Prostia Omenească


Cererea de creditare pe piaţa bancară românească există, însă nu toţi clienţii îndeplinesc condiţiile pentru a putea fi eligibili când solicită un credit

Radu Gratian Ghetea – Agerpres  19 martie 2012 

Bancherii au reuşit să vândă un credit ipotecar la şase succursale…  

Mii de case şi terenuri recuperate de la clienţii rău-platnici au fost scoase la vânzare de către bănci, dar clienţii întârzie să apară.

BCR şi Raiffeisen au din martie comisioane de administrare a contului curent mai mari.

Ziarul Financiar  –  19 martie 2012 

Nimic nou, stiu !   De fapt poate v-ati intrebat de ce mi-am pierdut cadenta de 2-3 articole pe saptamana…  Pai ce sa mai scriu ?  Paralela cu teatrul absurd din articolul precedent e cat se poate de realista.  Ce se mai poate spune cand nu se intampla nimic ? 

Jegurile bancare cauta alternative de supravietuire.  Nu mai sunt prosti eligibili pentru ipotecare si nevoi personale – hai sa marim comisioanele la conturile curente !!! Cu 40 respectiv 66 % au umflat escrocii de la BCR si Raiffeisen  aceste sume care in aparenta sunt minore dar la mai bine de 6 milioane de clienti pe care ii au cele doua institutii de credit, profitul e de ordinul milioanelor… 

Nutu Gratian Camataru’  ne informeaza ca naivii nu mai indeplinesc conditiile de imprumut…  Prima casa, desi singurul credit care a scapat de noile norme BNR, are din ce in ce mai putini musterii. 

Politicieni, bancheri, dezvoltatori, evaluatori, agenti imobiliari – o masa de oligofreni care s-au bucurat ca piata ramane in jurul valorii de 60.000 de euro. Daca in Prostia Omeneasca Ion Creanga ni le arata pe cele doua femei disperate ca va cadea drobul de sare peste copil,  Prostii care au zamislit Prima Casa se vaita ca nu mai sunt clienti. eligibili.  

Ce sa faca sleahta asta de nenorociti incepand de la Mugur Isarescu si terminand cu ultimul agent imobiliar parazit ?  Sa mai coboare stacheta prima casa de la 60.000 sau sa faca mai multe palfoane graduale in functie de numarul de camere ?  Ar fi o solutie dar asta ar insemna provizioane marite, comisioane mai mici, taxe de evaluare pe masura si falimente de facto ale sponsorilor de campanii electorale …  Nu cred ca mai trebuie sa spun cuiva de pe aici ca daca maine Prima Casa va acorda maxim 20.000 de EUR pentru o garsoniera, intr-o luna de zile acolo vor ingheta toate cotetele comuniste…   Nu se gandeste nimeni ca sectorul de constructii ar incepe imediat sa se miste pliat pe REALITATEA ECONOMICA a romaniei.   Dezvoltatorii imobiliari cu zeci/sute/mii de locuinte pe stoc nu numai ca trebuie sa renunte la ideea de profit…  Cu cat au pierderi mai mici cu atat mai bine !!!

Unii dezvoltatori recunosc astazi ca se poate construi cu 400 EUR / m.p.   Oare cum e posibil ca acest JAF  NATIONAL  numit PRIMA CASA  sa prosteasca zeci de mii de idioti care au platit 1.000 EUR / m.p. de apartament vechi de jumatate de secol ???  Sunt eu nebun, paranoic, rautacios sau suntem inconjurati numai de vite ?

http://www.wall-street.ro/articol/Real-Estate/118276/volumetric-proiect-rezidential-parcul-carol.html

60.000 de euro,  60.000 de prosti, 60.000 de ani lumina pana la revenirea pietei imobiliare.   666 poate fi numarul diavolului in conditiile in care luam de buna cugetarea lui Alexandru Paleologu  –  « caci asta e diavolul – PROSTIA. El nu este destept, viclean ;  el este PROST !!! » 

Mizeriile mafiei bancar-imobiliare au creat o prapastie intre vanzatori si cumparatori prin acest program nenorocit care mentine activele institutiilor de credit in mod ARTIFICIAL la valori mult prea mari.  Miile de locuinte executate raman nevandute si cu toate astea evaluatorii continua sa-si puna stampilele pe cifre abracadabrante… Oglinda care le arata bancherilor adevarata fata a cadavrelor din portofoliu se descopera doar atunci cand sunt obligati sa vanda nemaiexistand nicio posibilitate de a scoate vreun ban de la naivul creditac…   In acest caz,  un apartament  in Bucuresti se vinde cu 500 EUR / m.p.    Fara programul PRIMA CASA astea ar fi fost preturile cerute in piata libera iar tranzactiile s-ar fi facut cu mult sub valoarea indicata mai jos…    Dar MAFIA  POLITICO-BANCAR-IMOBILIARA a gasit zeci de mii de imbecili care sa primeasca bucurosi cadoul otravit.  SE  LA  RUMEN  REALITE  DE  LA  PEI  !!!

sursa :  Evenimentul Zilei 

http://www.evz.ro/detalii/stiri/care-banci-se-grabesc-sa-execute-silit-971956.html

Calculele camatarilor legali sunt simple.  Creditele acordate pana acum le asigura profitul pe urmatorii 30 de ani fara sa mai fie imperios necesare victime suplimentare…  Cu conditia ca acestea sa plateasca dar…  se pare ca nu se intampla chiar asa.  

Si se uita unii la altii asteptandu-l pe GODOT care nu va mai veni niciodata…  Mugurel nu stie cum sa mai lupte ca sa mentina leul in picioare desi de vreo saptamana e bagat in corzi si de euro si de dolar…  Altfel, ratele prostimii n-ar mai putea fi platite si restantele de 5 miliarde de euro ar creste in proportie geometrica… 

Teatru absurd, pictura naiva, nici eu nu mai stiu cum sa numesc ce vad in fiecare zi de dimineata pana seara…  Intram iar in recesiune (cel putin din pdv tehnic) si ne pregatim sa marim salariile…  Ce inflatie, ce repercusiuni asupra deficitului bugetar ?  De fapt poporul asta de dobitoci a ramas in anii 90 fara economiile de-o viata stranse pe vremea lui Ceausescu si totusi, daca ar mai candida o data Ion Iliescu ar castiga 90 % din voturi…  

Cred ca ma bag in Partidul Poporului Dan Diaconescu si dupa ce iese presedinte declar razboi Statelor Unite pentru a-i putea pune in linia intai pe cei 60.000 de imbecili Prima Casa.  Va dati seama cu cat ar creste media de inteligenta pe cap de locuitor ???  

Promit un articol extrem de interesant saptamana viitoare !   Nu ratati ceea ce urmeaza fiindca nici nu stiti ce pierdeti !   🙂 

Anunțuri

Posted on 19 Martie 2012, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 155 comentarii.

  1. In ultima vreme am observat foarte multe anunturi de genul asta…nu au bani sa le finalizeze sau sunt constienti de profitul ff mic(jale mare) si vor sa le vanda in diverse stadii de constructie
    Mai sunt si gusteri care pun botul la super afaceri de genul asta

    Am o cunostinta care a cumparat un teren cu 10k,constructia casei la rosu l-a costat 20k iar finisajele il mai costa inca 10k.E vorba despre o casa cu mansarda de 120-130mp utili
    nu a avut bani sa construiasca tot.a cumparat terenul,dupa un an a ridicat casa la rosu iar anul asta urmeaza sa termine

    Cu 40k iti construiesti o casuta foarte incapatoare la pretul unui apartament de 2camere

    La inceput cautam o garsoniera,dar m-am razgandit.am vizionat cateva apartamente cu 2cam, iar acum ma gandesc serios la o casuta.

    Urmaresc anunturile din pantelimon(oras) si zona magurele.

    Am fost la un pas prin 2010 sa cumparam ( 4 amici)un teren de 2000mp(20,000e tot lotul ,sau 10k lotul de 500mp) in magurele pe care sa construim 2 duplexuri dar ne-am razgandit in privinta locatiei si a picat
    Am gasit un alt teren sus la biserica cu 5000e (gradina unui nene) vreo 700-1000mp dar mai scadeam drumul de servitute(200mp) si am spus pas

    Vreau un teren la max 5km de bucuresti si la un pret de max 15e mp,dar nu in lanul de papusoi
    Eu nu ma stresez sa cumpar…astept momentu prielnic

    • Numai 10k finisajele!!! Ma indoiesc ca o sa-l duca numai atat, chiar daca o sa lucreze numai el.

      • da’ cat costa ,Gogule, lavabila si metrul patrat de gresie si faianta ca sa nu-ti ajunga 10000 euro la 130 mp utili?

  2. @ionut Ai grija la Pantelimon, ca se muta gardul cum vor aia inainte de vizionari, iar cutia galbena cu gaze o scot din magazie inainte de a fi vizionarea, deci atentie mare, cere contracte utilitati, tot, incearca sa il enervezi pe vanzator sa vezi cum reactioneaza,etc…MARE GRIJA

    • Maria
      Stiu de povestea cu gazele.Multe terenuri sunt in concesiune si e dubios pentru mine
      Repet,acum urmaresc anunturile.Cand o sa ajunga la preturi realiste incep sa caut serios

  3. corado catani

    Culmea tupeului: Anuntul – ap.2 camere et 10/10 Titan la 3 preturi diferite, unul dupa altul:
    40900,42000,44000 ee…, pe care sa il aleg?

  4. Revenire, crestere, exuberanta:

    http://www.bloomberg.com/news/2012-03-23/purchases-of-new-u-s-houses-unexpectedly-fall-for-second-month.html

    „Purchases of new homes in the U.S. unexpectedly fell in February for a second month, a sign the recovery in the housing market may be uneven.

    Sales dropped 1.6 percent to a 313,000 annual pace, the slowest since October, from a 318,000 rate in January that was weaker than previously reported, figures from the Commerce Department showed today in Washington. The median estimate of 78 economists surveyed by Bloomberg News called for 325,000. „

  5. Perversa de pe Targu Ocna:
    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/gratian-ghetea-banca-nationala-n-a-stiut-ca-vine-criza-in-romania-163432.html

    Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea, a reproşat Băncii Naţionale că nu a prevăzut că va fi criză financiară şi în România.

    „Ce putem reproşa este că Banca Naţională nu a ştiut că vine criza în România”, a spus Gheţea, în deschiderea unei conferinţe cu tema ‘Noua ordine bancară şi relansarea economiei’.

    Preşedintele ARB a dat asigurări că în acest moment sistemul bancar este stabil, dar băncile comerciale nu pot da credite, pentru că nu există în piaţă condiţii optime.

    • @locuintamea

      Da…BNR, ASE, Guvern, BRD, Raiff ….n-au stiut …

      Au stiut insa AC, TF, Manole si „cu voia dvs. ultimul pe lista …..eu”

      Ceva nu e in regula …Noi nu suntem aseishti si nici bancheri …

  6. Astia cred ca s-au lovit la ceas:
    http://www.zf.ro/business-international/proiect-pilot-in-sua-banca-rascumpara-de-la-clienti-casele-daca-valoarea-creditului-ipotecar-este-mai-mare-decat-valoarea-actuala-a-locuintei-9430209

    Cea mai bancă comercială din SUA a început un program pilot pentru clienţii cu credite ipotecare care se confruntă cu executarea silită pentru că nu-şi mai permit să plătească ratele, scrie Wall Street Journal. Alternativa care li se oferă acestor clienţi este să cedeze băncii dreptul de proprietate a locuinţei şi să devină în schimb chiriaşi, notează publicaţia americană.

    Si apoi ne mai baga o pastila de memorie:
    Ar fi rentabil în România? Vedeţi aici o comparaţie între chirie sau rate la Prima Casă

    [Alex – LocuintaMea] Foamea este mare. Culmea este ca nu se mai aude nimic prin presa noastra dupa ultimul targ imobilar. Sa nu uitam insa ca nea Giulio zicea ca a fost nasol pana acu ca a fost frig si vreme urata. Sa luam aminte amu’ ca afara este frumos si cald, vremea tine cu noi si tranzactile imobiliare sunt inexistente in continuare.

  7. Tavanul Fals – aveti dreptate cu privire la preturile imobiliarelor daca va referiti la blocurile vechi. E cumva normal/logic/la mintea cocosului ca un om care sta intr-un apartament de 2-3 camere nu poate da pe ele mai mult de 500 eur / m2. Daca ar avea 100-150.000 de dat, s-ar gandi la alta varianta imobiliara – gen casa in Buc sau casa in afara.

    Ce vreau sa va intreb – stiti concret solutii pentru cei care doresc un upgrade? De la 3 camere la o viluta de 4-5 macar, dar nu f. departe de oras. Pipera este din pacate singura alternativa de genul asta, unde casele sunt noi (deci nu trebuie sa bagi in ele inca pe cat ai dat), sunt relativ frumusele, sunt aproape de oras, si nu costa cate 500.000 eur pentru ca sunt in centru!

  8. Pentru Gigel.
    Cred ca conceptia ta de casa la rosu e putin diferita decat a celorlalti.
    Te rog sa te documentezi putin ce inseamna casa la rosu si dupa aceea stam si discutam pana atunci ciocu mic si joc de glezne.

    • aze
      nu te nervoza,el are 10k pentru interior,fiind prima casa pe care o construieste nu stie exact suma pe care trebuie sa o investeasca in amenajarea interioara,ala e bugetul lui.Cand o sa fie gata il intreb costul total,inclusiv contractul la energie electrica(nu e deloc ieftin dosarul pentru racordare la retea).Nu cred ca are gaze in zona unde a construit
      E singura cunostinta care si-a construit casa si o sa il intreb cum trebuie sa procedez daca ma hotarasc sa imi construiesc o casa…. si(cel mai probabil)asta o sa fac daca nu vor scadea preturile caselor
      .Am bani fix pentru constructia unei case,nu si pentru profitul dezvoltatorilor si nu fac credit pentru profitul lor

      Cand am vrut sa cumparam terenul de 2000e,am vazut cateva constructii la rosu,una mai ciudata decat cealalta…gen,vila copie fidela a hambarului de porumb si alte idiotenii
      Ei, langa astea am vazut o vila construita la rosu in care locuia o familie sot si sotie.Locuiau in singura camera(probabil) finisata din care iesea pe geam o teava de la soba cu care se incalzeau si langa usa o baterie de camion…am uitat sa spun ca nu aveau nici energie electrica…nu stiu cum suportau sa locuiasca acolo cu lemne batute in locul ferestrelor de la etaj si parter, iarna………………………………………………………..

    • cred ca ai uitat .
      despre ce era vorba .da:sustineai ca nu poti facefinisajele la o suprafata de 120-130 mp cu 10000 euro
      daca vrei numai granit si marmura de carara sau tapet din hartii de 2 dolari sau de euro ,e adevarat ca nu ;in rest pentru finisajele nomale,de calitate medie ,mai ales in regie proprie iti mai raman si bani sa-ti iei ceva lecitina sau ginko biloba pentru un tratament indelungat.
      toate cele bune!

      • mesajul era pentru @aze dar a apucat @ionut sa scrie inaintea mea.

      • Pentru Gigel,

        Mai baiete, ma repet, tu sti ce inseamna constructie la rosu? Sti ce intra la finisaje? Degeaba avem o multitudine de surse de informare daca unii nu stiu sa le foloseasca. Tot ce tine de finisaje – tencuieli exterioare, tencuieli interioare, instalatii electrice/gaze/apa, montare geamuri termopane etc nu intra in constructia la rosu. Alooooo suntem in secolul 21, exista google, iti pot trimite eu ce sa cauti si sa dai cu copy-paste daca nu te ajuta procesorul….
        Te rog, pe viitor intai verifica si dupa accea poti face afirmatii…. Esti cumva proprietarul casei despre care vorbea Ionut…???
        Atata timp cat numai termopanele la un amarat de apartament de 2 camere te duc in jur de 2k, o centrala termica apartament in jur de 1.5k, usile in jur de 6-700, nu mai adaug si restul maruntisurilor. Inseamna ca esti naiv sa crezi ca la o casa de 120-130 m2 utili ,unde ai mult mai multe finisaje de facut, o sa te coste numai 10K. Numai conectare la reteaua de apa si electricitate o sa te coste cel putin 1k(aprobari, instalatiile propriu-zise alta poveste).
        Ce usor este pentru unii sa dea cu gura fara sa fi trecut prin asa ceva.

        Succes la studiat

    • @Aze iti reamintesc ca era vorba de finisaje ,nu de utilitati sau alte alea ,finisajele le faci pe casa la gri din cate stiu eu.
      Sau poate e altfel la tine.

      • Ionut a zis ca pritenul are casa la rosu si ca in 10k o sa reuseasca sa faca si finisajele. Tot ce ti-am zis mai sus face parte din finisaje. Casa la rosu e doar constructia propriu-zisa fara utilitati, ferestre, usi… etc. Eu de aia am zis ca 10k la o casa la rosu de 120-130 m2 nu are cum sa-i ajunga. Casa la gri e alta mancare de peste, in acest caz sunt de acord cu tine ca nu cheltuie 10k, dar in discutie era vorba de casa la rosu.

      • @Aze ,scuza-ma,dar esti fratele lui Borat?

  9. http://www.ziare.com/casa/stiri-imobiliare/urmatoarea-criza-din-europa-cea-imobiliara-1157770

    „Cateva banci spaniole incearca sa obtina aprobare pentru utilizarea alternativelor la Euribor ca punct de referinta pentru creditele ipotecare, astfel incat ratele dobanzilor sa poata fi mai flexibile, ceea ce ar conduce la noi majorari. „

  10. Peste tot numai vesti sumbre..
    http://www.realitatea.net/sub-soc-ungaria-in-fata-celui-mai-sumbru-scenariu_925955.html

    Ungaria va apela la intrarea în default (incapacitate de plată) ca soluţie la problemele pe care le are cu datoria de stat, deoarece austeritatea severă necesară pentru a aduce situaţia financiară a ţării pe o traiectorie sustenabilă ar putea fi respinsă de populaţie, potrivit Capital Economics.

  11. si inca una bucata articol cu reclama la onone homes cu jumatati de adevar.
    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/dezvoltatorii-de-locuinte-propun-facturi-mai-mici-cu-35-la-utilitati-163369.html

    Zic jumatati pentru ca adaosul este inca nesimtit de mare si mult peste limita bunului simt. Mai jos cateva exemple din text.

    „În luna ianuarie au venit facturi de 400-500 de lei, similare celor pentru un apartament vechi de 70 mp. Din păcate, am simţit scăderea numărului de vizionări. După această iarnă, oamenii nu mai vor să plece din Bucureşti“, spune Anca Axente, marketing manager al Arh Ventures, dezvoltatorul proiectului. Pentru a atrage cumpărătorii, compania a mai umblat şi la preţ, de la 150.000 de euro, cât era iniţial preţul pentru un duplex mobilat şi utilat, s-a ajuns la 125-130.000 de euro sau varianta la cheie cu 115.000 euro.

    [LocuintaMea] 115.000 sunt muuulti bani! Sa intelegem ca inca mai este loc de scaderi pana la plafonul PC ? Sau chiar mai jos avand in vedere ca mpc este aici in articol de 575 e ?

    „Iarna viitoare ne va bubui pe toţi, pentru că anul acesta încă am mai avut căldura subvenţionată. În Bucureşti, blocurile termoizolate nu au mai fost subvenţionate şi s-a plătit 320 lei pe gigacalorie, dar pentru acestea diferenţa se va face abia iarna viitoare.

    [LocuintaMea] Pai dupa ce trece anul electoral.. sa vezi ce subventii o sa le dea. Voi ce credeti ca o sa fie cumva mai ieftin decat anul asta sau mai scump ?

    si la sfarsit uite la ce s-au gandit baietii destepti:
    Metrul pătrat de casă pasivă este la circa 1.350 de euro/mp. Acest preţ ar fi bun pentru România, pentru că s-ar contrabalansa costurile cu materialele şi manopera prin volum. Dacă ANL s-ar orienta către dezvoltarea de locuinţe cu tehnologii noi ar fi un pas“, consideră Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România.

    [LocuintaMea] Adica lasa sa plateasca statul 1350 e/mp ca face constructorul bani cacalau si prospera, iar tinerii care au nevoie de casa o sa plateasca tot restul vietii. Asta da afacere taticule! Cum ii zice.. tun imobiliar dat la contracte cu statul ?

  12. De aproape 2 ani de cand tot urmaresc blogul acesta tot vad comentarii despre scadderea preturilor in jurul valorii de 500 euro. Toti zic ca preturile ar trebui sa scada la valoarea anilor 200x. In acest moment pot sa va zic ca preturile sunt cam la aceeasi valoare cu preturile care erau la inceputul lui 2006. Pentru aceasta afirmatie aduc si argumente cu toate ca multi o sa zica ca nu e adevarat. Exemplul de mai jos este din Brasov.
    Martie 2006 cumparat apartament 2 camere semidecomandat, 50m2, et 4/4, an constructie 1967 zona buna(as zice eu) fara nicio imbunatatie(doar separare gaz) pret 33000 Euro. Atunci daca vroiai sa faci negociere de pret o puteai face numai in sus. Majoritatea apartamentelor vazute atunci in aceeazi zona aveau preturile in jurul valorii de 40000. Unul m-a socat, cerea pe un 2 camere vagon 39000 fara imbunatatiri et 1/3.
    Martie 2012 cumparat apartemen 2 camere circular, 52 m2, et 7/10 an constructie 1980, aceeasi zona ca primul cu imbunatatiri(centrala termica, termopane, parchet) pret 42500. Majoritatea apartamentelor vizionate aveau pretul intre 47/50k.
    Si da, in ambele variante am platit comision agentiei. De ce, pentru ca ambii proprietari daduse promovasera apartamentele printro singura agentie imobiliara care avea exclusivitate pe apartament.
    Nu stiu care sunt preturile prin alte orase dar cred ca tendinta este cam aceeasi.

    • da ,aze,tendinta cumparatorilor e aceea de a plati comision agentiilor.
      Si ,da,negocierile se fac doar in sus ,ca-s contracte de exclusivitate.
      Si iarasi ,da,preturile de fapt cresc,ajentule!

    • scuza-ma,am uitat sa pun o virgula,stii tu unde ,aze,ca doar ai facut liceul.

      • Cu treaba cu ajentul mi-ai dovedit ca, capacitatea ta intelectuala nu te ajuta. Eu renunt , esti o cauza pierduta. Esti tipul prostului care vorbeste in necunostinta de cauza. Am vazut multe genuri ca tine si din experienta e cel mai bine sa ma retrag din discutia asta fara sfarsit.
        Da Gigele, ai dreptate in legatura cu toate, tu le sti pe toate esti un geniu.
        Bravo……….., un rand de aplauze pentru Gigel ca a mai descoperit un ajent…:))))))))))))))))))))))))))))

      • @aze

        Adevarul e ca noi chiar suntem satui de prosti.

        Prosti sunt peste tot, pe strada, la TV, on-line… in agentii…

        „Impotriva prostiei nu te poti lupta. Nici nu-ncerca. Repede te va invinge…

        Sediul prostiei se afla in cap. Daca se afla in alta parte se numeste… hepatita… ulcer… Acestea sunt boli. Bolile dau epidemii. Impotriva epidemiilor se fac vaccinuri. De cate ori ati fost vaccinat in cap? Daca te dor picioarele, doctorii spun “Are picioarele proaste.” Daca te dor plamanii ei spun “Are plamanii prosti.” Dar daca debitezi prostii, se spune… “Totusi are cap frumos.” “Dar ce cap frumos rasare… E al meu? Al meu e oare?” Dar al cui? O clipa! Aici nu e vorba de dubii. Prostul n-are dubii. Are numai ingamfare… Si la ureche uite-o floare.

        Impotriva prostiei nu exista note. Ce sa faci cu-n prost? Sa nu-l lasi sa mearga la scoala? Sa-l lasi repetent? Esti prost? Unde vrei s-ajunga?

        Prostul nu rade… Se supara… Se simte…-ntr-un fel… Ceva il deranjeaza… Ceva ce n-are… Ce are el deranjeaza pe altii.

        Impotriva prostiei nu exista medicamente. Nu s-au inventat. Pe lume sunt tot mai putine genii. Noroc ca prostia nu doare… Noroc bun…

        Prosti… sunt peste tot. In sala… pe scena… Pe unii ii vedeti, pe altii nu. Poate nici ei nu va vad, dar v-aud. Nu-s prosti degeaba.

        Impotriva prostiei nu exista legi.

        “Cetateni, nu furati!”

        “Cetateni, nu mintiti!”

        “Cetateni, nu produceti pagube nationale!”

        Dar “Cetateni, ganditi!” nu scrie nicaieri. Chiar asa… De ce-ar scrie?…

        Prostia este o forma organizata de lene. Majoritatea problemelor exista pentru ca ne gandim noi la ele. ”

        P.S. Foarte bine, in fiecare primavara agentii impodopesc usile cu_”cumpar urgent, platesc oricat, orice, dispus sa preiau datorii, accept orice!!!”, fituicile locale si centrale se ingroasa cu manipulari retarde, prognozele devin optimiste peste noapte, ceea ce se vede „din ochi” este acoperit cu ceata „de 3 ani nu s-a schimbat nimic”… blah blah blah… niste jegosi imputiti au ramas fara fraieri si sunt dispusi sa manance chiar si caca pana la schimbarea meniului. Altceva nu mai serviti din clociada. Pofta buna!

  13. nov 2005 cumparat (o cunostinta) apart 3 cam parter racadau cu 40.000, intro zona foarte buna a racadaului.

    dec 2010 cumparat(o cunostinta) apart 2 cam semidec 55 mp racadau stradal cu 46000 5/7..sau 8..cerut a fost 48000, fara nicio imbunatatire.

    calea bucuresti cumparat (nu eu)in vara 2010 garsoniera 28 mp etaj superior 21500.

    martie 2012, proprietar garsoniera uzina 2 conf II „o dau si cu 10.000 e dar cer 16.000” 😉 – idem in tractoru.

    in Bv tendinta e de migrare la case prin nordul orasului pentru ca distanta aia de aprox 10-15 km pana in centru se face cam in tot atatea minute pentru ca exista sosele bune dirijarte cu cap spre deosebire de bucacarest de ex. ;harmanu, sanpetru, etc nu sunt pipipera…

    ..stai sa vezi oferta de apart in cativa ani, zonele saturn, uranus sunt populate majoritar cu mosi si babe.

  14. ps: acum la „47/50 k” in Bv se cumpara case, ce-i drept micute si putin teren dar CASE IN oras. Apartemente la bloc la banii astia in bv rezulta doar din ecuatia s-a intalnit hotu cu prostu. Va spun de la o cunostinta agent imo care a recunoscut ca „nu se vinde nimic, nimic, e mort tot” si la cum si-a schimbat in ultimii ani masinile ca pe ciorapi, de la 1.9 tdi la 1.6, si apoi la 0.8 tind sa-l cred 😉

    apart de l-am dat ex mai sus la 46 k in racadau luat prin credit urmeaza a fi vandut in curand pt ca cel care l-a luat si-a dat seama de greseala.

    • De acord cu tine, dar din ce am fost la vizionat prin Racadau, Astra majoritatea cereau intre 47-50K ma refer numai la confort 1 decomandat si circular. Cele din Racadau aveau centrala dar nu aveau termopane. Nu mai zic ca trebuia schimbat cam tot prin el. Am vazut apartamente la care pretul diferea cu aproape 10k de la o agentie la alta.
      Toti aici zic ca, nu cumpara prin agentie, dar toate anunturile la care am sunat in Pretul Zilei erau date de agentii, in plus nici in proprietarii care vand nu iti poti pune incredere. Unul a declarat la agentie ca nu are ipoteca pe apartament si cand a fost de incheiat actele si s-a facut extrasul, surpriza….
      Acum 6 ani am incercat si prin afisarea de anunturi la scara blocurilor si nu am primit niciun telefon.
      Eu sunt de parere ca atunci cand cumperi ceva(casa, masina, etc) teapa oricum o iei, depinde doar de cat de mare e.
      Nu zic ca am facut cel mai bun deal, dar se putea si mai rau.

  15. oare asa cum a dat lovitura cu OTV sa dea dl DDD si lovitura in alegeri ? pana la urma poate ca da , pentru ca intodeauna alegem pe cei care ne repezinta mai bine , marca OTV-DDD este cat se poate de evident oglinda poporului roman !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: