Minciunile Bancherilor


Ma gandeam zilele trecute sa fac un top al minciunilor rostite de bancheri in ultimii 3 ani, perioada in care acestia au facut tot posibilul sa isi ascunda fecalele de pe labe si de pe bot, confundand servetelele parfumate cu hartia igienica. Insa dupa numai cateva clipe  mi-am dat seama ca minciuna institutionalizata nu poate fi ierarhizata, ea fiind o constanta a vietii sociale, legea coexistentei dintre jmekerul privilegiat si naivul amarat.

Desi astazi are toata lumea in fata tabloul infectiei bancare, sobolanii isi continua minciunile ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic… E greu de inteles cui sunt adresate declaratiile optimiste cu privire la « revenire »… Propriilor angajati ca sa nu se sperie de iminentele concedieri, actionarilor de peste granita ca sa nu grabeasca executarile silite si pe cale de consecinta sa le diminueze sporurile salariale, politicienilor pentru o eventuala « Prima Casa 5 »  sau cetateanului ca sa nu renunte definitiv la apartamentul care la ora actuala valoreaza pe jumatate fata de imprumutul acordat in anii de BOOM.

Statele europene care intra pe rand in spirala datoriilor imposibil de platit par sa faca parte dintr-un areal separat de lumea in care traim…  Evident, ma refer la prisma prin  care trebuie sa vedem noi lucrurile, ei stiind foarte bine ca de fapt cutitul a ajuns la os :

http://www.ft.com/intl/cms/s/0/f07eab84-bcee-11e0-bdb1-00144feabdc0.html#axzz1Tsi8QJGu

http://www.money.ro/italia-si-spania-aduc-mai-aproape-sfarsitul-euro_1049476.html

Astazi am intrat intr-o sucursala Credit Europe Bank si singurii clienti ai institutiei erau cei de la casierie pentru palta ratelor  aferente mizeriei “Card Avantaj” cu dobanda de 30 % la depasirea scadentei sau credite imobiliare refinantate si rescadentate…   Celelalte banci de pe Bulevardul Unirii sunt la fel de goale in fiecare zi.  S-au dus dracului turcii, evreii, indienii care iti dadeau impresia mai acum vreo 3-4 ani ca esti la Taj Mahal dar nu ca simbol al dragostei eterne ci al dragostei pentru… bani.

Marturisesc ca citeam cu o oarecare satisfactie stirile despre protestele zecilor de mii de israelieni care au iesit pe strazile Tel Avivului saptamana trecuta. Proteste impotriva speculei imobiliare, a preturilor exorbitante si a chiriilor care ii fac si pe ei acum sa inteleaga ce au facut conationalii lor in toata lumea…   Mi-am amintit de povestea cu evreul care a venit la Bucuresti sa cumpere o casa si cand a aflat ca proprietarul vrea doar 10 mii de dolari s-a aratat extrem de indignat : “ Apartamentul dumitale valoreaza cel putin 50.000 !!!   Spune-le vecinilor tai ca daca mai vor sa vanda le cumpar eu pe toate…”  S-a raspandit repede vestea cu cresterea pretului insa nici acum nu se stie ce banca era in spatele lui…    Va imaginati acum ca toate jigodiile taiate imprejur care i-au pacalit pe romani in proiectele “Planorama”, “Potcoava” din Vitan si altele la limita (i)legalitatii s-au intors in patria mama ducand cu ei si iluzia imbogatirii peste noapte…

Revenind la minciunile bancherilor,  oare care dintre cele rostite in ultima vreme e mai mare ???   “Piata imobiliara a ajuns la minimul istoric”   “Creditarea se va relua”,  “Romanii au inceput sa intre in sucursale bancare”,   “ Restantele la banci au atins déjà punctul maxim”  …   Greu de spus, nu ???

Licitatia de saptamana trecuta, cand fiscul s scos la vanzare apartamentele vicepresedintelui PSD, cred ca este mai mult decat elocventa cu privire la realitatea imobiliara si economica in care ne aflam…   Fara mizeria de program « Prima Casa » cu avansul inselator de 5 % prin care escrocul politician a vandut cateva sute de apartamente (la prêt dublu) in 2009 – 2010,  piata s-ar prabusi imediat.   Din 57 de apartamente s-au adjudecat pe 28 iulie doar 7 bucati cu un pret mediu de 20.000 de euro !!!   Cu toate astea, ca sa nu faca nota discordanta cu bancherii care mint non-stop, semianalfabetul Negoita bacalaureat la 31 de ani declara ca la anul va construi alte sute de apartamente…

http://www.money.ro/cu-sute-de-apartamente-goale–fratii-negoita-mai-vor-sa-faca-500_1048501.html

Pe ce te bazezi, dom’ le ???  Prima Casa 5 e arma secreta a PSD – ului in campania electorala ?  Poate acceptati ca avans aia 20.000 de euro promisi de Dan Diaconescu  pentru fiecare prostanac.  Ar fi un joint venture demn de poporul roman…

Compania de consultanta Jones Lang LaSalle pare cam pesimista:

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/jll-credibilitatea-dezvoltatorilor-a-scazut-din-cauza-insolventelor-falimentelor-sau-inghetar.html

La inceputul anilor 90, cand tiganii nostri se delectau cu lebede vieneze, cine ar fi crezut ca se va intoarce roata ? Era greu sa ne imaginam cum aveau sa se razbune occidentalii pe noi pentru zecile de mii de hoti si cersetori.  Ei ne-au exportat doar cativa bancheri care au furat din buzunarele romanilor si au cersit de la stat (programul Prima Casa) fiind mai eficienti decat toate fustele colorate de prin hipermarketurile lor ; deh, eficienta capitalista !

Parca si reclama BCR-ului cu „am banca mea” vine ca un blestem din partea locuitorilor din Richmond, dupa ce lautarul Penica Alexandru i-a terorizat luni de zile cu aceeasi melodie:

http://www.adevarul.ro/international/europa/Un_acordeonist_roman_terorizeaza_britanicii_din_Richmond_0_388161444.html

De departe considerat ca fiind cel mai infect bancher din Romania – Radu Gratian Ghetea – Presedintele ARB,  facea in februarie o afirmatie care pentru mine este paradoxul logicii de la Aristotel incoace…   Dupa ce romanilor nu le-a mai ramas absolut nimic din proiectul Ordonantei de Urgenta 50, iata ce declara sobolanul :

„Criza generata de ordonanta privind creditele consumatorilor este pe cale sa se incheie, iar oamenii vor veni la banci cu aceeasi incredere pe care o aveau inainte de aparitia actului normativ”

http://www.financiarul.com/articol_56604/radu-ghetea-criza-generata-de-oug-50-se-incheie.html

Stimati prieteni ai blogului, presedintele bancherilor din Romania spune ca neincrederea romanilor in institutiile de credit era cauzata de insasi Ordonanta 50  🙂  !!!   Ramanand in vigoare toate comisioanele abuzive, creditacul isi va recapata increderea si va reintra in banci cu zambetul pe buze…

Astazi, un articol publicat de « Capital » care confirma apocalipsa bancara din Europa din perioada imediat urmatoare, ii poate arata  mult iubitului si stimatului conducator de banci Radu Gratian Ghetea de cata consideratie se bucura din partea cetatenilor.  Iata cateva comentarii :

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/zeci-de-mii-de-bancheri-vor-ramane-fara-loc-de-munca-150878.html

  •  Teodosie Snagovitul la 2 august, 13:15 a spus:

Sa va duceti acolo unde a dus Mutu’ iapa !!! Dar nu astia mici de pe la ghisee, ci conducerea. Aia de tipul Radu Gratian Ghetea si Ionut Costea ( din banci de stat) care impreuna au vreo 50.000 de euro pe luna… Amaratii se chinuie sa isi plateasca ratele iar voi nu mai stiti cati bani aveti prin Elvetia. (…)

  • Doctor Inginer la 2 august, 13:01 a spus:

Noi, cei care muncim si producem plus valoare societatii, nu putem decat sa ne bucuram la citirea acestei vesti. Parazitii din sistemul bancar incep sa fuga…le trebuie reconversie profesionala, ei nu sunt in stare sa munceasca cinstit ci doar sa paraziteze celelalte ramuri economice ale unei societati…asa cum spune si un cititor mai jos: Afara cu voi! Treceti la munca!

  • raul la 2 august, 12:33 a spus:

Afara cu voi cartite nenorocite , credeati ca scapati neatinsi de dezastru provocat chiar de lacomia voastra …..AFARA , AFARA , LA SAPA CU VOI

***

Cred ca puteti lasa si dumneavoastra pe Capital o mostra de consideratie in special pentru presedintele Radu Ghetea – cel mai iubit dintre bancheri…

 P.S.  La numai 5 zile de la manipularea ordinara de saptamana trecuta, televiziunea  PRO  TV  recidiveaza astazi cu un reportaj de la malul marii unde „In sfarsit piata s-a dezghetat”.  E din ce in ce mai clar ca Adrian Sarbu, managerul institutiei a dat mana cu mafia imobiliara…    In curand, dupa rubrica meteo vom avea si „Indicele Imobiliare Punct Ro”   🙂 

http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/preturi-record-pe-litoralul-romanesc-un-apartament-cel-putin-100-000-o-casa-peste-500-000.html

 

Anunțuri

Posted on 2 August 2011, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 42 comentarii.

  1. In ritmul in care Fiscul, vinde apartamentele si bunurile pedofilului Negoita, nu sunt sanse ca Statul sa isi recupereze banii. Eventual, poate construi pentru a-i fi confiscate de catre Fisc. ”Dezvoltatorii de complexe imobiliare” s-au dat la fund. Nu mai apar pe sticla sa ne anunte majorarile lunare la apartamentele din ghetouri, si nici bancile nu mai lucreaza in weekend, pentru a face fata la clientii disperati. S-a lasat o liniste deplina ! Inca nu a venit furtuna ! Ultima sansa pe care o mai au : un articol de ziar (la comanda) si o aparitie tv (cu tupeu) . In rest, restul e tacere !

    • @ Ioan

      Urmatoarea licitatie cu un pret de pornire scazut cu inca 25 % va avea mai multi sorti de izbanda. 15.000 de euro o garsoniera, fie ea si langa groapa de gunoi si Protan va creste numarul adjudecarilor. Probabil se vor vinde 10 bucati 🙂 Deh, daca nu se pot vinde prin „Prima Casa”… S-ar fi gasit imediat mii de prosti care sa participe la licitatie… S-ar fi strigat ca la Bursa din New York 🙂

  2. Florin, este adevarat ! Nu vad logica titlului din ziar ” …vor sa mai faca 500 de apartamente..” Statul inca se lupta sa isi recupereze banii, ei pompeaza cu titluri aurite. Normal ca e o abureala ! Inainte de criza, defilau cu masini luxoase, vacante pe Marte, interviuri la televiziuni, ziare, cluburi, etc. Nu prea se mai vad la culoare. Criza asta trezeste pe toata lumea !
    Mai putin pe unii. Un bun amic de-al meu, tocmai si-a luat un apartament la 60 de mii de euro. I-am spus ca s-a grabit ! Mi-a raspuns ca a prins un apartament bun . Parchet, termopane, usa metalica.
    Eu nu ma pricep la imobiliare, dar imi permit sa astept pana preturile vor ajunge la ”minimul istoric” .

  3. cautatorul de comori

    Ati observat si voi ca deja vanzatorii de apartamente simt miros de preturi mai mari in aer de cand minunatele posturi de televiziune (in special PRO TV) canta pe toate tonurile niste refrene infecte despre cum se vor imbulzi oamenii sa cumpere case incepand cu luna octombrie cand se vor majora salariile?
    Mi se pare mie sau asta e un mare rahat electoral? Ma intreb cu ce stiri bomba vor veni anul viitor.

  4. cautatorul de comori

    Nu pot sa cred ca am ratat asa ceva in direct. Sau mai bine ca am ratat momentul- as fi dat iar un „recial cu adresa”, asa cum se intampla de muuuulte ori pe zi cand lucruri stupide imi zgarie timpanul. Dar chiar nu le este rusine?
    Pe astia chiar i-as impusca!

  5. Azi m-am intalnit cu niste fosti colegi de armata, actualmente bancheri (middle management). Textual: „are balta peste…”.

  6. Pana cand nu se face Registrul acesta, nu se va intampla mai nimic in transparenta si coerenta pietii imobiliare:

    „Parlamentul României
    LEGE Nr. 154
    din 5 iulie 2011

    pentru completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti

    Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 510 din 19 iulie 2011

    Parlamentul României adoptă prezenta lege

    Articol unic. – Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La articolul 34, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    „(2) Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti va înfiinţa şi va administra, în termen de cel mult un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite, ce va funcţiona ca un sistem informatic prin intermediul căruia toţi executorii judecătoreşti vor efectua publicitatea la nivel naţional a vânzării bunurilor mobile cu valoare mai mare de 2.000 de lei şi a bunurilor imobile aflate în procedura de executare silită. Prin hotărâre a Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti va fi stabilită procedura de implementare a sistemului şi de raportare a datelor.”
    2. La articolul 44, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
    „g) omisiunea de a efectua publicitatea vânzării prin Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite, conform prevederilor art. 34 alin. (2).”

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.”

    • Ma tem ca specula imobiliara nu mai dureaza 1 an de zile. De fapt nu ma tem 🙂 E cam tardiv amendamentul dar in orice caz e o masura extrem de buna pentru transparentizare. Raman la parerea ca executarile in forta vor incepe in aceasta toamna. Eu merg si pe ideea unui impuls venit de la BNR si chiar de la FMI ( mister Jeffrey Franks a zis parca ceva de inasprirea politicii monetare zilele astea, nu ? )

      • Prin inasprirea politicii monetare vorbim de mentinerea la actualul nivel al RMO si marirea cu 0,25% a dobanzii de referinta?
        Cu ce va influenta fluxul de bani din banci catre prostii de creditaci prin pc4? Ca doar de aici vine problema principala, nu?
        Si de ce ar incepe executarile silite in toamna? Cand nivelul de neplata in ro este printre cel mai mic din toata Europa?
        Eu raman la ideea ca pana in martie 2013 nu se va ajunge la 600-700 euro mpu in cartierele muncitoresti.

      • GM

        Nu as vrea sa pun de doua ori acelas link insa poti cauta pe ZF si sa vezi ca pana si Traian Basescu spune ca e posibil sa vina un nou val al crizei in toamna. Deja Italia si Spania se simt destul de rau din cauza cresterilor de dobanzi. Se muta atentia dinspre SUA spre UE si invers din ce in ce mai rapid, semn ca ceva se intampla dincolo de ochii nostri. Poate sa fie ceva de genul , sau „nu iese fum fara foc”.
        Numai scumpirea gazelor si a gigacaloriei face un adevarat prapad in buzunar. Numarul celor care se mai pot imprumuta e tot mai anemic. Rabdare ca vine ea si toamna si poate nimic nu se va intampla, desi eu cred ca vom avea parte de ceva evenimente.

      • @ akhenaton: eu imi doresc, la fel ca si voi, sa scada preturile nejustificate din piata. Si eu vreau sa-mi cumpar ceva, dar la un pret de bun simt. din pacate, nu vad nici un motiv ca acest lucru sa se intample prea curand.

        Tu vorbesti de gaze si de gigacalorie: gazele nu s-au scumpit inca si nu se vor scumpi pentru populatie pana dupa alegerile din 2012 iar gigacaloria afecteaza cateva sute de mii de locuitori la bloc (nu uita ca majoritatea vor avea subventii pe diferite paliere – incontinuare). Astfel ca propunerile tale nu produc miscari semnificative in piata.

        SUA a aprobat majorarea plafonului de indatorare si neimpozitarea suplimentara a celor bogati. Mai are sens sa discutam?

        UE: si Grecia a avut, si are in continuare, probleme. si Irlanda si Portugalia la fel. si asta a afectat cu ceva, in ultimii 2 ani, preturile imobilelor din ro? Nu cred. Aceeasi influenta, adica ZERO, o va avea si problema Italiei sau a Spaniei.

        Cat timp exista programul pc preturile vor ramane „agatate” – fie si psihologic. Scaderile vor fi nesemnificative, cateva procente pe sezon. Iar lumea, marea majoritate – 90%, nu vede lucrurile cum le vedem noi pe acest blog. Deloc chiar. Iar partea cea mai rea este ca informatiile, excelente de altfel, de pe acest blog nu ajung la prosti/masa/plebea/sclavi/viitori sclavi. Altfel poate s-ar mai misca ceva. Dar TF e multumit ca a scapat macar unu de sclavie si s-a oprit. Si eu ii multumesc, inca o data, ca am gasit blogul lui, dar cu cateva flori nu se face primavara…

      • GM

        Inteleg optica ta, neincrederea ta vis-a-vis de scaderi, insa PC incepe sa-si termine „combustibilul”. Exista cerere insovabila (sau altfel spus NU exista cerere), ceea ce inseamna ca nr de tranzactii va scadea inevitabil. Exista manipulare cat cuprinde (vezi reportajele de la PRO TV), insa lipsa de lichiditati face ca manipularea sa nu mai prinda. Aminteste-ti sfarsitul anului 2008 si inceputul de an 2009 si panica din piata imobiliara, chiar pe fondul manipularii pana in ultima clipa din mass-media.
        In alta ordine de idei, problemele din sistemul bancar (vezi si pe trenduri economice) au fost mascate, insa ele ies la iveala, iar acum nici statele nu mai pot interveni ca in 2008 intru salvare. Atunci sistemul bancar a castigat timp pentru refacerea imaginii si a increderii, lucruri esentiale in acest tip de afacere.
        Ceea ce a fost dupa 2008 (problemele din Grecia, Portugalia, etc.) nu se poate compara cu o eventuala problema intr-o economie mare (cum e de exemplu cea a Italiei) pentru asa ceva UE spune destul de clar ca nu are solutie. Iar un asemenea eveniment are cu siguranta efecte si in Romania, asta puncta si Basescu. Nu e de dorit insa.
        Daca vorbim despre SUA, DA ai dreptate, situatia s-a calmat (oarecum) insa si acolo e vorba despre reducerea cheltuielilor, altfel spus incep si ei o cura de austeritate.
        Eu mai spuneam ceva despre focusarea atentiel alternativ cand pe SUA, cand pe UE. Acest balans imi da mult de gandit, e ca si cand un magician asunde privirii esentialul, facandu-te sa privesti altundeva decat unde ar trebui.

  7. Nici Mall-ul Grand Arena din Berceni nu se simte prea bine… Unii i-au cerut insolventa…

  8. On topic: foarte bine ai punctat in articol. Nu stiu cat mai tine minciuna dar eu ii simt ca se cam precipita….

    Off topic:
    http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/bnr-lucreaza-la-un-credit-mai-ieftin–creditul-verde-17127.html
    Eu zic ca daca omul nu bea si nu fumeaza sa ii dea voie la credit mai mare. Si daca lucreaza la vreun restaurant/cantina/shaormerie si nu da bani nici pe mancare, atunci sa dea toate veniturile de care dispune ca sa ragaie si alde negoitii fericiti cu gagicile lor.

    • @meme: de ce s-ar precipita? or minti bancherii privind estimarile si asteptarile lor si ale pietii, dar ratele creditacilor se platesc la timp si cadentat, profitul operational le genereaza prime consistente si actionarii sunt fericiti cu expunerea din ro. n-au nici un motiv sa execute in masa, executa silit doar cazurile ireconciliabile (adica acolo unde creditacul si-a dat seama de cat de dobitoc a fost si nu a mai platit de minim 4 luni rata). Pe restul ii mai agata cu o refinantare, o rescadentare, o perioada de gratie de 3-6-9 luni… sunt multe momeli pentru prostii/romani. Si romanii le baga pe gat nemestecate… Bine ca nu sunt penisuri…

  9. Hai ca ai gasit ca evreii sint responsabili de criza imobliara din Romania…

    Romanii intotdeauna au fost maestri in a gasi responsabili de nenorocirile cauzate de propria lor prostie si fudulie.

    A vrut romanul sa se umfle in pene fata de alti romani si a dat 100.000 de euro pe un apartament care face doar 20.000…. Numai ca sa spuna ca are apartament de 100.000 si sa fie invidiat.

    Cine a studiat un minim de economie stie ca o intreprindere nu exista ca sa faca profit, ci ca sa raspunda unei cereri de pe piata. Ori piata era plina de romani dornici sa se umfle in pene asa ca au aparut israelieni, greci si austrieci care au oferit pompe si baloane cu gaze pentru umflarea sus amintita. Si in loc de multumiri, primesc in schimb toate acuzatiile posibile.

    Nu strainii au provocat lacomia romanilor.. Poate frustrarile si lipsurile din comunism.. sau proriile mentalitati legate de istorie, cultura, mentalitate samd.. Poate imi spui de ce in Romania preturile la case au crescut cel mai necontrolat, cind aceiasi investitori straini si aceleasi banci au fost si in celelalte tari din Est…

    Oricum, Florine, remarc in ultimul timp o anumita violenta in limbaj chiar inutila. Ai inceput blogul cu argumente logice si era OK,. Mai exsita inca multe, tot la fel de logice… Ajunge sa le cauti…

    Exact asa cum eu, ca israelian caut apartamente ieftine in Romania, pentru a le inchiria si a obtine mai mult decit as obtine tinind banii in banca. Nu e nimic ilegal si nimic imoral in asta….

    Pace tie!

    • Sam, nu trebuia sa vezi in randurile mele o forma de antisemitism; ti-am urmarit comentariile de pana acum si nu cred ca esti genul ala de evreu care atunci cand nu-i convine ceva striga „Shoah ! Shoah !”

      A vrut romanul sa se umfle in pene fata de alti romani si a dat 100.000 de euro pe un apartament care face doar 20.000…. Numai ca sa spuna ca are apartament de 100.000 si sa fie invidiat.”

      Gresesti, Sam ! Nu te onoreaza o astfel de logica… Prostul de rand a fost determinat sa creada ca locuinta lui valoreaza 100.000 de euro fiindca atat au decis bancherii si toate pasarile pluvian responsabile de igiena dentara a acestora. Crezi ca naivul stia ce inseamna sa platesti o viata intreaga rate de sute de euro in conditiile in care pe meleagurile noastre cosul zilnic alimentar consuma jumatate din venituri ???

      Multumiri pentru scursurile de dezvoltatori turci, greci, israelieni care si-au bagat in buzunar profituri de 200 % in conditiile in care in Romania nu au platit niciun impozit ? Banuiesc ca nu e cazul sa iti descriu tipul de contract de prestari servicii cu firme fantoma de prin Off Shore uri, astfel incat dezvoltatorul din Romania sa fie mereu pe pierdere… Daca vrei sa vezi ce au facut israelienii in Romania, intalneste te cu oamenii care au cumparat apartamente in Planorama, cu cei din Potcoava Vitan si urmareste declaratiile celebrilor Nimrod Zvik si Asher Lax care mananca cacat de cate ori au ocazia… Oare de ce apar monumentele prostiei dezvoltate de israelieni in articolul urmator ?

      http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/jll-credibilitatea-dezvoltatorilor-a-scazut-din-cauza-insolventelor-falimentelor-sau-inghetar.html

      De ce a prins specula la noi ? Pentru ca evreii, turcii, indienii, grecii s-au adaptat cel mai bine conditiilor din Romania. Sunt cel putin la fel de escroci si mincinosi ca romanii doar ca au mult mai multi bani si puterea financiara coroborata cu jmekeria si spaga a dat rezultatul scontat. Nu am spus ca evreii sunt singurii vinovati pentru specula imobiliara ci doar ca ei constituie unul din factorii contributivi.

      Accept cu placere si deschidere orice critica !

      • @TF
        Nu te-am acuzat de antisemitism.. Daca as fi facut-o as fi batut cimpii…
        Insa nu trebuie sa generalizam. Aici se stie foarte bine ce fel de israelieni fac afaceri in Vest si cine face afaceri in Est. As da ca exemplu pe saltimbancul de Nati Meir caruia citeva zeci de mii de romani i-au dat votul sa intre in Parlament! In Israel il asteapta cu drag si dor peste 60 (saizeci!) de dosare penale pentru escrocherii…

        Sint convins ca nimanui nu ii place sa fie confundat cu tiganii care faceau jale printre lebedele din Europa. La fel, sa nu faceti amalgamul intre evrei in general si escrocii fugiti de aici.. Despre ei se spune in Israel ca e bine sa ai cu tine banane sa le arunci ca maimutelor… Deci ii tratam la justa lor valoare.

        Iar despre Romania ne gindim cu dor, si venim cind apucam fie pentru mers prin Bucovina cea fermecatoare sau Moldova fie pentru cite o afacere…Pe care cei mai mult se straduiesc sa o faca in mod corect in ciuda administratiei greoaie

      • @ Sam

        Am fost de mai multe ori in Israel si am acolo si un un prieten destul de bun. Am invatat de-a lungul anilor sa nu judec un popor fie el evreu sau german pentru anumite greseli pe care le face pleava societatii. Am fost socat la inceput sa vad cum in autobuz, dupa ce soferul inchidea usa si demara, se trezea cate o doamna care strga „Rega ! Rega !” sugerandu-i acestuia sa opreasca pentru ca a uitat sa coboare 🙂 La noi, o astfel de cucoana ar fi fost imediat apostrofata de calatori : „Ce-ai facut, fa, pana acu’, ai dormit ?” dar acolo nu zicea nimeni nimic… De asemenea m-au surprins seratele dansante din parcul Kefar Shalem de la periferia Tel Aviv-ului, unde se adunau sute de oameni si dansau bucurandu-se de parteneri necunoscuti si de sute de priviri admirative…

        Dar o data, eram cu niste muncitori romani la cabinetul medical si asteptam la rand pentru consultatie cand a intrat un israelian de tipul investitorilor din Romania si a vrut sa intre in fata cu odrasla bolnava spunand ” Ma ze Romania ? Anahnu iehudim !!!” 🙂 Asadar, crede-ma ca am masura lucrurilor si stiu ce sa apreciez si ce sa detest.

    • @ sam: era o vreme cand mincinosii erau spanzurati de limba iar hotilor li se taia mana cu care au pacatuit (cu care au luat ceva ce nu li se cuvenea sau nu era dreptul lor). Sunt state chiar si in ziua de azi care mai aplica aceste pedepse.

      Cat despre limbajul de lui TF iti pot spune clar ca este mai mult decat elegant si civilizat. Enervant chiar de fin si bland. Si asta nu este deloc util pentru ca nu misca nimic in mandria proverbiala si prosteasca a natiei noastre, nespunand lucrurilor pe nume. Mai mult chiar TF a stiut cum sa tina in frau si pe altii de aici de pe blog care si-ar fi bagat cu mare drag penisul in gura tuturor ticalosilor care au prostit acest popor de dobitoci.

  10. @All

    Vorbim despre scaderea preturilor la imobiliare. In mod normal, prin definitie, orice referire ar trebui facuta la o mediana a preturilor. Asta intr-o piata imobiliara fluenta, in care un apartament nu asteapta mai mult de 4-5 luni sa fie vandut.

    Dar intr-o piata in care lucrurile abia abia se taraie, in care tranzactiile de fac doar pe segmentul de jos, de ce ne obosim sa facem statistici si comparatii cu anii trecuti? Sunt irelevante.

    Adica media pretului cerut pe apartamentele de 3 camere este de 80K, adevarat, dar tranzactii se fac pe cele de 55-60. In mom de fata cine poate sa spuna cat de rapid evolueaza piata in jos? Eu zic ca cine are radbare si preferabil cat mai mult cash deja poate sa achizitioneze un apartament la preturi mult mai mici decat cele afisate.

    Ii impartasesc frustrarea lui GM si cred ca orice om normal care munceste pentru banii lui i-ar impartasi-o. El vede ca noi toti ca nimic dramatic nu se intampla, si probabil ca nu se va intampla atata vreme cat sursele de informatie sunt niste site-uri imo „entuziaste”. Insa lucrurile interesante se intampla in zona tranzactiilor efective. Cu adancirea perioadei de „neincredere” in economia mondiala, in ziua de maine, se va mari de fapt plaja preturilor de tranzactionare. Vor exista din ce in ce mai multi disperati care vor cobori pretul pana aproape de unul decent, fortati fiind sa se intalneasca cu oferta (dar atentie, prin negociere directa). „Interfata” web tradeaza destul de putin din lucrurile acestea, asta si pentru ca tot timpul vor exista destui oameni care vor alege sa nu coboare sub un anumit pret psihologic. Pentru ca isi permit. Iar ei, in general, „fac” indicele imo, sau, ma rog, cam ce vedem noi prin anunturi.

    Mi-as dori sa adunam cat mai multe informatii despre tranzactii reale, despre negocieri, si abia apoi sa tragem niste concluzii.

  11. Bun articol. Sunt de acord ca bancile vor sa mai tina sub pres lucrurile cat se poate de mult (cel putin in segmentul persoane fizice).
    Problema e ca va veni (curand) un moment in care nu vor mai avea de ales. Socul va veni din afara, ca si in 2008. Cred ca daca nu ar fi fost criza de lichiditate din banci in 2008 specula imobiliara nu ar fi cazut asa abrupt.
    Si sunt multi cei care spun ca 2008 va fi Disneyland fata de ce poate sa urmeze acum.
    Daca credeti ca in SUA s-a rezolvat ceva cu aceasta majorare a plafonului (tintei:)?) de indatorare vedeti un pic site-ul asta:

    http://usdebt.kleptocracy.us/

    e doar o gluma, una destul de proasta.

  12. preturi de tranzactionare (cat or fi de tranzacrionare) darian: http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/pretul-mediu-al-apartamentelor-vechi-la-nivel-national-este-739-euromp-vezi-preturile-pe-ora.html

    cu 10% mai mici fata de ce arata escrocii de la imobiliare. in B 1000E/mp de vechi

    • sa si citez putin:

      „Atingerea, în ţările dezvoltate, a punctului de întoarcere de unde creditul nu mai are spaţiu pentru expansiune lasă loc unui proces de dezintermediere la care ar trebui să asistăm în următorii ani. Ceea ce se întâmplă aiurea în lume nu va ocoli nici România, unde bula creditării de la jumătatea deceniului trecut nu mai lasă decât un spaţiu de manevră mic pentru bănci. Opt milioane de contracte de împrumut la patru milioane de salariaţi – şi aceia plătiţi prost – este, de asemenea, în afara oricărei scale a proporţiilor suportabile de către economia reală. Implozia creditului este, la noi, un proces la fel de normal ca şi în statele dezvoltate, saturate de datorii în exces.
      Epuizarea bazinului clienţilor solvabili, griparea pieţei creditului, blocajul din interbancar, scurtcircuitarea liniilor de finanţare cu băncile-mamă, creşterea volumului creditelor neperformante, prăbuşirea valorii colateralelor, pierderile la nivelul capitalizărilor bursiere, sunt toate fenomene ale unei prime faze a procesului de implozie a creditului pe care îl parcurge România. Acesta ar trebui să continue în anii următori cu închiderea de sucursale şi agenţii, cu disponibilizări de personal, cu executări silite ale datornicilor şi – desigur – cu falimente.
      Etapa concedierilor masive din bănci se apropie şi pe meleagurile mioritice. În piaţă se vorbeşte despre faptul că noul Cod al Muncii, adoptat în primăvară, cu prevederi propuse de către Consiliul Investitorilor Străini la sfârşitul anului trecut, ar reprezenta doar platforma legală pentru valurile de disponibilizări pe care le pregătesc instituţiile de credit de la noi. Guvernul a invocat flexibilizarea pieţei muncii la adoptarea actului normativ, însă concepţia acestuia are la bază viziunea capitalului bancar occidental – adevăratul stăpân al României. Prin noua legislaţie băncile vor să se asigure că nu se vor confrunta cu o grămadă de procese la tribunal după ce vor da afară din personal.
      Adevărul este că reţeaua de sucursale şi agenţii, concepută pentru inflamarea unei bule a creditului pentru retail, nu este acum justificată în niciun fel de structura economiei româneşti. Restructurările sunt inevitabile, având în vedere o realitate de piaţă subliniată, de altfel, şi de către guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. El spunea, la începutul acestui an, că în agenţii se face scoring, însă nu există capacitatea de analiză economică. „Băncile – mai devreme sau mai târziu – se vor da cu capul de o realitate dură”, a spus Isărescu, adăugând că nu mai este loc de o expansiune a creditului pentru populaţie în următorii ani. Mulţi salariaţi ai băncilor ar putea aşadar părăsi în curând instituţiile pentru care au escaladat datorii în stânga şi în dreapta. Poate că nici nu este rău. Este chiar recomandabil să abandonezi corabia care ia apă…”

    • @ unu

      Minciuna „EURO” oricum e pe cale de disparitie… Minciuna „Prima Casa” mai are si ea 1pic 🙂

      http://www.money.ro/colapsul-economic-din-europa–franta-e-urmatoarea-pe-lista_1050796.html

  13. Si pentru a vreiona un pic tabloul citez de aici:

    „De pildă, capacitatea românilor de a face faţă unor noi împrumuturi: pentru aproape o cincime dintre cei care au credite de rambursat în prezent, plata ratelor înghite peste 40% din venitul total lunar, indicând puţin spaţiu pentru îndatorare suplimentară. Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât pentru 45% dintre români cheltuielile pentru chirie, întreţinere, mâncare, utilităţi şi transport înghit peste 60% din veniturile lunare.”

    De unde multi clienti pentru PC in aceste conditii, fara acesti clienti solvabili (pe credit) cum se poate mentine piata imobiliara?

  14. Florin, eu cred ca lucrezi in presa scrisa! Prea ai articole bune!

  15. De bancile grecesti nu cred ca mai e cazul sa discutam. Dar nici bancile austriece nu se simt prea bine. Daca de BCR stim deja, Raiffeisen tine coada sus si anul asta, iata ca Volksbank nu mai poate:

    http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/110901/Romania-nu-le-prieste-austriecilor-Volksbank-o-ia-pe-urmele-Erste-si-anunta-pierderi-masive.html

  16. intre 2 rumegari coana joitza mai trage o balega pe imopedia. ce sa vezi dom’le, emobeliarele revine: http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/londra-iese-din-criza–bogatasi-din-toata-lumea-cumpara-locuinte-de-milioane-de-euro-17815.html

    cantecul de lebada. bogatanii incearca sa mai salveze ceva din banet, pana vor unge parii…

  17. Asa este,..tin minte cum in urma cu ani, pe la Gara de Nord se desfinta Alimentara-Midia, divizand spatiul,au facut sa apara 2 sedii de banca si o farmacie,..cred ca a fost o asezare strategica,iesi din sediul bancii cu durere de cap si intrii in farmacie !!

  1. Pingback: Minciunile Bancherilor | Locuinta Mea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: