruptia adanc inradacinata in corpul Bisericii – ca structura administrativa, nu in sensul Bisericii Sfintilor Apostoli prin Petru – in viziune catolica- si ceilalti – in viziune ortodoxa-.

      Mare lucru daca le-ar fi arse sufletele si sa ramana 3000 (ca la inceputurile Bisericii) de preoti vii intru credinta si curatenie! …

      Pana si un prieten de-al meu a capatat (subliniez: a capatat!) repartitie de preot intr-un oras micut din jud. Prahova dupa interventia la Patriarhie (sau protoerie….cum se numeste respectiva instanta…nu mai tin minte) a unui om relativ bogat din acel oras in favoarea acelui prieten.

      E asta curatenie? …
      .. si daca zice cineva ca ce discutam nu are legatura cu imobiliarele , reamintesc ca discutam de Casa Domnului si ale ei :))))) …ok, am glumit! … nu se supara nimeni, nu?

      De aproape nu are legatura cu imobiliarele ce zic eu aici si ce a discutat Dan…. dar de fapt are…ca bula asta speculativa (ca orice bula speculativa) a fost intemeiata pe niste vicii umane.
      Tind sa cred si vreau sa cred ca aceste vicii umane pot fi oprite sub o forma sau alta pentru a nu mai declansa nazbatii de acest gen alta data …. pentru ca trebuie sa recunoastem ca bula speculativa imobiliara de la nivel mondial a cam dat intreaga economie mondiala peste cap! … un asemenea circ mondial nu trebuie sa se repete!

      p.s. Dane, fa-mi o favoare si daca imi raspunzi nu ma supune la cazne vesnice cu explicatii legate de atei si masoni si evrei si altele … hai sa ne axam pe idei si pe argumentare din respect pentru noi insine si pentru ceilalti care isi pierd secundele sa ne citeasca ideile de aici!

  1. Pingback: [TF] Programul Primul Butoi | Blog Locuinta Mea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: