Melisa, Vanessa și EFG


Dacă Melisa și Vanessa  mafiei bancar-imobiliare s-au dovedit a fi în ultimii ani Imobiliare Punct Ro și IMOPEDIA,  iată că apare în prim plan o altă vrăjitoare călare pe mătura cu care ar trebui să își curețe mizeria din portofoliu  – EFG Eurobank Property Services, membră a Eurobank EFG Group…   (Adica BancPost – niște oligofreni cu provizioane la BNR mai mari decât profitul pe următorii 100 de ani de cămătărie…)   Ultima sumă din bugetul alocat pentru manipularea opiniei publice pe 2011 intră în buzunarul trompetelor de pe centura jurnalisticii românești – Capital, Money, Ziarul Financiar, România Libera etc…    Deși efectul acestor articole jalnice pare din ce în ce mai mic, generozitatea mafiei bancar-imobiliare nu i-a lăsat pe Urzică & Co să moară de foame de sărbători.

Ce creșteri de preț or fi văzut ei în trimestrul 3 când Prima Casa – singura hoție care menține specula imobiliara, și-a redus media împrumuturilor de la 40.000 de euro la 37.000 ?  Or, numai un prost nu știe că segmentul de locuințe centrale va fi întotdeauna pus în raport cu cele destinate populatiei de nivel mediu.  Aici nu vorbim despre vile din Kisselef sau Cotroceni ci despre niște apartamente nenorocite construite acum 20-30 de ani al căror confort diferă foarte puțin de ghetourile majoritare din România.

Să invoci revenirea pieței imobiliare când restanțele cresc alarmant de la o zi la alta, când la executările silite nu se vinde nimic decât la a 3-a licitație e o utopie pe care nu se mai jenează nimeni să o reproducă din când în când, dându-ne senzația că ascultăm un disc de vinil uzat.  Mergeți pe Bulevardul Unirii și uitați-va la blocurile care în marea lor majoritate au luminile stinse… S-au dus dracului toți evreii, turcii, indienii care plăteau chirie și făceau afaceri imobiliare din buricul Bucureștiului. Cum poate să crească valoarea apartamentelor centrale când randamentul investiției e din ce in ce mai scăzut ???  Iar reluăm povestea cu prețul cerut ?

Ce trista a redevenit conditia de jurnalist…  După numai câțiva ani de libertate postrevoluționară, constrângerile au devenit mai puțin politico-totalitariste și mai mult economice.  Ce poate fi mai injositor pentru un reprezentant al mass-mediei decât situația în care  articolele sale sunt contestate de toți cititorii (mai puțin șleahta de nenorociți la comanda cărora au fost scrise sau preluate ).

În urmă cu câțiva ani, manipulările jurnaliștilor prostituați erau literă de lege pentru unii sau cel mult îi lăsau indiferenți pe cei mai sceptici .  Astăzi, am avut plăcerea să constat că nu mai crede nimeni în mizeriile plătite de scursurile mafiei bancar-imobiliare.  Vă rog doar să aruncați o privire asupra comentariilor aferente următoarelor articole și veți înțelege că singurii prostănaci de serviciu au rămas creditacii ”Prima Casa”.

http://www.money.ro/preprc-c8prc-9burile-la-case-cresc-in-unele-zone–piaprc-c8prc-9ba-imobiliara-prc-c8prc-99i-ar-putea-reveni-in-urmatoarele-luni_1198216.html#Scene_1

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/efg-pretul-apartamentelor-din-tara-au-suferit-o-corectie-drastica-de-53-158610.html

Se vorbește în ultima vreme despre ”piața executărilor silite” și ” Piața libera”…   În conditiile în care exista ” Prima Casa”, nu cumva piața liberă este de fapt cea a executărilor silite ?     Nu cumva prețul real al unei locuințe trebuie dat de puterea reala de cumpărare a omului și nu de un grad de îndatorare de ”până la 60 %” din salariul pe următorii 30 de ani ???

La nivel regional, Moldova este singura regiune care a înregistrat creșteri de 0,8% pe parcursul ultimilor 5 ani, de 8,6% anual și de 1,4% trimestrial, având, la nivel anual, cel mai mare index pe zone.

Dacă arunci o privire pe site-ul mizeriilor de la BancPost ( Grupul EFG ) te sperii de dimensiunile falimentului imobiliar…  Observ că în ultima lună au cam scos din tabel locuințele din București; probabil au avut în vedere că vor publica indicele imobiliar cu trend ascendent și nu dădea bine o listă mare de proprietăți vândute la jumătatea valorii invocate.   Doar că dobitocii nu au scos din tabel și zona de ”creșteri spectaculoase” – Moldova unde sunt cei mai mulți amărâți în situația de a fi evacuați…

http://www.bancpost.ro/Persoane-Fizice/Alte-servicii/Executari-silite

V-am dat 2 exemple concrete de speculatori de licitații mână în mâna cu executorii și bancherii.  Se pare că nici după câteva luni de zile nu reușesc să-și valorifice escrocheriile cu ajutorul programului Prima Casă…    Atunci despre ce creșteri de preț mai putem discuta ?

Iată și câteva mostre de ”revenire” a pieței imobiliare :

http://www.efin.ro/articole_financiare/finante/cele_mai_ieftine_apartamente_vandute_de_banci.html

A propos de licitații, vă sugerez să parcurgeți acest caz de unde reiese concret că legea cu privire la executarea silită este extrem de ambiguă permițând bancherilor și executorilor să decidă după bunul plac în privința procedurilor :

http://www.avocatulroman.ro/contestatie-la-executare-adjudecare-imobil-de-catre-tert-16864.htm

”…A mai aratat intimata ca dispozitiile art. 509 alin 5 C. p.civ potrivit carora bunul va fi vandut la cel mai mare pret oferit, nu exclud respectarea art. 1303 care stabileste ca pretul vanzarii trebuie sa fie serios si determinat de parti.” 

Oare” prețul serios” nu este cel determinat de puterea de cumpărare ???  Cine stabilește limita dintre speculă ordinară și ”seriozitate” ?  Eu am învățat la școală că prostia se plătește…  De ce prostia bancherilor trebuie plătită din bani publici ? Nu cumva ar trebui să construim mai repede Pușcăria Mafioților ???

In final,  vă doresc tuturor prietenilor blogului TF să aveți sărbători liniștite și să vă bucurați de cei dragi.   Prefer să evit utopiile de tipul ” sănătate și fericire la toată lumea…”   În mod cert unii dintre noi vor rămâne fără serviciu, alții se vor linge pe bot de banii din bănci  🙂  , ne vom mai și îmbolnăvi însă important este să rămânem cu spiritul liber – așa cum am reușit să o facem până acum.

La mulți ani !

Anunțuri

Posted on 23 Decembrie 2011, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 114 comentarii.

  1. la multi ani „tutulor” !
    sa fiti fericiti.

  2. Mircea Badea a zis bine in una din emisiunile sale. Oricat ar suna din trompeta real estatul romanesc, preturile or sa scada vertiginos si in 2012. E suficient sa citesti articolele de la categoria „social” a oricarui ziar virtual si nu numai, pt a-ti da seama cum merge trendul. La multi ani

  3. La multi ani !!!!

  4. Haideti fratilor,dati si voi cu parerea cat timp mai suntem in anul 2011….ce a fost in trecum,am vazut,ce este se vede dar ce va fii,nimeni nu poate stii…..deci astept opiniile voastre….la intrebarea mea de mai sus….

    • @Virgil

      La multi ani si lu’ matale ! Lasa cupa de sampanie si da si tu o ikra neagra… Sampanie iti dam noi.

      Cu 35000 E iti iei 3 apt. in Tulcea. Sau vrei sa-ti iei in Bucuresti ?

      Tulcea e cam decazuta dpdv economic. Ca sa fii din TL si sa strangi 35 de mii trebe sa te ocupi ori cu braconaju’ ori cu tigarile (stii matale …salupele politiei de frontiera, care mai ajuta ….alea alea….)

      • Vezi Virgil, ca sa-ti raspunda cineva, trebuie sa stie mai multe amanunte.

        Si tu nici nu dai amanunte dar si insisti ….

        Cum facem ?

    • Uite si de la mine o parere: decat un ap intr-un bloc comunist de zeci de ani sau intr-un bloc facut recent cu peretii de 3cm si fara structura de rezistenta, mai bine ia-ti un petec de pamant (500-600m2) si ridica-ti o casuta. Am vazut ca multa lume prefera caramida… In alte tari, Canada, tarile scandinave, SUA, de mult timp se fac si se utilizeaza cu succes case din lemn. Nu sunt constructor sa sustin avantajul caselor de lemn fara de cele din caramida/bca dar merita sa te interesezi. Oricum, prin primavara poti sa te apuci de treaba, preturile vor fi mai mici (teren+materiale) iar constructiile atunci incep! 🙂 Hai la multi ani si de la mine!

  5. Florin si prietenii blogului

    Va urez un 2012 dupa pofta inimii, cu toate cele bune.
    La multi ani!
    Ne vedem la anu’.

  6. BCA…,Ce amanunte ai dori sa stii? Daca ai chef de putina „barfa”,da-mi un id de mess si vb acolo…..

  7. Apropos,sunt tulcean dar acum sunt in Italia,ma chinui sa strang si eu un banut ca tot romanul cinstit….dar din cate vad,in ziua de azi,cine-i hot,e baiat de treaba iar cine-i cinstit,e mai mult decat….pacalici…

    • @Virgil

      Mai „ne” radem si noi. Ai suficienti bani pentru un apt cu 2 camere in Buc. Mai asteapta un pic si la banii astia iti poti lua cu 3 camere.

      La multi tuturor si CHEF MAXIM de revelion !

    • CORECT, virgil … ca bine mai zici .. ar mai fi de adaugat – cine e cinstit E MANCAT de hienele din sistem .. carcotiti aici pe blog, va rog, lasati messengerul si alte alea .. sa vada toata lumea care e adevarul si ce se intampla, e cazul sa facem revolutie .. de data asta stim clar in cine tragem … in smecherii imo-banci

  8. -LA MULTI ANI! dragi prieteni, oameni cu bani munciti si liberi de slavia bancilor.
    -SCAVIE PLACUTA!, inconstientilor cu credite astronomice pe 30 ani la un cotet cu bulina.
    -SOMAJ PLACUT 2012! ajentilor (J-ul vine de la jeg).
    😀 2012 (sfarsitul mafiei imo.)

  9. Va multumesc pentru raspunsurile voastre,stiu ca vor mai fii si altele in anul viitor…,dar pana atunci,haideti sa fim un pic mai buni in aceste cateva ore care au mai ramas din anul 2011,sa uitam de necazuri,ura si multe alte sentimente negative,sa sarbatorim trecerea dintre ani,exact cum ii sta bine romanului.Adevarul e ca,noi romanii,suntem mai saraci(financiar si nu numai…)dar cand e vorba de o sarbatoare,avem-nu avem,pana la urma tot gasim ce pune pe masa si nu in ultimul rand,facem din necaz haz si viata merge oricum inainte! Asta-mi place mie cel mai mult la noi!(sunt in Italia de 6 ani,dar nu se compara obiceiurile noaste ce ale lor de sarbatori nici de departe…mi se pare totul fals aici…)Sunt multe ele de spus,dar ma opresc deocamdata aici,dorindu-va voua si celor dragi voua,ca Noul An sa aduca mai multa bucurie,speranta si de ce nu,iubire in sufletele noastre!La multi ani,Romania,la multi ani romani,oriunde va aflati!

    • virgil … nu ma pot abtine sa comentez remarca ta legata de „pofta” de sarbatoare a romanului … desii waaaaay of topic te intreb:
      – consideri destrabalarea aia ordinara cu excremente de manele absolut cat te tin timpanele – si ploaia de petarde si bubuieli absolut haotica in tot ce misca – SARBATOARE?
      inseamna ca nu cunosti adevaratul sens al cuvantului – si ce e mai grav e ca vezi in jur parinti care isi indruma odraslele pe tonuri maneliste sa se destrabaleze cel putin la fel de mult. Prietene – veneam azi noapte de la Sibiu – si ce crezi ca vedeam pe sosele europene (nu drumuri laturalnice!) .. masini nemtesti cu turisti (unii nu toti), tiruri in tranzit etc .. care goneau cat le tineau pedalele in sens si contrasens sa scape de „sarbatoarea” romanului care transformase soseaua europeana in tir de tragere cu tot ce aveau nu numai petarde si artificii – sticle etc …. domnule crede-ma ca m-am crucit de reactia acestor oameni la volan – disperati sa nu primeasca cel putin o artificie in cap … TU CONSIDERI ASTA SARBATOARE SI DISTRACTIE? … e grav prietene atunci .. nici nu mai aduc aminte de orgia .. efectiv orgia care exista in orasele comuniste (foste pardon :D!, dar numai titlul de comunist disparut) ..
      Virgil, nu te supara pe mine :D, iti doresc alegere cugetata – vezi ca, banii pe care ii ai sunt bani grei – FA CASA! – studiaza, nu te grabii, ia alegerea optima la dimensiune, locatie, structura – si credema, desii va fi greu cam un an pana o termini … satisfactia va fi maxima si vei sti mai apoi ca traiesti!

  10. @virgil,

    cum zici ca esti din TL si ai 35k, pararea mea: cumparat apart in Cta sau casa langa, in nordu` orasului spre TL, astfel ajungi confortabil in orasul natal la nevoie si te poti bucura si de avantajele ct-ei. 🙂

    evita buc, ghetou` asta va pica rau de tot pe toate planurile.

    Constanta, Brasov, Timisoara, Cluj= orase in care merita sa bagi un ban.

    app,din aia 35, scade cateva mii si vezi ce gasesti prin Sulina, s-ar putea sa ai surprize sa te pricopsesti cu ceva de vacanta + sa scoti un ban de la turisti, asta daca esti pasionat de domeniu.

    spor!

  11. http://www.gandul.info/financiar/cu-cat-cresc-preturile-la-mancare-in-2012-9102519, in primul trimestru din 2012 posibil cu 7%. Spre deosebire de imobilare in alimentatie chiar or sa creasca… Romanul in principiu trebuie ars la mancare si utilitati, dar cum spuneam La multi ani!!! OARE??? In seara asta petrecem dar maine…?

  12. La multi ani tuturor! Multa sanatate, fericire alaturi de cei dragi, liniste sufleteasca, succese pe toate planurile si mai ales rabdare in 2012.

    Pe scurt ceea ce imi doresc si pentru mine.

  13. La multi ani tuturor celor de aici! Datorita voua nu am depus actele pentru prima casa la un apartament in bucuresti pana acum! M-ati convins ca preturile sunt exagerat de mari si sunt dispus sa astept impreuna cu sotia mea caderea pietei imobiliare! Momentan stam intr-un apartament cu 2 camere la unirii, cu 350 de euro. Am incercat sa imi conving 4 colegi de la serviciu sa nu ia prima teapa imobiliara, insa nu am reusit, cu toate argumentele expuse de voi aici! Cred ca simtul proprietatii este mult prea inradacinat la romani! Un an nou cu imobiliare la preturi corecte va doresc!

    • cred ca ai vrut sa spui simtul prostiei…

    • simtul proprietatii … m-am prapadit de ras … ba, voi sunteti inconstienti

    • doh, te-am convins. ce kkt frate era de convins, nu puteai sa te interesezi si tu cu cat se construieste o casa si apoi sa remarci profitul 100% al escrocilor imobiliari si impertinenta cu care afirma ca vand la pretul constructiei?! cand iei partunjelu cu 50bani mai scump in piata te basici, dar cand un escroc din asta castiga 100% la zeci de mii de euro pe spatele tau de prostalau e bine, ai facut o afacere!!

      romanii e animale, nici prea destepte nici prea proatse fata de restul oamenilor. bula emobelara e o rana globala. barloagele merita sclavie in creierele cretinopatilor. sclavia moderna, benevola. mori si-ti lasi adanca urma prin viata, un cotetz cu 4 peretzi…

  14. La multi ani 2012 si la preturi cat mai mici pe mpu!

  1. Pingback: Melisa, Vanessa ale Imobiliarelor si EFG cu portofoliul doltora de active toxice | Locuinta Mea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: